RSS

Monthly Archives: March 2019

Mărturisire despre ajutorul primit de la Sfântul Efrem cel Nou

Am aflat de Sfântul Efrem cel Nou într-o perioadă grea din viața mea, când lucrurile păreau neorânduite și când nu întrezăream vreo speranță. Am aflat de la o prietenă dragă care de atunci încolo reprezintă pentru mine o alinare.

În primele zile am fost neîncrezătoare, așa cum sunt eu de obicei, nu știam cine este Sfântul Efrem, ce a făcut el, cum mă poate ajuta pe mine, dar totuși, mi-am alungat reticența și am citit din paraclisul și acatistul Sfântului. Pe măsură ce citeam, am început să și cred. Era ca și cum, sfios, Sfântul Efrem s-ar fi apropiat de nevrednica lui rugătoare, lin, ca nu cumva să mă simt constrânsă sau stingherită. L-am îndrăgit cu adevărat, iar Sfântul a răspuns la fiecare rugăciune a mea, la fiecare.

Mai întâi trebuie să menționez că aveam în față un an sabatic de învățat. Terminasem o facultate grea, dar nu îmi găseam loc de muncă, iar familia mea nu avea posibilități financiare. În ciuda acestui lucru, ai mei m-au încurajat ca timp de un an să învăț pentru un examen la nivel național, cu mii de candidați și doar zeci de locuri disponibile. Misiunea era destul de dificilă, eu nu fusesem o studentă strălucită, iar la acest tip de concurs intrau numai oameni temeinic pregătiți. Dar nu am lăsat împrejurările acestea să mă descurajeze și în lunile care au urmat am învățat cât am putut eu de mult și de bine. Aveam o liniște în suflet, deși insuficient, mă mai rugam Sfântului Efrem cel Nou, iar el îmi lumina calea.

La un moment dat, pe la mijlocul perioadei de studiu, tatăl meu și-a făcut niște analize din care reieșea că ar fi fost posibil să aibă o formă incipientă de cancer. M-am temut îngrozitor, părinții mei sunt cei mai importanți pentru mine, dar nu am dezarmat. Am continuat să învăț pentru că numai așa îi puteam ajuta cu ceva. M-am rugat cât de sincer am știut eu Sfântului Efrem și după fiecare rugăciune simțeam pace, ca și cum mi-ar fi transmis că o să fie bine. Și a fost bine. La un set mai amănunțit de analize a ieșit că tatăl meu nu avea cumplita boală și că era sănătos. Niciodată nu îi voi putea mulțumi îndeajuns Sfântului pentru ajutorul său.

A venit și momentul examenului care consta în trei probe. Am trecut cu bine de prima dintre ele și cea care triază cel mai mult concurenții, noi rămânând din câteva mii de aspiranți, sute pe cele doar câteva zeci de locuri. A doua probă a fost în sine o experiență pe care nu o voi uita. M-am prezentat încrezătoare, însă mereu temătoare să nu pierd ceea ce am dobândit deja. Și așa s-a făcut că nu mi-am împărțit bine timpul, m-am agitat și mai rămăseseră cinci minute în care eu trebuia să completez mai mult de 30% din grile. În acel moment, am luat o decizie radicală, de care nu sunt mândră, dar care m-a salvat. Am încercuit mai la nimereală, deși șansele să „nimeresc” o variantă din cele multe ale unui subpunct erau infime. Și totuși, o parte considerabilă din răspunsurile astfel consemnate a fost corectă. În aceste împrejurări m-am calificat pentru proba a treia a concursului, iar acolo cu ajutorul Sfântului Efrem și a Bunului Dumnezeu și Fecioarei Maria am luat o notă foarte bună, reușind în final să promovez examenul cu bine.

Scriu aceste rânduri, astăzi, cu o întârziere de câțiva ani, deși îi promisesem Sfântului Efrem că voi da mărturisire despre ajutorul său de îndată. Îi cer iertare Sfântului care totdeauna în chip tainic știu că a avut grijă de mine și îi mulțumesc. Poate că acum m-a îndemnat, în sfârșit, să scriu, la o altă cumpănă, că atât de nerecunoscători suntem câteodată noi, oamenii. Îl rog pe bunul și Sfântul Părinte Efrem cel Nou să mă mai ajute o dată, că mare nevoie am, căci el ajută pe tot omul care îl cheamă.

G.C. din Oradea

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on 03/17/2019 in Sfântul Efrem cel Nou

 

O oază de nădejde – Sfântul Ioan Botezătorul

Imagine similarăEram în plină pregătire pentru examenul de Bacalaureat. Cu toate că am fost o elevă conștiincioasă, emotivitatea și atenția deosebită a celor din jur a creat în ultimul an de liceu teama că poate voi pica la unul din examene. Era o teamă interioară, care mă depășea.

Mi-am amintit că o perioadă lungă de timp am neglijat rugăciunea către Tatăl Ceresc. Astfel, am început să mă rog și să citesc în fiecare seară acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, deoarece este ocrotitorul meu, al cărui nume îl port cu drag. Mi-am pus toată nădejdea în mila sa că mă va ajuta să trec peste această barieră emoțională.

Într-adevăr, emoțiile s-au evaporat. Mărturisesc că am avut rezultate foarte bune și am intrat la facultate, la buget, printre primele locuri.

Mulțumesc, Sfinte Ioane, că m-ai ajutat să scap de emoții. Slavă lui Dumnezeu și sfinților care mijlocesc pentru noi.

Ioana Mihalache, Piatra-Neamț

 
 

Doi prieteni prooroci

Eram în ultimul an de facultate, urma sesiunea de iarnă și aveam teama că poate nu voi lua o notă prea bună. Aveam multe motive: picasem în primul an la una dintre materiile predate de același profesor, eram emotivă și nu îmi plăceau examenele orale, profesorul era sever, dar, cu toate acestea, aveam activitate la seminarii și știam materia foarte bine.

Am cumpărat o iconiță de lemn litografiată, de la mănăstire. Eram absolut convinsă că era reprezentat Sfântul Ioan Botezătorul cu chipul său smerit și ușor aspru. M-am rugat până la examen sfântului cu râvnă și nădejde.

Mi-am pus iconița în geantă ca „să mă asigur” că Sfântul Ioan va fi cu mine la examen. Am luat 10 și am fost foarte bucuroasă, nu mă așteptam. Acest profesor nu punea această notă prea des.

După ceva timp, uitându-mă cu recunoștință la iconiță, am avut îndoiala că ar fi alt sfânt. Astfel, am încercat să traduc scrisul din greacă; alfabetul mi-a arătat că era Sfântul Prooroc Ilie. Cu această ocazie am căpătat evlavie la un sfânt, căruia nu îi acordam atenție decât în ziua prăznuirii sale.

Sfinților Prooroci Ioan și Ilie vă mulțumesc că m-ați ajutat să merg cu nădejde la examen.

Ioana Mihalache, Piatra-Neamț

 

Sfântul Efrem, flacăra de nădejde nestinsă

În urmă cu un an, am trecut printr-o încercare grea. Timp de trei luni am avut dureri de spate, iar piciorul stâng îmi amorțea și nu mai puteam să merg. Practic, activitățile de zi cu zi s-au redus treptat până nu am mai putut face aproape nimic. În acea perioadă am urmat un tratament cu pastile, unguente, masaj, injecții și ușoare exerciții. Rezultatul RMN a confirmat că aveam o hernie de disc mare, care atingea sacul dural pe măduva spinării.

În data de 3 ianuarie (Descoperirea moaștelor Sf. Mc. Efrem cel Nou) am fost internată la Spitalul de Neurochirurgie. Medicul curant avea o suspiciune, după două radiografii, RMN și alte consultații de rutină. M-am rugat mai multor sfinți în acea zi, mai ales Sfântului Efrem. În urma analizei unei comisii de medici, seara a venit confirmarea oficială: aveam hernie de disc și spondilolistezis (alunecare de vertebre în față*).

Am fost programată de mai multe ori pentru operație, dar se amâna mereu din varii motive medicale. Așadar, am fost la duhovnic și, înainte de plecare, mi-a spus clar: „Nu mai amâna, dacă nu mergi acuma la operație, nu mai scapi”. De la mănăstire am cumpărat o icoană cu Sfântul Efrem, punându-mi nădejdea că mă va ajuta să trec cu bine peste acest impas.

A fost o operație de natură ortopedică grea, dar reușită. Cu toate că m-am ales cu o tijă metalică și șuruburi la vârsta de 25 de ani (atunci), plus recuperare pe o perioadă nedeterminată, am știut că orice încercare este cu îngăduința Tatălui Ceresc.

M-am rugat la sfinții doctori fără de arginți cunoscuți și cinstiți de Sfânta Biserică, și le mulțumesc! Sfântului Efrem îi mulțumesc îndeosebi, pentru ocrotire și pentru că a pus un strop de lumină în viața mea. Le rămân recunoscătoare fraților și surorilor în Hristos care s-au rugat pentru sănătatea mea. Dumnezeu să îi ajute mereu în această călătorie a vieții! Credința este un dar care ne va ridica mereu!

Ioana Mihalache, Piatra-Neamț           

 
 

Sfântul Spiridon – ocrotitor al elevilor și studenților

Întotdeauna mi-am pus și îmi voi pune încrederea în Dumnezeu, pentru că știu că El este singurul ajutor. Iubesc să merg la biserică, m-aș simți incompletă fără slujbe și rugăciune. 

Înainte de perioada sesiunii la facultate, am văzut, întâmplător, într-un articol, spunându-se că Sfântul Spiridon este ocrotitorul elevilor/studenților, oferind ajutor celor care se roagă Lui, înainte de examene. Așa că, am decis să citesc acatistul Sfântului înainte de fiecare examen pe care urma să îl am și vă spun că am simțit în mod minunat prezența Sfântului Spiridon! Acesta mi-a luminat mintea pentru a putea reține, înțelege și reproduce în momentul examenelor toată informația de care aveam nevoie pentru a obține rezultate deosebite!

Mulțumesc, Sfinte Spiridon pentru tot! Slavă Ție și Puterii Tale, Doamne! Amin!

R.I. Sebeș – Alba

 
Leave a comment

Posted by on 03/15/2019 in Sfântul Spiridon