RSS

Monthly Archives: July 2015

Am simţit că am primit prea mult

De curând am avut avut de susținut examenul de licență.

A fost un examen foarte greu la care se corecta totul cu cea mai mare strictețe. Materia era foarte multă și destul de greoaie pe alocuri, iar eu, pe parcurs ce învățam, aveam impresia că uit totul, în loc să progresez. Mi-am pus speranțele în Dumnezeu și am citit acatistele Sfântului Efrem cel Nou, Părintelui Arsenie Boca, Sfântului Nectarie, Sfântului Duh și Măicuței Domnului.

La examen mi-au picat subiectecamp-cu-flori-colorate-shutterstock_3151283 relativ ușoare: pe două dintre ele le-am scris cu ușurință, pe celelalte două doar din ce îmi aminteam. Eram foarte supărată că nu o să iau examenul. Mă gândeam deja cum o să le zic părinților această veste. 

Însă, pentru că Dumnezeu e mare și ne iartă și ajută mereu, am luat examenul cu nota 7, o notă chiar prea mare în opinia mea. La susținerea lucrării de licență, tot așa, am luat aproape 10. Nu îmi venea să cred. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și sfinților care m-au ajutat și de data asta.

Credința în Dumnezeu alături de munca ta pot duce la împlinirea dorințelor tale. Să ne rugăm Lui căci niciodată nu ne va lăsa.

D. M., București

Advertisements
 

Sfântul Efrem mi-a ajutat fiul

Vreau să mulţumesc din suflet Sfântului Efrem pentru tot ajutorul dat copilului meu. L-a ajutat să promoveze examenele, deşi părea disperată situaţia. Dacă nu reuşea, nu intra în licenţă anul trecut şi repeta anul.

mehr-spalier-geht-nicht-b2354b94-8bac-44db-8162-4a833fc510d8Am aflat de Sfântul Efrem de la o necunoscută, care m-a auzit vorbind cu un preot despre copilul meu care avea nişte probleme emoţionale. A venit la mine şi mi-a spus să citesc Acatistul Sfântului Efrem cel Nou cu încredere, că face minuni.

M-am rugat de asemenea şi Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare, Părintelui Arsenie Boca şi Părintelui Iustin Pârvu. De fiecare dată le citeam acatistele cu atâta încredere şi disperare, încât plângeam încontinuu fără să vreau. 

Rugaţi-vă cu încredere, ca unui prieten bun şi puternic şi veţi primi ajutor.

E.D.

 

Peste așteptările mele

Mulţumesc Maicii Domnului, Părintelui Arsenie Boca, Părintelui Ilie Lăcătuşu şi Sfântului Antonie cel Mare pentru tot ajutorul din perioada examenelor.

4225805719_607448cf6f_bAm avut o perioadă de rătăcire în ultimul an de facultate. Doar în pragul sesiunii am început să elaborez lucrarea de licenţă, acest lucru nepermiţându-mi să învăţ pentru examene… Astfel am rămas cu trei restanţe pe care trebuia să le iau ca să pot intra în examenul de licenţă.

M-am rugat enorm de mult la Părintele Arsenie Boca, Părintele Ilie Lăcătuşu, iar înainte de a începe examenul citeam o rugăciune către Sfântul Antonie cel Mare. Acest lucru mi-a luminat mintea şi după fiecare rugăciune simţeam că sfinţii mă vor ajuta.

Am reuşit să iau toate examenele, dar mai aveam doar 3 zile de învăţat pentru licenţă. Am făcut o rugăciune şi m-am apucat… Am cuprins doar jumătate din materie. În ziua examenului m-am rugat mult să nimeresc subiecte cunoscute, şi… aşa a fost! Nota de la licenţă a fost peste aşteptările mele. Am luat examenele (examenul scris şi cel oral) cu o medie de 9!

Mulţumesc sfinţilor pentru ajutorul lor!

N.V.

 

Nu credeam că este posibil, până când s-a întâmplat

Aș vrea să încep prin a spune că Sfântul Efrem într-adevăr face minuni. M-a ajutat să obțin media peste 9 la Bacalaureat în ciuda faptului că nu mă simțeam pregătită suficient pentru a obține aceasta medie. 

marele-taumaturg-din-nea-makri-grecia-sfantul-mare-mucenic-efrem-cel-nouÎntrucât dau la Medicină, am ales să mă axez mai mult pe Admitere în detrimentul Bacului. Însă, m-am rugat la Sfântul Efrem și la Maica Domnului să îmi lumineze mintea să pot acumula cât mai multă informație și să îmi pice subiecte cărora să le fac față și, din fericire, așa a fost. Nu am crezut că este posibil până când s-a întâmplat.

Îmbinați munca cu rugăciunea, iar atunci când simțiți că nu mai puteți, cereți ajutorul sfinților, căci ei nu vă vor lăsa. Uneori ajutorul din partea sfinților valorează mai mult ca orice, însă asta nu înseamnă că puteți să nu faceți nimic și să obțineți notă mare! 

 A.S.

 

Pacientul potrivit, la timpul potrivit

Numele meu este Claudia C. şi sunt studentă în anul III la Medicină în Sibiu.

Trebuia să susţin examenul practic la chirurgie. Examenul consta în relatarea unei prezentări de caz clinic făcut în mai puţin de 2 ore. Profesorul era destul de sever, iar eu fiind o fire mai emotivă m-am speriat când am auzit ce trebuie să facem, aşa că mi-am pus nădejdea în Dumnezeu şi Sfinţii Săi. Am citit Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou înainte de examen.

Ştiam foarte bine subiectul “colecistita acută” şi speram să primesc un pacient cu acest diagnostic. A venit ziua examenului. Am fost repartizaţi pe saloane şi am primit un pacient care era externat de ceva timp. M-am întors la raportul de gardă să îi spun domnului doctor că pacientul a fost externat, aşa că m-a trimis în acelaşi salon la un alt bolnav. Acesta trebuia şi el să plece la dializă. Timpul meu se scurgea şi eu nu aveam pacient.

pacientaAm intrat în panică în momentul în care doctorul mi-a spus că nu mai are alt pacient şi să îl rog pe domnul respectiv să mă ajute. Asistentele i-au explicat situația, şi într-un final m-a trimis într-un alt salon, la o doamnă.

Doamna, tare draguţă de altfel, mi-a povestit puţin din antecedentele sale şi ceea ce a determinat-o să vină la spital. Când am întrebat-o ce diagnostic a primit mi-a spus: colecistită acută. Am fost tare bucuroasă şi am reusit să fac o prezentare de caz pe cinste.

I-am mulţumit Sfântului Efrem cel Nou şi lui Dumnezeu pentru ajutorul primit. Eu susţin ferm că Sfântul Efrem a mijlocit să fie aşa. Mare este puterea lui Dumnezeu într-u Sfinţii Săi!

 
Leave a comment

Posted by on 07/14/2015 in Sfântul Efrem cel Nou

 

Mare e puterea rugăciunii când te rogi pentru alții

Am citit aceste cuvinte în mai multe cărţi şi pot să spun drept că e adevărat. Acum am ieşit de la examen şi, plângând, scriu acest articol pentru a mă elibera de stresul pe care l-am avut şi pentru a îndeplini promisiunea făcută Sfântului Efrem Sirul.

Am avut un examen în urmă cu două zile pe care l-am luat, iar astăzi am avut un alt examen, la fel de greu ca şi primul. Nu am avut timp să mă pregătesc pentru el şi am învățat strictul necesar: fiţuici de la alţi colegi, conspecte. Examenul a constat în 84 de întrebări tip grilă pentru promovarea căruia trebuia să răspundem corect la 45.

Am citit înainte de examen Acatistul Sfântului Efrem. M-am liniştit. L-am rugat să mă ajute la acest examen, la fel cum m-a ajutat şi până acum. L-am rugat să îi ajute şi pe restul colegiilor mei, nu doar pe mine.comuniune

La sfârşitul examenului, ne-au chemat pe fiecare în faţă, pentru a ne corecta lucrarea. A mers un coleg, a promovat, a mers altul, a promovat şi el.

Au mers şi două colege de-ale mele cu care mă înţeleg foarte bine şi au luat şi ele examenul. Au fost exact la limită cu punctajul: una 46, alta 48 de puncte. De asemenea, au mai fost şi alţi colegi după ele care au luat examenul la limită, cu toate că ei nu citiseră nimic (unii dintre ei nici nu deschiseseră cartea).

În sinea mea, am zis: ”Doamne nu pot să cred, m-am rugat pentru ei şi i-ai ajutat!”. Ce e drept, nici eu nu am citit toată cartea, decât foarte superficial, din pricina timpului limitat. A urmat rândul meu: răspunsesem corect doar la 43 de grile și prin urmare am picat.

Nu faptul că am picat examenul contează. În acest articol am vrut să scot în evidenţă faptul că Sfântul Efrem Sirul mi-a ascultat rugăciunea în care am cerut ajutor la examen pentru colegii mei. Am plâns foarte mult după ce am aflat că am fost sub limita de 45, dar cum spune în acatist: “să nu cârteşti înaintea Domnului”, le las toate în voia Lui.

Îi mulţumesc că mi-a ascultat rugăciunea, că i-a ajutat pe colegii mei. Chiar dacă m-am rugat şi pentru mine şi am picat, nu asta contează. În fond şi la urma urmei, o sa iau şi eu examenul.

Cât sunt de fericită? Nu vă pot spune, pentru că nu m-am gândit că se poate întâmpla aşa ceva. Eu de obicei eram supărată şi egoistă când ştiam că alţii iau un anumit examen şi eu nu. De data aceasta am fost schimbată în totalitate. Nu am mai simţit ura aceea şi egoismul ce pătrundea de fiecare dată în mine. Mă bucur și acum pentru ei şi m-am bucurat şi atunci.

Rugaţi-vă şi pentru alţii. Rugaţi-vă în permanenţă şi nu vă temeţi, pentru că acolo unde este Dumnezeu, totul e în ajutorul vostru. Un sngur lucru imi doresc: să pot să-l văd şi eu vreodată pe Sfântul Efrem.

Minunile se întâmplă, însă trebuie să avem răbdare. Şi mari sunt minunile Domnului!

N., Timisoara

 
Leave a comment

Posted by on 07/13/2015 in Sfântul Efrem Sirul