Într-o Dacia 1300 albă, răblăgită

Numele meu este Luminița, sunt din Oradea și aș dori să vă povestesc o minune săvârșită de Sfântul Efrem cel Nou cu mine în anul 2011, cândva în luna iulie.

Eram doctorand în cel de-al cincilea an la Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie-Geografie, Relații Internaționale, specializarea Istorie. Fiind foarte obosită, am luat hotărârea să mă las de doctorat, deși dădusem bani mulți în fiecare an în vederea finalizării lui.

Cu bucuria că abandonez, am început să citesc o carte cu minunile Sfântului Efrem cel Nou. Era într-o duminică, după ce venisem de la Sfânta Liturghie. Până seara am citit-o și am rămas uimită că o doamnă mărturisea că, dacă citești cartea într-o singură zi, vei visa cu Sfântul sau chiar îl vei vedea.

Mărturisesc sincer că la citirea acestui lucru eram cam sceptică… consider că așa suntem noi, nu credem nimic până nu vedem cu ochii noștri. Am zis în sinea mea: “Ei, lasă, că n-o fi chiar așa”.

Noaptea am visat cu Sfântul Efrem cel Nou, care mă ducea la Cluj cu o mașină veche, Dacia 1300 albă, răblăgită și îmi explica faptul că nu trebuie să abandonez doctoratul. De asemenea, îmi dădea indicații precise ce să caut la Arhivele din Cluj și la Biblioteca Centrală Universitară din același oraș.

Dimineața, deși mai aveam doar trei zile din concediu, am descins la Cluj, împreună cu soțul meu, am urmat sfatul Sfântului Efrem cel Nou și astfel am finalizat doctoratul în 29 septembrie 2011.

Îi mulțumesc Sfântul Efrem cel Nou pentru ajutorul acordat în finalizarea studiilor începute în urmă cu cinci ani! Îi mulțumesc lui Dumnezeu, care este mare prin Sfinții Săi!

Luminița M., 11 noiembrie 2012, Oradea

Preluare din cartea “Sfântul Efrem cel Nou – Minuni în România”, Edit. Sophia, 2013, pag. 107-108.

 

Gândul cel bun

În perioada sesiunii, am simțit de multe ori ajutorul lui Dumnezeu, însă voi relata o întâmplare în care Dumnezeu a intervenit în mod direct – așa consider eu – iar această intervenție m-a ajutat să promovez.

Era penultimul examen, aș spune cel mai greu… Materia era frumoasă, însă aveam foarte mult de învățat într-un timp relativ scurt; se acumulase și oboseala survenită în urma celorlalte examene, stresul, nopțile nedormite…

Nu am reușit să învăț toate lecțiile, iar înaintea examenului tremuram ca o frunză din cauza emoțiilor imense. Aveam impresia ca nu știu absolut nimic, nici măcar ceea ce reușisem să citesc.

Menționez că sunt la Facultatea de Teologie, materia de examen era Istoria Bisericii Universale. Îmi place istoria, îmi place să rețin ce s-a petrecut, însă, din cauza stresului îmi era teama să nu încurc anii. Simțeam cum mă ia amețeala doar la gândul că a doua zi urma să am examen, iar eu nu reușisem să cuprind în întregime materia.

Înainte de a mă culca, m-am uitat peste schițe și îmi trece prin minte să citesc o lecție pe care nu m-am concentrat prea mult, așa că am ascultat de gândul acela. Am privit apoi icoana Mântuitorului și I-am zis că eu nu știu toate lecțiile, dar am încredere în El și am încheiat prin cuvintele ,,facă-Se voia Ta!”.

În ziua examenului, tot ziceam rugăciuni în gând, nefiind în stare să fac o scurtă recapitulare. Înainte de a veni Părintele care ne împărțea subiectele, un altul a făcut anumite modificări în ordinea în care eram așezați, cerându-le unor persoane să se mute la locul indicat pentru a se evita aglomerarea. Astfel, trebuia să rămână un rând liber între noi.

La un moment dat, îmi cere și mie să mă duc mai în față… Am început să mă stresez și mai tare: mă neliniștea faptul că nu voi mai fi lângă prietenele mele. Dar dacă așa s-au rânduit lucrurile, slavă Domnului!

Vine Părintele și ne dă subiectele: sunt distincte, pe rânduri. „Nimerisem” pe rândul I. Când am auzit prima cerință, am fost cum nu se poate mai fericită: îmi picase exact ce am citit înainte de a mă culca! Următoarele două cerințe, de asemenea, erau lucruri cunoscute. Subiectele dictate pentru celelalte rânduri însă nu le citisem decât o singură dată și nu știam multe despre ele. 

Atâta bucurie, atât de bine m-am simțit după examen încât nu pot descrie în cuvinte. Cred că am plâns de fericire și, bineînțeles, i-am mulțumit lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru ajutor.

Gligan Mihaela, Cluj-Napoca

 

Ajutor de sus

Acum câteva zile am avut de dat primul examen serios din viața mea, la limba engleză, pentru admiterea în liceu la o clasă bilingvă. Mă descurcam destul de bine la această materie, dar totuși simțeam că nu sunt pregătită, mai ales la proba orală.

Cu o zi înainte de examen, am citit Acatistul Cuvioasei Parascheva, iar în dimineața examenului, cel al Sfâtului Efrem cel Nou. Pe lângă acestea, am adresat rugăciuni și Sfântului Nicolae, Sfinților Împărați Constantin și Elena, Sfântului Nectarie și Maicii Domnului.

Ajunsă în curtea liceului, am văzut cât de mulți elevi erau – peste 150, concurând pe 28 de locuri. Intrasem în panică, nu consideram că sunt capabilă să-l trec și mai ales să ocup unul dintre cele 28 de locuri.

Am intrat în sala de clasă și în timp ce profesorul împărțea subiectele mă rugam lui Dumnezeu și Sfinților mei ajutători să nu mă lase nici acum, cand dădusem de greu.

După proba scrisă la care mă descurcasem destul de bine, având doar câteva greșeli, a urmat proba orală, unde mi-era foarte frică. Am fost prima dintre toți elevii din sală, iar subiectul pe care l-am primit a fost unul foarte ușor.

Nota de trecere la examen era 6. Astăzi am aflat rezultatele: am luat nota 8, cu toate că la proba orală mai și greșisem – profesoara fusese îngăduitoare și îmi dăduse punctaj maxim.

Acum urmează examenele pentru admitere, la care sper, eu, cu ajutorul primit de la Dumnezeu prin rugăciunile Sfinților și ale Maicii Domnului, să iau note mari pentru a putea intra la profilul pe care mi-l doresc.

Nu încetați să vă rugați și să credeți în Dumnezeu, chiar dacă uneori pare greu de realizat ceea ce va propuneți sau chiar imposibil.

P.S. Aceasta n-a fost singura dată când Sfinții, Maica Domnului și Dumnezeu m-au ajutat. Mi-au fost alături mereu când am dat de greu, chiar dacă nu meritam.

Elena, Bacău

 

Un ajutor frumos și discret

Sunt la master în anul II, și zilele trecute aveam de predat un proiect mai complex, la care nu prea făcusem mare lucru. M-am pus mai serios pe treabă cu 2 zile înainte de predare.

Cu o zi înainte însă, după ce am ajuns de la serviciu și m-am reapucat de proiect, mi-am dat seama că nu prea am cum să îl fac să fie cât de cât funcțional, chiar de aș lucra toată noaptea. Nu era ceva foarte greu de realizat, dar cerea multă muncă și mult timp.

Vizitez din când în când blogul acesta, din momentul în care am aflat de el, că să mă bucur și eu de minunile Sfinților mărturisite de cei care s-au bucurat de ajutor. Și în acea seară, am intrat pe blog, gândindu-mă că poate au mai apărut marturii de la ultima mea vizită.

În același timp, mă gândeam că aș avea și eu nevoie de mare ajutor și că m-aș bucura să pot trimite și eu un cuvânt. I-am chemat în gând pe Sfântul Efrem cel Nou și pe Sfântul Nectarie și mi-am continuat lucrul la proiect. Am reușit să stau trează, fără urme prea mari de oboseală, o mare parte din noapte, reușind sa întocmesc o parte destul de importantă din proiect.

A doua zi, discutând una-alta la serviciu cu o prietenă, a aflat șeful de proiectul meu neterminat, pe care trebuia să îl predau în acea după-masă. Eu aveam de gând ca la facultate să rămân printre ultimii la predat, pentru a putea lucra. Dar șeful meu mi-a propus și mi-a permis să lucrez chiar la serviciu ceea ce trebuia să termin. 

Astfel, am reușit sa finalizez și să predau proiectul. Am luat 9. Eu zic că m avut parte de ajutor frumos și discret din partea Sfinților… Aproape credem că noi facem și că ne-am fi descurcat și singuri, atât de fini sunt…

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Precizez că am „beneficiat” de ajutorul Sfinților în anii trecuți și la examene, pomenind numele vreunui Sfânt care îmi venea atunci în minte și rugându-mă lui. Cum m-au ajutat? Au venit subiecte la care m-am descurcat, cu toate că erau biletele pe rânduri și printre ele erau lucruri pe care nu le știam…

A., Cluj-Napoca

 

De fiecare dată a răspuns Dumnezeu

În timpul studenției nu eram apropiată de Dumnezeu și nici nu mergeam la Biserică. Pentru mine era extrem de important să iau note bune la examene, pentru că astfel simțeam că mi-am îndeplinit cumva datoria, că nu vor fi probleme în ceea ce mă privește, că nu mi se va putea reproșa nimic.

Învățam mecanic, scriind si rescriind efectiv fiecare propoziție/fragment din curs de mai multe ori, cam de 5-6 ori un curs. Bineînțeles, stăteam și nopțile, căci tipul acesta de „învățare” îți ia timp.

Aproape niciodată nu duceam la bun sfârșit operațiunea asta cu toate cursurile, pentru că efectiv nu era timp fizic. Așadar, mereu exista șansa să nu iau nota 10 sau nici măcar 9, fapt ce mă stresa într-un hal fără de hal. În diminețile dinaintea examenelor aveam atâta spaimă, încât nici nu puteam vorbi bine dacă era probă orală.

Așa se face că mă rugam pe drum ca și cum toata viața mea ar depinde de acel examen. Nu erau rugăciunile cunoscute, Tatăl nostru sau celelalte. Erau efectiv propoziții simple: „Te rog, Doamne, te rog din suflet, ajută-mă”. 

Și întotdeauna, întotdeauna am reușit, deși uneori nu apucam să parcurg toate cursurile, să le stăpânesc, ceea ce prezenta uneori și riscul să iau 4 sau 5 sau 6 dacă nimeream un subiect pe care nu-l știam.

Cu toate că după finalizarea examenului nu mă întorceam spre Dumnezeu, uitam efectiv ca m-am rugat înainte de curs, mă întorceam la viața mea obișnuită, nu-mi puneam problema aș putea să fiu altfel, că e nevoie să fiu altfel.

Chiar și așa, în toată neștiința și urâtul în care am trăit, uitându-mă înapoi, văd acum că de fiecare dată a răspuns Dumnezeu și m-a ajutat să-mi împlinesc nevoia de a avea rezultate bune.

I.C., Maramureș

 

Sfântul Efrem, Liniștitorul!

Am stat mult pe gânduri, dacă să scriu această mărturie sau nu. În primul rând, pentru că n-am mai scris o mărturie înainte de aceasta și, în al doilea rând, pentru că îmi era puțin rușine să o mărturisesc. Minunea pe care am trăit-o nu este extraordinară, ci simplă, dar această simplitate m-a încredințat că nu este corect față de Sfântul Efrem ca eu să nu spun nimic.

L-am cunoscut pe Sfântul Efrem acum un an, când o prietenă foarte bună de-a mea a avut lucrarea de gradul I. Ea este profesoară de religie și mi-a cerut să o ajut la pregătirea mesei de protocol. La sfârșitul prânzului, ea a dat câte o cărticică fiecăruia dintre profesori. Eu primisem una cu un Sfânt ce îmi era necunoscut.

Fiind în clasa a XII-a, nu prea aveam ce să fac acolo printre profesori, așa că am început să citesc viața acelui Sfânt. Erau niște lucruri generale și deci le-am citit rapid, iar apoi am trecut la lectura minunilor lui. Vreau să spun că am rămas impresionată de mulțimea acestora și a tămăduirilor despre care am citit.

Ziua fiind pe sfârșite, uitasem deja de Sfânt… Lunile treceau și eu aveam acatistul lăsat pe dulap fără să-l citesc. Povestisem de Sfântul Efrem și mamei mele și îi dădusem acatistul lui, iar ea îl citea, chiar l-a citit când am avut BAC-ul și, mulțumită Sfinților și Sfântului Efrem am reușit să-l iau cu notă mare. Oricum, după BAC, am uitat cu desăvârșire de el.

Am început facultatea la Cluj și am participat la cursuri în mod normal până când s-a apropiat sesiunea. Colega mea de cameră îmi dăduse cartea Sfântul mare mucenic și cuvios Efrem cel nou, Mărturii ale minunilor săvârșite în zilele noaste și mi-a spus să o citesc că mă va ajuta la examene, dar eu nu prea am crezut-o, așa că am lăsat-o deoparte și mi-am văzut de treburile mele.

Sosind sesiunea eu eram concentrată numai pe problema cu examenele. Eram sigură, sau aproape, că voi trece examenele, dar aveam foarte multe emoții, fiind vorba de prima mea sesiune. După ce am dat toate examenele scrise mai lipsea unul, cel oral la limba engleză, din istoria Angliei.

La acest examen am studiat doar trei zile și nu mă simțeam deloc pregătită; în plus, am intrat în examen mai devreme decât trebuia, întrucât am venit mai de dimineață. Eram foarte emoționată și mă comportam anormal.

După ce am luat subiectul, am văzut că era ceva ce nu apucasem să învăț bine, așa că m-am apucat să scriu pe ciornă, deși în gândul meu disperam că nu știu nimic. Nicidecum să-mi vină în minte să mă rog la Sfinți și mai ales la Sfântului Efrem…

Când a ajuns rândul meu simțeam că leșin acolo, m-am dus în fața profesorului și am început să vorbesc dar din păcate am greșit, zicând o dată cu 100 de ani mai târziu decât trebuia. Acela a fost momentul când s-a întâmplat ceea ce acest profesor ne-a spus să nu se întâmple. M-am blocat! N-am mai putut spune nimic, nu mai știam nimic, profesorul încerca să mă ajute punându-mi întrebări ușoare, dar eu nimic.

După câteva minute, profesorul a spus că îi pare rău, dar eu ar trebui să fiu în stare să vorbesc, chiar și lucruri banale, numai să spun ceva, și că ne vom vedea la restanțe. Eu nu mă uitasem la el deloc, stăteam cu privirea-n jos și ascultam fiecare cuvânt. Am ieșit din sală și am fugit acasă, aici am început să plâng, deoarece m-am gândit că am pierdut totul, că am restanțe, că sunt inutilă și alte lucruri rele.

Nu mai aveam deloc încredere în mine, plânsesem toată ziua. Într-un final, m-am oprit din plâns și mi-am spus că voi lua examenul în restanțe doar că trebuie să studiez mai mult.

Zilele treceau dar eu nici să mă apuc să învăț n-aveam dispoziție, făceam orice în afară de învățat. Ziua restanței se apropria și eu începeam să fiu mai agitată și să studiez câte ceva, dar nimic substanțial. Într-o zi m-am apucat să răsfoiesc printre cărțile mele deoarece căutam un roman să citesc și am văzut cartea Sfântului Efrem Cel Nou.

N-aveam chef de învățat așa că am început să citesc din nou viața lui, îmi reamintisem totul, despre el și despre minunile lui. După câteva zile de la această întâmplare, am citit și acatistul lui. Sesiunea de restanțe începuse deja și eu umblam cu cartea Sfântului după mine.

Mai avusesem și alte restanțe și ținând cartea în mână dădeam examenele cu ușurință și seninătate, așa încât colega mea tot mă întreba ce am, de ce nu sunt agitată.

Într-un final a sosit ziua examenului oral. Eu venisem mai devreme la facultate ca să mai sudiez, că nici de data asta nu învățasem suficient. Dar în loc să citesc din istoria Angliei m-am apucat să citesc din minunile Sfântului Efrem. La un moment dat am simțit că îmi vin emoțiile, așa că pentru prima oară am decis să citesc Paraclisul Sfântului, pentru că până atunci citisem doar Acatistul lui. Imediat după ce l-am citit m-am simțit ușurată și liniștită, nu mai îmi era frică, aveam parte de mângâiere de la Sfântul! M-am dus în sala de examen și am așteptat rândul meu.

Aici ținusem tot timpul cartea Sfântului la piept. Am intrat, am luat subiectul și am scris pe ciornă. După ce am terminat, m-am dus la profesor cu o decizie uimitoare. Am spus două-trei propoziții și, asta-i tot! m-a oprit și mi-a spus că a fost bine și că am luat examenul. 

Vorbind în fața profesorului parcă nu mai mă recunoșteam, parcă nu eram eu cea care spunea acele lucruri, era Sfântul Efrem! A stat tot timpul lângă mine. După ce am ieșit din sală eram în al șaptelea cer de bucurie.

De atunci Sfântul Efrem a devenit Sfântul meu protector și îl port mereu în suflet.

Îi mulțumesc Sfântului Efrem și lui Dumnezeu pentru tot ajutorul primit!

Elena S. 2013, Cluj, România