RSS

Monthly Archives: April 2019

Dumnezeu știe mai bine unde ne este locul

În noiembrie 2018, am avut de susținut un examen important pentru a câștiga un post într-o instituție publică – eram 60 de oameni pe un post.

Am învățat și m-am rugat pentru ca Dumnezeu și sfinții, să facă o minune și să intru – simțeam că o să mă ajute. A venit și ziua concursului, am luat notă mare, dar nu îndeajuns pentru a și câștiga postul.

Îmi este rușine să recunosc, dar am fost supărată pe Dumnezeu, eram confuză, dezamăgită, nu înțelegeam de ce nu m-a ajutat, în sufletul meu fusesem ferm convinsă că o să fiu admisă pe post.

Săptămânile au trecut, mi-am revenit și i-am promis că o să am încredere în El și sfinții Lui, că nu o să mă mai îndoiesc niciodată. Știam că îmi va lumina calea și mă va ajuta să îmi găsesc drumul în viață.

În martie 2019, a mai apărut un concurs, de data asta, cu două locuri. M-am înscris, am învățat și m-am rugat.

În ziua concursului am fost intimidată de numărul mare de candidați, erau 80 de persoane pe doar două posturi, nu aveam încredere în mine că o să îl pot lua. Examenul a început, m-am închinat și am început să îl rezolv. Pe parcursul examenului, atunci când mă pierdeam și nu știam cum să rezolv un anumit subiect, mă rugam în gând Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfintei Parascheva să îmi lumineze mintea și să îl rezolv corect. Examenul s-a încheiat, dar nota mea era mai mică decât la primul examen din noiembrie. În capul meu, pierdusem deja, chiar dacă listele finale cu rezultatele nu erau publicate.

Când am ajuns acasă, am început să mă rog lui Dumnezeu, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfintei Parascheva pentru o minune – îmi doream să fiu a doua. Seara, listele s-au publicat și Dumnezeu a făcut minunea: eram a doua, nu îmi venea să cred. 

Am simțit cât de mult mă iubește Dumnezeu. El știe mai bine unde ne este locul, trebuie să avem mereu încredere în El și în sfinții Lui.

Prin muncă și cu multă credință în suflet, putem să ajungem oriunde ne dorim.

Doamne ajută!

Cristiana, Balotești

 

 

Se cuvine să întâmpinăm un examen curați sufletește

Am avut de susținut o olimpiadă județeană foarte importantă și eram mereu temător că nu mă voi putea califica mai departe. Era un mare vis, mă mai calificasem și în ultimii doi ani și doresc să urmez și o facultate în acest domeniu. Învățam, mai pierdeam vremea, iar învățam, dar aveam impresia că uit mereu ce învăț. Nu am deznădăjduit și în săptămâna cu olimpiada, de luni până vineri, am citit Paraclisul Maicii Domnului. La examen am avut subiecte cunoscute, m-am panicat puțin, știind că e și foarte subiectiv, dar m-am descurcat și am luat 10. Vineri înainte de olimpiadă mă și spovedisem, iar duminică m-am împărtășit. M-au ajutat mult și rugăciunile prietenilor mei.

La o săptămână distanță, un concurs destul de greu, din două materii și iarăși, foarte subiectiv, îmi crea probleme. M-am rugat în fiecare zi Sfântului Paisie Aghioritul, Mântuitorului,  Maicii Domnului, altor sfinți dragi, cerând în același timp și mijlocirea părintelui Dumitru Stăniloae și părintelui Cleopa Ilie și am reușit să obțin premiul III. În clasa a XII-a, cu Bacalaureat, e foarte bine. Rugăciunea rămâne astfel singura nădejde.

Dragii mei, vă întrebați, ca și mine, de ce uneori nu obținem notele foarte mari pe care le dorim? Întâi, noi nu facem comerț cu Dumnezeu, schimb note-rugăciuni. Inima iubitoare o caută cu milostivire Domnul. Deci, o primă cauză, ar fi rugăciunea nestatornică sau izvorâtă din interes. Apoi, Dumnezeu ne știe firea și caută să ne smerească, nu să ne vatăme prin mândrie. Mândria este păcatul îngerilor căzuți, al satanei și îl duce pe om în iadul înrudit cu acesta. Îl depărtează pe om de Dumnezeu și de drumul mântuirii. În al treilea rând, nu întotdeauna ne sunt de folos notele mari. Poate că un eșec mai degrabă ne motivează înspre o direcție benefică…e vorba de planul lui Dumnezeu și de căile Sale. Uneori închide o ușă de argint (pe care noi o vedem neprețuită), ca să deschidă o ușă de aur. Totul este așa subtil, aparent de neînțeles, dar pronia lucrează.

În final, o rog pe Maica Domnului să-mi ierte răutățile și îi mulțumesc pentru toate cu recunoștință, luând aminte la cuvântul din Acatistul ei: „Pentru aceasta, nici noi nu tăinuim minunile şi facerile tale de bine către noi robii tăi, ci cu mulţumire, preaslăvim pe Dumnezeu şi cântăm Lui: Aliluia!”. Le mulțumesc și tuturor Sfinților și netrupeștilor Puteri pentru ajutorul lor și îi rog să nu mă părăsească pe mine păcătosul!

De asemenea, Părinții spun că Spovedania și Împărtășania salvează omul, îl aduc spre Dumnezeu și îi luminează în chip minunat mintea, dezrobind puterile sufletești. Așa că se cuvine să întâmpinăm un examen curați sufletește.

Călin M.