Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat (Matei 8, 17)
Vreme de 5 ani nu am participat la examenul de titularizare. Acest fapt se datorează și unei boli psihice și tratamentului pe care îl luam în tratarea ei. Ori nu mă puteam concentra, ori nu aveam râvnă să învăț, ori pur și simplu îmi era lene. Anul acesta, mila lui Dumnezeu s-a revărsat asupra mea în chip bogat. Am început să doresc mai serios să particip la concurs și puteam face conexiuni, puteam reține informația, o puteam analiza și interpreta chiar.
Să vă spun cum a pornit totul. Lucram ca supraveghetor la un spațiu de joacă, iar salariul nu era prea mare. Odată cu pandemia, spațiul de joacă s-a închis pe perioadă nedeterminată și am rămas acasă vreme de câteva luni bune. M-am rugat Sfinților 9 Mucenici din Cizic pentru găsirea unui loc de muncă. Sfinții m-au ajutat să primesc în continuare salariu integral ca și cum aș fi lucrat (nu am fost trecută ca majoritatea angajaților din mediul privat în șomaj tehnic), așa că vreme de aproape 4 luni am avut din ce să trăiesc. Împreună cu Sfântul Mucenic Mina, acești 9 sfinți mucenici au contribuit la hotărârea mea de a participa la concursul de titularizare pe disciplina limba și literatura română.
Am început să învăț efectiv cu o lună înainte de examen – undeva prin luna iunie, iar examenul s-a ținut la sfârșitul lunii iulie (29). Pentru un rezultat bun, ar fi trebuit să încep mult mai repede). Spun aceasta deoarece cunosc profesori care de ani de zile susțin acest examen și încep să învețe încă din primăvară. Numai tematica ce include și bibliografia conține în jur de 10 pagini…
În timp ce învățam, redescopeream lucruri de mult uitate și constatam că îmi redă Dumnezeu capacitatea de a-mi prinde mintea de ceva – mulți ani, mintea mea a fost ca o sită prin care orice informație se scurgea fără a mai rămâne mare lucru la suprafață… Era o minune numai faptul că puteam găsi înțelesuri profunde într-o poezie. Sau că îmi puteam organiza ziua pentru a lucra punctual pentru fiecare subiect. Sau că puteam memora fragmente întregi cu informații. E drept, am primit ajutor și de la oameni ai lui Dumnezeu, profesori și ei, dar foarte mult a cântărit ajutorul de la Dumnezeu, prin Maica Domnului, prin sfinții Săi, prin Sfintele Taine ale Bisericii.
În duminica de dinaintea examenului am fost la mormântul Părintelui Arsenie Boca – erau foarte mulți pelerini, mă mir și acum că am ajuns să ne închinăm. Acolo i-am cerut părintelui ajutor și pentru acest examen și m-am încredințat cumva, tainic, că nu mă va lăsa.
Pentru primul subiect se cereau opere de referință ale autorilor canonici – în număr de 17. Pe 5 dintre ei i-am exclus din start, fiindcă s-au dat în anii anteriori. Am învățat doar 4 bine. La examen, am primit unul dintre cei învățați, față de care aveam și o oarecare afinitate sufletească – George Bacovia. Când am văzut pe foaia de examen scris numele acestui autor, am privit spre icoana Maicii Domnului din sala de examen și am răsuflat ușurată. Era cu mine, mă ocrotea.
Cel de-al doilea subiect era reprezentat de un test de limbă – exerciții de vocabular, de gramatică sau de stilistică. Aici am reușit să lucrez destul de repede, pentru că, deși timpul de lucru la examen e de 4 ore, pentru a trata toate subiectele cât de cât, acest timp e folosit cumva la limită. Într-adevăr, am făcut câteva greșeli, de care mi-am dat seama ulterior…
Cel mai dificil a fost subiectul al treilea. Cum nu mai predasem limba română de 5 ani, era greu să construiesc o activitate didactică în lipsa experienței propriu-zise la catedră. Totuși, nu m-a lăsat Dumnezeu. Am scris câteva metode, am încercat să-mi amintesc ceva din conținuturile ce trebuiau prezentate. Cred că aici am pierdut cel mai mult din punctaj, dar eu mă bucur că nu a îngăduit Dumnezeu să las acel subiect nerezolvat întru totul…
Nota a fost 8,65. Exact aceeași notă luasem și în 2015, când nu eram sub tratament psihatric! Cu adevărat, Dumnezeu nu uită pe nimeni și nu e nedrept față de nimeni!
Menționez că, în timpul examenului, soțul meu s-a rugat Maicii Domnului. Oricum, și eu o chemasem în ajutor, de multe ori înainte, dar și în timpul examenului. Ea a fost îndrumătoarea mea.
De asemenea, cred că Dumnezeu nu m-a lăsat și pentru rugăciunile altor apropiați cărora le-am cerut să mă pomenească – părintele duhovnic, mama mea și alți frați întru Domnul.
A.M., Deva