RSS

Category Archives: Binecuvântarea preotului

Mi-au dăruit credinţă şi calm

Remember-to-praySunt în clasa a 12-a, iar săptămâna trecută am susținut simularea de Bacalaureat. Țin să vă spun că până anul acesta mă rugam superficial, spre rușinea mea. Tocmai din această cauză eram mereu deznădăjduită și temătoare înaintea tezelor sau a lucrărilor importante.

Odată cu descoperirea acestui site minunat la începutul anului 2015, am citit mărturiile voastre și l-am cunoscut pe Sfântul Efrem cel Nou. Cu ajutorul acestui Sfânt drag, al Sfinților Împărați Constantin și Elena, al Părintelui Arsenie Boca, al Sfintei Parascheva și datorită binecuvântării preotului, am obținut la toate cele 3 probe note peste 8. Le sunt nespus de recunoscătoare!

La proba la alegere, respectiv psihologie, nu am reușit să trec prin toată materia, dar Preafericita Născătoare de Dumnezeu și sfinții dragi au făcut în așa fel încât să îmi cadă lecțiile învățate. Tot din mila lor, înainte de simulare în loc de teamă și frică au adus în inima mea credință și calm.

Regret că până acum nu am dat importanța cuvenită rugăciunii și că m-am îndoit de bunăvoința sfinților. Acum sper și mă rog să mă însoțească la Bacalaureat și la Examenul de Admitere.

Să nu încetați niciodată să credeți în ajutorul lui Dumnezeu. El este salvarea noastră și oaza de liniște.

Nita Elena-Lidia

 

Cu Sfinţii la Examenul de Admitere

Cu multă bucurie spun că datorită bunătăţii lui Dumnezeu, cu ajutorul neîntârziat de la Sfânta Fecioara Maria, Sfântul Nectarie de Eghina, Sfântul Arhanghel Mihail, Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Antonie cel Mare şi al tuturor celorlalţi Sfinţi, am intrat la facultatea la care îmi doream, ceea ce este cea mai mare realizare a mea de până acum.

M-am rugat Sfintei Fecioare să facă o minune, să mă ajute. Şi nu m-a lăsat nicidecum baltă. Mi-au fost alături toţi Sfinţii, rugându-se lui Dumnezeu pentru mine, păcătoasa.

Am avut un calm impresionant înainte de examene, ceea ce m-a ajutat enorm. De asemenea, în timpul examenului am intrat în panică deoarece credeam că nu mai am timp să termin şi m-am rugat lui Dumnezeu să mă calmeze, astfel reușind să termin la timp.

Nu există cuvinte de mulţumire pentru tot ceea ce am primit, deși ştiu că nu merit. Sper că intr-o zi să reuşesc să acopăr măcar jumătate din cât a făcut Dumnezeu pentru mine şi pentru familia mea. Am luat examenul datorită bunătăţii Sfinţilor, a Fecioarei Maria şi a lui Dumnezeu.

Rugaţi-vă dragii mei, din suflet. Ajutorul vine când te rogi din suflet. Vă zic sincer, căldură ca cea dată de rugăciune nu există. Pacea aceea, liniştea sufletească sunt tot ceea ce mi-aş putea dori. Orice este posibil la Dumnezeu, numai voinţă ne trebuie.

Diana

 

„Sfinte, mă vezi în ce hal sunt… Nu mă lăsa!”

Am absolvit Științe Economice în 2012, însă licența am amânat-o până în 2014. În luna februarie, după aceste amânări succesive și mai mult de rușinea mamei și a profesoarei care m-a coordonat, am dat examenul de finalizare de studii și am susținut lucrarea de licența. În paralel, urmez masterul la o altă facultate, așa că aveam de dat examene și aici.Marketing business sales

S-a întâmplat ca în această perioadă să mă confrunt cu suferință sufletească puternică – o patimă pentru un băiat. Mă concentram foarte greu la ceea ce aveam de făcut și mă gândeam încontinuu la el. Am învățat foarte puțin, deși am avut la dispoziție o săptămână întreagă. Îmi pierdeam vremea imaginându-mi tot felul de scenarii romantice, mâhnindu-mă  la culme că nu îmi scrie mesaje cât de des aș fi vrut eu. În câteva nopți s-a întâmplat să nu pot adormi din cauza stresului și a gândurilor. Era vreo 3 noaptea și eu eram cu inima plină de învârtoșare. Atunci am citit pe holul căminului Paraclisul Sfântului Nicolae. După o sesiune de plâns, am început să casc. M-a luat somnul…

minuni-ale-sfantului-89913Învârtoșarea s-a repetat apoi chiar în noaptea de dinainte de examen. L-am chemat în ajutor atunci și pe Sfântul Efrem cel nou, pe Maica Domnului, m-am uns pe frunte cu ulei de la sfinții din Grecia… Într-un final, nu știu cum am adormit.

Examenul de licență a constat în 3 probe la 3 discipline. La examen, am mers ca în transă, nu aveam nicio vlagă în mine, nu-mi mai păsa de nimic din cauza supărării și a deznădejdii în care mă aflam. Totuși, mă gândeam la mama mea și la faptul că sunt nerecunoscătoare față de Dumnezeu dacă nu încerc ceva. I-am spus atunci Sfântului Nicolae: „Sfinte, mă vezi în ce hal sunt… Nu mă lăsa!”.

Dintre cele trei discipline la Politici de marketing nu am învățat de loc, am citit doar un capitol, iar la testul grilă am pus fie la nimereală, fie gândindu-mă puțin ce ar putea fi corect. La Comportamentul consumatorului nu am apucat să parcurg decât jumătate din materie, am primit 2 subiecte deschise și am scris doar la unul dintre ele (îmi picase și un subiect pe care îl știam mai bine). La Cercetări de marketing citisem mai mult decât la celelalte, testul a fost grilă, însă spre sfârșit au fost vreo 10 întrebări de care nu eram sigură.Sfantul-Nicolae-Planas--ocrotitorul-celor-casatoriti

În principiu, aveam o umbră de nădejde, dar mă gândeam că șanse prea mari nu sunt să-l iau. Exact în ziua examenului, m-a sunat profesoara și mi-a spus că am luat 5,66.

Urma ca pentru a doua zi să pregătesc prezentarea power-point și să susțin lucrarea. Pe lângă epuizarea psihică, a intervenit și oboseala fizică, dar Dumnezeu nu m-a lăsat. Am luat o notă foarte bună – 9! Mi-a spus profesoara că membrii comisiei au fost foarte mulțumiți. Am simțit în acea zi mai ales ajutorul Maicii Domnului, al celor doi sfinți pe care îi consider ocrotitori (Nicolae și  Efrem cel nou), dar și al Sfântului Nicolae Planas. Cred, de asemenea, că fără rugăciunile părintelui duhovnic nu aș fi făcut mai nimic.

M., Cluj-Napoca

 

Am devenit șef de promoție

Ceea ce cred e că degeaba înveți înainte de un examen, dacă nu ceri ajutorul lui Dumnezeu. Eu înainte de fiecare examen sau lucrare mă rugam Sfântului Anton de Padova, care pot spune că mi-a fost alături în toate momentele de încercare ale vieții mele.

Nu a fost dată când să nu fi fost auzit. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate, ivindu-se imediat. Și astfel, cu ajutorul Sfântului Anton, dar și al celorlalți sfinți pe care îi imploram să se roage pentrut mine (Maica Domnului, Sfânta Parascheva, Sfânta Chiriachi, Sfânta Hildegard, Sfinții Arhangheli etc.) am reușit să termin o facultate destul de grea, fiind șef de promoție.

La rugăciunile sfinților s-au adăugat și cele ale preoților la care dădeam câte un acatist, cerându-le să pună o vorbă bună la Cel de Sus. Lui Dumnezeu și tuturor celor ce se roagă pentru noi trebuie să le fim recunoscători. Examenele nu sunt decât un fir de praf pe lângă ce ne așteaptă: o misiune de îndeplinit pe pământ, urmată de dreapta judecată a Mântuitorului.

Să ne rugăm pentru toate și să ne străduim să fim cât mai buni creștini!

Tars, Comentariu la mărturia „Luminarea minții”

 

Întâlnire și întărire

În anul al II-lea de facultate, am avut un examen la Analiză Matematică, pe care îl pregătisem bine, însă am făcut greșeala de a învăța și în noaptea dinaintea examenului, motiv pentru care, a doua zi de dimineață, nu m-am mai putut concentra deloc.

Nu făcusem aproape nimic în lucrare, iar cu punctele acumulate pe durata semestrului cred că aș fi luat maxim nota 4. După examen, am plecat să mănânc la cantina Facultății de Drept pentru că urma și o probă orală, unde se stabilea nota finală.

confess1Ieșind de la cantină, în momentul în care treceam șoseaua, m-am întâlnit cu părintele meu duhovnic și cu doamna preoteasă. Ținând cont de faptul că nici eu, nici părintele meu duhovnic nu locuim în București, nu aș numi această întâmplare o simplă coincidență.

După ce ne-am salutat și am stat un pic de vorbă, m-am despărțit de dumnealor și m-am dus la treburile mele.

Ajuns în sala de examen, am primit subiectul pe care, cu o zi în urmă aș fi știut să îl rezolv, dar acum pur și simplu nu reușeam. Mi-a venit rândul să prezint rezolvarea la tablă. Aceasta consta în doi pași, primul mai mare, pe care l-am și făcut.

Din motive de timp (sau nu…), profesorul nu m-a mai lăsat să scriu în continuare, ci mi-a cerut anumite explicații, prin care am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să îl conving că am înțeles ce am scris pe tablă. Mi-a pus nota 8! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Gabriel Ivan, București

 

Rodul ascultării

– Părinte, eu vreau să dau examen și nu prea pot să rețin tot ce învăț pentru că este multă materie, ce să fac?

– Te duci matale acasă și deschizi cartea așa la întâmplare. Unde se va deschide să înveți, pentru că aceea-ți va cădea! A binecuvântat-o!

După examene a venit la părintele să-i mulțumească că a luat examenul și că i-a căzut lecția la care s-a deschis cartea, așa cum i-a spus părintele.

I-a dat acest răspuns și s-a întâmplat așa pentru că părintele văzuse cu duhul când a fost întrebat. Să nu creadă cineva că aceasta e metoda de a lua un examen, fără să învețe cineva toată materia, pe cel leneș nici Dumnezeu nu-l ajută!

Extras din cartea “Răspunsuri duhovniceşti la întrebările credincioşilor ale părintelui Ilarion Argatu”, Editura Mila Creştină, 2005, pag. 101-102.

PS. A nu se încerca acasă pe cont propriu! Funcţionează doar în Biserică!

 
 

Cum se scrie o lucrare de licență

Poate ni se întâmplă tuturor ca atunci când avem de făcut un proiect sau de învățat să ajungem în acel punct critic în care nu mai avem răbdare. Învârtoșarea e în cuibul ei cu drepturi depline, aș zice. Mai încep și mustrările sufocante: „Nu am făcut nici pe jumătate din cât trebuia…”. Și descumpănirea: „Nu voi reuși niciodată. Am ratat totul. Nu sunt bun/ă de nimic!”

În scrierea lucrării de licență am trecut prin toate cele enumerate. Totuși  prin rugăciune, Dumnezeu m-a ridicat.

Una dintre operele pe care le-am ales pentru studiu a fost Jurnalul fericirii. Deși cu oarecare îndoială la început, l-am chemat în ajutor pe însuși autorul cărții, părintele Nicolae Steinhardt.

Într-o zi, cu vreo lună înainte de susținere, când eram mâhnită dintr-o neînsemnată pricină, am citit – cred – cea mai cutremurătoare pagină din carte (p.97, Editura Dacia, ediția 1995). Mă gândeam că decât să stau în acea stare de nemulțumire, mai bine fac ceva folositor și în fond necesar. 

În lectura mea, ce înainta greu, fiind slăbită de tot soiul de gânduri, dau de relatarea unui vis pe care părintele l-a avut la Jilava, într-o celulă mizerabilă, departe de condițiile decente de supraviețuire (mirosul fetid, mâncarea puțină, spațiul restrâns în care se înghesuiau în jur de 50 de persoane, când, de fapt, ar fi fost normal să fie maxim 20).

El descrie acolo o trăire mistică, întâlnirea lui cu lumina necreată a lui Hristos, așa cum avusese cândva și Sfântul Simeon Noul Teolog (nu cu puțin timp în urmă descoperisem și Imnele iubirii dumnezeiești) sau marii isihaști. Acel pasaj mi l-a înfățișat pe părintele Steinhardt într-o altă… Lumină. Am căpătat altă înțelegere în ceea ce privește personalitatea sa. Nu era doar marele scriitor, sau fostul deținut politic ce a rezistat în închisoare prin bogata cultură, cât mai ales omul lui Dumnezeu.  

Ceea ce e însă bizar e faptul că am sesizat acest pasaj la a doua lectură; nu-mi mai aminteam nimic din ceea ce citisem cu un an, doi ani în urmă. Și ceea ce mă uimea acum atât de tare devenise motorul ce m-a motivat să scriu mai departe; referirea la acest episod avea să formeze nucleul lucrării, contribuția „personală”, ceva ce nu găseai tratat nici de critici literari pe care am reușit să-i parcurg (or, după câte se poate observa, nu am nici cel mai mic merit pentru minunata rânduială a lui Dumnezeu).

Un alt moment în care a trebuit să-mi biruiesc firea leneșă a fost chiar cu aproximativ două săptămâni înainte de predare. Nu aveam decât… 15 pagini. Îmi doream ca măcar să am minimum de pagini. După prima săptămână, le aveam pentru rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Efrem cel Nou și ale Părintelui Nicolae Steinhardt. Îi tot rugam să mă păzească de deznădejde, să îmi dăruiască pace pentru a putea lucra (stresul își spunea cuvântul).

Într-o altă zi, caniculară de-a dreptul, eram la bibliotecă, dar mă simțeam epuizată. Îmi tot repetam: „N-am de ales. Trebuie să scriu.”

Mi-am dat seama că inspirația este cu adevărat darul Duhului Sfânt, dar dacă nu e un strop de luptă, slabe șanse să iasă ceva.

Și tot uitându-mă prin cărți am ajuns la un fragment care era parcă leacul pentru starea mea: „Dumnezeu seceră și de unde n-a semănat: înseamnă că trebuie să dăm de la noi, să ne străduim, să dăm cu împrumut, să luăm inițiative.”(p. 38).

Pagina următoare, ce să vezi: exact ideea de care aveam nevoie. Părintele fusese aruncat după anchetă într-o celulă cu regim sever, unde nu se poate destăinui nici măcar colegului din teama de a nu i se smulge aceluia mărturii mincinoase (celula avea 4-5 m2 și prin ea probabil mișunau șobolani, viermi). Atunci vine clipa în care decide să-și mărturisească suferința într-o deznădăjduită, dar smerită rugăciune către Dumnezeu. Este unul dintre momentele esențiale în drumul spre convertire, căci până să înfrunte acea situație gândul Botezului părea mai degrabă un vis, ceva ideal. Șovăia. Ei, la numai o lună după această întâmplare are loc  Botezul.

Minunile nu s-au încheiat aici. Lucrarea am finalizat-o abia cu 2 zile înainte de susținere, cred că am fost ultima din an care a predat atât de tarziu. Au ieșit 60 de pagini, fapt chiar surprinzător. Profesoara care a coordonat demersul meu e o femeie extraordinară, nu a făcut niciun fel de presiuni asupra mea.

Dumnezeu a lucrat prin intermediul unor oameni de o mare noblețe sufletească. O prietenă mi-a corectat întreaga lucrare până la cele mai subtile greșeli de ortografie, m-a bucurat prin repetatele ei încurajări. O alta a stat alături de mine până noaptea tărziu pentru a face ultimele modificări înainte de predare, deși a doua zi era Liturghia pentru Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Înainte de susținere, încă o prietenă și-a răpit din timpul ei pentru a-mi asculta prezentarea și a-mi oferi prețioase sugestii.

Nu mai încape vorba că rugăciunile părintelui duhovnic au fost deseori izvor de odihnă sufletească. Cu adevărat, Dumnezeu a venit să poarte această Cruce măruntă împreună cu mine.

Am luat nota 10! Mulțumesc Maicii Domnului, Sfinților dragi, părintelui Nicolae, părintelui meu și surorilor cu inimă bună!

Ana-M, Cluj Napoca, august 2012

 

Regula de aur

Ceea ce o să vă istorisesc aici s-a întâmplat acum 8 ani, pe când eram în clasa a 12-a. De felul meu sunt o persoană conștiincioasă și muncitoare. În același timp, descoperisem frumusețea de a avea un duhovnic călugăr.

Răspunsul dânsului la frământările mele legate de faptul că nu-mi ajunge timpul să învăț pentru bac și pentru admiterea la facultate, a fost șocant: rugăciune dimineața, rugăciune seara și ce rămâne, studiu.

Mie mi s-a părut foarte greu ce mi-a spus dânsul, dar știind că cuvintele duhovnicului sunt cuvintele Bunului Dumnezeu, am ascultat. Ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost de-a dreptul un miracol.

Nu numai că am început să învăț mai ușor, dar într-un timp foarte scurt învățam atât cât înainte mă chinuiam ore întregi. Iar cea mai mare minune abia acum urmează.

La examenul de bac, cel mai frică mi-era de probele orale știind că sunt mai emotivă: rugăciunea duhovnicului împletită cu a mea m-au făcut să iau la română oral 10, în contextul în care subiectul a fost ”În grădina Ghetsimani” de Vasile Voiculescu.

Al doilea subiect la română oral urmărea aspecte de limbă. După examen, m-am dus la prietena mea cea mai bună și am discutat subiectul cu pricina, întrucât i-a picat același lucru.

De aici încolo toate au mers strună: scrisul, admiterea la facultate, bursa de merit, serviciul obținut tot cu rugăciune către Maica Domnului și Sfântul Spiridon. Toate numai cu ajutorul Domnului. Nu spun că a fost ușor, dar toate par și sunt mai ușoare cu Dumnezeu.

Dragi frați, aveți credintă mare, suntem copiii Lui Dumnezeu, nu ne va lăsa!

Cristina

 

Reușită garantată

Nu voi putea uita examenul de Drept Roman (la care rata de promovabilitate nu ştiu să fi fost vreodată mai mare de 10-20%). Nu am apucat să învăţ decât două capitole din cele cinci ale cărţii şi doar din acelea am primit subiectele.

Examenul a fost oral şi d-nul profesor ar fi putut cu uşurinţă să îmi adreseze şi alte întrebări, mai ales că nu a atins capitolul său preferat pe care îşi făcuse lucrarea de doctorat şi pe care, bineînţeles, eu nu îl parcursesem.

Am rămas fără grai când am auzit la final nota… 10! Eu aşteptam o minune ca să iau un 5! Cu adevărat, S-a milostivit Dumnezeu pentru rugăciunile Sfinţilor şi ale părintelui duhovnic! Trebuie să mărturisesc faptul că examenele pentru care am cerut în prealabil binecuvântarea duhovnicului, au fost cele mai reuşite.

Chiar sesiunea ce a trecut de curând mi-a confirmat că Dumnezeu dă multă putere sfinţilor şi oamenilor Lui! Au fost cele mai grele examene din facultate, toţi profesorii ne spuneau că dacă le trecem, e ca şi cum ne-am dobândit profesia şi mă înfricoşam numai la acest gând.

M-am minunat, deoarece în ciuda slăbiciunii mele, mi-am pus nădejdea în credinţa părintelui duhovnic şi înainte de fiecare examen am cerut binecuvântare. Nu mă pricep să descriu în cuvinte cum am simțit ajutorul lui Dumnezeu la toate examnele!

Aveam un sentiment de siguranţă, o prezenţă mai presus de mine. Poate sună romantic ceea ce spun, însă, la unele examene îmi picau doar subiecte pe care le învăţasem (iarăşi!), la altele eram nesigură în privinţa datelor, dar a existat ceva străin de mine care mă încredinţa că şi pe acestea le voi lua.

Şi aşa a fost, ba chiar am luat mai mult decât note de trecere şi am obţinut şi bursă. Acestea şi multe altele sunt examenele de care nu mă feresc să spun că sunt ale lui Dumnezeu!

Sabina, 27 mai 2012, Cluj-Napoca

 
2 Comments

Posted by on 05/27/2012 in Binecuvântarea preotului

 

Una da şi alta ba

Pe la încep de drum creştin al vieţii mele, eram la Facultatea de Drept, în anul I. Bineînţeles, picasem şi eu, ca mulţi alţii, la examenul de drept roman, cea mai vestită materie din anul I.

În septembrie, mă pregăteam să mă întorc la Cluj pentru sesiunea de restanţe şi nu eram deloc entuziasmat: la sfârşitul primei examinări ieşeam bucuros din amfiteatru şi nu înţelegeam de ce atâta zarvă în jurul unei examen ca oricare altul. Eram mulţumit de cât am scris şi mă aşteptam să iau un 7, iar în cel mai rău caz, fie şi un 5. Important era să trec, să nu ajung şi eu ca şi unii dintre colegii mai mari care erau deja în anul IV fără să fi promovat dreptul roman. Când mi-am văzut nota de 4 eram nedumerit şi am început să înţeleg zarva! La contestaţie nu am fost, de altfel, la nici un examen de-a lungul studenţiei.

Când mă pregăteam să plec spre Cluj, s-a întâmplat că m-am întâlnit cu un preot bine cunoscut şi i-am cerut expres două binecuvântări: una pentru examen şi una pentru autostop. Aflasem de la alţi tineri creştini cât de importantă e binecuvântarea unui preot şi cât de mult te poate ajuta!

Când ajung la ieşirea din oraş, în locul în care stau oamenii la ocazie, nu apuc bine să mă întorc cu faţa spre maşini, că se şi opreşte una la câţiva metri de mine. “Măi”, mă gândesc “asta nu pentru mine s-a oprit, că nici nu am prins a deschide hârtia cu <Clujul>. Ar fi prea de tot!”. Arunc o privire spre maşină, nu văd nici un semn, aşa că mă întorc să îmi văd de-ale mele.

– No, da’ ce faci? Nu vii? îmi strigă un domn ieşit din maşină.

– Vin, dar eu mă duc la Cluj! îi răspund buimac.

– Haide sus!

Mă urc în maşină, mă minunez, mă bucur şi imi zic în sinea mea: <Astă o fi cel mai scurt autostop din istorie! Funcţionează binecuvântarea!>

La examen, însă, lucrurile au mers prost: din trei subiecte, unul l-am bâjbâit, al doilea l-am dat în bară rău de tot, amestecând şi încurcând grav soluţia, iar speţa mi-a fost cu totul necunoscută.

Cu toate că terminasem repede (scrisesem puţin şi altceva nu ştiam ce-aş mai putea scrie), m-am hotărât să rămân în sală până la sfârşitul examenului. Deşi pentru mine eşecul era evident, când am ieşit cu toţii din sală, mai aflasem de la colegi că la subiectul al doilea am scris exact ce nu trebuia! E clar!

La întoarcere acasă, în oraşul meu natal, când să ies din lift, mă întâlnesc faţă în faţă cu preotul care îmi dăduse binecuvântările.

– Cum ai umblat? mă întreabă.

– Aşa şi aşa. I-am zis franc: Binecuvântarea pentru ocazie a funcţionat, dar binecuvântarea pentru examen nu.

– Lasă, nu fii amărât! Hai până la mine să mai povestim şi noi!

Şi mă duc. Când ajung acasă la preot, după ceva vreme, îmi zice:

– Ia răsfoieşte cartea asta, să vezi ce de minuni face Sfântul Nicolae în lume!

Cartea se numea “Noi minuni ale Sfântului Nicolae”. O iau şi încep să citesc de la început. După câteva minuni, dau de o relatare care mi se potrivea de minune.

Era vorba de un renumit jurist din Moscova care îşi picase examenul de drept roman (vezi postarea “Repararea nedreptăţii”). “Înseamnă că nu-i totul pierdut pentru mine” mă gândeam eu cu oarecare mândrie, “dacă şi el, jurist vestit a avut probleme cu dreptul roman, d’apoi eu, un oarecare; înseamnă că încă mai pot ajunge vestit în ştiinţele juridice!”.

Când am terminat de citit mărturia lui, mi-au dat lacrimile de necaz şi am început să îl rog pe Sfântul Nicolae să mă ajute cumva, ştiu că poate să mă rezolve în multe feluri, să scap şi eu de examenul acesta. Eu ştiam că dacă Sfântul Nicolae vrea, poate să facă să îl iau chiar şi de data aceasta, dar măcar data viitoare să mă ajute să trec de el ca să nu îl tot plătesc.

Când s-au afişat rezultatele, colegii m-au anunţat că am luat 7. Nu mi-a venit a crede. Eram singurul din gaşca de prieteni care a trecut. Mă felicitau că am reuşit, dar mai ales pentru nota destul de mare, în cazul dreptului roman. Eu însă ştiam datorită cui am luat 7! Lucrarea mea nu era nici măcar de 5! Mulţumesc Sfântului Nicolae că n-a dorit să lase de izbelişte binecuvântarea preoţească!

Radu, Cluj-Napoca, 2012

PS. Vestit în ştiinţele juridice n-am ajuns şi nici nu voi ajunge vreodată, dar am rămas cu credinţa în suflet că mare este puterea Sfântului Nicolae!

 

Puterea unei binecuvântări

Eu am terminat liceul de muzică în Alba Iulia şi mă pregăteam să dau admitere la Conservator în Cluj-Napoca.

Pentru admitere îmi pregătisem tot, cu excepţia gamelor. Trebuiau făcute nişte piese anume şi vreo 18 game, fiecare gamă având 3 variante de execuţie.

Cu două zile înainte de admitere, mi-am sunat duhovnicul şi i-am spus că am fost leneş şi că nu am învăţat decât o gamă din cele 18.

I-am spus că mai mult ca sigur voi fi depunctat şi voi avea probleme că nu are cum să îmi pice fix gama învăţată de mine. Mai în glumă, mai în serios, duhovnicul mi-a zis: “Gama aia să îţi pice!”. Eu am râs, ştiam că aşa ceva e imposibil!

A venit ziua cu admiterea, m-am dus în faţa comisiei să extrag la sorţi una dintre game. Toate gamele erau scrise pe bileţele şi erau cu scrisul în jos să nu se vadă. Eu nu aveam de unde să ştiu ce trag la sorţi şi nici nu puteam trişa fiindcă eram chiar în faţa comisiei.

Aveam o grămadă de emoţii. Am pus mâna pe un bileţel, nu l-am ridicat DEOARECE pe moment m-a străfulgerat un gând şi mi-am zis: “Hai să le amestec întâi, apoi să ridic!” Le-am amestecat şi am ridicat alt bileţel.

Când l-am citit am rămas blocat: era fix gama care o ştiam, singura şi unica învăţată de mine pentru admitere. Profesorul meu de chitară, care era în comisie, m-a întrebat direct:” O ştii?” Eu am început să râd în faţa lui şi în faţa comisiei şi am răspuns: ”E singura pe care o ştiu!”. Se uita toată comisia la mine cât de dus cu pluta sunt.

Apoi am cântat acea gamă şi ce mai aveam de cântat, dar îmi cântam repertoriul în hohote de râs, pe care cu greu mi le stăpâneam. Nu îmi venea să cred că din toate bileţele, fix acea gamă am ridicat-o, singura pe care o ştiam.

Când am ieşit de la examen, mi-am sunat repede duhovnicul şi i-am spus despre ce mi s-a întamplat. Am râs amândoi. Cred că a fost mult prea îngăduitor Dumnezeu cu un leneş ca mine. A fost o admitere frumoasă!

PS. Mărturia de mai sus nu încurajează tânjeala (ştiţi cu toţii că lenea e una din cele 7 patimi de căpătâi ale sufletului omenesc), ci evidenţiază bunătatea şi puterea lui Dumnezeu care ne poate scoate din orice fel de greutăţi ale vieţii (şi chiar belele în care singuri intrăm), ocrotirea dumnezeiască de care se bucură cei ce au duhovnic, smerenia lui Dumnezeu care împlineşte cu râvnă cuvântul duhovnicului pentru ucenic, puterea ascultării de duhovnic (ar fi putut uşor deznădăjdui şi refuza participarea la examen că oricum n-avea rost să încerce), întărirea în credinţă (examenele trec, credinţa rămâne), etc.

În acelaşi timp, nu pot să nu mă gândesc că întâmplarea de mai sus e un bun exemplu pentru modul în care se cuvine să abordăm arta: cu câtă voioşie, entuziasm şi însufleţire trebuie să fi interpretat tânărul nostru piesa muzicală! I-o fi plăcut lui Dumnezeu cum a cântat!

 
3 Comments

Posted by on 02/20/2012 in Binecuvântarea preotului