RSS

Monthly Archives: April 2012

”în înfrigurata, neasemuita luptă/ a minunii că ești, a-ntâmplării că sunt” (Cântec, Nichita Stănescu)

O minune de care m-a învrednicit Dumnezeu s-a întâmplat în perioada de practică pedagogică. Am văzut cum te pot scoate dintr-o deznădejde fără sens sfinții și Maica Domnului, cum rugăciunea lor te ajută să mergi mai departe, chiar dacă e 3-4 dimineaţă şi ţi-e silă de tot.

Sunt studentă în anul 3 la Facultatea de Litere şi primul semestru este destinat unui stagiu de practică pedagogică, în care a trebuit să susţin 5 lecţii unor elevi de liceu din Cluj. A fost o atmosferă la fel de stresantă ca în sesiune.

Trebuia să îmi întocmesc planuri de lecţie şi timpul era foarte scurt, cu greu reuşeam să mă organizez.  Întotdeauna ajungeam să scriu până târziu, finalizând chiar noaptea dinaintea predării (nu era vina nimănui, de obicei zăbovesc mult până să lucrez efectiv; realmente vorbind: sunt cam leneșă). Aşa s-a întâmplat la o doua lecţie. 

Aveam de predat o poezie de Nichita Stănescu la clasa a XII-a şi deşi citisem bibliografie, nu aveam nimic concret scris în plan. Era deja seară – în jur de ora 19 – şi mie îmi intrase în cap că nu mai pot scrie nimic, că nu voi termina până dimineaţă, că nu are nici un rost, că sunt o ratată, etc. Ca să vedeţi căpoşenie…Gândurile acestea întunecate pe care le-am hrănit, “m-au convins” că  e imposibil să am vreo o idee.

Nu mai ştiam ce să fac. Deznădăjduită i-am spus unei prietene necazul meu. M-a sfătuit să mă rog şi să încerc din nou cu nădejde.  Am citit Paraclisul Maicii Domnului şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu  mi-a dat putere să mă mobilizez.

Până la urmă, am scris până dimineaţă cu mare greutate, dar mult mai liniştită. Eram însă foarte obosită. Nu mă simţeam deloc în stare să predau, mă temeam că o să-mi pierd coerenţa în demersul meu, că lecţia o să fie un eşec şi bieţii elevi nu vor înţelege nimic.

Cu toate acestea, n-aveam de ales, trebuia să mă prezint la şcoală. În timp ce eram în taxi, îmi ziceam : « Doamne, orice numai să nu predau azi. Dar dacă e voia Ta să fie aşa, ajută-mă! ». Şi l-am chemat pe Sfântul Nicolae care mi-a răspuns de atâtea ori: „Sfinte Nicolae, ajută-mă!”.

Ajungând la liceu, am mers împreună cu profesorul-mentor înspre clasa cu pricina. Ea deschide uşa şi… supriză: clasa e goală! Gol-goluţă. Se pare că 20 de tineri au avut acelaşi gând (nu mă înţelegeţi greşit, nu încurajez pe nimeni să facă la fel).

Nu pot să exprim ce povară am simţit că mi se ia de pe suflet, ce odihnă, ce bucurie! Pluteam. Am simţit doar dragostea lui Dumnezeu, care a ajutat în ciuda învârtoşării mele, în ciuda puţinei mele credinţe. Cât de delicat lucrează prin sfinţii Săi. Această experienţă m-a ajutat însă şi la lecţiile următoare.

Ştiu că pare ceva mărunt, dar pentru mine a însemnat mult. Mai ales că, discutând ulterior cu profesoara planul, am obervat lipsuri și lucruri inutile în conţinut. Ar fi putut să fie un eşec de care m-au salvat Maica Domnului și Sfântul Nicolae!

Advertisements
 

Una da şi alta ba

Pe la încep de drum creştin al vieţii mele, eram la Facultatea de Drept, în anul I. Bineînţeles, picasem şi eu, ca mulţi alţii, la examenul de drept roman, cea mai vestită materie din anul I.

În septembrie, mă pregăteam să mă întorc la Cluj pentru sesiunea de restanţe şi nu eram deloc entuziasmat: la sfârşitul primei examinări ieşeam bucuros din amfiteatru şi nu înţelegeam de ce atâta zarvă în jurul unei examen ca oricare altul. Eram mulţumit de cât am scris şi mă aşteptam să iau un 7, iar în cel mai rău caz, fie şi un 5. Important era să trec, să nu ajung şi eu ca şi unii dintre colegii mai mari care erau deja în anul IV fără să fi promovat dreptul roman. Când mi-am văzut nota de 4 eram nedumerit şi am început să înţeleg zarva! La contestaţie nu am fost, de altfel, la nici un examen de-a lungul studenţiei.

Când mă pregăteam să plec spre Cluj, s-a întâmplat că m-am întâlnit cu un preot bine cunoscut şi i-am cerut expres două binecuvântări: una pentru examen şi una pentru autostop. Aflasem de la alţi tineri creştini cât de importantă e binecuvântarea unui preot şi cât de mult te poate ajuta!

Când ajung la ieşirea din oraş, în locul în care stau oamenii la ocazie, nu apuc bine să mă întorc cu faţa spre maşini, că se şi opreşte una la câţiva metri de mine. “Măi”, mă gândesc “asta nu pentru mine s-a oprit, că nici nu am prins a deschide hârtia cu <Clujul>. Ar fi prea de tot!”. Arunc o privire spre maşină, nu văd nici un semn, aşa că mă întorc să îmi văd de-ale mele.

– No, da’ ce faci? Nu vii? îmi strigă un domn ieşit din maşină.

– Vin, dar eu mă duc la Cluj! îi răspund buimac.

– Haide sus!

Mă urc în maşină, mă minunez, mă bucur şi imi zic în sinea mea: <Astă o fi cel mai scurt autostop din istorie! Funcţionează binecuvântarea!>

La examen, însă, lucrurile au mers prost: din trei subiecte, unul l-am bâjbâit, al doilea l-am dat în bară rău de tot, amestecând şi încurcând grav soluţia, iar speţa mi-a fost cu totul necunoscută.

Cu toate că terminasem repede (scrisesem puţin şi altceva nu ştiam ce-aş mai putea scrie), m-am hotărât să rămân în sală până la sfârşitul examenului. Deşi pentru mine eşecul era evident, când am ieşit cu toţii din sală, mai aflasem de la colegi că la subiectul al doilea am scris exact ce nu trebuia! E clar!

La întoarcere acasă, în oraşul meu natal, când să ies din lift, mă întâlnesc faţă în faţă cu preotul care îmi dăduse binecuvântările.

– Cum ai umblat? mă întreabă.

– Aşa şi aşa. I-am zis franc: Binecuvântarea pentru ocazie a funcţionat, dar binecuvântarea pentru examen nu.

– Lasă, nu fii amărât! Hai până la mine să mai povestim şi noi!

Şi mă duc. Când ajung acasă la preot, după ceva vreme, îmi zice:

– Ia răsfoieşte cartea asta, să vezi ce de minuni face Sfântul Nicolae în lume!

Cartea se numea “Noi minuni ale Sfântului Nicolae”. O iau şi încep să citesc de la început. După câteva minuni, dau de o relatare care mi se potrivea de minune.

Era vorba de un renumit jurist din Moscova care îşi picase examenul de drept roman (vezi postarea “Repararea nedreptăţii”). “Înseamnă că nu-i totul pierdut pentru mine” mă gândeam eu cu oarecare mândrie, “dacă şi el, jurist vestit a avut probleme cu dreptul roman, d’apoi eu, un oarecare; înseamnă că încă mai pot ajunge vestit în ştiinţele juridice!”.

Când am terminat de citit mărturia lui, mi-au dat lacrimile de necaz şi am început să îl rog pe Sfântul Nicolae să mă ajute cumva, ştiu că poate să mă rezolve în multe feluri, să scap şi eu de examenul acesta. Eu ştiam că dacă Sfântul Nicolae vrea, poate să facă să îl iau chiar şi de data aceasta, dar măcar data viitoare să mă ajute să trec de el ca să nu îl tot plătesc.

Când s-au afişat rezultatele, colegii m-au anunţat că am luat 7. Nu mi-a venit a crede. Eram singurul din gaşca de prieteni care a trecut. Mă felicitau că am reuşit, dar mai ales pentru nota destul de mare, în cazul dreptului roman. Eu însă ştiam datorită cui am luat 7! Lucrarea mea nu era nici măcar de 5! Mulţumesc Sfântului Nicolae că n-a dorit să lase de izbelişte binecuvântarea preoţească!

Radu, Cluj-Napoca, 2012

PS. Vestit în ştiinţele juridice n-am ajuns şi nici nu voi ajunge vreodată, dar am rămas cu credinţa în suflet că mare este puterea Sfântului Nicolae!

 

Repararea nedreptăţii

În ziua de 23 decembrie 1908 s-a stins din viaţă vestitul jurist moscovit F.N. Plevako. Într-o istorioară din tinereţea sa, acest om credincios, de o înaltă cultură, relatează cum Sfântul Nicolae Făcătorul de minuni, mare milostiv, “i-a pus nota 5 (echivalentul lui 10 la ruşi) la examen”.

“Învăţam la Universitatea din Moscova, la Facultatea de Drept. Mama nu avea mijloace ca să mă întreţină, de aceea făceam rost de bani dând meditaţii. Într-o iarnă s-a întâmplat să locuiesc în Berlin, în familia unui elev, şi atunci am audiat cursurile unui renumit profesor de drept roman.

Întorcându-mă la Moscova, m-am prezentat la examen, pregătindu-mă, bineînţeles, să răspund conform cursurilor celebrului profesor berlinez. Pe atunci, la universitatea noastră, dreptul roman era predat de către un rus înflăcărat – Nikita Ivanovici Krâlov.

M-a chemat şi mi-a cerut să trag un bilet. Am tras. Am răspuns bine, după părerea mea! Însă – O, Doamne! – profesorul îmi pune nota 1!… N-am îndrăznit să îi spun nimic, căci nici nu înţelegeam prea bine ce se întâmplase, iar protestele, precum cele din zilele noastre, nu erau la modă pe atunci. Am venit acasă şi nu am spus nimănui nimic. Dimineaţă, mama mă întreabă:

– Fedea, de ce nu te duci la examen?

– Astăzi nu am nici un examen, răspund.

Îmi era milă să o întristez pe bătrână, dându-i trista veste că deja am picat la materia cea mai importantă din facultate. Se înseră. Ea îmi aminti iarăşi de examen.

– Mâine, mamă, i-am răspuns mecanic, numai ca să scap cumva de insistenţele ei.

A venit şi dimineaţa. Mă plimb prin casă fluierând şi gândesc: <Poate bătrânica mea a uitat de examen…>

Însă ea începe din nou:

– Oare nu e timpul să pleci la Universitate?

– Examenul e seara, îi răspund.

Iată însă că s-a făcut şi seară.

– E timpul, Fedea, hai, du-te, îmi aminteşte ea.

– Uite că plec, mamă, spun şi încep să mă îmbrac.

– Te conduc până la Universitate, zice ea.

Nu am de ales: plec cu ea. Pe atunci locuiam pe strada Ostojenko. Trecem pe lângă catedrala Hristos Mântuitorul. Mama îmi spune:

– Să intrăm, Fedea, în Paraclisul Sfântului Nicolae: el te va ajuta.

Intru şi în paraclis, care se află pe malul celălalt al râului Moscova, lângă podul Kamennâi. Mama a intrat, a luat o lumânare şi a început să se roage în genunchi. Şi în acel moment mi-a fost atât de milă de bătrânica mea, de faptul că o mint! Şi m-am adresat în gând către cuviosul lui Dumnezeu Nicolae: <Părinte, plăcutule al lui Dumnezeu! Sincer să fiu, n-aş vrea să o mint, dar mi-e milă de ea, căci ştiu că mult se va întrista dacă va afla adevărul! Linişteşte-o, plăcutule al lui Dumnezeu, aşa cum ştii tu!>

După ce s-a rugat, mama îmi spune:

– Ei, acum e timpul să mergem, fiule!

Am ajuns la Universitate. Mama mă îndeamnă:

– Tu, Fedea, du-te, iar eu te voi aştepta, uite aici, lângă statuia lui Lomonosov.

Ce să fac? Trebuie să intru în clădirea Universităţii. Mă gândeam: <Voi intra în sală. Cel puţin voi asculta cum răspund colegii>. Când am intrat în sală, soarele care asfinţea m-a învăluit în razele sale. Deodată, aud vocea puternică a lui Nikita Ivanovici, care mă strigă pe nume:

– Plevako!

M-am apropiat de catedră.

– Toată noaptea nu m-ai lăsat să dorm! şi profesorul mi-a adresat un cuvânt nu prea plăcut.

– Ei, vrei să răspunzi?

Îi spun că mai bine decât ieri nu pot răspunde, deoarece m-am pregătit conform cursurilor profesorului respectiv.

– A, ai vrut să te lauzi că ştii nemţeşte, că-i citeşti în original pe profesorii germani! Iar pe cursurile profesorului tău rus nici nu ai vrut să te uiţi!

I-am explicat de ce nu am învăţat după cursurile lui, căci credeam că aş putea să răspund şi urmând cursurile nemţeşti.

– Trebuia să-mi spui de la început. De unde să ştiu eu unde ai fost tu astă iarnă? mi-a spus profesorul cu bunăvoinţă şi mi-a cerut să mai trag un bilet.

Am tras, am răspuns excelent şi profesorul mi-a pus nota 5 în loc de 1! În aşa fel Sfântul Nicolae mi-a pus nota 5, a încheiat juristul.”

Episcopul Nikon Rojdestvenskii

(“Noi minuni ale Sfântului Nicolae”, Editura Sophia şi Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2004, pag. 27)

 

La mărire… în restanță

Cât timp am fost studentă, la toate examenele am simțit ajutorul sfinților.

Auzisem despre lucrarea deosebită a Sfântului Mare Mucenic Mina, aceea de a-și dezvălui dragostea mai ales prin intervenția în viețile oamenilor atunci când este necesară înfăptuirea dreptății (lucru vădit și în momentul în care cercetăm viața lui). Studiind la Facultatea de Drept, m-am gândit să-i cer ajutorul.

La Drept Roman m-am rugat lui, iar în sesiunea de restanțe am luat 9… și nu 4, ca prima dată. La Procedură Civilă unde nu am promovat (ambele examene cu 2, respectiv 3), am luat 8 și 9 în sesiunea de restanțe, abia după ce am apelat din nou la rugăciunile sale.

Îmi este  foarte drag Sfântul, căci e grabnic, cu adevărat grabnic ajutător!

 
 

Absolvire cu bucluc

Toţi credincioşii ştiu că Sfântul Nicolae este grabnic ajutător al marinarilor şi al tuturor călătorilor pe ape; eu m-am convins de acest lucru din experienţă proprie – şi nu doar o singură dată. La început, când eu m-am întors la credinţă, cea dintâi icoană pe care am adus-o în casa mea a fost icoana Sfântului.

În acea vreme, prietenul meu termina Academia de Marină şi, având emoţii înaintea examenelor de absolvire, mi-a cerut să mă rog pentru el. Acasă, eu mă rugam pentru el înaintea icoanei Sfântului Nicolae.

Multă vreme nu am avut veşti de la el, deoarece învăţa în alt oraş. Însă, într-un sfârşit am luat legătura cu el şi, de îndată, mi-a cerut să îi spun cărui Sfânt m-am rugat pentru el.În fapt, el a reuşit să-şi susţină examenele printr-o minune.

Întâi de toate, el a picat susţinerea tezei de diplomă, iar fără diplomă nu a fost admis la susţinerea examenelor de absolvire. Fără prea multă speranţă că va izbuti, a încercat să solicite comisiei o reexaminare – a fost acceptat…

După aceea, a picat şi la primul examen. De acum, nu mai era nici o speranţă; însă iarăşi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin mijlocirea Sfântului Nicolae, el a fost reexaminat şi admis la al doilea examen. Iar în cele din urmă, toate s-au sfârşit cu bine.

Natalia Rîbka, Rusia

(“Minuni ale Sfântului Nicolae”, Edit. Sophia şi Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, pag. 195)

 

Sfântul şi fizica

Sunt studentă la una din Universităţile din Sankt Petersburg. Odată, am mers să dau examen la fizică, însă înainte m-am rugat mult Sfântului Nicolae.

Şi iată că am intrat la examen. Profesorul îmi punea întrebări. Eu răspundeam, însă am văzut că răspunsurile mele nu îl mulţumesc. În sfârşit, profesorul mi-a adresat întrebarea finală, iar eu în loc să mă gândesc la răspuns, m-am rugat în sinea mea Sfântului, crezând cu tărie în ajutorul lui. Şi, imediat, în mod neaşteptat, mi-a venit în minte răspunsul.

La acest examen am primit menţiunea “excelent” şi cu ajutorul Sfântului Nicolae, am luat la toate examenele din sesiune note de cinci (în învăţământul rusesc, notele 1, 2 şi 3 indică rezultatele slabe, iar cele de 4 şi 5 rezultatele bune şi foarte bune).

Când prietena mea a aflat despre un astfel de ajutător, a început şi ea să se roage Sfântului şi a obţinut la toate examenele “excelent”. Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!

Elena Nesterţova,

oraşul Orsk, regiunea Orenburg, Rusia

(“Minuni ale Sfântului Nicolae”, Editura Sophia şi Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, pag. 222)

 

Nu a mai fost nevoie de altceva

Eram la sfârşitul anului III de facultate şi urma să susţin examenul de licenţă.

Ca toţi studenţii aveam emoţii, eram stresată, dar totuşi nu am încetat să îndrept rugăciuni către Sfântul Efrem, dar şi către Sfântul Nicolae.

Știam eu că cei doi sunt dintre sfinţii lui Dumnezeu care vin grabnic în ajutor!

A sosit, aşadar, ziua examenului. Împreună cu alți colegi asistam la prezentările făcute de ceilalţi, fiecare aşteptându–ne  rândul. Între timp, deşi emoţiile năpădeau asupra mea tot mai mult, m-am rugat Sfântului Efrem şi Sfântului Nicolae să rânduiească lucrurile cumva, numai să nu-mi pună comisia întrebări, pentru că văzusem cât de multe primiseră colegele mele.

A venit şi rândul meu. Surprinzător, prezentarea a decurs foarte bine, nu am fost întreruptă decât de două ori: o dată cînd a trebuit să răspund la o singură întrebare, iar a doua oară mi s-au semnalat câteva greşeli nesemnificative. 

Am uitat să precizez că în conţinutul lucrării se găsea un capitol la care eram sigură că mă vor opri şi îmi vor pune o sumedenie de întrebări. Acesta conţinea practic esenţialul, reflecta partea aplicată, intervenţia şi aportul meu concret la ceea ce studiasem.

Mă temeam că nu voi reuşi să mă exprim, că o să mă pierd, dar să vedeţi minunea: când am ajuns la capitolul respectiv, comisia mi-a zis să trec direct la concluzii. Nu-mi venea să cred că nu a mai fost nevoie de altceva!

Mulţumesc Sfântului Efrem, dar şi Sfântului Nicolae pentru minunea pe care a făcut-o cu mine!

Victoria, Cluj-Napoca, 2012