EKG-ul problematic și ajutorul de sus

Mă numesc Roxana, sunt studentă în anul IV la Facultatea de Medicină, specializarea Medicină generală și aș vrea să dau și eu mărturie despre ajutorul pe care l-am primit de la Maica Domnului, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ierarh Luca al Crimeii și Sfântul Ioan Maximovici la examene și nu numai.

Anul III pentru orice student la Medicină este un an pe cât de greu pe atât de important, întrucât este necesar ca până la finalul anului să ai toate examenele promovate pentru a trece în anul următor. Dar pentru a arăta că cu puțină străduință și cu ajutorul sfinților nimic nu este imposibil, voi exemplifica în cele ce urmează una dintre minunile săvârșite de sfinții mai sus menționați cu mine la una dintre materiile de bază ale anului universitar care tocmai s-a încheiat.

Astfel, la fiziopatologie, cea mai grea materie din anul III, eram foarte speriată de examenul practic, pe care aveam să îl susținem în sesiunea de vară, atât din materia de semestrul întâi, cât și din cea de semestrul doi. Eram speriată îndeosebi din cauza faptului că aveam să fiu ascultată de profesoara de la curs, care era foarte exigentă și nu dădea cu ușurință note bune.

A sosit și ziua examenului, și cu rugăciunile înălțate către sfinții mai sus menționați, m-am prezentat la facultate. Acolo, asistenta de grupă ne-a întâmpinat și ne-a spus că grupa noastră nu va mai da examenul cu profesoara de curs, ci cu șefa de catedră, care era mult mai drastică decât profesoara noastră (fiind o persoană foarte bine pregătită în domeniu punea întrebări de logică, dorea să vadă că gândim și avea mari pretenții). Când am aflat vestea eram mai speriată ca înainte, dar în sinea mea îmi ziceam că Sfântul Efrem și Măicuța Domnului nu mă vor lăsa.

Am intrat în cele din urmă în sală, am extras buletinul de analize și ekg-ul și m-am așezat în bancă pentru a le interpreta. Înaintea mea mai erau mulți colegi care așteptau să fie ascultați, lucrurile se desfășurau foarte încet și profesoara nu mai contenea cu întrebările. Eu în bancă m-am descurcat să interpretez buletinul, dar la ekg nu știam care era al doilea diagnostic. EKG-ul conținea două patologii, iar eu descoperisem doar una. Am întors EKG-ul pe toate părțile, am scris tot ce știusem și totuși al doilea diagnostic nu îl aveam. Atunci am început să mă rog Maicii Domnului și sfinților să îmi ajute să nu mă depuncteze profesoara prea tare. Era important să iau o notă cât mai bună la examenul practic, dat fiind că acesta valorează 40 % din nota finală.

Minunea sfinților nu a întârziat să apară. Unul dintre colegii mei se băgase singur în dificultate menționând teme pe care nu era sigur și se împotmolise. Profesoara văzându-l, a început să îi pună întrebări care mai tare l-au indus în eroare. La un moment dat, văzându-l profesoara că nu mai știe să răspundă, s-a adresat mie și colegilor mei care mai eram în sală și a întrebat dacă știe cineva să îi răspundă la întrebarea pe care tocmai o pusese. Văzând ocazia care se ivise, nu am întârziat în a-i răspunde la întrebare, gândindu-mă că astfel când îmi va veni rândul va trece cu vederea ce nu am știut la testul meu.

Profesoara văzând că am știut răspunsul, s-a adresat tot mie punându-mi altă întrebare, și încă una și încă una. Eu am știut să răspund la toate cu ajutorul lui Dumnezeu, iar ea văzând că am știut toate răspunsurile, s-a oprit din a-l mai asculta pe colegul care era la rând și mi-a zis că nu mai are rost să mai stau după restul (în fața mea mai erau pe puțin zece studenți care trebuiau ascultați), că îmi trece nota și pot pleca, dar mai întâi vrea să vadă interpretarea EKG-ului.

Cu inima strânsă, dar cu nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, i-am spus unul dintre diagnostice și i-am zis că nu am putut să îmi dau seama de celălalt. Ea a zâmbit și a zis că nimeni din cei care avuseseră acelaşi EKG nu și-a dat seama de cea de-a doua patologie, pentru că era o boală, de care îți dai seama foarte greu. Ea a trecut cu vederea peste scăparea mea și prin mila și ajutorul lui Dumnezeu și al sfinților Lui grabnic ajutători am luat nota 10!

Slavă Ție, Doamne și sfinților tăi super grabnic ajutători!

Roxana G, Timișoara

 

Am promis că nu voi mai pierde vremea!

Pe drumul spre prima restanţă din primul semestru de facultate (am fost studentă la Ingineria Informaţiei–buget), eram disperată că nu ştiam mai mult decât prima dată când am dat examenul. I-am promis Maicii Domnului că dacă mă ajută să trec, n-o să mai am niciodată neajunsuri la examene datorate pierderii timpului. Am luat 8.

După ce am absolvit liceul, am dat la Medicină şi am picat. Acum, venind semestrul II de facultate, mi-am dat seama că tot după Medicină tânjesc, aşa că de prin mai nu am mai mers la cursuri şi m-am apucat din nou de anatomie şi chimie. Timpul fiind relativ scurt până la admitere, am picat din nou.

Aici merită menţionată surpriza de la înscriere, când mi-a spus doamna aceea: „Ştii că poţi candida doar pe cele 7 locuri pentru a doua facultate, nu?“. M-a lovit în moalele capului (eu crezusem că pot candida pe cele aproape 300 de locuri). De-abia m-am abţinut să nu izbucnesc în plâns acolo.

M-am hotărât să rămân acasă un an, cu toata ruşinea şi judecățile din partea celor ce mă cunosc (până la urmă toţi s-au arătat surprinzător de înţelegători) pentru că am realizat că asta vreau să fac. Nu îmi puteam imagina un alt traiect pentru viaţa mea decât Medicina. Şi nu oriunde, ci la Cluj.

În decursul acestui an am pierdut mult timp, după cum îmi stă în caracter. Nu pot să zic, am mai şi învăţat, dar a venit iulie şi eu încă aveam multe lipsuri. I-am promis Maicii Domnului că nu mai pierd vremea, şi iată-mă în preajma celui mai important examen al vieţii mele neştiind suficient, după ce avusesem un an întreg la dispoziţie.

În iulie mi-am dat seama că nu am nicio şansă să intru pe cele 5 locuri (anul ăsta n-au fost nici măcar 7). Poate pe cele 300 de locuri la buget aş fi intrat, dar ce conta? M-a cuprins disperarea, o disperare din aia cruntă. Nu mai ştiu ce părinte a zis că te rogi din toată inima doar când eşti în adâncurile disperării. 

Acum înţelegeam cu adevărat ce a vrut să spună. Doar în Dumnezeu mai aveam nădejde. Doar El putea să rânduiască să intru, printr-o minune. Am început să mă rog: întâi la Maica Domnului, apoi la Cuvioasa Parascheva, ajutătoarea mea, la Sfinţii Pantelimon, Ioan Evanghelistul, Nectarie, Efrem cel Nou (despre care am auzit de la voi; la el am insistat mai mult), Nicolae, Mina şi părintele Arsenie Boca.

Am dat examen şi la Sibiu, unde am ştiut, dar în gândul meu era doar admiterea de la Cluj. A venit examenul, a trecut. S-au pus baremele, am văzut că făcusem 38 corecte în totalitate, din 50. Anul trecut aş fi intrat, dar acum nu îndrăzneam să îmi fac speranţe.

Puteau să fie 5 cu 9.90, uşor lucru. S-au pus și rezultatele într-un final: numele meu era al treilea, pe lista aceea de 5! Am intrat! Doar Dumnezeu m-a ajutat, a fost o minune. Erau o mie de chestii care ar fi putut merge prost, mai ales că nu ştiam bine toată materia, exclusiv din vina mea.

Dar Dumnezeu, în marea Sa îndurare, a ascultat mijlocirile sfinţilor şi a rânduit să vină ce ştiam. Nici acum, după ce am confirmat locul, încă nu conştientizez pe deplin. Niciodată nu am crezut cu adevărat că e posibil.

Slavă Ţie, Doamne!

G. M., Alba