RSS

Monthly Archives: October 2014

Un punct “bonus” de la Sfantul Efrem

6Sfântul Efem Cel Nou mi-a apărut în cale în urmă cu mai mulţi ani. Ieşind de la Sfânta Liturghie într-o Duminică, la bisericuţa unde merg eu, ni s-a dat o iconiţă de carton cu un sfânt. Am citit ce scria pe spate, câteva rânduri, numele său, faptul că a fost torturat, că înainte a fost călugăr, fiind ucis în urmă cu aproximativ 500 de ani, moaştele sale fiind descoperite după acest interval de o măicuţă în Grecia.

Mai scria că este mare tămăduitor de boli sufleteşti şi trupeşti, arătându-se aievea celor care îl cheamă cu credinţă. Am dus iconiţa respectivă la serviciul unde lucram pe atunci, parcă prin anul 2009 sau aşa ceva. Am pus-o pe biroul unde aveam locul meu şi… atât.

Anii au trecut, Sfântul mă privea blajin din iconiţa respectivă pe parcursul celor 8 ore, mai mult sau mai puţin, cât stăteam la serviciu, însă eu nu i-am dat mare atenţie.

Câteaodată, când aveam oarecare greutăţi sau necazuri, probabil că îmi mai cădeau ochii pe icoana sa şi îi mai ceream ajutorul, ştiind că este un sfânt al lui Dumnezeu, dar fără să mă interesez în mod deosebit despre viaţa sa, fără să „îl am la evlavie”, cum se spune.

În urma unor întâmplări, am părăsit serviciul unde lucram de 4 ani şi jumătate şi, nu mai reţin exact, dar parcă am lăsat icoana la birou, să vegheze în continuare asupra celui care urma să îmi ia locul. Acasă aveam altă icoană identică, lăsată de fratele meu, care primise cu aceeaşi ocazie una la fel.

Părăsindu-mi serviciul forţat de împrejurări, mă aflam într-o situaţie destul de dificilă, cu atât mai mult cu cât soţia mea nu avea nici ea un salariu prea mare. Planul meu a fost să rămân câteva luni acasă, să mă pregătesc pentru un examen care să îmi permită ocuparea unui post care presupunea un cu totul alt climat decât cel de unde plecasem, siguranţa locului de muncă, salariu bun, în fine, mai multe avantaje.

Familia mea m-a ajutat din punct de vedere material. Tot ce aveam de făcut era să stau acasă să mă pregătesc de examen. Fratele meu, care susţinuse examenul chiar în anul anterior, m-a susţinut moral şi material, fiind foarte încrezător în şansele mele, cu atât mai mult cu cât el reuşise din prima încercare, dându-i slavă lui Dumnezeu pentru aceasta de nenumărate ori.

Examenul era unul foarte dificil, la momentul respectiv, presupunând o probă de cunoştinţe teoretice din domeniu, care, odată trecută, însemna că totul era practic rezolvat. Aşadar m-am apucat de învăţat, timp de aproximativ 6 luni, acesta constituind „locul meu de muncă”. Pentru mine miza era foarte mare, consideram că este viitorul meu şi al familiei mele în joc, în linii mari situaţia îmi părea împovărătoare, dar eram recunoscător pentru ajutorul moral şi material din partea familiei.

În sfârşit, după ce am învăţat cât am putut şi m-am priceput, a venit şi ziua examenului. Aflasem între timp cu inima strânsă că erau scoase mult mai puţine locuri la concurs decât în anii anteriori, urmând să concurăm cam 1200 de persoane pentru 40 de locuri. Cu nădejde în Dumnezeu m-am dus totuşi la examen, ştiind că învăţasem, mă pregătisem, şi, cum se spune, „intrasem în horă”, deci trebuia „să joc”.

Examenul avea loc la Bucureşti, unde am ajuns cu o zi înainte şi am fost la mânăstirea Radu Vodă, unde se află o părticică din moaştele Sfântului Nectarie din Eghina. Am citit Acatistul Sfântului şi i-am cerut ajutorul. Am dat examenul, iar la finalul acestuia s-au afişat rezultatele corecte ale testului grilă, astfel că fiecare candidat şi-a putut calcula punctajul, practic imediat ce examenul s-a încheiat, după epuizarea timpul alocat probei.

După ce am refăcut calculele acasă, am văzut că luasem o notă cu o zecime mai mică decât nota minimă pentru a rămâne în competiţie. Totul era pierdut. Picasem. Afişarea rezultatelor oficiale a confirmat eşecul. Am fost tare zdruncinat de aceasta, mi-era ruşine de mine însumi, stătusem atâtea luni acasă pentru a învăţa, sperasem că voi reuşi, erau persoane care nu avuseseră privilegiul meu, aveau familii, copii, servicii solicitante, învăţaseră după terminarea programului de lucru, cum apucaseră. Ce mai.. condiţii mult mai dificile decât ale mele, care avusesem totul „pe tavă” şi ratasem, în timp ce unii dintre ei reuşiseră.

Nu ştiam ce urma să fac în continuare. Fratele meu a spus că nu-i nimic, trebuie să încerc şi anul viitor, totul va fi bine, să nu îmi fac griji, soţia mea de asemenea a fost alături de mine din tot sufletul. Părintele meu duhovnic m-a încurajat şi el în toată această perioadă şi după susţinerea examenului şi la aflarea rezultatelor. Cu toată povara sufletească pe care o simţeam, i-am mulţumit adânc Domnului pentru oamenii din jurul meu, pe care mi-i dăruise din marea Sa bunătate.

Până la urmă am hotărât să mai încerc şi anul următor, conştient totodată că miza examenului se dublase. Vor fi doi ani în care voi fi stat să mă pregătesc, iar dacă nu voi reuşi nici de data asta… Nici nu voiam să mă gândesc, deşi realizam că ar fi posibil să se întâmple şi asta. În fine, după o perioadă de pauză m-am apucat iar de învăţat.

Zvonurile erau că se va schimba destul de mult materia, ceea ce îngreuna considerabil toată treaba. Mai, mult, după un timp, după ce mă apucasem din nou de învăţat, am aflat că se modifica şi modalitatea de examen, astfel că, pe lângă proba teoretică mai urmau introduse încă două probe speciale, notate şi acelea, urmând a se face apoi media celor trei note, care se va calcula după nişte reguli speciale, fiecare notă având o anumită pondere.

Ziua examenului se apropia tot mai mult, iar la un moment dat am simţit că nu mai pot, parcă mă strivea stresul. Într-o zi, i-am spus părintelui meu duhovnic zbuciumul meu, temerile mele. Dânsul, după ce m-a ascultat cu atenţie, a scos o inconiţă mică pe care, sărutând-o, mi-a dat-o, spunându-mi că este a Sfântului Efrem Cel Nou, şi că acest Sfânt mă va ajuta foarte mult. Am luat-o, cu anumite ezitări, ştiind că mai am una acasă, însă părintele, fără să se supere, a insistat să o iau. Cumva am simţit, mai mult indirect decât în mod conştient, că părintele m-a încredinţat Sfântului Efrem cel Nou. În mod inexplicabil, am simţit că momentul respectiv este cumva hotărâtor. Nu ştiam cum, nu am dezbătut prea mult ce simţeam, însă a fost ceva deosebit.

În aceeaşi zi, sau într-o zi ulterioară foarte apropiată de aceea, la librăria bisericuţei noastre am văzut cartea despre Sfântul Mare Mucenic şi Cuvios Efrem cel Nou, „Mărturii ale minunilor săvârşite în zilele noastre”. Mi-am zis cu o hotărâre care parcă nu mă caracteriza: „Acesta este un semn. Trebuie să cumpăr această carte. Părintele m-a încredinţat Sfântului, şi aceasta înseamnă că Sfântul îmi iese în cale.” Am cumpărat cartea şi, ajungând acasă am început imediat să citesc din ea.

Parcă nu mă puteam opri. Eram uluit şi extrem de emoţionat de cele pe care le citeam: oameni cu necazuri ce păreau imposibil de depăşit, „sentinţe” medicale necruţătoare, situaţii fără ieşire, toate rezolvate în mod miraculos, de necrezut, de exemplu analize care arătau clar o anumită boală, care, după rugăciuni către Sfântul Efrem Cel Nou arătau la fel de clar că boala nu mai exista. Erau lucruri pe care nimeni nu le putea explica în termenii veacului acestuia. Lucruri minunate!

Citind această carte am aflat mai amănunţit cine este Sfântul Efrem Cel Nou, ce a pătimit, cât a suferit, cât a iubit… A fost extraordinar. Am citit mai bine de jumătate de carte pe nerăsuflate. Am povestit mamei mele, mătuşii mele, cu care, ulterior vorbind la telefon, mi-a spus: „Ştii, simt eu că acest Sfânt te va ajuta, sunt sigură că vei reuşi la examen de data aceasta, el ţi-a ieşit în cale şi simt că aceasta este pentru a te ajuta să reuşeşti!”. Am încuviinţat, însă în gândul meu nu eram foarte sigur, nu că m-aş fi îndoit de puterea sfântului cu Harul Domnului Hristos, însă de ce m-ar fi ajutat tocmai pe mine?! Nu i-am spus însă nimic din toate acestea mătuşii mele. Totuşi, am învăţat parcă mai cu nădejde, mai cu spor, mai cu tragere de inimă.

În sfârşit, sosi şi ziua examenului. Am plecat la Bucureşti tot cu o zi înainte, am fost la Sfântul Nectarie împreună cu soţia mea, cu fratele meu şi cu soţia sa. Ne-am închinat, am citit Acatistul Sfântului, ne-am uns cu ulei din candela sa, şi am atins şi iconiţa Sfântului Efrem Cel Nou dată de părintele meu duhovnic, pe care, evident o aveam cu mine, şi altă iconiţă cu Sfântul Nectarie.

A doua zi am mers la examen. Eu aveam iconiţele cu mine. Am vorbit cu părintele duhovnic, l-am anunţat când intrăm în sală, aşa cum ne-a rugat. Sincer, mă gândeam ca măcar să pic onorabil, să nu mă fac de ruşine, după ce am stat atâta timp să învăţ. Să iau o notă onorabilă, măcar atât, chiar dacă nu voi reuşi, voi vedea ce voi face apoi. De asemenea m-am rugat să reuşesc nu pentru mine, ci ca să fiu de ajutor familiei, soţiei mele, să nu mai fiu povara, ci sprijinul celor dragi, să răsplătesc sacrificiul părinţilor mei, mătuşii mele, care m-au ajutat să fac facultatea, fratelui meu, care m-a susţinut material şi moral, tuturor celor care m-au încurajat şi m-au suportat în tot acest răstimp.

Voiam ca măcar să nu mă fac de ruşine, iar de va voi Dumnezeu, dincolo de orice nădejde (erau vreo 1250 de candidaţi pe 100 de locuri şi nu credeam că oi fi tocmai eu printre cei 100), să pot să le fiu celor dragi de ajutor cu reuşita aceasta nesperată. Ţin minte că înainte de examen cu ceva timp mi-am zis că dacă anul trecut, când exista o singură probă, cea teoretică, am picat, iar anul acesta, fiind trei probe, şi deci un întreit stres, materie în parte nouă, cu un examen practic considerabil mai greu, dacă voi reuşi, va fi cu adevărat minunea lui Dumnezeu.

În timpul examenului ştiu că, la un moment dat, au fost 3 sau 4 grile consecutive la care nu ştiam ce să scriu, care anume sunt răspunsurile corecte. M-au trecut toate apele. Una, treacă-meargă, două hai să zicem, dar a treia?! M-am rugat, simţind aproape iconiţele Sfinţilor Nectarie şi Efrem Cel Nou şi am zis: „Doamne, Maica Domnului, Sfinte Efrem, Sfinte Nectarie, Părinte Arsenie Boca, ajutaţi-mă să aleg răspunsurile corecte!”. Apoi am decis cum mi s-a părut mie că e corect. Aşa am făcut ori de câte ori am mai întâlnit asemenea situaţii pe parcursul examenului.

În fine, am ieşit printre ultimii, am predat lucrarea, ne-am adunat cu toţii să calculăm rezultatele. Ca şi anul trecut, nu m-am simţit în stare să o fac. Astfel, soţia mea a calculat, iar după un timp m-a chemat la ea şi mi-a spus : „81 de puncte”. Fuseseră 100 de întrebări. Am simţit că leşin, am izbucnit în plâns, parcă eram un arc încordat până la limita rezistenţei care s-a detensionat brusc. Nu am fost în stare să zic nimic câteva minute bune. Apoi l-am anunţat pe părintele meu duhovnic, i-am sunat pe cei de acasă…

Cadou-daruitor-dar-sugestiiLa afişarea rezultatelor am aflat că eram printre primii 12, având a cincea medie între candidaţi. Se pare însă că nu calculasem corect, nu aveam 81 de puncte din 100. Aveam 82. Nu îmi venea să cred. Am zis cu convingere că punctul acesta este un „bonus” al Sfântului Efrem Cel Nou. Asemănător au decurs lucrurile şi la celelate 2 probe. Ba chiar la cea de-a doua am avut 2 puncte în plus faţă de ce calculasem! Am trecut şi peste a treia probă, cu o notă uluitor de mare, unde trebuia să susţii un fel de interviu… Le-am trecut pe toate, am obţinut postul, s-a împlinit tot ce mă rugasem, deşi, în micimea sufletului meu, nu îndrăznisem să cred că voi reuşi.

Iată însă că Dumnezeu nu S-a uitat la păcătoşenia mea, la îngustimea mea, la nevrednicia mea, la deznădejdea mea. Nu m-a pedepsit pentru acestea, ci Şi-a arătat mila Sa faţă de mine, cel care nu am crezut că voi reuşi.

Aşa cum am spus, am chemat în ajutorul meu pe Maica Domnului, pe Sfinţii Efrem Cel Nou, Nectarie din Eghina, pe părintele Arsenie Boca şi ştiu că toţi m-au ajutat. Însă nu pot uita sentimentul că părintele meu duhovnic m-a încredinţat Sfântului Efrem Cel Nou şi că eu însumi l-am perceput ca pe ocrotitorul meu personal.

Bonus: Nu l-am uitat de atunci şi nu-l voi uita niciodată, m-am rugat lui şi în alte momente grele şi am primit ajutor, uşurare, nădejde. Odată l-am rugat să facă în aşa fel să nu mă mai doară stomacul după ce beau lapte,observând că oridecâte ori beau lapte am crampe. După cum observasem ar fi trebuit să înceapă din nou crampele cu următoarea ocazie cănd am băut lapte. Însă nu au mai apărut, iar apoi au dispărut de tot.

Odată soţia mea avea nişte dureri în zona spatelui. S-a întins pe perna sub care pusesem cartea cu Minunile Sfântului şi a putut dormi în noaptea aceea, apoi problema s-a rezolvat într-un mod neaşteptat. Am mai avut apoi dileme, momente încordate, tristeţi, însă am cerut ajutorul Sfinţilor, al Sfântului Efrem Cel nou, al Maicii Domnului, al Sfântului Nectarie şi s-au risipit toate, în mod neaşteptat, puţin previzibil, luându-le locul buna-înţelegere, armonia, veselia.

În mod „normal” ar fi dispărut cu greu, dar rugându-mă Maicii Domnului şi Sfinţilor au pierit ca fumul. Ar mai fi de spus şi altele, inclusiv că nu am împlinit unele promisiuni făcute Sfântului, însă am nădejde că le voi împlini cât de curând şi mai am credinţa că sfântul pururea ne aşteaptă, ne iubeşte, ne stă alături. El nu ne dispreţuieşte, nu ne judecă, ci, plin de Harul Domnului nostru Iisus Hristos, se apleacă cu nesfârşită milă asupra neputinţelor noastre, asupra rănilor noastre sufleteşti şi trupeşti, nerăbdător să ne tămăduiască, să ne dăruiască liniştea, pacea şi bucuria cea adevărată, care nu se va lua de la noi. Prin ajutorul mi pe care ni-l dă, Sfântul ne vesteşte că această bucurie izvorăşte din cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu, Cel în Treime Lăudat, a milei şi a iubirii Sale nemăsurate de oameni. Fie slava Domnului în veci!

Radu Florea

Advertisements
 

Datorită Sfântului Efrem examenul a devenit simplu

În dimineaţa acestei zile, am fost la D.R.P.C.I.V. pentru a susţine examenul teoretic auto. Am plecat de acasă cu inima cât un purice, citind pe drum ultimile idei şi rugându-mă lui Dumnezeu să-mi ajute. Nu eram deloc sigură pe mine, pe ceea ce învăţasem… ce-i drept nu am stat nici exagerat de mult să învăţ, poate şi din cauza aceasta aveam acel sentiment, însă nu pot spune că nu am deschis deloc cartea, ba chiar am citit-o de 2-3 ori integral, plus chestionarele (50-100).

Cu o zi în urmă, adică ieri, când mă rugam şi eram în căutarea altor rugăciuni de ajutor, am dat peste acest blog şi aici am aflat despre Sfântul Efrem. Am citit mărturia unui credincios referitor la acatistul acestui sfânt. M-am apucat grabnic să-l citesc şi să îl rog să-mi ajute, şi pot spune că acest examen a fost cel mai simplu! Parcă îmi aranjase cineva să primesc cele mai simple întrebări! Ba chiar mai mult de jumătate dintre acestea le primisem ieri în cadrul chestionarelor pe care le-am făcut pentru a exersa şi le reţinusem într-o oarecare măsură, deoarece erau simple. Am luat examenul cu 24 de puncte din 26.

Spre ruşinea mea, nu sunt o mare credincioasă. Nu postesc şi nu merg des la Biserica… şi nici nu mă rog mereu. Însă când mă rog, mă rog din tot sufletul, indiferent de locul unde sunt şi indiferent dacă am nevoie de ajutor de la Dumnezeu sau nu. De acum înainte îmi propun să citesc cel puţin o dată pe săptămână acatistul Sfăntului Efrem şi al încă unui sfânt şi să acord mai multă atenţie vieţii spirituale.

Sper ca Dumnezeu să-mi ajute şi să nu mă lase pradă celui rău! Cine nu crede în minuni… se poate convinge singur! 

Alexandra, Bucureşti

 
1 Comment

Posted by on 10/15/2014 in Sfântul Efrem cel Nou

 

Sfântul Efrem cel Nou mă ajută cu orarul

Sunt studentă la masterat şi înainte de începerea anului universitar am aflat că în fiecare luni seara, voi avea un curs cu prezenţă obligatorie. M-am întristat mult, deoarece tot luni seara au loc întâlnirile cu tineri dintr-o parohie clujeană, întâlniri după care am tânjit toată vacanţa. M-am tot rugat Sfântului Efrem cel Nou să mă ajute cumva cu orarul, pentru a putea ajunge la întâlnirile tinerilor de la biserica mea dragă.

Mare mi-a fost bucuria să aflu, când au început cursurile, că s-a inversat cursul cu seminarul, iar la seminar aş fi putut participa cu o altă grupă. Bucuria mea a ţinut doar o zi şi orarul a fost din nou schimbat cum era înainte.

I-am spus unui prieten supărarea mea, iar el mi-a răspuns “Înseamnă că nu te-ai rugat destul. Roagă-te la Sfântul Efrem şi va face el ceva”. Cuvintele lui mi-au dat speranţă şi l-am chemat din nou pe Sfântul Efrem în rugăciunile mele. După două săptămâni a fost modificat iarăşi orarul şi acum pot participa la fiecare întâlnire a grupului de tineri.

Îi mulţumesc Lui Dumnezeu şi Sfântului Efrem cel Nou pentru minunea şi bucuria pe care mi-au făcut-o!  Îndrăzniţi!

Roxana

 
Leave a comment

Posted by on 10/15/2014 in Sfântul Efrem cel Nou

 

”Întru adormire lumea nu ai părăsit”

maicadomnului2-1Pe data de 21 iulie am susținut examenul de titularizare. M-am pregătit vreme de două săptămâni, dar nu prea reușeam să mă organizez și nici să rețin mare lucru. Cu o noapte înainte de examen, nu am reușit să dorm decât vreo oră sau două din cauza temerilor.

În timpul examenului nu mai aveam puterea nici să mă concentrez și nici râvnă să mai scriu. Două subiecte nu le-am tratat deloc, iar pentru celelalte două am avut ajutor din partea Maicii Domnului. Îmi amintesc că înainte de examen am văzut la un alt candidat la concurs iconițe cu ea și cu Părintele Arsenie Boca. Mă gândeam că eu deja îmi lăsasem lucrurile pentru a fi duse într-o încăpere separată (nu aveam voie cu genți sau alte obiecte înafară de cele de scris) și m-aș fi bucurat și eu să am înaintea mea o iconiță.

Examenul nu începuse încă, toți așteptam subiectele. După aceste gânduri, a venit la mine o prietenă ca să mai vorbim pentru a nu fi copleșite de stres. Atunci, i-am spus despre dorinţa mea despre iconițe. Mi-a spus: „Și eu am – cu Sfântul Efrem și cu Maica Domnului. Pe care o vrei?”. Nu eram prea hotărâtă, dar i-am răspuns cu multă bucurie: „Cu Maica Domnului”. În scurt timp, aveam să îmi așez înaintea mea o iconiță a Maicii Domnului Floarea neveștejită. În general, nu prea îmi plac icoanele rusești, dar foarte multă mângâiere mi-a adus aceasta pe care am primit-o.

În timpul examenului, i-am cerut de mai multe ori ajutorul, mai ales că eram pe cale să renunț să mai scriu, văzând cât de greu mă descurc. Subiectele nu erau grele, dar eu nu învățasem destul și eram sfârșită de oboseală. În cel mai greu moment, aproape mi s-a părut că mă cert cu Maica Domnului: „Trebuie să ajuți! Nu se poate să nu-ți fie milă!”. Mai aveam o oră și am început să scriu cu viteză al doilea subiect la care mai știam ceva și îmi notasem pe ciornă, dar nu reușeam să sintetizez informația și să leg ideile. Am terminat în ultimul moment, dar cel puțin mă ferise Maica Domnului de mâhnire – m-aș fi mâhnit teribil dacă aș fi renunțat și sigur mă ținea deznădejdea mult timp…

Mi-am dat seama din nou de blândețea și ocrotirea Maicii Domnului la sfârșitul săptămânii când am primit rezultatele. Am luat 5.01. Cu toate acestea, timpul așteptării n-a fost deloc chinuitor din mai multe motive: îmi imaginam că voi lua 6 sau 7 (așa mă și lăudam când eram întrebată), am fost plecată în satul bunicilor și aici m-am bucurat de frumusețea naturii, de odihnă, de simplitatea oamenilor. Când m-a sunat o prietenă să-mi spună rezultatul, a făcut-o cu multă delicatețe: „Nu ai luat notă mare, dar l-ai luat. 5, 01”. Aflasem apoi că unei colege i s-a anulat lucrarea dintr-un motiv absurd: scrisese titlul disciplinei cu litere mici și nu majusculă așa cum ni se cerea.

Oamenilor cărora m-au întrebat apoi în cursul zilei, le spuneam ce am făcut și, spre uimirea mea, toți mă încurajau (inclusiv rudeniile din partea cărora aveam cele mai mari emoții). Un verișor mi-a spus: „Oh, îmi pare rău… Iartă-mă, dar totuși nu pot să te felicit”. Apoi peste o oră, a venit o fată, care nu reușise să ia examenul; în smerenia ei, ea mi-a spus: „Felicitări!”. Încurajările n-au încetat nici a doua zi când o altă prietenă mi-a povestit de o cunoștință de-a ei care a dat de două ori acest examen și l-a luat abia a treia oară, apoi aflasem de o altă prietenă care nu a fost admisă la Medicină, după ce învățase mai bine de 3 luni.

Ana-Maria, Cluj Napoca

 

 
Leave a comment

Posted by on 10/14/2014 in Maica Domnului