RSS

Monthly Archives: August 2012

Dumnezeu nu uită!

Proba scrisă pentru examenul de licență era programată la ora 10:00. Eram aproape sigură de asta. La 8:55 stăteam liniștită și citeam. Un gând neașteptat: „Ce-ar fi să mai verific mail-ul?”

Când deschid, ce văd?! „Examenul va fi mâine de la ora 9 în sala Eminescu”. Ora 9?! Vă dați seama ce disperare m-a cuprins. Am zis: „Sfinte Efrem, trebuie să ajung!”. Am ieșit ca vântul din cămin îndreptându-mă spre stația de taxi.

Slavă Domnului, nu a fost trafic! La 9:10 ajungeam deja în sală. Toți colegii mei începuseră să scrie. Eram atât de stresată și nu mă puteam liniști.

Primul subiect conținea probleme de gramatică. Trebuia să mă concentrez, n-aveam de ales. 30 de grile, cu variante foarte apropiate. Și apoi, ce subiect dificil! Am tras de mine până la grila 20 și apoi m-am gândit să trec la subiectul de literatură.

Acesta părea chiar simplu: analiză de text pe o poezie de George Bacovia. Îmi aminteam lesne o idee de la curs și bănuiam că asta s-ar putea să fie interesant și pentru cei ce vor corecta. Aveam punctul de pornire, iar ideile continuau să vină. În mintea mea însă, haos total și fraza se lega greu.

Stresul nu dispăruse. L-am chemat din nou pe Sfântul Efrem și am zis rugăciunea Născătoare de Dumnezeu. În cele din urmă au ieșit 2 pagini pe care nici măcar nu apucasem să le recitesc pentru a vedea dacă nu cumva sunt greșeli de ortografie (printre altele, criteriu de evaluare, pentru care și fusesem avertizați).

Mai aveam 2 minute pentru încă 10 grile pe care le lăsasem mai devreme. Dumnezeu știe ce voi fi încercuit. Am încercat să le gândesc… atât cât puteai gândi în 2 minute pe niște variante pe care oricum te încurcai și mai mult analizându-le.

Ei, s-a terminat. După ce am ieșit din sală, am observat cât de deznădăjduiți erau colegii mei. Mă păștea și pe mine descumpănirea ce o simțeam în jurul meu, dar m-am dus la plimbare spunându-mi că în nici un caz nu-mi este îngăduit să mă las cuprinsă de asemenea stări.

Poate părea straiu, știu, dar căutam în plimbarea mea mormântul ce avea inscripționat un epitaf ce mă umplese de nădejde și bucurie și altădată. Erau versuri de Eminescu: „Și toate trec ca vântul ­ dar chipul tău nu trece”. Și găsindu-l, mi-am zis: „Fie ce-o fi!”.

Rezultatele le aflam a doua zi. Nota finală: 8,50!! 10 pe subiectul de literatură, 7 pe cel de gramatică. Pentru cel din urmă, se pare că profesoara noastră s-a îndurat și a mărit cu 2 puncte toate lucrările ca să fim toți admiși.

Mare este Dumnezeu! Și câtă grijă și câtă atenție primește omul. Chiar și atunci când noi suntem zăpăciți, El ne scoate.

 „Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va dormita Cel ce păzeşte. Iată, nu va dormita, nici nu va adormi Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul te va păzi pe tine, Domnul este acoperământul tău, de-a dreapta ta. ” (Psalmul 120)

Ana-M, Cluj Napoca, august 2012

 
2 Comments

Posted by on 08/26/2012 in Sfântul Efrem cel Nou

 

Regula de aur

Ceea ce o să vă istorisesc aici s-a întâmplat acum 8 ani, pe când eram în clasa a 12-a. De felul meu sunt o persoană conștiincioasă și muncitoare. În același timp, descoperisem frumusețea de a avea un duhovnic călugăr.

Răspunsul dânsului la frământările mele legate de faptul că nu-mi ajunge timpul să învăț pentru bac și pentru admiterea la facultate, a fost șocant: rugăciune dimineața, rugăciune seara și ce rămâne, studiu.

Mie mi s-a părut foarte greu ce mi-a spus dânsul, dar știind că cuvintele duhovnicului sunt cuvintele Bunului Dumnezeu, am ascultat. Ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost de-a dreptul un miracol.

Nu numai că am început să învăț mai ușor, dar într-un timp foarte scurt învățam atât cât înainte mă chinuiam ore întregi. Iar cea mai mare minune abia acum urmează.

La examenul de bac, cel mai frică mi-era de probele orale știind că sunt mai emotivă: rugăciunea duhovnicului împletită cu a mea m-au făcut să iau la română oral 10, în contextul în care subiectul a fost ”În grădina Ghetsimani” de Vasile Voiculescu.

Al doilea subiect la română oral urmărea aspecte de limbă. După examen, m-am dus la prietena mea cea mai bună și am discutat subiectul cu pricina, întrucât i-a picat același lucru.

De aici încolo toate au mers strună: scrisul, admiterea la facultate, bursa de merit, serviciul obținut tot cu rugăciune către Maica Domnului și Sfântul Spiridon. Toate numai cu ajutorul Domnului. Nu spun că a fost ușor, dar toate par și sunt mai ușoare cu Dumnezeu.

Dragi frați, aveți credintă mare, suntem copiii Lui Dumnezeu, nu ne va lăsa!

Cristina

 

Dătătorul de înţelepciune

Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, m-a ajutat de-a lungul întregii mele vieţi. El este călăuzitorul meu. În 1960 am intrat la Academia Militară din Iaroslav. Nu puteam deloc înţelege radiotehnica. Nu pricepeam nici măcar ce este acela un electron.

Colegii mei înţelegeau şi fiecare încerca să-mi explice, dar eu continuam să mă uit ca un prost la formule. Desigur, eram supărat până la lacrimi din cauza neputinţei mele. Toată speranţa mea era în ajutorul Sfântului Nicolae.

A venit şi sesiunea. Am învăţat doar un singur subiect, pentru celelalte nu am mai avut puteri. Şi iată că a venit şi ziua examenului.

Am intrat în sală, m-am prezentat în faţa comisiei şi mă pregăteam să trag biletul. După acelaşi bilet au întins mâinile şi ceilalţi colegi.

O voce lăuntrică îmi şoptea să renunţ la el. Când am tras un alt bilet şi i-am citit conţinutul, mirarea mea nu avea margini: era exact subiectul pe care îl tocisem în ajun. Am răspuns bine şi am fost trecut în anul al doilea, însă cel mai uimitor este faptul că unii dintre colegii mei, care învăţau bine, au picat examenul.

În anul următor, mintea mi s-a luminat şi până la absolvirea Academiei nu am mai avut probleme. Am absolvit Academia ca şef de promoţie.

Vitali Orlov, Oraşul Novgorod

Din cartea „Noi minuni ale Sf. Nicolae”, Editura Cartea Ortodox, Bucureşti, 2004

Material preluat de pe site-ul http://sfnicolae.wordpress.com/2009/02/19/datatorul-de-intelepciune/

 

Rugăciune-eșec-rugăciune-reușită

Sunt studentă la Drept în anul I. Mi-a fost foarte greu încă de la început, au fost nenumărate momente când am vrut să renunț pentru că nu puteam face față, doar că minunile se întâmplă și în viața mea, deși nu aș fi crezut vreodată.

Notele mici și eșecul la examene m-au făcut să mă întreb: „Oare, ce nu fac bine?”. De învăţat, învăţam cât de mult puteam, îmi dădeam silinţa, mergeam la cursuri, la seminarii, făceam tot ceea ce puteam ca să am rezultate bune şi totuşi nu le aveam. De ce?

Acesta a fost momentul în care mi-am adus aminte de Dumnezeu. Eram credincioasă şi înainte, întotdeauna am crezut în Dumnezeu, doar că de cele mai multe ori Îl uitam.

Am început să mă rog în fiecare zi, să merg la biserică, să citesc acatiste, să-I cer ajutorul la examene, să imi lumineze mintea.

A trecut sesiunea din vară şi rezultatele nu erau extrem de satisfăcatoare: aveam un examen la Drept Civil la care am învăţat enorm, îmi doream enorm să-l iau, era unul dintre cele mai importante examene din tot semestrul.

Şi totuşi, când s-a afişat nota: luasem 4. Am fost foarte, foarte supărată, nu vroiam să mai vorbesc cu nimeni, nu voiam să mai fac nimic.

Altădată când ceream ajutorul lui Dumnezeu şi nu mi-l oferea aşa cum îmi doream, mă supăram (nu neapărat pe El) şi nu mă mai rugam deloc (nici puţinul  pecare îl făceam până atunci). Acum însă, am continuat şi m-am rugat în fiecare zi cum o făceam înainte de aflarea rezultatului.

După ziua contestaţiilor la această disciplină, primesc un mesaj de la profesorul meu că s-a comis o eroare, iar prin îndreptarea ei, am obţinut nota 5. Eram cea mai fericită! Nu mai înţelegeam nimic!

Ce se întâmplase? Colega mea a mers la contestaţie pentru lucrarea ei şi l-a rugat pe profesor să se mai uite o dată și peste a mea. Fiindcă mă așteptasem să îmi iau examenul, colega mea tot insista să merg și eu la contestație, dar eu nu am vrut, deoarece se știe că nu se dau puncte în plus la această materie, lucrările fiind întotdeauna corectate cu atenție, așa că n-avea rost să mai parcurg un drum degeaba până la Cluj.

Cu toate acestea, schimbarea de situație a fost incredibilă! Mulţumesc, Ție, Dumnezeule, pentru ajutor!

Ramona-Daniela, Blaj

 
Leave a comment

Posted by on 08/12/2012 in Dumnezeu

 

Nu e drept… și totuși…

Anul acesta am susținut examenul de bacalaureat, nu fără emoții, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfinților Săi, l-am trecut cu bine. Dintotdeauna m-a speriat ideea de BAC, mi se părea ceva foarte greu și extrem de important. Mă rugam să iau note mari înainte de fiecare examen Maicii Domnului și Sfântului Nectarie. 

Pentru examenul la Limba și literatura română am încercat să învăț tot, dar nu am reușit să rețin foarte bine decât câteva subiecte, printre care și comentariul la poezia Luceafărul. M-am rugat mult să pice ceva ce învățasem și chiar s-a întâmplat. Însă, find o fire care se panichează din orice, am fost cam dezamăgită de lucrarea mea și mă gândeam că o să iau nota 7.

La Istorie, unde știam cel mai bine, din nou m-a ajutat Dumnezeu și a picat o lecție pe care o știam și m-a luminat cum să-mi aștern ideile pe hârtie. Dar gânduri paranoice mă bombardau, făcându-mă să cred că sigur am greșit eu pe undeva, nu se poate să fi scris totul bine, undeva o să-mi scadă.

Am trecut și peste aceste încercări, a venit examenul la Geografie, materia mea preferată. Aici am dat-o în bară rău de tot, am greșit la niște lucruri prostești pe care în mod normal le-aș fi rezolvat bine. Probabil că stresul și-a spus cuvântul. Dar ce să mai spun, am fost distrusă, am ajuns acasă și am plâns toată ziua.

Mă gândeam că nu e drept că l-am rugat pe Dumnezeu atât de mult să mă ajute și nici măcar nu m-a ascultat. Dacă m-ar fi ascultat, aș fi făcut lucrări bune.

O stare de deznădejde mă cuprinsese, deja vedeam niște note dezastruoase. Atunci am început să mă rog să-mi dea Domnul niște corectori îngăduitori, era ultima mea speranță.

Dar în ziua aflării rezultatelor, mare mi-a fost surpriza când am văzut ce note am luat. O notă gigantică la Română, 10 la Istorie și mult peste așteptări la Geografie.

Am stat și m-am gândit pe urmă că Dumnezeu mi-a dat putere de la început să scriu lucrări bune, dar m-a lăsat să cred că am făcut totul varză ca să mă rog și mai mult. Sau chiar am făcut totul varză, dar prin intermediul corectorilor, Dumnezeu mi-a demonstrat că la El totul e posibil.

Oricare din aceste două variante a fost, cert e că Dumnezeu a făcut 3 minuni mari cu mine! Mulțumesc Ție, Doamne!

Patricia E.

 

Totuși, Dumnezeu m-a ascultat

Îmi era teamă de examene, îmi era teamă că nu voi intra la liceul nedorit, mi-era teamă că Dumnezeu nu mă va asculta. Îmi era teamă de mine pentru că nu învățasem nimic până atunci, amânam mereu.

Ieșeam cu prietenele și le spuneam că intru cu siguranță la Filologie, deși aveam medii de 7 și 8 în ciclul gimnazial. În sinea mea încercam să mă liniștesc cu gândul că Dumnezeu mă va ajuta și spuneam că eu cred în El și trebuie să mă ajute, dar totuși simțeam nu aveam destulă credință .

Era cu o zi înaintea examenului și nu știam nici pe ce lume trăiesc, dar m-am apucat să învăț pe seară, deși era prea târziu să recuperez ceea ce ar fi trebuit să fi asimilat în 8 ani de școală.

Vă mărturisesc că am luat 7,50 la Română, deși eram cam proastă la Gramatică, dar Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. La Matematică n-am știut nimic, deoarece nu am învățat nimic și am luat 3,30.

Totuși, cu media de admitere, 6,63, am intrat la liceul dorit, la Filologie, chiar dacă pe ultimul loc. Dumnezeu mi-a ajutat și îi mulțumesc.

Sandra

 

 

 

 
Leave a comment

Posted by on 08/05/2012 in Dumnezeu

 

Nu sunt singură

Era o zi senină, dar nu în inima mea. Priveam către cer, către soare şi simţeam cum tulburarea din sufletul meu se înteţea. Tocmai aflasem că îmi picasem ultimul examen pentru a doua oară… acelaşi examen, aceeaşi materie, acelaşi profesor.

Aveam să aflu mai târziu că materia trebuia „tocită” pentru ca examenul să fie promovat. Nu sunt adepta tocitului, dar îmi place să învăţ. Acum nu mai simţeam în mine nici o licărire din energia pe care o deţineam.

Eram în timpul programului de serviciu când vestea s-a năpădit asupra mea, la fel şi lacrimile din pricina strâmtorării în care mă aflam. Nu mă pierdusem cu firea, ştiam că Domnul este cu mine şi El a îngăduit acest lucru; tot ce îmi zburau prin minte erau consecinţele acestei nepromovări.

Trebuie să precizez că eram în ultimul an la Master şi disertaţia îmi era finalizată; de promovarea acestui examen depindea încheierea studiilor mele. Mai aveam totuşi o şansă: să dau  examenul din nou, dar de această dată trebuia plătit, având valoarea de 300 lei. Nu îmi planificasem acest fapt ţinând cont că din salariul meu mă întreţin pe mine şi pe surioara mea într-un oraş în care chiriile cresc de la o zi la alta.

Pe când încercam să mă gândesc la ce era de făcut, îmi sună telefonul. Un bun prieten. Mă invită într-o tabără departe de agitaţia oraşului şi împreună cu prietenii mei dragi. Ce ar fi putut fi mai plăcut? Două sesiuni trecute, un examen picat şi zile de concediu cât de numărat pe degetele de la o mână…

Mă durea sufletul că trebuia să îl refuz. I-am povestit situaţia în care mă aflam şi m-a sfătuit să mă rog Preacuvioasei Parascheva. Mi-am luat 4 zile de concediu ca să reuşesc să tocesc materia, am căutat pe internet Acatistul Preacuvioasei Parascheva şi mi-am făcut „rezervare” la bibliotecă.

M-am rugat şi am învăţat şi iar m-am rugat. Şi m-am trezit cu lacrimi pe obraji şi cu sufletul încercat de gânduri năprasnice. Aş fi vrut să copiez pentru că o boabă nu reuşea să intre în capul meu, aş fi vrut să amân examenul pentru anul următor, dar prietenii mei se rugau pentru mine şi Preacuvioasa Parascheva s-a îndurat.

A doua zi învăţatul mergea mult mai uşor, idea de a copia mi-a dispărut din minte şi eram gata să înfrunt examenul anul acesta. În pauza de învăţat mi-am adus aminte de Sfântul Efrem cel Nou, am căutat să fac rost de Acatistul lui. Nu trecuse o lună de când auzisem de el şi viaţa lui m-a înduioşat. Am citit şi Acatistul acestui Sfânt şi am mers împăcată la examen.

Nu sunt demnă de mine, dar examenul meu semăna mai mult cu o copie fidelă a paragrafelor din cartea/notiţele profesorului, atât de bine am reuşit să „tocesc” materia (acum nu mai ştiu nici cum se numea al doilea subiect de la examen).

După ce am predat foaia, am continuat să mă rog. L-am promovat cu nota 5 şi aceasta doar cu ajutorul sfinţilor menţionaţi care s-au rugat lui Dumnezeu pentru mine și care au îmbunat inima profesorului.

Poate vă întrebaţi de ce am luat doar 5, dar vă spun drept că eu am înlăturat această nelămurire din sufletul meu pentru că multe nedreptăţi sunt pe această lume pământească şi de ar fi să le căutăm înţelesul nu ar mai rămâne timp să ne bucurăm de lucrurile care merită cu adevărat.

Am citit în glas de fericire cele două Acatiste şi am purces la etapa următoare: susţinerea disertaţiei. Cu emoţii în suflet am simţit că paşii îmi sunt îndrumaţi spre sala cu pricina. Totul a decurs mai bine decât m-aş fi aşteptat şi nota 10 mi-a fost acordată.

Singură nu aş fi reuşit. Rugăciuni de mulţumire au mângâiat sufletul meu. Preacuvioasa Parascheva şi Sfântul Efrem cel Nou s-au rugat din nou pentru mine. Domnul m-a întărit. Acum simt o linişte profundă care s-a aşternut în interiorul meu şi ştiu că vor urma alte şi alte încercări, dar nu îmi este frică. Nu sunt singură.

MC, Cluj-Napoca, 2012