Terminasem facultatea și mă întorsesem acasă pentru câteva luni în care urma să iau o pauză, înainte de a fi nevoită să dau piept cu realitatea dură şi cu necazurile vieţii. Lipsa de perspectivă cu privire la obţinerea unui loc de muncă şi conştientizarea dezorientării şi a slăbiciunilor mele de tot felul mă umpleau de groază.
Plănuiam ca în toamna ce urma acelei veri să dau admitere la masterat și să mai câștig un an-doi de amânare a înfruntării directe cu viața. Îmi spuneam că în cei doi ani de masterat puteam să îmi găsesc de lucru fără să fie extrem de presant pentru mine să mă angajez undeva. Acesta era un plan care mă liniștea oarecum.
În această stare fiind, în acea vacanță de vară care trecea destul de monoton și de șters, am răspuns cu bucurie invitației unui amic de-al surorii mele de a participa la un concert de chitară pe care el urma să îl susțină împreună cu încă un băiat la un muzeu cu specific etnografic din Gura Humorului. Am vrut să fim acolo cu atât mai mult cu cât știam că amicul surorii mele era un om foarte sensibil și avea nevoie de suportul prietenilor. Și așa, într-o dimineață ploioasă și mohorâtă, am coborât în gara din Gura Humorului.
Concertul urma să aibă loc numai după-amiază, iar până atunci eu, sora mea și încă niște fete, care fuseseră şi ele invitate, am rămas în casa bunicii celui pe care venisem să îl susținem. Bunica acestuia ne așteptase cu ceai cald și o masă plină de bunătăți gătite de ea. Am văzut-o o singură dată în viață, dar mi-a rămas întipărită în minte bunătatea care se degaja din trăsăturile ei, din fiecare gest al ei.
Pentru că băieții care urmau să cânte la muzeu tot repetau piesele lor în casa acelei bunici cu chip şi gesturi pline de blândeţe, iar noi nu aveam altceva de făcut decât să-i ascultăm exersând ori să povestim între noi, am luat-o pe sora mea și pe încă o fată și am ieșit să ne plimbăm puțin prin oraș, chiar și așa, pe ploaie, cum era.
Știam că în Gura Humorului este o biserică cu o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, și am rugat-o pe fata care era localnică să mă ducă acolo. În urmă cu mai mulți ani începuse să se răspândească vestea despre acea icoană și ajutorul pe care l-au dobândit mai mulți oameni prin mijlocirea ei.
Ajunsesem mai demult la icoană, pe când eram în liceu, în timpul unei excursii organizate de diriginta clasei. M-a impresionat atunci faptul că icoana era aşezată în absida din dreapta a bisericii, care avea o intrare îngustă şi unde era mai întuneric.
La prima mea întâlnire cu icoana, aceasta m-a impresionat mult şi am căzut în genunchi înaintea ei, chiar în mijlocul colegilor mei de clasă. Acum, voiam mult să mă întâlnesc a doua oară cu ea şi mă bazam mult pe ajutorul Maicii Domnului.
Am ajuns la biserica în care este adăpostită icoana şi am scris pe un bileţel dorinţa mea: ”Maica Domnului, te rog, fă să intru la master la fără taxă”. Am împăturit bileţelul şi l-am lăsat undeva în rama icoanei, printre zeci de alte bileţele. Am plecat cu inima mai uşoară.
În toamnă, am ales să dau admitere la un master care nu mă interesa. Era un master care pentru prima dată se organiza în acel an la facultatea pe care o absolvisem şi care nu mă atrăgea în niciun chip. Singura raţiune pentru care dădeam admitere acolo era să am loc în cămin şi să obţin o amânare în problema de a-mi găsi unde să lucrez.
La admiterea la acel master, 50% conta media de la licenţă sau cea din anii de facultate, iar eu îmi dădeam şanse mari, pentru că aveam cea mai bună sau a doua cea mai bună notă dintre toţi candidaţii. Totuşi, planul de proiect prezentat de mine, care conta celelalte 50% din nota finală, a fost punctat mai slab şi în final am fost a doua admisă în regim cu taxă.
Dezamăgirea mea a fost foarte mare. Dintr-o dată rămăsesem, mi se părea, fără niciun sprijin. M-am învârtoşat şi mult L-am supărat pe Dumnezeu cu multe gânduri şi alegeri ale mele din perioada care a urmat acestui “eşec”, cum îl numeam eu.
A urmat o căutare dificilă şi destul de lungă a unui loc de muncă, dar Dumnezeu mi-a ajutat chiar şi în învârtoşarea şi revolta mea şi mi-am găsit la jumătatea lunii noiembrie un serviciu. Apoi am decis să urmez nişte cursuri pentru care toţi participanţii plăteau taxă, care se desfăşurau în regim “la distanţă” şi aveau un profil similar facultăţii pe care o absolvisem.
La vreo trei ani de la aceste evenimente, nu mai ştiu din ce motiv, am ajuns pe holurile Facultăţii de Litere. M-a cuprins o nostalgie foarte mare că nu studiasem la Litere şi am avut înţelegerea clară a faptului că mă ratez nedezvoltându-mă în această direcţie. Mi s-a lămurit atunci fără dubiu că vocaţia cu care îl înzestrează Dumnezeu pe om, dacă nu e urmată, îl urmăreşte pe acel om toată viaţa, nu poate scăpa de ea.
Conştientizarea acestor lucruri a fost atât de intensă şi dureroasă, încât mi-a stârnit gândul: “Dar ce ar fi dacă aş face un master aici, la Litere?”. Am început să evaluez posibilităţile. Dintre programele de master care se ofereau în acel an, unul îmi atrăgea interesul în mod deosebit: un master de literatură comparată, Istoria imaginilor – istoria ideilor.
Auzisem însă deja că era foarte greu să fii admis la acel masterat, şi când am început să împărtăşesc unor prietene de-ale mele filoloage această dorinţă a mea, ele mi-au spus la unison că nu e de mine, că nu sunt admişi nici absolvenţi de la Litere la masteratul dorit de mine, darămite alţii ca mine, care veneau de la alte facultăţi!
M-am gândit că voi fi mulţumită totuşi chiar şi dacă aş intra ultima în regim cu taxă şi am hotărât să încerc. Am scris proiectul care se cerea pentru admitere, dar nu eram sigură de el, din niciun punct de vedere. M-am rugat mult să intru şi ultima în regim cu taxă, numai să intru. În mintea mea era continuu această rugăciune: “Doamne, ultima, ultima, dar să intru!”. Aveam emoţii că nu va fi aşa.
Am susţinut proiectul în faţa comisiei şi la scurt timp după aceea, la afişarea rezultatelor, am avut o surpriză foarte mare. Au fost trei persoane admise la master cu nota 10 (zece). Una dintre acelea eram eu. Am fost uluită şi foarte bucuroasă!
Dat fiind că nu făcusem un alt master în regim bugetat, am beneficiat de acest master gratuit, ba cred că am primit şi bursă. Atunci am înţeles că dacă aş fi intrat la buget la acel master care nu mă interesa, la care dădusem admitere îndată după terminarea facultăţii, acum nu aş mai fi putut urma acest master de la Litere, care mă interesa foarte mult, decât dacă îl plăteam. Iar eu o rugasem pe Maica Domnului: “Ajută-mă să intru la master fără taxă”. Şi Maica Domnului a ascultat întocmai rugăciunea mea, dar nu mi-a încurajat alegerea falsă, ci pe cea sinceră.
Cursurile pe care le-am urmat în timpul masteratului mi-au plăcut mult şi, în plus, mi-au dat ocazia în câteva rânduri să împărtăşesc colegilor şi profesorilor din ceea ce învăţam eu însămi de la Biserică despre Dumnezeu. A fost o perioadă binecuvântată şi împlinitoare pentru mine. În plus, proiectul cu care candidasem la admitere s-a concretizat într-o lucrare de dizertaţie pe care apoi mi s-a cerut să o dezvolt şi să o public.
Ştiu că Maica Domnului m-a ajutat. Nici acum nu sunt sigură cât de bun a fost proiectul cu care m-am prezentat la admitere la Masterul de Istoria imaginilor – istoria ideilor –este oricum o chestiune relativă. Dar am experimentat, am descoperit ce înseamnă ajutorul Maicii Domnului, ce înseamnă puterea Ei.
De atunci, aproape de fiecare dată când trec prin Gura Humorului mă duc la icoana Maicii Domnului. Niciodată rama icoanei nu e goală, în ea oamenii înghesuie mereu şi mereu bileţele în care îşi scriu dorinţele şi necazurile lor. Faptul că nu încetează să facă acest lucru, e semn că şi alţii au primit răspuns la rugăciunile pe care le-au făcut înaintea acestei icoane.
Maria-Magdalena, Cluj-Napoca, 2017
Preluare de pe blogul: www.minunialemaiciidomnului.wordpress.com
În primul rând vreau să mulțumesc Sfintei Născătoare de Dumnezeu, Părintelui Arsenie Boca, Sfântului Arhanghel Rafail și Sfântului Efrem Cel Nou, pentru îndrumare și tot ajutorul primit!
Către Maica Domnului „am apelat” când am avut necazuri. O prima mare minune mi-o amintesc ca fiind la admiterea la facultate. Deși luasem meditații, după examenul de admitere eram foarte speriată, căci adunându-mi punctajul, mi-am dat seama că, în cel mai rău caz, aș fi putut lua maximum nota 5 și un pic.
![Sf%20Efrem%20cel%20Nou%201b[1]](https://ajutorlaexamene.files.wordpress.com/2012/04/sf20efrem20cel20nou201b1.jpg?w=221&h=315)
