RSS

Category Archives: Domnul nostru Iisus Hristos

Mulțumire

                                          

Doresc să mulțumesc Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Sale Preacurate, Sfântului Efrem cel Nou, Cuvioasei Parascheva de la Iași și tuturor sfinților care m-au ajutat pe perioada examenelor în primul semestru din cel de-al doilea an la medicină. Cu ajutorul Sfântului Efrem am reușit să trec și examenele care mi se păreau imposibile, chiar cu notă foarte bună.

Rugați-vă și nădăjduiți în Domnul, căci nu vă va lăsa niciodată.

A.D.

 

23 de puncte și o speranță

61536302

Drumul meu a fost lung și plin de suferințe.

M-am apucat de școala de șoferi când am împlinit 18 ani. Pe atunci credeam că e foarte ușor să obții permisul de conducere, dar se pare că e foarte greu (mai ales în Pitești). Părinții m-au încurajat să dau pentru permis spunând că toată viața o să am nevoie de el și să dau acum pentru că mai târziu nu o să mai am timp. Nu îmi doream neapărat să am permis (mai ales că aveam de dat BAC-ul), dar am început școala de șoferi mai mult pentru că voiau ei.

Am făcut dosarul și după 3 luni m-a programat instructorul la sală. Nu acordam importanță învățatului, așa că am picat sala. Pentru mine a fost un șoc. Nu-mi venea să cred că am picat. Am venit acasă tristă și dezamagită.

Am început să învăț și să mă pregătesc mai bine, dar am picat și a doua oară sala. Nu-mi venea să cred.

A treia oară am început să învăț și să mă rog cu lacrimi la icoana Maicii Domnului și spre bucuria mea am luat. Eram așa de fericită și surprinsă.

După ce am luat nu m-am mai rugat și am picat de două ori orașul. Îmi venea să mor. Credeam că s-a sfârșit lumea, eram foarte dezamagită și plângeam în hohote de supărare (când nu mă vedea nimeni).

Imediat după ce am picat, am vorbit cu instructorul să facem al doilea dosar. În următoarea săptămână am făcut legislația, fișa medicală, fișa psihologică și din nou m-a programat la sală după 3 luni.

Istoria s-a repetat, din păcate. Nu am învățat prea mult și nici nu m-am rugat așa că, iar am picat sala de două ori și abia a treia oară am luat (după ce m-am rugat la Maica Domnului în genunchi).

Când se apropia orașul mi-am sunat instructorul și, spre uimirea mea, a zis că nu are timp să facă prea multe ore cu mine, deoarece își renovează casa. Am avut un șoc când am auzit. În fine… Mama mi-a găsit alt instructor, dar din păcate din nou am picat de două ori orașul și mi-a expirat dosarul. Parcă era un vis urât. Am vrut să renunț, dar mama și tata m-au încurajat să mai încerc.

Această situație a fost foarte dureroasă pentru mine, deoarece părinții îmi scoteau ochii mereu că n-am luat, că toți din generația mea au luat, că îi întreabă vecinii și rudele dacă l-am luat (alții spuneau vorbe urâte pe la spatele meu).

Mă simțeam foarte rău pentru că pe mine nu mă întreba nimeni ce simt, cum sunt, dacă mai pot să lupt, să sper, să continui. Nu… Pe ei îi interesa doar dacă iau sau pic.

Am stat bine și m-am gândit ce vreau să fac mai departe. Mi-am dat seama după un timp că a fost bine că n-am luat (deoarece nu am învățat suficient și nu stăpâneam volanul foarte bine). Chiar dacă la început eram supărată și mă întrebam de ce eu, în final am realizat că poate, dacă luam, cine știe ce pățeam. Am realizat că primul instructor nu era unul prea bun și abia cu al doilea știam cu adevărat să conduc. Așa că a fost mai bine că n-am luat permisul. Dumnezeu mi-a vrut binele și de asta nu mi-a dat permisul.

Îi vedeam pe toți cum râdeau de mine pe la spate, cum se dau mari, cum mă făceau să mă simt prost fără să se gândească la ceea ce este în sufletul meu. După un timp am realizat că am nevoie de permis (să nu mai fac naveta prin ploaie, vânt, zăpada, frig etc.) și că mi-l doresc cu adevărat.

Nu voiam să renunț. Mă gândeam numai la cât m-am chinuit să învăț să conduc, numai câte drumuri am făcut, câți bani am cheltuit și la toate vorbele urâte pe care le-am auzit la adresa mea (chiar de la cine nu mă așteptam). Așa că am făcut și al treilea dosar.

Al doilea instructor a fost un om deosebit. Mi-a făcut repede toate fișele și după o lună m-a programat la sală (deși eu nu credeam că e posibil așa repede).

Nici acum nu pot să spun ca mă omoram cu învățatul, dar de data asta mi-am dat silința mai mult. Cu o zi înainte de sală îmi era tare frică și credeam că iar o să se repete istoria. Am învățat toată ziua. Înainte să plec la examen am spus de trei ori rugăciunea a 3 bucurii a Maicii Domnului, rugăciunea inimii către Domnul Iisus Hristos, o rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou și o rugăciune către Părintele Arsenie Boca. Eram foarte liniștită. Mă gândeam că dacă iau, bine, și dacă nu, asta e. Am așteptat de la 11:30 până la 14:30, timp în care tot făceam chestionare. În final, a venit rândul meu. Am intrat, m-am așezat la calculator și am pornit testul.

Primele 3 întrebări le-am greșit și eram sigură că pic. După 5 minute de panică m-am calmat și am zis în gând: „Doamne, Maica Domnului, viitorul meu e în mâinile voastre”. Apoi am început să rezolv din întrebări (în gând credeam că o să pic, dar am zis măcar să pic cu un punctaj mare).

Spre surprinderea mea, am ajuns la întrebarea 19. Mă bucuram că măcar nu o să pic cu punctaj mic și am rezolvat în continuare. Când am văzut că am 21 de întrebări corecte și 3 greșite am început să mă panichez. Am stat câteva minute și apoi am cerut iar ajutorul Maicii Domnului, după care am rezolvat următoarea întrebare. M-am uitat imediat să văd dacă e corectă și a fost. De fericire că am luat, am apăsat din întâmplare pe varianta de la ultima întrebare și la final am văzut admis cu 23 de puncte și, spre bucuria mea, am fost programată mai devreme la oraș.

Vreau să le mulțumesc din suflet Domnului Iisus Hristos, Maicii Domului, Sfântului Efrem cel Nou și părintelui Arsenie Boca pentru tot ajutorul acordat și de asemenea aș vrea să-mi cer iertare pentru că am promis că dacă iau o să scriu mărturia în ziua în care am luat, dar spre rușinea mea, am scris o după 19 zile.

Să vă rugați din tot sufletul și cu credință și sigur o să fiți ajutați în toate!

Georgiana

 

 

Toată suferința a fost spre folos

Salutare tuturor!

În următoarele rânduri, voi mărturisi ajutorul primit din partea Mântuitorului, a Maicii Domnului, a Sfântului Efrem cel Nou și a Sfântului Nectarie, ajutor primit în cea mai neagră perioadă din viața mea. Având alături de mine icoana Maicii Domnului și cartea Sfântului Efrem cel Nou, scriu cu lacrimi în ochi, cu recunoștință și bucurie că astăzi (10 iunie) m-am reînnoit sufletește și am început să cred după atâta timp, timp în care m-am îndepărtat de Dumnezeu fără să vreau.

Clasa a 9-a, pentru mine, a fost o schimbare majoră: mi-a fost puțin greu să mă obișnuiesc cu noul sistem al profesorilor și cu cerințele lor. Sunt elevă la profil real, specializarea științe ale naturii și anul acesta, cum am zis, a fost unul dificil. Am fost în situație de corigență la matematică și chimie, ceea ce pentru mine a fost un șoc imens – în toți anii precedenți de școală am avut note mari. Matematica pentru mine este o fobie: devin anxioasă și mă panichez, am o problemă psihologică la această materie. Nu vreau să pară că găsesc scuze, dar acesta este adevărul; voința mea este mare, dar când deschid cartea mă panichez și simt scârbă (în școala generală am avut o profesoară de matematică care mi-a transmis aceste sentimente).

Am avut o perioadă în care am suferit mult, plângeam zi de zi, mă învinovățeam mereu și începusem să mă urăsc; simțeam că deznădejdea și neîncrederea mă copleșesc. Nu mai aveam încredere în oameni, în nimeni și mi-am zis în gând: „Singura mea salvare este Hristos și Maica Sa. Așa cum Hristos a biruit moartea, păcătul și porțile iadului, împreună cu Ei, voi birui această perioadă, iar Ei îmi vor pune lucrurile din viață în ordine”.

Uneori, după ore, mergeam la Mănăstirea Radu-Vodă din București și mă rugam Maicii Domnului, dar participam și la slujba Sfântului Maslu. Mănăstirea aceasta este un colț de Rai, iar orice om deznădăjduit care merge acolo, va simți cum povara i se ușurează (cel puțin eu așa am simțit) și va simți prezența Domnului. Mă rugam cu propriile cuvinte, dar citeam și Paraclisele Maicii Domnului – erau perioade în care le citeam zilnic, de mai multe ori pe zi. Ea mi-a ușurat mâhnirea, simțeam că doar ea mă înțelege și simțeam cum mă protejează. Cu timpul, cu mici pași de bebeluș, am reușit să depășesc mâhnirea.

Apoi, i-am descoperit pe Sfântul Efrem cel Nou și pe Sfântul Nectarie. Despre Sfântul Efrem cel Nou aflasem acum un an, am citit mărturiile de pe acest site și aveam respect față de acest Sfânt, însă nu știam de ce nu mă simt atașată față de el, spre rușinea mea. Am citit cărțile „Sfântul Mare Mucenic și Cuvios Efrem cel Nou – Mărturii ale minunilor săvârșite în zilele noastre”, „Sfântul Nectarie – Minuni în România” și „Despre ajutorul Maicii Domnului”. Mărturiile mi-au fost de mare folos și am rămas uimită de ajutorul pe care îl dăruiesc oamenilor care cred cu adevărat în puterea Domnului. După atâta timp, am simțit speranță și mi-am pus toată nădejdea în ei.

Ziua de azi, 10 iunie, a fost decisivă pentru mine. Nu știam dacă voi promova sau nu și inima îmi bătea puternic. Am îndeplinit cerințele doamnei profesoare, iar înainte de a ajunge la liceu, am citit Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou și mă rugam tot timpul lui, în gând. Spre marea mea uimire, mi-a dăruit o liniște de nedescris și, când am aflat că am promovat, am plâns de bucurie. După puțin timp, am realizat că am promovat datorită celor menționați mai sus.

Tot astăzi, am fost ascultată la istorie și cerințele profesorului sunt mari (trebuie să facem noi rezumatul lecțiilor dintr-un manual, iar volumul lecțiilor este destul de mare). Am reușit să învăț puțin, mi-am repetat în pauze, până să intru în sală, pentru a fi ascultată. Tot atunci l-am chemat pe Sfântul Efrem cel Nou și i-am zis să aibă el grijă de tot. În timp ce eram ascultată, țineam în mână iconița sa. El a avut grijă și profesorul m-a întrebat din lecțiile pe care le-am învățat, obținând o notă bună.

Dacă nu mă ajutau Maica Domnului, Fiul ei și Sfinții menționați, nu promovam și nu depășeam această perioadă, cu siguranță. Credeam că totul va fi rău, dar m-am înșelat. Acum înțeleg cu adevărat, că la Dumnezeu totul este cu putință. Am realizat că orice este posibil cu Hristos și că toată suferința a fost spre folos: m-am apropiat din nou de Dumnezeu și m-am reînnoit sufletește.

Vă mulțumesc Sfinte Efrem, Maică Sfântă, Doamne Iisuse, Sfinte Nectarie, că ați avut grijă de mine azi și că m-ați ajutat să promovez și să cred, deși „mulțumesc” este prea puțin. Menționez că am mai citit Acatistul Mântuitorului, Acatistele Maicii Domnului (Bucurie neașteptată, Bucuria celor necăjiți, Grabnic ajutătoare și al Sfântului Acoperământ), Acatistul și Paraclisul Sfântului Nectarie, Acatistul și Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou, care au fost pentru mine cele mai frumoase rugăciuni.

Credeți, rugați-vă și nu deznădăjduiți!

București, A.R

 

Se cuvine să întâmpinăm un examen curați sufletește

Am avut de susținut o olimpiadă județeană foarte importantă și eram mereu temător că nu mă voi putea califica mai departe. Era un mare vis, mă mai calificasem și în ultimii doi ani și doresc să urmez și o facultate în acest domeniu. Învățam, mai pierdeam vremea, iar învățam, dar aveam impresia că uit mereu ce învăț. Nu am deznădăjduit și în săptămâna cu olimpiada, de luni până vineri, am citit Paraclisul Maicii Domnului. La examen am avut subiecte cunoscute, m-am panicat puțin, știind că e și foarte subiectiv, dar m-am descurcat și am luat 10. Vineri înainte de olimpiadă mă și spovedisem, iar duminică m-am împărtășit. M-au ajutat mult și rugăciunile prietenilor mei.

La o săptămână distanță, un concurs destul de greu, din două materii și iarăși, foarte subiectiv, îmi crea probleme. M-am rugat în fiecare zi Sfântului Paisie Aghioritul, Mântuitorului,  Maicii Domnului, altor sfinți dragi, cerând în același timp și mijlocirea părintelui Dumitru Stăniloae și părintelui Cleopa Ilie și am reușit să obțin premiul III. În clasa a XII-a, cu Bacalaureat, e foarte bine. Rugăciunea rămâne astfel singura nădejde.

Dragii mei, vă întrebați, ca și mine, de ce uneori nu obținem notele foarte mari pe care le dorim? Întâi, noi nu facem comerț cu Dumnezeu, schimb note-rugăciuni. Inima iubitoare o caută cu milostivire Domnul. Deci, o primă cauză, ar fi rugăciunea nestatornică sau izvorâtă din interes. Apoi, Dumnezeu ne știe firea și caută să ne smerească, nu să ne vatăme prin mândrie. Mândria este păcatul îngerilor căzuți, al satanei și îl duce pe om în iadul înrudit cu acesta. Îl depărtează pe om de Dumnezeu și de drumul mântuirii. În al treilea rând, nu întotdeauna ne sunt de folos notele mari. Poate că un eșec mai degrabă ne motivează înspre o direcție benefică…e vorba de planul lui Dumnezeu și de căile Sale. Uneori închide o ușă de argint (pe care noi o vedem neprețuită), ca să deschidă o ușă de aur. Totul este așa subtil, aparent de neînțeles, dar pronia lucrează.

În final, o rog pe Maica Domnului să-mi ierte răutățile și îi mulțumesc pentru toate cu recunoștință, luând aminte la cuvântul din Acatistul ei: „Pentru aceasta, nici noi nu tăinuim minunile şi facerile tale de bine către noi robii tăi, ci cu mulţumire, preaslăvim pe Dumnezeu şi cântăm Lui: Aliluia!”. Le mulțumesc și tuturor Sfinților și netrupeștilor Puteri pentru ajutorul lor și îi rog să nu mă părăsească pe mine păcătosul!

De asemenea, Părinții spun că Spovedania și Împărtășania salvează omul, îl aduc spre Dumnezeu și îi luminează în chip minunat mintea, dezrobind puterile sufletești. Așa că se cuvine să întâmpinăm un examen curați sufletește.

Călin M.

 

Cei care au dobândit facerile tale de bine s-au făcut solitori ai minunilor tale celor fără de număr

„Cei care au dobândit facerile tale de bine s-au făcut solitori ai minunilor tale celor fără de număr și prin razele cuvintelor au întraripat sufletele tuturor credincioșilor”- Condacul 6, Acatistul Sfântului Efrem cel Nou

Mulțumesc Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preacuratei Maicii Sale, tuturor sfinților mijlocitori (Sfintei Parascheva, Sfântului Efrem cel Nou, Sfintei Ecaterina, Sfântului Nectarie, Sfântului Ciprian, Sfântului Paisie Aghioritul, Sfântului Ioan Rusul, Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului Spiridon, Sfântului Vasile cel Mare, Sfântului Simon Zilotul, Sfântului Luca al Crimeii, Părintelui Arsenie Boca) care m-au ajutat în toate momentele cruciale din viața mea. 

În urmă cu puțin timp, am câștigat un concurs prin promovarea unor examene foarte grele, într-o instituție importantă a țării, ceea ce va determina reconversia mea profesională, eu fiind în prezent cadru didactic universitar.

Mă rog în continuare să se facă voia Preasfintei Treimi în toate planurile vieții mele, să-mi dea dragoste, blândețe, pace, nădejde și putere de a trece prin toate încercările vieții.

Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru părinții minunați cu care am fost binecuvântată.

Slavă Ție Doamne!

Simona M.

 

 

Toate și-au găsit rezolvarea

Am început să scriu această mărturie înainte să primesc ajutorul propriu-zis, încercând să Îl conving pe Dumnezeu să îmi fie alături. De-a lungul facultății, am întâmpinat diverse probleme, însă toate și-au găsit rezolvarea pe căi tot mai minunate, care m-au ajutat să cred mai mult în intervenția cerească.

Nu aș fi avut dreptul să mă îndoiesc de purtarea de grijă a Tatălui Ceresc, dar m-am ciocnit de o situație apăsătoare: un examen restant înainte de licență. Stresul trăit pe ultima sută de metri a fost extrem de puternic; mă speria gândul că aș putea pierde anul.

Nu am povestit nimănui despre acest incident, pentru că restanța mea era la o materie foarte simplă și nu credeam că s-ar fi regăsit cineva. Eu lipsisem de la acest examen, deși prezența era, probabil, singura condiție pentru a promova. 

Am avut nevoie de mult curaj pentru a merge la profesoara respectivă, iar când am găsit-o, mi-a spus că nu voi putea susține examenul, deoarece ea nu mai lucrează pentru facultatea mea. Tonul ei m-a intimidat, dar nu mi-am pierdut calmul. Am inspirat adânc, am sunat o persoană de încredere (de data aceasta nu mai încercam să păstrez secretul) și nu mi-am acordat nici măcar o clipă pentru plâns.

Eu nu aveam timp de irosit, așa că m-am gândit la ce aș putea face în continuare. Am mers la secretariat, unde problema mea s-a dublat în intensitate. Nimeni nu se mai confruntase cu o situație similară, nimeni nu știa ce e de făcut. În plus, toată lumea se concentra pe motivele care m-au adus în situația respectivă și nu pe soluții. Am depus o cerere, deși mi s-a spus că e aproape în zadar și am lăsat și un număr de telefon.

Am ieșit de acolo cu sufletul răvășit, deoarece primisem în mai puțin de 2 ore, critici binemeritate, dar aspre de la toate persoanele aflate în postura de a mă ajuta. Din fericire, singurul prieten care știa despre ce e vorba a încercat să mă includă în toate activitățile zilei respective și mi-a direcționat gândurile spre tărâmuri mai fericite. 

Rămasă singură, la venirea serii, am simțit curentul rece al îngrijorării, dar m-am rugat din suflet și, încet-încet, am început să am convingerea că totul se va rezolva. Regret că nu am notat acele gânduri, care mă alinau înainte să le văd îndeplinindu-se.

După 5 zile de așteptare și rugăciune, chin, dar și de pace, am primit telefonul miraculos și am aflat că pot susține examenul cu un alt cadru didactic. Nu pot descrie bucuria mea din acele clipe; încă mai am impresia că scriu despre minunea întâmplată altcuiva.

De aici, totul s-a desfășurat armonios; noul profesor a fost foarte amabil și astfel am dat examenul și am obținut nota 10.

Mi-am dat seama că Dumnezeu ne cere, uneori, să așteptăm în liniște răspunsul la rugăciuni, iar alteori, să acționăm cu rapiditate. Dacă noi începem să ne mobilizăm, cerându-I binecuvântarea, El ne va sprijini pașii și va face imposibilul pentru noi. Eu am auzit 3 de ”NU”, dar inima mea îmi spunea că e un ”DA”.

Am început mărturisirea devreme, dar o trimit târziu, spre rușinea mea. Fără Dumnezeu, m-aș fi pierdut de tot, dar El m-a strâns de mână și mi-a dat curaj. M-am rugat mult lui Hristos, Maicii Sale dragi, Sfântului Efrem cel Nou (am și citit unele minuni și am aflat că e un ajutor de nădejde atunci când avem probleme administrative), Sfântului Andrei și Cuvioasei Parascheva.

Vă îndemn să faceți lucrurile la timp, cu mult curaj, chiar dacă nu vă simțiti pregătiți în totalitate, și să priviți mereu spre cer, căci legătura dintre Dumnezeu și noi e de neînvins.

A. S.

 

 

Nu am fost uitat

Catedrala_Mitropolitana_Iasi_01Îi mulțumesc Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Cuvioasei Parascheva și tuturor sfinților lui Dumnezeu care s-au rugat înaintea tronului ceresc pentru mine, dar, mai ales, în primul și în primul rând, Domnului nostru Iisus Hristos.

Și acum să povestesc: ajuns la faza națională, am avut bucuria ca Olimpiada de Religie să se desfășoare chiar la Iași, unde îmi doream de mult să ajung, dar nu izbutisem.

În prima zi, m-am închinat Cuvioasei, destul de reticent, ca să zic așa, nici acum nu știu de ce, dar conștient de puterea lui Dumnezeu. Probabil vedeam mai întâi trupul, nu harul din el. În fine, am susținut examenul și, disperat, ceream un premiu cât de mic. Știam că efortul meu nu era atât de mare cum trebuia să fie, scăzuse mult și râvna în rugăciune, mă simțeam aproape pierdut.

La afișarea rezultatelor am avut o dezamăgire cruntă. Cu ultimele puteri m-am rugat Fecioarei și Cuvioasei, pe care o cunoscusem la Catedrală și aveam sentimentul că e un prieten de nădejde, sperând că poate nu e totul pierdut, că poate imposibilul se va produce. După o lungă așteptare, la afișarea premiilor, eram ultimul pe listă. LUASEM PREMIU!!! De emoție, simțeam că se prăbușește cerul. Nu îmi puteam reveni deloc din uimire și știam că premiul acela, ultimul, dar totuși premiu, a fost numai din milostivirea Domnului și prin mijlocirile Maicii Domnului, Cuvioasei și tuturor sfinților Săi.

Cu toate că nu am fost așa cum trebuia să fiu, nu am trudit destul, nu am fost uitat. Și credeți-mă că e mare lucru că am obținut acest premiu, pentru că reprezintă o frumoasă încununare a muncii mele. Am fost pe muchie de cuțit, dar totuși, finalul a fost fericit.

Ce vă îndemn: învățați cât puteți, nu faceți ca mine, lui Dumnezeu nu Îi plac leneșii. Rugați-vă și nu fiți naivi să vă încredeți doar în forțele proprii. Domnul este Tare, fără El suntem nimic. Poate drama elevului în general este că uită de Dumnezeu și se încrede exclusiv în forțele proprii, iar rezultatele duc de multe ori la deznădejde. Creștinismul este o religie a nădejdii, aveți credință! Dragilor, nu uitați că rugăciunea făcută cu credință mută și munții. Deci nu există absolut niciun examen de netrecut.

Succes tuturor și sus să avem inimile! În final, infinite mulțumiri Domnului Hristos, Maicii Sale, Cuvioasei Parascheva și tuturor sfinților și îngerilor Săi!

P.S. Am constatat că Dumnezeu “dă” examene, pentru că, de multe ori, unde mintea noastră e neputincioasă, vine El și ne scoate din impas.

Călin M., Orăștie