În luna decembrie a anului 2015, am absolvit facultatea și în ianuarie 2016 am susținut examenul de promovare ca sa pot practica medicina. Examenul a durat 6 ore și nici nu știu unde s-au dus orele, dar îmi aduc aminte că am simțit o pace sufletească în inima mea după încheierea examenului. Mă simțeam tare fericită, deși eu încă nu aflasem că îl trecusem (am așteptat două săptămâni ca să aflu rezultatul).
Cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, părintelui Arsenia Boca, Sfântului Efrem cel Nou, Sfântului Nicolae și a Sfântului Vasile cel Mare, am promovat examenul și am fost admisă la rezidențiat la Spitalul de Pediatrie – secția Psihiatrie. Îmi doream foarte mult să intru la rezidențiat la acel spital și erau numai două locuri.
Rugăciunea este salvarea sufletului, a minții și a zilei de zi cu zi! Dumnezeu și toți sfinții au grijă și totodată iubesc pe cei ce își amintesc de ei. Cu cât stăm noi mai aproape de ei, cu atât ei sunt mai aproape de sufletele noastre!
Cu mult respect,
Andreea