RSS

Category Archives: Sfântul Spiridon

Mulțumesc, Sfinte Spiridon! Și de data aceasta m-ai ajutat!

O prietenă de-a mea avea niște stări mai tulburate, așa că m-am hotărât să caut pe net o minune despre Sfântul Efrem cel Nou, renumit pentru aducerea păcii în suflete, și să-i trimit. Trecuse ziua Sfântului Efrem cel Nou (5 mai) și îmi trecuseră și mie stările de deznădejde din ultima perioadă, datorită rugăciunilor Sfântului Efrem pentru mine. Așa că, tot căutând, am dat de acest blog al mărturiilor din timpul examenelor. Și cred că nu întâmplător s-a petrecut acest fapt, deoarece mi-am tot dorit să scriu despre miununile petrecute cu mine la examenele din facultate. Îi mulțumesc Sfântului Efrem pentru pacea și liniștea dăruite pe parcursul sesiunilor și pentru că sfinții sunt buni prieteni, vă voi povesti despre o minune de-a Sfântului Spiridon.

Sf. Spiridonjpg

De Sfântul Spiridon am aflat și eu tot dintr-o mărturie a unui student în primul meu an de facultate și de atunci a fost ocrotitorul meu. Aveam o materie mai „specială”  (cred că toți studenții au câte una de acest fel) la care îmi era foarte greu să învăț, deoarece era foarte mult material, lucram, examenul era oral, eu am mii de emoții când e vorba de examene orale, deci eram într-o situație dificilă. Am amânat învățatul cât de mult am putut, dar mai erau două zile, mă apucase panica (ceva caracteristic când intru în criză de timp) și încercam să mă liniștesc pentru a putea parcurge măcar o dată materia.

Sfântul Spiridon mă mai ajutase de nenumărate ori în timpul facultății, era deja un obicei indispensabil de a-i citi acatistul înainte de orice examen, așa că același lucru l-am făcut și acum. Mi-am pus nădejdea în Dumnezeu, în Maica Domnului, în ajutorul Sfântului Spiridon și al tuturor sfinților pe care i-am cunoscut până acum și m-am dus la examen. Aveam de extras subiecte. Am închis ochii, am rugat-o pe Maica Domnului și pe Sfântul Spiridon să aleagă ei, că eu oricum nu mă pricep și am extras un subiect. Am comunicat numărul biletului, de-abia l-am văzut de emoții și m-am dus în bancă să rezolv. Când m-am dezmeticit, mi-am dat seama că era exact subiectul din cursul pe care îl citisem înainte de examen!!! Cât de minunat le-a rânduit Dumnezeu!

Am scris tot ce mi-am adus aminte pe ciornă, dar urma susținerea. Puteam să fiu întrebată orice altceva din cursuri sau din bibliografie. Am spus tot ce am știut și nu mi-a venit să cred că am putut purta un dialog cu profesorul examinator și nu am mai avut parte de întrebări suplimentare. Nu știam ce notă voi primi, speram doar să fie bine. Când m-am uitat în carnet și am văzut nota 10 nu mi-a venit să cred! Și gândul meu a zburat la Sfântul Spiridon: „Mulțumesc, Sfinte! Și de data aceasta m-ai ajutat!” Sesiunea aceea am terminat-o cu 10. Mi-am dorit toți anii de facultate să am măcar un semestru media 10 la final, dar nu s-a întâmplat, iar acum, în ultimul an de master, Dumnezeu mi-a dăruit aceste note. Poate că dacă le primeam mai devreme m-aș fi mândrit sau nu m-aș fi lăsat în voia Lui, pentru că uneori e extrem de greu să renunț la voia și la planurile mele pentru ca să-L las pe El să le rezolve pe toate! A fost deci și un examen al personalității mele…

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate, Maicii Domnului pentru multa ei grijă și le mulțumesc tuturor sfinților la care m-am rugat pe parcursul anilor de studiu și îmi cer iertare că nu i-am pomenit pe toți aici!

G.C.

 

 

Mi-a fost foarte greu

Bună ziua, dragii sufletului meu.

Vă scrie o studentă la Inginerie. Îmi doresc să transmit propria mea experiență și altora, pentru că sunt foarte recunoscătoare pentru ajutorul primit de la Dumnezeu.

În anii de început ai facultății mi-a fost foarte greu. Am întâmpinat examene pe care le-am dat de mai multe ori și deja căzusem în deznădejde. 

Întâmplarea face că aveam de dat o restanță chiar în ziua de după prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Nu pot să îmi explic nici acum ce anume m-a împins să țin post în ziua de dinainte de examen, dar țin minte că nu am făcut aceasta pentru a lua examenul, ci am ținut post din evlavie față de Sfânt. În condițiile în care nu mă mai preocupasem de mult de latura spirituală a existentei și nu mai acordasem grijă sufletului meu de pe vremea când eram copil, acest gest este și mai greu de explicat pentru mine. Totuși, aceasta a fost simțirea mea de atunci. La finalul zilei în care am ținut post, am citit din Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și i-am cerut ajutorul pentru a doua zi, simțind o mângâiere sufletească. Firește că examenul care mi se părea atât de greu de trecut a devenit floare la ureche și totul a fost binecuvântat.

La câteva zile distanță am dat un al doilea examen, pentru care am citit Acatistul Sfântului Mina și am ieșit fericită de la un examen pe care, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu știu cum l-aș fi putut trece. Ceea ce îmi arată foarte clar ajutorul Sfinților este faptul că la primul examen am avut niște subiecte pe care mi le explicase profesorul cu jumătate de an în urmă și, deși le credeam uitate de mult, mi-am amintit de acestea într-un mod inexplicabil, pentru că nu le învățasem pentru acest examen, iar la al doilea, faptul că m-am prezentat după ce am învățat timp de doar câteva ore, deoarece starea de sănătate nu era foarte bună și, cu toate acestea, am luat examenul. 

Imagini pentru sfantul spiridon

Acesta a fost începutul unei povești frumoase, pe care, dacă o derulez până în prezent, rămâne valabilă și în ziua de astăzi. În prezent sunt pe ultima sută de metri în „cursa” pentru dobândirea titlului de Inginer și fără ajutorul lui Dumnezeu nu aș fi reușit nimic. Între timp am învățat să mă rog pentru sporirea minții, către Fecioara Maria, care mereu îmi oferă ajutor grabnic să înțeleg mult mai bine chiar și cele mai complicate probleme. La fiecare examen am chemat în ajutor pe Sfântul Spiridon pe care l-am rugat să „fie acolo lângă mine în sală” și sunt ferm convinsă că a fost de fiecare dată, notele mele sunt o mărturie reală pentru că nu doar că nu am mai avut restanțe, dar notele mele au ajuns să fie printre cele mai bune din grupa mea, iar unii profesori au început chiar să mă aprecieze în mod verbal. Nu spun acestea spre lauda mea, ci spre lauda lui Dumnezeu, care m-a binecuvântat și cu oameni al căror ajutor pentru mine cântărește enorm și nu știu cum aș putea mulțumi vreodată. 

Nu voi uita nici de ajutorul Cuvioasei Parascheva pentru care am o evlavie mare, întrucât orice rugăciune către Sfânta și-a găsit rezolvare grabnică, atât pentru școală, cât și pentru sănătate. Aceasta, împreună cu Sfânta Muceniță Filofteia, m-au ajutat să am parte de bună înțelegere în familie, ceea ce m-a ajutat nespus de mult, întrucât toată atenția mea să o pot acorda învățăturii. Acesta nu este lucru mărunt, întrucât părinții se certau adesea înainte.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați citit până aici și vă doresc liniște sufletească, Dumnezeu să ne lumineze mintea tuturor și să ne țină sănătoși pentru a fi de folos altora prin munca noastră și toată osteneala noastră să dea roade. Un an binecuvântat, tuturor!

M. T.  E. – București 

 

La Bacalaureat

Îi mulțumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfântului Spiridon și Sfântului Efrem cel Nou.

Înainte de examenul de bacalaureat am avut multe probleme de sănătate și nu am putut să mă pregătesc destul de bine pentru examenul de bacalaureat.

M-am rugat și am învățat, m-am rugat să-mi pice ce știu cel mai bine, ce-mi doream cu adevărat…și așa a fost, am avut un șoc foarte mare să văd că mi s-a îndeplinit visul. 

Doamne ajută! Să credeți cu adevărat și să vă rugați! Chiar dacă pare imposibil ca dorința să vi se îndeplinească!

N., orașul Botoșani

 

 

Mulțumesc din suflet

Imagini pentru chestionar autoAm simțit și eu ajutorul Sfântului Spiridon ieri, 7 ianuarie, când am susținut examenul la sală pentru permisul auto.

Menționez că în seara de 6 ianuarie am căutat pe internet și am găsit o rugăciune către Sfântul Spiridon și către Sfântul Anton, pentru ajutor la examen. Am citit cele 2 rugăciuni și Paraclisul Maicii Domnului, iar la examen au venit întrebări simple una dupa alta. Nu îmi venea să cred că nu aveam nici o greșeală până la întrebarea 24.

Am trecut cu bine examenul și mulțumesc din suflet sfinților și Măicuței Domnului pentru ajutorul dat.

Adelina, Craiova

 

Sfântul Spiridon, un prieten de nădejde

Cu câteva zile în urmă, am susținut o probă a unui concurs de anvergură în raport cu domeniul vizat, precum și cu materia care trebuia însușită și cu numărul candidaților.

Noaptea dinaintea concursului nu am reușit să dorm, astfel că în ziua concursului, oboseala combinată cu emoțiile, mi-au provocat stări de rău. Pentru rezolvarea întrebărilor aveam la dispoziție 4 ore. Din cele 4 ore, aproximativ o oră și jumătate am pierdut-o cu mersul la baie și cu consultația medicului, care a intervenit la solicitarea comisiei. Nu am reușit să mă concentrez să rezolv subiectele. Cu toate acestea, am înconjurat variantele pe care le-am considerat, fără nicio minimă analiză.

Pe toată perioada concursului m-am rugat continuu Domnului și Sfântului Spiridon. Numai cu ajutorul divin am reușit să trec de prima probă a concursului și nu oricum, ci cu o notă foarte mare.

L-am descoperit pe Sfântul Spiridon prin intermediul mărturiilor persoanelor care au postat minunile săvârșite de acest sfânt drag nouă tuturor. Vă sfătuiesc să-l chemați pe Sfântul Spiridon să vă sprijine în nevoile și neputințele voastre deoarece este un prieten de nădejde care face ca imposibilul să devină posibil.

7 iunie, 2019

 
Leave a comment

Posted by on 09/11/2019 in Dumnezeu, Sfântul Spiridon

 

Sfântul Spiridon – ocrotitor al elevilor și studenților

Întotdeauna mi-am pus și îmi voi pune încrederea în Dumnezeu, pentru că știu că El este singurul ajutor. Iubesc să merg la biserică, m-aș simți incompletă fără slujbe și rugăciune. 

Înainte de perioada sesiunii la facultate, am văzut, întâmplător, într-un articol, spunându-se că Sfântul Spiridon este ocrotitorul elevilor/studenților, oferind ajutor celor care se roagă Lui, înainte de examene. Așa că, am decis să citesc acatistul Sfântului înainte de fiecare examen pe care urma să îl am și vă spun că am simțit în mod minunat prezența Sfântului Spiridon! Acesta mi-a luminat mintea pentru a putea reține, înțelege și reproduce în momentul examenelor toată informația de care aveam nevoie pentru a obține rezultate deosebite!

Mulțumesc, Sfinte Spiridon pentru tot! Slavă Ție și Puterii Tale, Doamne! Amin!

R.I. Sebeș – Alba

 
Leave a comment

Posted by on 03/15/2019 in Sfântul Spiridon

 

Am trecut cu bine examenul auto

Am simțit și eu ajutorul Sfântului Spiridon ieri, 7 ianuarie, când am susținut examenul la sală pentru permisul auto.

Menționez că în seara de 6 ianuarie am căutat pe internet și am găsit o rugăciune către Sfântul Spiridon si una către Sfântul Anton, pentru ajutor la examen. Am citit cele 2 rugăciuni și Paraclisul Maicii Domnului, iar la examen au venit întrebări simple una după alta. Nu îmi venea să cred că nu aveam nici o greșeală până la întrebarea 24. Am trecut cu bine examenul și le mulțumesc din suflet sfinților și Măicuței Domnului pentru ajutorul dat. 

Adelina, Craiova.