RSS

Monthly Archives: January 2016

Image

Prima la master

În vara anului trecut aPic-emotii1m avut de susținut admiterea la master.

Am avut emoții mari, foarte mari. Nu aveam prezentarea powerpoint, era o discuție liberă, şi comisia era formată din profesori destul de exigenți. Toate adunate, m-au făcut să-mi fie foarte teamă şi uite așa a apărut ușor, ușor, nesiguranța.

Însă Dumnezeu nu M-a lăsat nici de data asta! Sfântul Efrem cel Nou, Sfânta Măicuță, Părintele Arsenie Boca, Sfântul Spiridon și Sfântul Nectarie au fost alături de mine și am reușit să intru prima la master. O realizare imensă pentru mine la care sunt sigură că au contribuit și Sfinții.

PS. De curând, am avut de trecut printr-o altă încercare: găsirea unui loc de muncă. Am căutat vreo patru luni de zile până am reușit să găsesc ceva. Când în sfârșit am reușit, am realizat că nu-mi plăcea deloc ceea ce faceam și mai că mă duceam plângând la muncă, având mereu o stare de neliniște.

Într-o dimineață, înainte să ajung la muncă, m-am oprit la Mănăstirea Radu Vodă din București și m-am rugat Sfântului Efrem cel Nou, Sfintei Fecioare Maria și Sfântului Nectarie să mă ajute să trec peste această cumpănă și să nu mă lase. După câteva zile am reușit să-mi găsesc un alt loc de muncă unde mă simt foarte bine. Asta ca să nu mai zic că am fost acceptată pe ultima sută de metri întrucât mai erau câțiva candidați care candidau pentru același post.

Vreau pe această cale să le mulțumesc încă o dată Sfinților și Lui Dumnezeu că nu m-au lăsat. Credeți în puterea Lui Dumnezeu și rugați-vă mereu Lui.

D., București

Advertisements
 
Image

Scrisoare

DSC_0043.jpgIartă-mă Doamne că mărturisesc doar acum ajutorul primit de la Tine, Maica Domnului, Sfântul Nectarie şi Sfântul Efrem!

În urmă cu 4 luni, în timpul unei restanţe de biochimie, aţi extras biletul pentru mine! Şi apoi aţi fost alături de mine şi m-aţi ajutat să mă concentrez.

Vă mulţumesc!

P.S. M-am bucurat mult, în prima zi de Crăciun, când am găsit pe drum o iconiţă cu Sfântul Nectarie!

Ioana, Constanța

 
Image

Mi-a arătat nota pe care o voi lua

În vara anului 2011 am picat examenul de bacalaureat. S-a întâmplat pentru că am avut emoţii foarte mari (eu fiind foarte emotivă de fel). A fost primul meu şoc, deoarece până atunci am avut rezultate foarte bune la școală. 

sf-spiridon-al-trimitundeiDupă aflarea notei, am fost foarte deprimată şi am început să merg la Maslu la Catedrala ”Sfântul Spiridon cel Nou”. Timp de cîteva săptămâni m-am rugat Sfântului Spiridon să mă ajute să promovez examenul în sesiunea din toamnă.

Cu câteva zile înainte de examen, am visat că eram într-o biserică, unde o lumină puternică cădea asupra mea. În noaptea de după proba de matematică, din nou am avut un vis, în care Sfântul mi-a arătat nota pe care o voi lua. A fost fix rezultatul pe care l-am aflat ulterior! Efectiv am început să plâng. 

Mereu simt că Sfântul Spiridon este alături de mine şi îmi poartă de grijă. De exemplu, în acest an universitar, când am aflat orarul de pe semestrul l, am fost oarecum supărată, deoarece nu mai puteam să ajung la Sfântul Maslu vineri seara. După ce m-am rugat Sfântului, profesoara ne-a zis că nu e obligatorie prezenţa, atâta timp cât facem nişte sarcini suplimentare.

Trebuie să menţionez că Sfântul Spiridon a ajutat-o şi pe mama mea să se pensioneze medical după tratamentul cu citostatice.

Îi mulţumesc Sfântului pentru tot ceea ce a făcut şi face în continuare pentru mine şi mama mea!

Ana Maria

 
Leave a comment

Posted by on 01/07/2016 in Sfântul Spiridon

 
Image

Rugăciune în loc de bani

La începutul clasei a XII-a, am început şcoala de şoferi (o alegere nepotrivită la acel moment).

Cu paşi mărunţi şi nesiguri, dar cu nădejde în mila Domnului, am reuşit să iau examenul teoretic. Am trecut un hop şi mai aveam unul. Între cele două examene m-am rugat Sfântului Ioan Botezătorul să mă ajute.

Ajutorul nu a întarziat să apară. Pe data de 7 ianuarie am fost programată să dau examenul. Pe moment, nu am înţeles. De ce atunci? De ce să aştept aproape două luni? Nu se poate mai repede?! Apoi, uitându-mă în calendar, mi-am dat seama ce zi importantă este şi că Sfântul mi-a ascultat rugăciunea.

Când toţi în jur spuneau că nu o să promovez examenul şi că ar fi mai bine să îl plătesc, mămica mea m-a îndemnat să mă rog la Dumnezeu, pentru că dacă El vrea, o să reuşesc. I-am urmat sfatul şi am zis: ”Doamne, facă-se voia Ta!”. Şi aşa a fost.

În dimineaţa în care am avut traseul, am trecut pe la biserică, am aprins o lumânare şi m-am închinat. Apoi, cu rugăciunea în gând, m-am urcat la volan. Am condus mai bine ca niciodată! Astfel, am reuşit prin rugăciune ceea ce alte persoane au reuşit cu ajutorul banilor.

Ajutorul Domnului nu a încetat nici după examen. A urmat bacalaureatul, pentru care m-am pregătit singură. Am cerut ajutorul Sfântului Mina, Sfintei Ecaterina, Sfântului Spiridon, Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântului Efrem, Sfântului Nectarie şi Părintelui Arsenie. Aşa am reuşit să-l promovez cu note mari.

Apoi a urmat înscrierea la facultate, găsirea unui cămin (în prezent, m-am mutat într-un apartament al Fundaţiei “Sfânta Macrina” împreună cu alte patru fete), găsirea unui duhovnic care să mă îndrume, reuşita de a lua bursă, toate împlinindu-se cu ajutorul lui Dumnezeu.

Prin aceste încercări am descoperit că este importantă calitatea, nu cantitatea rugăciunii şi că Dumnezeu îţi dă ce trebuie, când trebuie şi cum trebuie.

theophany4a1

Oana