RSS

Monthly Archives: February 2012

Dumnezeu ştie să se revanşeze!

În anul IV de facultate la Matematică – Informatică ni s-a anunţat cel mai greu examen dintre toate disciplinele de matematică. Greutatea consta nu atât în complexitatea materiei, ci în modul “original” de susţinere a examenului. Astfel, ni s-a promis un examen care să scoată la iveală adevărata noastră “valoare matematică” – deşi la examen aveam voie cu cărţile pe masă.

Chiar în perioada respectivă a sesiunii, se făceau ultimele pregătiri pentru aranjarea bisericii studenţeşti din Haşdeu ce urma să fie sfinţită. Fiind nevoie de băieţi care să ajute, am reuşit să-mi rup aproape în fiecare zi câteva ore.

Colegul meu, cu care învăţam la bibiotecă, cel mai bun din an, îşi făcea griji în privinţa reuşitei mele la examen şi mă certa pentru faptul ca nu mă pregăteam temeinic.

Adevărul e că în ziua examenului, eram destul de nepregatit. Când zic nepregătit, nu mă refer la faptul că nu îmi citisem toate cursurile. Pentru mine, o pregătire temeinică însemna să-mi scriu cursul de la cap la coadă. Aproape ca pe o poezie. Poezie logică, deoarece rezultatele se construiau unele din altele. Eu nu reuşisem să-mi rescriu cursul cum mi-aş fi dorit.

Aşa că în timpul examenului, dacă mă blocam la câte un exerciţiu, începeam să mă rog scurt: “Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă!”, “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”… şi mă miluia.

După câteva ore, am fost chemaţi pentru rezultate. Se citea numele şi nota fiecăruia, când deodată aud: “[numele], cine este [numele]?”. “Felicitări, aţi făcut cea mai bună lucrare!”.

Nu am îndoieli că am luat nota cea mai buna (înaintea tuturor colegilor mei olimpici) pentru ajutorul dat Bisericii, mai ales că acesta a fost dat în perioada de sesiune, când toţi ne scumpeam la timp.

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on 02/28/2012 in Dumnezeu

 

Un 10 din oficiu

În timpul facultăţii, prin anul III, am auzit de Părintele Serafim Rose şi am început să citesc cartea cea groasă despre viaţa lui. Am savurat cartea!

Eu în fiecare semestru cădeam câte un examen, dar după ce m-am rugat Părintelui Serafim Rose să mă ajute la examene, nu am mai căzut nici măcar unul.

Mai mult, l-a sfârşitul unui examen, a venit profesorul şi mi-a pus zece pe lucrare fără să zică nimic şi fără să-mi citească lucrarea. Am rămas înmărmurită, neînţelegând ce face şi de ce. Cartea cu Părintele Serafim o aveam cu mine în geantă!

 
 

Cine ar crede?!

O studentă avea un examen pe care îl putea trece cu foarte mare greutate. Din această pricină a mers la racla Cuvioasei Parascheva şi a rugat-o să o ajute în vreun fel. Apoi s-a închinat şi a plecat liniştită acasă.

Dar spre minunarea ei, noaptea a visat-o pe Sfânta Parascheva, care i-a spus care va fi subiectul de la examen. Tânăra a repetat dimineaţă ceea ce-i spusese Cuvioasa şi astfel a reuşit să treacă examenul cu bine.

Fragment din cartea “Sfânta Cuvioasa Parascheva cu sfintele moaşte la Iaşi”, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pag. 243.

 
 

Puterea unei binecuvântări

Eu am terminat liceul de muzică în Alba Iulia şi mă pregăteam să dau admitere la Conservator în Cluj-Napoca.

Pentru admitere îmi pregătisem tot, cu excepţia gamelor. Trebuiau făcute nişte piese anume şi vreo 18 game, fiecare gamă având 3 variante de execuţie.

Cu două zile înainte de admitere, mi-am sunat duhovnicul şi i-am spus că am fost leneş şi că nu am învăţat decât o gamă din cele 18.

I-am spus că mai mult ca sigur voi fi depunctat şi voi avea probleme că nu are cum să îmi pice fix gama învăţată de mine. Mai în glumă, mai în serios, duhovnicul mi-a zis: “Gama aia să îţi pice!”. Eu am râs, ştiam că aşa ceva e imposibil!

A venit ziua cu admiterea, m-am dus în faţa comisiei să extrag la sorţi una dintre game. Toate gamele erau scrise pe bileţele şi erau cu scrisul în jos să nu se vadă. Eu nu aveam de unde să ştiu ce trag la sorţi şi nici nu puteam trişa fiindcă eram chiar în faţa comisiei.

Aveam o grămadă de emoţii. Am pus mâna pe un bileţel, nu l-am ridicat DEOARECE pe moment m-a străfulgerat un gând şi mi-am zis: “Hai să le amestec întâi, apoi să ridic!” Le-am amestecat şi am ridicat alt bileţel.

Când l-am citit am rămas blocat: era fix gama care o ştiam, singura şi unica învăţată de mine pentru admitere. Profesorul meu de chitară, care era în comisie, m-a întrebat direct:” O ştii?” Eu am început să râd în faţa lui şi în faţa comisiei şi am răspuns: ”E singura pe care o ştiu!”. Se uita toată comisia la mine cât de dus cu pluta sunt.

Apoi am cântat acea gamă şi ce mai aveam de cântat, dar îmi cântam repertoriul în hohote de râs, pe care cu greu mi le stăpâneam. Nu îmi venea să cred că din toate bileţele, fix acea gamă am ridicat-o, singura pe care o ştiam.

Când am ieşit de la examen, mi-am sunat repede duhovnicul şi i-am spus despre ce mi s-a întamplat. Am râs amândoi. Cred că a fost mult prea îngăduitor Dumnezeu cu un leneş ca mine. A fost o admitere frumoasă!

PS. Mărturia de mai sus nu încurajează tânjeala (ştiţi cu toţii că lenea e una din cele 7 patimi de căpătâi ale sufletului omenesc), ci evidenţiază bunătatea şi puterea lui Dumnezeu care ne poate scoate din orice fel de greutăţi ale vieţii (şi chiar belele în care singuri intrăm), ocrotirea dumnezeiască de care se bucură cei ce au duhovnic, smerenia lui Dumnezeu care împlineşte cu râvnă cuvântul duhovnicului pentru ucenic, puterea ascultării de duhovnic (ar fi putut uşor deznădăjdui şi refuza participarea la examen că oricum n-avea rost să încerce), întărirea în credinţă (examenele trec, credinţa rămâne), etc.

În acelaşi timp, nu pot să nu mă gândesc că întâmplarea de mai sus e un bun exemplu pentru modul în care se cuvine să abordăm arta: cu câtă voioşie, entuziasm şi însufleţire trebuie să fi interpretat tânărul nostru piesa muzicală! I-o fi plăcut lui Dumnezeu cum a cântat!

 
3 Comments

Posted by on 02/20/2012 in Binecuvântarea preotului