RSS

Monthly Archives: December 2018

După 2 ani de încercări

Imagine similarăVreau să mărturisesc tuturor ajutorul primit de la Maica Domnului și de la sfinții Nectarie, Ioan Rusul, Gheorghe, Spiridon, Nicolae, Mina, Efrem, de la Cuvioasa Parascheva și de la alți sfinți, la un concurs pentru un post vacant într-o instituție unde se intră foarte greu.

De vreo 2 ani am încercat să îmi schimb profesia care nu îmi oferea stabilitate și siguranță, dar fără niciun rezultat. Când a apărut anunțul cu postul vacant mi-am propus să încerc din nou, cu toate că aveam de trecut multe probe eliminatorii și candidau foarte multe persoane din interiorul instituției pentru acest post, eu fiind din exterior.

A fost o perioadă foarte grea: serviciu, copii și învățat. Dar m-am rugat foarte mult Maicii Domnului și sfinților să mă ajute, să îmi dea putere să rezist și să nu îmi mai fie învățatul în zadar. Familia s-a rugat și a dat foarte multe pomelnice pentru mine la biserici și Maica Domnului și sfinții și-au arătat milostenia față de mine. Altfel nu aveam nicio șansă să reușesc! 

T.S.

 

Cei care au dobândit facerile tale de bine s-au făcut solitori ai minunilor tale celor fără de număr

„Cei care au dobândit facerile tale de bine s-au făcut solitori ai minunilor tale celor fără de număr și prin razele cuvintelor au întraripat sufletele tuturor credincioșilor”- Condacul 6, Acatistul Sfântului Efrem cel Nou

Mulțumesc Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Maicii Sale, tuturor sfinților mijlocitori (Sfintei Parascheva, Sfântului Efrem cel Nou, Sfintei Ecaterina, Sfântului Nectarie, Sfântului Ciprian, Sfântului Paisie Aghioritul, Sfântului Ioan Rusul, Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului Spiridon, Sfântului Vasile cel Mare, Sfântului Simon Zilotul, Sfântului Luca al Crimeii, Părintelui Arsenie Boca) care m-au ajutat în toate momentele cruciale din viața mea. 

În urmă cu puțin timp, am câștigat un concurs prin promovarea unor examene foarte grele, într-o instituție importantă a țării, ceea ce va determina reconversia mea profesională, eu fiind în prezent cadru didactic universitar.

Mă rog în continuare să se facă voia Preasfintei Treimi în toate planurile vieții mele, să-mi dea dragoste, blândețe, pace, nădejde și putere de a trece prin toate încercările vieții.

Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru părinții minunați cu care am fost binecuvântată.

Slavă Ție Doamne!

Simona M.