RSS

Monthly Archives: December 2013

Deznădejde înainte de examene

tnr_800x800_45396_ai-cazut-ridica-teScriu aici pentru că și eu eram printre cei care nu credeau că dacă nu au învățat temeinic vor lua examenele. Gândeam că nu voi reuși pentru că nu m-am apucat din timp să învăț așa cum au făcut ceilalți colegi ai mei, Am lăsat astfel deznădăjduirea și neîncrederea în mine (mare capcană!), dar mai ales în Dumnezeu, să pună stăpânire asupra mea.

Și într-adevăr, fără ajutorul lui Dumnezeu și al Sfinților Efrem cel Nou și Nectarie nu aș fi reușit sa iau primele două examene la care am aflat azi rezultatele. Deși m-am străduit să învăț, știu că fără ajutorul lor, nu aș fi reușit.

Din fericire, așa cu neîncredere în mine cum am fost, și chiar cu neîncredere că rugăciunea va suplini lipsa unui învățat temeinic, eficient și din timp (că doar “Dumnezeu nu învață în locul tău”, că “școala e despre învățat și nu despre rugăciuni”), totuși m-am rugat timid și cu sentimentul datoriei, dar m-am rugat.

Și sfinții s-au rugat și ei pentru mine și azi am aflat cu bucurie (și rușinată pentru că m-am îndoit de puterea rugăciunii) că am luat acele examene. Am promis că o să scriu aici. Rugați-vă și credeți!

Între timp (de când am dat primele examene și până azi, când am avut un alt examen și când am aflat rezultatele la primele), am lăsat deznădejdea și pe cel viclean să pună stăpânire asupra mea și mi-am propus chiar să renunț la masterat pentru că este prea greu, pentru că nu sunt capabilă, pentru că nu înțeleg etc. 

Ușor, ușor mi-am inoculat atât de bine ideea eșecului și a renunțării în minte, încât, deși am avut destul timp să învăț pentru examenul de azi, am petrecut 4 zile consecutive nefăcând nimic, neînvățând nimic.

Am abandonat lupta și am „uitat” de Dumnezeu. În final m-am prezentat la examen și am dat foaia goală – pentru că așa mi-am propus! Nu pentru că nu aș fi reușit să rezolv nimicîn 3 ore cât a durat examenul cu toate materialele pe masă. L-am lăsat pe cel rău să lucreze asupra mea, în loc să îmi îndrept gândul spre Dumnezeu. Dar nu o sa mai fac asta, cu Dumnezeu alături și cu nădejdea în El știu că voi reuși așa cum am reușit și la primele examene.

Rugați-vă și credeți – nu lăsați deznădejdea să se strecoare, chiar dacă vi se pare că sunteți jos și nu poate să urmeze decât un deznodământ nefericit. Dumnezeu e mai drept, mai iubitor și mai puternic decât pot cuprindeinimile și mințile noastre înguste.

L., Paris

 

Am devenit șef de promoție

Ceea ce cred e că degeaba înveți înainte de un examen, dacă nu ceri ajutorul lui Dumnezeu. Eu înainte de fiecare examen sau lucrare mă rugam Sfântului Anton de Padova, care pot spune că mi-a fost alături în toate momentele de încercare ale vieții mele.

Nu a fost dată când să nu fi fost auzit. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate, ivindu-se imediat. Și astfel, cu ajutorul Sfântului Anton, dar și al celorlalți sfinți pe care îi imploram să se roage pentrut mine (Maica Domnului, Sfânta Parascheva, Sfânta Chiriachi, Sfânta Hildegard, Sfinții Arhangheli etc.) am reușit să termin o facultate destul de grea, fiind șef de promoție.

La rugăciunile sfinților s-au adăugat și cele ale preoților la care dădeam câte un acatist, cerându-le să pună o vorbă bună la Cel de Sus. Lui Dumnezeu și tuturor celor ce se roagă pentru noi trebuie să le fim recunoscători. Examenele nu sunt decât un fir de praf pe lângă ce ne așteaptă: o misiune de îndeplinit pe pământ, urmată de dreapta judecată a Mântuitorului.

Să ne rugăm pentru toate și să ne străduim să fim cât mai buni creștini!

Tars, Comentariu la mărturia „Luminarea minții”

 

Examen auto – usor?

Vă scriu pentru a da mărturie despre un examen pe care l-am promovat în chip minunat; este vorba despre obţinerea permisului de conducere. Nu eram foarte pregătită din motive mai mult neîntemeiate, astfel încât, ruşinată de comoditatea mea am îndrăznit să cer ajutorul sfinţilor şi al Maicii Domnului.

8693552807e5b32f85dd1fc1e08888b7_auto-moto-scoli-de-soferi-anunturi-1844Am promis că dacă mă vor ajuta voi scrie aici spre slava lui Dumnezeu, spre întărirea mea şi a celor care citesc. M-am rugat Maicii Domnului, Sfinților Nectarie, Nicolae, Filofteia să mă ocrotească şi să mă ajute, pentru că dacă nu aş fi promovat, aş fi dezamăgit multă lume, în primul rând pe soţul meu, care socotea acest examen uşor.

Mă mustra conştiinţa deoarece nu m-am pregătit cum se cuvine şi în inima mea îi dădeam dreptate soţului. Poţi lua acest examen dacă te pregăteşti. Dar când nu o faci, cum te împaci?

Mi-au picat întrebări dificile, ce mi-au provocat o stare de confuzie și nesiguranță. Toate informaţiile nesedimentate îmi treceau prin faţa ochilor, mă rugam mereu: „Măicuţă, nu mă lăsa! Sfinte Nectarie, nu mă lăsa!”…

Aveam deja 3 răspunsuri greşite şi 7 sau 8 întrebări la care nu eram sigură de răspuns. Cu rugăciunile lor am reuşit să fac 23 de puncte. MINUNAT ESTE DUMNEZEU ÎNTRU SFINŢII LUI! 

 Luciana L., Suceava

 

Liniște și încredere în ajutorul sfinților

Sfantul NicolaeAm avut un examen național foarte greu, de care îmi era foarte frică. Nu știam cui să mă mai rog pentru ajutor.

Am citit 40 zile acatistul Sfintei Xenia de Petersburg, apoi am citit acatistul Maicii Domnului, Bucuria Neașteptată, timp de 40 de zile, după care m-am gândit să citesc și acatistul Sfântului Nicolae pentru 40 de zile.

Când am calculat să văd până când trebuie să citesc, am fost extrem de surprinsă să văd că voi termina chiar în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae. Atunci m-a cuprins o liniște neașteptată, înțelegând că este un semn al sfântului, semn pe care l-am primit pentru a doua oară. 

Așa se face că am mers la examen cu multă încredere și fără nici o tulburare. Am reușit! Acum sunt bucuroasă că am un loc de muncă.

Bunul Dumnezeu, Măicuța Domnului și sfinții apropiați inimii mele: Sf. Nicolae, Sf. Mina, Sf. Nectarie, Sf. Efrem cel Nou, Sf. Xenia și Părintele Arsenie Boca nu m-au lăsat.

Comentariu lăsat de Daniela

 

Amânarea nu e o soluție, asumarea da

Aveam de pregătit două prezentări pentru seminar; în aceasta consta, de fapt, și evaluarea finală. Subiectul fusese ales încă de la începutul lunii octombrie, era vorba de două romane din perioada interbelică.

Una dintre prezentări deja o ratasem. Nu mi-am organizat bine timpul și mă gândeam că voi apuca să scriu într-o zi tot. Din păcate, nu s-a întâmplat așa, pe de-o parte, din pricina trândăviei, pe de altă parte, nu am avut destulă credință ca să mă apuc serios de treabă, fie și în ultima zi (data limită) când mai mult m-am împovărat cu stresul că nu voi termina, în loc să fi lucrat ceva efectiv. În lașitatea mea, nu m-am prezentat la seminar, deși scrisesem vreo două pagini – consideram că e irelevant.DisintegrationofPersistence

Am aflat ulterior că profesorul a întrebat de ce nu am venit și s-a supărat. M-am mâhnit și eu binișor pentru că citisem romanul, aveam fișe de lectură, citisem puțină critică literară, trebuia doar să formulez niște idei, dar nimic nu părea să prindă formă. Nu am mai avut ocazia să recuperez această prezentare. Mi-am dat seama că ar fi trebui să fi avut mai multă stăruință în rugăciune, dar și în lucrarea pe care o aveam de făcut.

La cea de-a doua prezentare, iar am tot amânat până când m-am trezit că mai aveam o săptămână să scriu. Din frica de a nu eșua din nou, l-am rugat totuși pe Sfântul Efrem să intervină așa cum o face de multe ori – grabnic – și pentru mine. I-am cerut să se mai amâne încă o săptămână (!) dacă se poate, iar dacă nu, să mă ajute să scriu. Prezentarea urma sa aibă loc luni, iar duminică am primit un mesaj de la șefa de an: profesorul avusese o operație la dinți și transmitea că nu putea ține nici cursul, nici seminar, îi era greu să vorbească… Închipuiți-vă ce ușurare, dar și ce rușine față de Sfântul Efrem m-au cuprins!

În săptămâna liberă nu am scris decât vreo câteva rânduri. Romanul îl citisem, dar m-am gândit că am nevoie să mă documentez mai mult, așa că am parcurs mai mulți autori critici și niște texte filozofice. Spre sfârșitul săptămânii a trebuit să merg acasă, prin urmare weekend-ul a fost ocupat cu evenimente din familie.

La redactarea prezentării am revenit abia luni dimineața. Ideile se închegau greu și acum. Eram cumva în pragul deznădejdii, dar nu îmi mai puteam permite să pierd și acum. Am chemat-o pe Maica Domnului. Mi-am amintit că Ea se mâhnește când uităm să o chemăm în rugăciuni și că dragostea Ei pentru oameni o depășește pe cea a sfinților.

Cum simțeam că mă descurajez, strigam înlăuntrul meu: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-mă!”. Am apucat să scriu cam 4 pagini în 5 ore. Nu aveam o structură clară și iar mă bântuia gândul de a nu merge la seminar.

Trăiam o nemulțumire absurdă, nimic nu era bine din ce am scris, mă complăceam în această scrupulozitate fără sens și fără rezultat, pe care de multe ori o confund cu profesionalismul. Dacă era după mine, ar fi trebuit să mă mai documentez vreo câteva luni ca să formulez în sfârșit o concluzie. Până la urmă, cred că era vorba de o lene de a gândi personal și de a asuma ceea ce gândeam.

bgrd15Am plecat de la bibliotecă cu 20 de minute mai devreme de a începe seminarul. Am luat taxiul până la facultate, dar nu am apucat să mai printez lucrarea. Când am ajuns, stăteam în fața ușii unde se ținea cursul și încă nu aveam curaj să intru. Am stat așa aiurea, agitată, într-o ploaie de gânduri. Ce frică jalnică pentru un om care se presupune a fi credincios!

I-am trimis mesaj unei colege, iar ea mi-a răspuns că încă nu se discutase despre romanul pe care îl aveam de prezentat. Abia atunci mi-am făcut curaj și am intrat. La momentul oportun am citit și eu foarte anemic prezentarea mea de pe laptop… Spre sfârșit, profesorul mi-a zis: „De ce atâta nesiguranță?! Sunteți în anul 2 la master, ar trebui să aveți mai multă încredere în ceea ce spuneți!”.

Cred că Dumnezeu îmi spunea într-un mod deloc subtil: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14 :31). Doar o rugasem pe Maica Domnului…

N.A., Cluj-Napoca

                                                                                                                                           

 

Cum am devenit medic pneumolog

clipart-medical-doctor-cartoon_189147172Vreau să mărturisesc tuturor ajutorul pe care l-am primit la examenul de rezidenţiat din partea Sfântului Nectarie al Eghinei.

Materia stufoasă, timpul limitat şi oboseala acumulată în cei 6 ani de facultate, dar mai ales din ultimele luni dinainte de absolvire, au contribuit (pe lângă lipsa mea de mobilizare) la obţinerea unui punctaj mic la examenul de licenţă, proba scrisă – care reprezintă oarecum un preambul pentru ceea ce înseamnă rezidenţiatul.

Între cele două probe există un interval de mai puţin de două luni, în care doar cu eforturi foarte mari se mai poate urca respectivul punctaj, care să asigure apoi posibilitatea de a alege specialitatea dorită.

Este limpede aşadar că mă aflam într-un impas, de vreme ce mă hotarâsem din timp că mă voi lupta pentru un loc de muncă bun aici în ţară, ceea ce presupunea evident o notă mare la acest examen decisiv în viaţa unui medic.

Am hotărât că nu mă voi da bătută, că voi pune în voia lui Dumnezeu această experienţă, rugându-L ca punctajul pe care îl voi obţine să mă conducă exact în specialitatea medicală pe care aș fi îmbrăcat-o ca o mănuşă.

Carte Sf Nectarie (1)În timpul epuizantului învăţat, îmi plăcea să fac pauze de câteva minute şi să citesc altceva decât medicină, pentru revigorare, astfel că fără să îmi dau seama, timp de două săptămâni, am mers în fiecare zi la bibliotecă cu cartea Sfântului Nectarie în geantă.

O citeam pentru a doua oară, şi la Eghina fusesem tot de două ori în pelerinaj, dar nimic din ceea ce îmi aducea lectura nu semăna cu plictisul, ci dimpotrivă descopeream lucruri noi, şi inexplicabil îl simţeam pe Sfântul tot mai aproape de mine, iar învăţatul evident devenea tot mai puţin anevoios.

Aşa se face că m-am hotărât într-o zi, cu inima strânsă, să îl rog cu sinceritate pe Sfântul Nectarie, pe care de acum îl îndrăgeam nespus, să accepte să fie ocrotitorul acestui examen şi a ceea ce va urma, ajutându-mă cum ştie mai bine pentru a se sfârşi toate cu bine.

În schimb, îi promiteam bineînţeles că voi mărturisi şi altora ajutorul său minunat, asa cum nu o făcusem de pildă când m-a vindecat de sinuzita care nu mai trecea cu niciun medicament, sau când m-a adus la Mănăstirea Sfânta Treime din Insula Eghina, Grecia, fără să fi îndrăznit să visez vreodată că voi ajunge acolo, şi mai ales fără să fie ceva planificat, aproape de la o zi la alta.

Şi îmi mai propuneam ca imediat după aflarea rezultatului de la rezidenţiat, să dau comandă pentru o icoană care să îl înfăţişeze, chiar dacă pentru asta ar fi trebuit să cheltuiesc până la ultimul leu din primul meu salariu de rezident. Cu aceste gânduri bune, am mers mai departe şi am continuat cu învăţatul.

Înainte cu câteva zile de rezidenţiat a început să mă supere o durere de măsea şi alarmată l-am rugat pe sfântul să o potolească, ca nu cumva timpul preţios să fie irosit mergând la dentist, sau mai rău, suportând durerea şi abandonând învăţatul.

Şi ajutorul nu a întârziat să apară; cu toate că a persistat câteva zile, nu a mai fost vorba de o durere, ci doar de un ușor disconfort, nefiind nevoie să iau niciun fel de medicament. Atunci am fost pe deplin încredinţată că Sfântul mă va ajuta cu toate şi va fi cu mine până la final (şi până în clipa de faţă mă minunez cum de nu am făcut vreun abces pe măseaua respectivă, în contextul stresului prin care treceam).

A venit ziua mult aşteptată a rezidenţiatului, totul a decurs fără nici cea mai mică problemă, cu o noapte înainte am avut un somn odihnitor, ceea ce rar mi se întâmpla chiar şi înainte de examenele mici, iar deznodământul a fost unul foarte îmbucurător: am promovat examenul, şi încă cu un punctaj mare! La asta chiar nu mă aşteptam! Minunat e Dumnezeu întru sfinţii Lui!

Apoi a urmat o săptămână în care fizic şi emoțional eram absolut epuizată, şi cum nu ar fi fost de ajuns toată oboseala acumulată în ultima perioadă, am început să am şi nişte dureri abdominale cum nu mai avusesem niciodată, ce păreau la început, după cunoştinţele mele medicale, a fi o apendicită acută.

Din nou m-am panicat, deoarece la exact o săptămână după rezidenţiat trebuia să mă prezint personal pentru alegerea specialităţii, în caz contrar promovarea examenului nu ar fi avut nici cea mai mică valoare… şi mai mult, fiind în perioada dintre absolvirea facultăţii şi angajare, nici asigurare medicală nu mai aveam, deci orice spitalizare ar fi trebuit platită.

Iarăşi l-am rugat pe Sfântul Nectarie să mă ajute, să mă scape cum ştie şi din această nouă încercare şi să îmi ofere şansa de a obţine la repartiţie un loc în specialitatea şi în spitalul în care de mulţi ani îmi doream să profesez (exista riscul de a nu prinde un loc în acea specialitate, având poziţia 254 în ordinea notelor).

Aşa cum eram deja obişnuită, intervenţia Sfântului nu s-a lăsat mult aşteptată: durerile s-au diminuat considerabil cu trecerea zilelor, iar în dimineaţa programată, m-am prezentat personal la centrul de repartiţie, şi am primit ceea ce îmi dorisem atât de mult în ultimii ani de facultate: am devenit medic pneumolog!

Vreau sa fiţi încredinţaţi că preţuiesc foarte mult aceste daruri pe care Dumnezeu mi le-a trimis prin Sfântul Nectarie, şi cred cu tărie că tot ce am mărturisit mai sus nu ţine de întâmplare sau de coincidenţă, ci sunt intervenţii reale ale acestui mare sfânt; aşadar îmi asum cu toată responsabilitatea mărturia, şi nu mă ruşinez deloc de ceea ce am scris mai sus. 

Am învăţat din această experienţă că măsura cu care ţi se împlinesc cererile bune este exact măsura credinţei, că rugăciunea are un ecou mai puternic dacă vine din mai multe suflete (mulţi oameni s-au rugat pentru mine în această perioadă: părinţii, părintele duhovnic, prietenii… ). _petru_boiarski_noul_mucenic_1973-1993

Am învățat mai ales că Dumnezeu, cum spunea vrednicul de pomenire ÎPS Bartolomeu Anania, pentru toate eforturile pe care le facem şi pentru toată munca noastra cinstită, şi pentru toată încrederea cu care îi încredinţăm problemele noastre, Dumnezeu nu rămâne niciodată dator.

PS. În ziua în care am susţinut examenul, 17 noiembrie, este pomenit Părintele Petru Boiarski, Noul Mucenic, din Rusia, care a fost martirizat la vârsta de numai 20 de ani, în anul 1993. Am convingerea că şi sfinţia sa a contribuit la reuşita mea.

Adela Nistor, Cluj-Napoca, 26 noiembrie

 

Sfântul Efrem este super!

veins-medical-diagram-clip-artI-am promis Sfântului Efrem cel Nou că voi mărturisi una din minunile pe care le-a săvârșit cu mine. Vara trecută învățam pentru o mărire la anatomie. În acea perioadă citeam și cartea cu viața Sfântului Efrem cel Nou, și imediat după ce am terminat-o, am fost invitată să merg în Grecia la Nea Macri.

Am considerat acest lucru minunat ca un dar din partea sfântului. Deși știam că mai aveam destul de învățat pentru mărire și nu voi avea timp să termin dacă plec în Grecia, voia sfântului a fost să ajung la el.

M-am bucurat mult și l-am rugat să mă ajute să iau notă mare la mărire, astfel încât să pot studia în următorul an universitar în regim bugetar. La examenul de mărire totul a decurs bine, iar eu am obținut o notă care mi-a dat încredere că voi fi la buget.

Bineînțeles, în tot acest timp nu am încetat să mă rog atât lui, cât și Sfinților Luca al Crimeii, Nectarie, Nicolae Velimirovici și Maicii Domnului. La sfârșitul lunii noiembrie, am aflat și vestea cea bună, ceea ce m-a făcut să exclam: „Sfântul Efrem cel Nou este super!”. I-am mulțumit, promițându-i  că voi face și eu ceva pentru el și că voi mărturisi ajutorul pe care mi l-a oferit.

Nu ezitați să vă rugați lui pentru că, din cauza îngrozitoarelor suferințe pe care le-a îndurat, Dumnezeu l-a înzestrat cu o putere minunată, și chiar este super-grabnic ajutător și făcător de minuni!

Alexandra P., București