RSS

Category Archives: Sfântul Mare Mucenic Mina

Image

12 restanțe înainte de licență

Puterea sfinților este mare, iar prin rugăciune sinceră și fierbinte, oricine va cere va primi îndată ajutorul lor! Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Nectarie, Sfântul Mina și Sfântul Antonie cel Mare m-au ajutat enorm!

Sunt căsătorită, am un copil de doi anișori și sunt proaspătă absolventă a Academiei de Studii Economice.

Viața de student la o facultate de stat nu este deloc ușoară, pretențiile sunt foarte mari, iar eu având familie și copil, mi s-au acumulat, din anul I și până în anul III, 12 restanțe, una mai grea ca alta.

Cum sfinții lucrează prin oameni, conducerea facultății a decis ca începând din acest an să fie introduse pentru cei din anii terminali două sesiuni de restanțe. Am învățat, însă Dumnezeu și Sfinții mi-au ajutat și mai mult deoarece au fost examene la care nu apucasem sa acopăr toată materia, însă mi-a picat exact ceea ce am apucat să repet.

Nu pot spune că au fost note de 9 și 10, însă am reușit să le iau și să ajung la licență. Este cu adevărat o minune să ai 12 restanțe în anul III și să le iei pe toate, plus licența.

Nu a fost zi în care să nu mă rog și să nu citesc acatistele sfinților amintiți mai sus. Așadar, nu încetați să vă rugați și să mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Ioana, București

love-god

Advertisements
 
Image

Un cadou de ziua Sfântului Mina

Sf. Mina EgipteanulÎn toamnă urma să dau examenul la școala de șoferi (traseul) pentru a treia oară. De ceva vreme începusem să citesc acatistul Sfântului Mina și paraclisul Maicii Domnului cât de des puteam. 

Când mi-am făcut reprogramarea, mi s-a spus că va fi într-o vineri, în 11 noiembrie. Eu nici nu mi-am dat seama ce e în 11.

M-am rugat Maicii Domnului și Sfântului Mina să îmi ajute să îl iau de data asta, să nu-mi iasă omul ”rău” în cale în timpul examenului, să nu prind aglomerație, să nimeresc la un examinator care să fie calm și să nu-mi vorbească cu superioritate și cu un ton ridicat și, de asemenea, să îmi pot controla emoțiile. 

În duminica dinainte de prăznuirea Sfântului Mina, după cuvântul de învățătură, părintele duhovnic a anunțat că în săptămâna care urma, mai exact vineri, este prăznuit Sfântul Mina și se va face priveghere joi seara. În acel moment, am avut o tresărire (dacă îi pot spune așa) și parcă cineva îmi spunea: ”De data asta îl iei, acesta e Sfântul Mina, el a rânduit să dai examenul în ziua lui de prăznuire”. Am plecat acasă foarte liniștită.

Joi seara am mers la priveghere la biserica cu hramul Sfântului, rugându-l să mă ajute să trec cu bine și peste acest hop. Am căpătat o liniște interioară și nu mai aveam emoții negative, simțeam că de data asta o să-l iau.

Astfel, a sosit dimineața examenului. Am pornit de acasă cu 40 de minute înainte de ora la care trebuia sa fiu în locul de unde se pornește (drum care în mod normal, îl făceam în vreo 20 de minute). Dar, când eram pe la jumătatea drumului, am prins aglomerație (la ora aceea am mai mers pe acolo de mai multe ori, dar niciodată nu am mai prins așa aglomerat, mai ales că eram cu  tata cu mașina și am luat-o pe scurtături). Mai erau 5 minute până trebuia să ajung, iar în ritmul acela mai aveam nevoie de vreo 10-15 minute.

Mă suna instructorul nervos (îl înțeleg perfect) că sunt a doua pe listă și trebuia să merg în prima tură. Începeam și eu să ma agit, eram necăjită că nu am pornit cu o oră mai devreme, dar din nou, ceva îmi spunea că va fi bine. Am cerut ajutorul Sfântului, a lui Dumnezeu și al Maicii Domnului să le rânduiască cumva să fie bine și să nu-mi ratez examenul.

În cele din urmă am ajuns, dar chiar când am parcat, examinatorul la care eram, pornise cu primul candidat și cu cel care era după mine. Instructorul se calmase, eu nu, credeam că nu îl mai pot da în ziua aceea, dar mi-a spus că o să ma ia ultima și asta e, dar că vorbește cu el să vadă dacă nu îl poate îndupleca să mă ia totuși după ce ajunge cu cei doi.

Ei bine, în cele din urmă a sosit examinatorul cu primii doi, eu deja nu mai eram ”în apele mele”, începusem să mă agit cu întârziatul, apoi am văzut că dintre cei doi nu îl luase niciunul și că nu au condus mult, până au greșit și au dat peste ceva în trafic, astfel încât a intervenit examinatorul.

Nu mă așteptam să ma ia pe mine următoarea, dar numai ce văd că îmi zice instructorul să urc la volan că ma ia pe mine și pe cea care urma după mine. Eram stresată că mă va mustra că am întârziat sau altele de genul, dar nu a fost așa. A venit examinatorul, ne-a salutat, a vorbit foarte frumos cu noi, în momentul acela mi-am ”revenit” și am început din nou să fiu calmă. Examinatorul ne-a zis să mergem încet și cu atenție, să nu îl facem să intervină. Pot spune că era total opusul examinatorilor cu care am dat înainte, exact cum îi cerusem Sfântului Mina.

Nici nu am știut cum au trecut cele 25 de minute, încât atunci când mi-a spus că ne oprim pe dreapta (unde era un fel de parcare), aveam impresia că au trecut doar 10-15 minute și ca oi fi greșit ceva. Când am văzut că mi-am scris ,,Admis” pe foaie, am fost extrem de bucuroasă, am coborât din mașină (pentru că domnișoara care a fost martor la mine dădea examenul cu mașina altui instructor), îmi tremurau picioarele și din nou mi-a venit un gând: ”Ai văzut că azi de Sfântul Mina l-ai luat dacă așa a rânduit el”.

Sunt sigură că și faptul că am întârziat, nu a fost întâmplător, pentru că așa cum am spus anterior, cei doi dinainte nu au luat niciunul (iar unul era în locul meu), eu nu am prins aglomerație, nu mi-a ieșit nimic în cale care să mă împiedice, iar eu cerusem să am de data asta un examen ușor, fără impedimente, așa cum a și fost.

La câtva timp după aceasta, am găsit acest blog și atunci mi-am promis că voi scrie și mărturia mea, după ce voi termina școala.

PS. De asemenea, citind aici mărturii, l-am ”descoperit” pe Sfântul Efrem. Mi-am făcut rost de acatistul pentru luminarea minții și reușită la examene, iar ajutorul nu a întârziat să apară. De câte ori ii cer ajutorul Sfântului Efrem, îl simt aproape. Am luat note bune în momente în care credeam că nu mai știu nimic, mi se aranjau toate ideile și îmi aminteam ce am de scris. Am încheiat clasa a 12-a cu media 9.90, iar acum urmează Bacalaureatul.

Mulțumesc Preasfintei Treimi, Maicii Domnului, Sfântului Mina, Sfântului Efrem, dar și Sfintei Parascheva și Sfântului Nicolae pentru ajutorul primit.

A.M., Cluj-Napoca

 
Image

Nimic nu e întâmplator

incunables_biblioteca_personal_de_carlos_monsivaisAm descoperit minunile Sfântului Efrem cel Nou cu puțin timp înainte ca fiul meu să-şi susțină examenul de admitere la facultate. 

Cum nimic nu e întâmplător, după ce am citit pe acest site mărturiile despre ajutorul și minunile sfinților, am găsit și cartea “Viața, arătările, minunile, acatistul şi paraclisul Sfântului Efrem cel Nou” chiar în biblioteca mea. Fusese cumpărată de soțul meu anul trecut, tot într-o împrejurare neașteptată, de care nu știam.

Am citit-o “pe nerăsuflate”, iar acatistul i l-am dat şi băiatului să-l citească. Cum el era la București, foarte aproape de Mănăstirea Radu Vodă (totul se potrivea), a fost să se închine la moaştele Sfântului Efrem și ale Sfântului Nectarie.

Rugăciunile nu au
fost în zadar. Minunat a fost momentul aflării rezultatului mult așteptat: fiul meu a intrat, aşa cum ne-am dorit, la buget.

Mulțumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului, tuturor sfinţilor, în special Sfântului Efrem cel Nou,  Sfântului Nectarie, Sfântului Nicolae şi Sfântului Mina.

D.C., Târgovişte

 
Image

Rugăciune în loc de bani

La începutul clasei a XII-a, am început şcoala de şoferi (o alegere nepotrivită la acel moment).

Cu paşi mărunţi şi nesiguri, dar cu nădejde în mila Domnului, am reuşit să iau examenul teoretic. Am trecut un hop şi mai aveam unul. Între cele două examene m-am rugat Sfântului Ioan Botezătorul să mă ajute.

Ajutorul nu a întarziat să apară. Pe data de 7 ianuarie am fost programată să dau examenul. Pe moment, nu am înţeles. De ce atunci? De ce să aştept aproape două luni? Nu se poate mai repede?! Apoi, uitându-mă în calendar, mi-am dat seama ce zi importantă este şi că Sfântul mi-a ascultat rugăciunea.

Când toţi în jur spuneau că nu o să promovez examenul şi că ar fi mai bine să îl plătesc, mămica mea m-a îndemnat să mă rog la Dumnezeu, pentru că dacă El vrea, o să reuşesc. I-am urmat sfatul şi am zis: ”Doamne, facă-se voia Ta!”. Şi aşa a fost.

În dimineaţa în care am avut traseul, am trecut pe la biserică, am aprins o lumânare şi m-am închinat. Apoi, cu rugăciunea în gând, m-am urcat la volan. Am condus mai bine ca niciodată! Astfel, am reuşit prin rugăciune ceea ce alte persoane au reuşit cu ajutorul banilor.

Ajutorul Domnului nu a încetat nici după examen. A urmat bacalaureatul, pentru care m-am pregătit singură. Am cerut ajutorul Sfântului Mina, Sfintei Ecaterina, Sfântului Spiridon, Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântului Efrem, Sfântului Nectarie şi Părintelui Arsenie. Aşa am reuşit să-l promovez cu note mari.

Apoi a urmat înscrierea la facultate, găsirea unui cămin (în prezent, m-am mutat într-un apartament al Fundaţiei “Sfânta Macrina” împreună cu alte patru fete), găsirea unui duhovnic care să mă îndrume, reuşita de a lua bursă, toate împlinindu-se cu ajutorul lui Dumnezeu.

Prin aceste încercări am descoperit că este importantă calitatea, nu cantitatea rugăciunii şi că Dumnezeu îţi dă ce trebuie, când trebuie şi cum trebuie.

theophany4a1

Oana

 
Image

Medicamente anxiolitice

În urmă cu o săptămână am susţinut examenul de specialitate, care reprezintă cel mai important examen din cariera unui medic.

Eu lucrez pe o secţie cu puţini medici rezidenţi şi implicit am avut multe gărzi. Astfel, timpul meu de studiu a fost limitat. În septembrie am avut un atac de panică văzând cât de mult mai am de învăţat pentru a termina prima trecere prin materie. Pare pueril şi şcolăresc felul în care am reacţionat… dar materia multă asociată cu oboseala cronică şi lipsa de exerciţiu de învăţat m-au copleşit. În plus, mai era şi faptul că ştiam că voi avea cea mai dificilă comisie, care an de an pică până la jumatate din participanţi.

Doctors-Post-Pics-Where-They-Sleep-At-Work-To-Defend-Med-Resident-Caught-Asleep12În acea perioadă m-am rugat mult Maicii Domnului, Sfântului Nicolae, Părintelui Ilie Lăcătuşu (pe care l-am descoperit datorită vouă), Sfântului Dimitrie Basabarov, Sfinţilor Trei Ierarhi, Sfintei Maria Magdalena şi Sfântului Mina. De asemenea, mergeam mult la Mănăstirea Radu-Vodă, mănăstirea mea de suflet, şi mă rugam Sfântului Nectarie, pe care îl consider sfântul meu protector. Tot atunci l-am descoperit pe Sfântul Efrem, despre care ştiam doar că ajută femeile care vor să rămână însărcinate. Am început să îi citesc cărţile cu minuni, care au fost pentru mine adevărate medicamente anxiolitice.

Prima minune a fost întârzierea examenului… cu o lună! A doua minune a fost faptul că proba scrisă, care era cea mai grea, a picat fix de sărbătoarea Sfântului Nectarie. A fost primul an din ultimii 5 în care această comisie nu a picat pe nimeni. De asemenea, sfinţii m-au ajutat şi la celelate probe.

În concluzie, examenul a fost un succes. Am luat o notă foarte foarte bună! Le mulţumesc sfinţilor şi Maicii Domnului pentru ajutor.

Mult succes,

Andreea

 
Image

Am luat exemplul şi ne-am rugat

În toamna anului trecut am luat o hotărâre chiar după ce am venit de la Mănăstirea Radu Vodă, unde m-am rugat Sfântului Nectarie. Acesta m-a luminat într-un mod cu totul neaşteptat că trebuie să schimb şcoala fetei celei mari.

În curând am aflat că este greu să găsesc şcoala potrivită (fata mea este şi foarte emotivă). Atunci am scris un pomelnic în limba engleză pe care l-am trimis la Mănăstirea Sfântului Nectarie din insula Eghina din Grecia, în care am cerut ajutor sfântului să ne lumineze direcţia în care să mergem.

Ajutorul a venit repede şi am găsit şcoala potrivită. Ulterior însă, ne-am izbit de alte bariere, printre care faptul că trebuia să dea un examen. S-a pregatit şi cu o lună înainte a dat un test de verificare. În urma acestuia, am aflat că nivelul cunoştinţelor era insuficient pentru a promova examenul, aşa că a început să studieze mai intens.

imagesÎn acea perioadă am citit despre minunile făcute de Sfântul Efrem cel Nou celor ce dau examene şi am descoperit o mărturie a unei persoane care a precedat astfel: a citit seara, înainte de examen Acatistul Acoperământului Maicii Domnului şi Acatistul Sfântului Efrem cel Nou, iar dimineaţa Paraclisul Maicii Domnului şi Acatistul Sfântului Efrem cel Nou. Am încercat şi eu şi fata mea aşa înainte de examen.

În timp ce aşteptam să iasă din examen, stând în spatele şcolii, am observat prin jaluzelele trase ale secretariatului două icoane mari care parcă mă priveau. Erau icoana Maicii Domnului şi icoana Sfântului Efrem cel Nou!

După două zile am aflat că a luat examenul, în ciuda faptului că nu fusese deloc uşor.

Mulţumim Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfântului Nectarie, Sfântului Efrem cel Nou, Părintelui Arsenie Boca, Sfântului Mina, Părintelui Ilie Lăcătuşul, Sfântului Nicolae, Sfântului Spiridon pentru tot ajutorul şi dragostea lor!

A. H., Bucureşti

 

Un 10 în dar

Maica DomnuluiSunt studentă la Facultatea de Medicină și aveam un examen extrem de greu, iar profesorul care ne examina, era foarte sever. Trecusem cu ajutorul lui Dumnezeu prin aproape toată materia, cu excepția unui capitol pe care nu mai apucasem să îl parcurg.

Așa că înainte de examen m-am rugat Maicii Domnului, părintelui Arsenie Boca, Sfântului Mina, Sfântului Nectarie și Sfântului Ioan Rusul să mă lumineze să mă uit înainte de examen peste ce ar putea să îmi pice la examenul oral.

Între timp, o colegă povestea despre capitolul pe care nu îl citisem, iar la examenul practic mi-a picat exact ceea ce spusese colega mea înainte cu 10 minute, astfel că am luat nota 10.

De data aceasta, Maica Sfântă a vorbit prin gura colegei mele, dar de fiecare dată când mă rog ei, mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru mine și mă ajută.

Lorena B, Cluj-Napoca