Cel mai mare punctaj

Acum aproape trei ani am aflat de la un coleg de un concurs ce urma să aibă loc peste circa două luni. Era un concurs la nivel național, un concurs foarte greu, cu foarte mulţi candidaţi şi foarte puţine locuri, pentru care se învață cel puţin un an pentru a avea şanse reale.

Am hotărât să particip, mai mult pentru a vedea cum mă descurc, urmând să mă pregătesc serios pentru anul următor.                                                                                                                                                    În cele două luni am citit mai mult seara pentru că am continuat să lucrez. Cu o zi înainte de concurs am hotărât să mă testez și am constatat că dintr-o grilă nu am reuşit să răspund corect decât la 60% din întrebări. Am vorbit cu colegul meu care se înscrisese şi el şi i-am spus că mă bate gândul să nu mă mai prezint la concurs pentru că nu este cazul să mă fac de râs luând cine ştie ce notă (rezultatele se publicau) ca să văd cum sunt subiectele, putând să le aflu şi ulterior. El m-a încurajat să mă prezint, având în vedere că tot plătisem taxa de participare.

A doua zi dimineaţa, în sala de examen, m-a cuprins o stare de nelinişte. Cum predasem tot ce aveam la mine, inclusiv ceasul de la mână, m-am ridicat înainte de începerea examenului şi am luat din geantă o iconiţă mică de hârtie cu Sfântul Efrem cel Nou pe care am pus-o pe pupitru. Cu toate că nu aveam voie cu nimic, inclusiv pixuri fiindu-ne date de către comisie, nu a zis nimeni nimic de iconița de hârtie. Dintr-o dată m-am liniştit.

După aproape şapte ore de examen am ieşit foarte obosită, nu eram sigură pe ce am făcut şi mă gândeam că darul Sfântului Efrem pentru mine a fost starea de linişte ce m-a cuprins din momentul în care i-am pus iconiţa în faţa mea. Nu m-am mai uitat la grilele afişate cu răspunsurile corecte (erau foarte multe şi nici nu mai reţinusem ce răspunsuri am bifat) şi am plecat spre casă.

După vreo două săptămâni, pe la ora 10 seara, mă sună colegul meu şi îmi spune că s-au afişat rezultatele, iar eu am luat cea mai mare notă. Am crezut că glumeşte, dar când am deschis calculatorul am văzut că erau publicate rezultatele şi punctajul meu era cel mai mare.

Nici acum nu îmi vine să cred ce minune a făcut cu mine, cu toate că nu asta a fost prima dată când m-a ajutat.

Am aflat de Sfântul Efrem cel Nou în anul 2011, cu ocazia unui pelerinaj în Grecia la Sfântul Nectarie, şi de mai mult timp, văzând ajutorul primit, îi citesc acatistul în fiecare zi.

Îmi pare rău că a trecut atâta timp şi eu abia acum scriu despre ajutorul primit, dar aşa se întâmplă, când avem iar un moment mai greu ne aducem aminte şi de ce trebuia să facem şi nu am făcut.

Îţi mulţumesc Sfinte Mare Mucenice Efrem cel Nou, nu sunt vrednică de tot ajutorul pe care l-ai revărsat asupra mea şi te rog să nu mă părăseşti niciodată!

Daniela, Bucureşti

Advertisements

 

Minunea care părea imposibilă

În urmă cu aproximativ doi ani m-am hotărât să candidez la un concurs pentru funcția de director. În perioada premergătoare susținerii am aflat de minunile Sfântului Efrem cel Nou. Am citit zilnic acatistul sfântului, m-am rugat și am promis că dacă voi reuși la concurs, voi merge în Grecia să îi mulțumesc pentru ajutor.

Concurența a fost de șase pe post și nimeni nu îmi dădea șanse, având în vedere că unii dintre contracandidați erau foarte buni. La finalul concursului am avut media cea mai mare dintre toți concurenții. Sunt sigur că fără ajutorul Sfântului Efrem cel Nou nu aș fi reușit.

După o lună de zile de la câștigarea concursului am ajuns și la mănăstirea din Nea Makri, în apropiere de Atena, unde i-am mulțumit, m-am închinat și m-am rugat la moaștele Sfântului Efrem cel Nou.

Credința și rugăciunea la Sfântul Efrem cel Nou au făcut posibilă minunea care părea imposibilă.

Aceste rânduri sunt scrise cu o întârziere de aproape doi ani, deși i-am promis sfântului că îi voi mărturisi ajutorul după concurs. Poate că acum sfântul m-a îndemnat să scriu, întrucât am din nou nevoie de ajutorul lui.

Ștefan

 

Dumnezeu știe mai bine unde ne este locul

În noiembrie 2018, am avut de susținut un examen important pentru a câștiga un post într-o instituție publică – eram 60 de oameni pe un post.

Am învățat și m-am rugat pentru ca Dumnezeu și sfinții, să facă o minune și să intru – simțeam că o să mă ajute. A venit și ziua concursului, am luat notă mare, dar nu îndeajuns pentru a și câștiga postul.

Îmi este rușine să recunosc, dar am fost supărată pe Dumnezeu, eram confuză, dezamăgită, nu înțelegeam de ce nu m-a ajutat, în sufletul meu fusesem ferm convinsă că o să fiu admisă pe post.

Săptămânile au trecut, mi-am revenit și i-am promis că o să am încredere în El și sfinții Lui, că nu o să mă mai îndoiesc niciodată. Știam că îmi va lumina calea și mă va ajuta să îmi găsesc drumul în viață.

În martie 2019, a mai apărut un concurs, de data asta, cu două locuri. M-am înscris, am învățat și m-am rugat.

În ziua concursului am fost intimidată de numărul mare de candidați, erau 80 de persoane pe doar două posturi, nu aveam încredere în mine că o să îl pot lua. Examenul a început, m-am închinat și am început să îl rezolv. Pe parcursul examenului, atunci când mă pierdeam și nu știam cum să rezolv un anumit subiect, mă rugam în gând Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfintei Parascheva să îmi lumineze mintea și să îl rezolv corect. Examenul s-a încheiat, dar nota mea era mai mică decât la primul examen din noiembrie. În capul meu, pierdusem deja, chiar dacă listele finale cu rezultatele nu erau publicate.

Când am ajuns acasă, am început să mă rog lui Dumnezeu, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfintei Parascheva pentru o minune – îmi doream să fiu a doua. Seara, listele s-au publicat și Dumnezeu a făcut minunea: eram a doua, nu îmi venea să cred. 

Am simțit cât de mult mă iubește Dumnezeu. El știe mai bine unde ne este locul, trebuie să avem mereu încredere în El și în sfinții Lui.

Prin muncă și cu multă credință în suflet, putem să ajungem oriunde ne dorim.

Doamne ajută!

Cristiana, Balotești

 

 

Se cuvine să întâmpinăm un examen curați sufletește

Am avut de susținut o olimpiadă județeană foarte importantă și eram mereu temător că nu mă voi putea califica mai departe. Era un mare vis, mă mai calificasem și în ultimii doi ani și doresc să urmez și o facultate în acest domeniu. Învățam, mai pierdeam vremea, iar învățam, dar aveam impresia că uit mereu ce învăț. Nu am deznădăjduit și în săptămâna cu olimpiada, de luni până vineri, am citit Paraclisul Maicii Domnului. La examen am avut subiecte cunoscute, m-am panicat puțin, știind că e și foarte subiectiv, dar m-am descurcat și am luat 10. Vineri înainte de olimpiadă mă și spovedisem, iar duminică m-am împărtășit. M-au ajutat mult și rugăciunile prietenilor mei.

La o săptămână distanță, un concurs destul de greu, din două materii și iarăși, foarte subiectiv, îmi crea probleme. M-am rugat în fiecare zi Sfântului Paisie Aghioritul, Mântuitorului,  Maicii Domnului, altor sfinți dragi, cerând în același timp și mijlocirea părintelui Dumitru Stăniloae și părintelui Cleopa Ilie și am reușit să obțin premiul III. În clasa a XII-a, cu Bacalaureat, e foarte bine. Rugăciunea rămâne astfel singura nădejde.

Dragii mei, vă întrebați, ca și mine, de ce uneori nu obținem notele foarte mari pe care le dorim? Întâi, noi nu facem comerț cu Dumnezeu, schimb note-rugăciuni. Inima iubitoare o caută cu milostivire Domnul. Deci, o primă cauză, ar fi rugăciunea nestatornică sau izvorâtă din interes. Apoi, Dumnezeu ne știe firea și caută să ne smerească, nu să ne vatăme prin mândrie. Mândria este păcatul îngerilor căzuți, al satanei și îl duce pe om în iadul înrudit cu acesta. Îl depărtează pe om de Dumnezeu și de drumul mântuirii. În al treilea rând, nu întotdeauna ne sunt de folos notele mari. Poate că un eșec mai degrabă ne motivează înspre o direcție benefică…e vorba de planul lui Dumnezeu și de căile Sale. Uneori închide o ușă de argint (pe care noi o vedem neprețuită), ca să deschidă o ușă de aur. Totul este așa subtil, aparent de neînțeles, dar pronia lucrează.

În final, o rog pe Maica Domnului să-mi ierte răutățile și îi mulțumesc pentru toate cu recunoștință, luând aminte la cuvântul din Acatistul ei: „Pentru aceasta, nici noi nu tăinuim minunile şi facerile tale de bine către noi robii tăi, ci cu mulţumire, preaslăvim pe Dumnezeu şi cântăm Lui: Aliluia!”. Le mulțumesc și tuturor Sfinților și netrupeștilor Puteri pentru ajutorul lor și îi rog să nu mă părăsească pe mine păcătosul!

De asemenea, Părinții spun că Spovedania și Împărtășania salvează omul, îl aduc spre Dumnezeu și îi luminează în chip minunat mintea, dezrobind puterile sufletești. Așa că se cuvine să întâmpinăm un examen curați sufletește.

Călin M.

 

Mărturisire despre ajutorul primit de la Sfântul Efrem cel Nou

Am aflat de Sfântul Efrem cel Nou într-o perioadă grea din viața mea, când lucrurile păreau neorânduite și când nu întrezăream vreo speranță. Am aflat de la o prietenă dragă care de atunci încolo reprezintă pentru mine o alinare.

În primele zile am fost neîncrezătoare, așa cum sunt eu de obicei, nu știam cine este Sfântul Efrem, ce a făcut el, cum mă poate ajuta pe mine, dar totuși, mi-am alungat reticența și am citit din paraclisul și acatistul Sfântului. Pe măsură ce citeam, am început să și cred. Era ca și cum, sfios, Sfântul Efrem s-ar fi apropiat de nevrednica lui rugătoare, lin, ca nu cumva să mă simt constrânsă sau stingherită. L-am îndrăgit cu adevărat, iar Sfântul a răspuns la fiecare rugăciune a mea, la fiecare.

Mai întâi trebuie să menționez că aveam în față un an sabatic de învățat. Terminasem o facultate grea, dar nu îmi găseam loc de muncă, iar familia mea nu avea posibilități financiare. În ciuda acestui lucru, ai mei m-au încurajat ca timp de un an să învăț pentru un examen la nivel național, cu mii de candidați și doar zeci de locuri disponibile. Misiunea era destul de dificilă, eu nu fusesem o studentă strălucită, iar la acest tip de concurs intrau numai oameni temeinic pregătiți. Dar nu am lăsat împrejurările acestea să mă descurajeze și în lunile care au urmat am învățat cât am putut eu de mult și de bine. Aveam o liniște în suflet, deși insuficient, mă mai rugam Sfântului Efrem cel Nou, iar el îmi lumina calea.

La un moment dat, pe la mijlocul perioadei de studiu, tatăl meu și-a făcut niște analize din care reieșea că ar fi fost posibil să aibă o formă incipientă de cancer. M-am temut îngrozitor, părinții mei sunt cei mai importanți pentru mine, dar nu am dezarmat. Am continuat să învăț pentru că numai așa îi puteam ajuta cu ceva. M-am rugat cât de sincer am știut eu Sfântului Efrem și după fiecare rugăciune simțeam pace, ca și cum mi-ar fi transmis că o să fie bine. Și a fost bine. La un set mai amănunțit de analize a ieșit că tatăl meu nu avea cumplita boală și că era sănătos. Niciodată nu îi voi putea mulțumi îndeajuns Sfântului pentru ajutorul său.

A venit și momentul examenului care consta în trei probe. Am trecut cu bine de prima dintre ele și cea care triază cel mai mult concurenții, noi rămânând din câteva mii de aspiranți, sute pe cele doar câteva zeci de locuri. A doua probă a fost în sine o experiență pe care nu o voi uita. M-am prezentat încrezătoare, însă mereu temătoare să nu pierd ceea ce am dobândit deja. Și așa s-a făcut că nu mi-am împărțit bine timpul, m-am agitat și mai rămăseseră cinci minute în care eu trebuia să completez mai mult de 30% din grile. În acel moment, am luat o decizie radicală, de care nu sunt mândră, dar care m-a salvat. Am încercuit mai la nimereală, deși șansele să „nimeresc” o variantă din cele multe ale unui subpunct erau infime. Și totuși, o parte considerabilă din răspunsurile astfel consemnate a fost corectă. În aceste împrejurări m-am calificat pentru proba a treia a concursului, iar acolo cu ajutorul Sfântului Efrem și a Bunului Dumnezeu și Fecioarei Maria am luat o notă foarte bună, reușind în final să promovez examenul cu bine.

Scriu aceste rânduri, astăzi, cu o întârziere de câțiva ani, deși îi promisesem Sfântului Efrem că voi da mărturisire despre ajutorul său de îndată. Îi cer iertare Sfântului care totdeauna în chip tainic știu că a avut grijă de mine și îi mulțumesc. Poate că acum m-a îndemnat, în sfârșit, să scriu, la o altă cumpănă, că atât de nerecunoscători suntem câteodată noi, oamenii. Îl rog pe bunul și Sfântul Părinte Efrem cel Nou să mă mai ajute o dată, că mare nevoie am, căci el ajută pe tot omul care îl cheamă.

G.C. din Oradea

 

O oază de nădejde – Sfântul Ioan Botezătorul

Eram în plină pregătire pentru examenul de Bacalaureat. Cu toate că am fost o elevă conștiincioasă, emotivitatea și atenția deosebită a celor din jur a creat în ultimul an de liceu teama că poate voi pica la unul din examene. Era o teamă interioară, care mă depășea.

Mi-am amintit că o perioadă lungă de timp am neglijat rugăciunea către Tatăl Ceresc. Astfel, am început să mă rog și să citesc în fiecare seară acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, deoarece este ocrotitorul meu, al cărui nume îl port cu drag. Mi-am pus toată nădejdea în mila sa că mă va ajuta să trec peste această barieră emoțională.

Într-adevăr, emoțiile s-au evaporat. Mărturisesc că am avut rezultate foarte bune și am intrat la facultate, la buget, printre primele locuri.

Mulțumesc, Sfinte Ioane, că m-ai ajutat să scap de emoții. Slavă lui Dumnezeu și sfinților care mijlocesc pentru noi.

Ioana Mihalache, Piatra-Neamț

 

Doi prieteni prooroci

Eram în ultimul an de facultate, urma sesiunea de iarnă și aveam teama că poate nu voi lua o notă prea bună. Aveam multe motive: picasem în primul an la una dintre materiile predate de același profesor, eram emotivă și nu îmi plăceau examenele orale, profesorul era sever, dar, cu toate acestea, aveam activitate la seminarii și știam materia foarte bine.

Am cumpărat o iconiță de lemn litografiată, de la mănăstire. Eram absolut convinsă că era reprezentat Sfântul Ioan Botezătorul cu chipul său smerit și ușor aspru. M-am rugat până la examen sfântului cu râvnă și nădejde.

Mi-am pus iconița în geantă ca „să mă asigur” că Sfântul Ioan va fi cu mine la examen. Am luat 10 și am fost foarte bucuroasă, nu mă așteptam. Acest profesor nu punea această notă prea des.

După ceva timp, uitându-mă cu recunoștință la iconiță, am avut îndoiala că ar fi alt sfânt. Astfel, am încercat să traduc scrisul din greacă; alfabetul mi-a arătat că era Sfântul Prooroc Ilie. Cu această ocazie am căpătat evlavie la un sfânt, căruia nu îi acordam atenție decât în ziua prăznuirii sale.

Sfinților Prooroci Ioan și Ilie vă mulțumesc că m-ați ajutat să merg cu nădejde la examen.

Ioana Mihalache, Piatra-Neamț