RSS

Monthly Archives: May 2018

Image

Am primit ajutor de la Sfântul Efrem pentru a continua să-mi câştig pâinea

Sunt profesoară şi locuiesc în Timişoara. În anul şcolar 2013-2014 am avut de parcurs un examen esenţial pentru continuarea carierei didactice.

Volumul de studiu era imens şi imposibil de acoperit în timp util, indiferent de mijloacele pe care aş fi putut să le utilizez. Aflată în faţa unui deznodământ ameninţător ce se prefigura la orizont şi care m-ar fi adus într-o situaţie foarte nefavorabilă în plan profesional, în urma căreia nu aş mai fi putut preda, singura nădejde şi cea mai mare mi-am pus-o în mila Domnului şi a sfinţilor Săi.

Cu ceva vreme înainte de examen, bunăvoinţa Maicii Domnului mi-a scos în cale o cunoştinţă de la care am aflat, în cursul discuţiei, de Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, de mulţimea minunilor sale şi de cei aflaţi în situaţii similare mie şi care, alergând prin rugăciune la el, au fost în chip minunat ajutaţi.

Mi-am luat cartea ce cuprinde viaţa şi acatistul Sfântului Efrem şi m-am rugat cu puternică nădejde într-o posibilă minune.

Examenul a sosit şi, în chip minunat, atât în privinţa rezultatului acestuia, cât şi a unor circumstanţe concomitente în mod minunat îndeplinite, rugăciunile către Maica Domnului şi Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou mi-au fost ascultate şi mila Domnului a rânduit ca eu să pot continua să profesez şi să-mi câştig pâinea necesară traiului.

Mulţumesc Maicii Domnului şi Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou şi mărturisesc că rugăciunea făcută cu credinţă către acesta săvârşeşte întâmplări pline de har în viaţa credincioşilor care-i cer ajutorul cu umilinţă, smerenie şi dragoste.

R. M., Timişoara, 2 ianuarie 2014

Pe toate le iconomiseşti pentru mântuirea şi folosul nostru, Preacuvioase Părinte, şi, auzind ca în treacăt de numele tău, sămânţa binecuvântării cade şi în sufletele noastre, aducând roadă îmbelşugată de minuni şi binefaceri. Ajută-ne să vestim şi altora minunile şi numele tău, ca plinindu-se lucrarea lui Dumnezeu să ne facem şi noi părtaşi dragostei tale celei veşnice.

(Din cartea Sfântul Efrem cel Nou. Minuni în România, vol. II, Editura Sophia, 2013, pp. 70-71)

Postare preluată de pe site-ul: https://doxologia.ro/minuni-vindecari-vedenii/am-primit-ajutor-de-la-sfantul-efrem-pentru-continua-sa-mi-castig-painea.

Advertisements
 
Image

Nu mai plânge!

Imagini pentru carte sfantului efrem cel nouDoamne ajută! De mult timp caut să scriu și eu o mică mărturie despre Sfântul care a intrat în viața mea prin intermediul unei bune prietene care mi-a dăruit o cărticică cu acatistul, rugăciuni pentru diferite trebuințe și câteva minuni ale Sfântului. La vremea aceea eu nu știam nimic despre Sfânt așa că, primind cartea am început să o citesc și așa am nădăjduit că Sfântul Efrem mă va ajuta la cea mai mare apăsare a sufletului meu: sesiunea. Și așa a și fost!

A trecut peste mine o sesiune cu ajutorul Sfântului (anul III, sem. II), iar când am ajuns acasă în vacanță am aflat cu bucurie că la una din bisericile din oraș urmează să fie aduse părticele din Sfintele Moaște. Bucurie mare! 

Iată că a venit și anul IV și din nou mă gândeam cum voi lua examenele. Sunt la Facultatea de Farmacie și toate examenele mi se par grele chiar dacă încerc să învăț în timpul semestrului cât pot de mult. Chiar și așa neliniștea mă cuprinde de fiecare dată.

Și iată că ajunsesem la penultimul examen (pe celelalte trecându-le cu bine): o grămadă de informații trebuiau reținute într-un timp scurt. M-am rugat Sfântului Efrem să mă ajute și am plecat la examen. În timpul examenului de asemenea m-am rugat mult să am mintea luminată și să scriu corect. Frica m-a cuprins. După ce am ieșit de la examen m-am dus plângând la o biserică apropiată și în timp ce iar mă rugam Sfântului Efrem și Maicii Domnului, o doamnă a venit la mine ca din senin și mi-a spus: Nu mai plânge!”. Atunci mi-am dat seama că trebuie să am mai multă credință în Dumnezeu și în rugăciunile Maicii Sale și ale Sfinților Săi și să nu mai cad în deznădejde.

Mă rog Sfântului să ne aibă în pază pe toți și să se roage Lui Hristos, alături de Maica Sa pentru ca să primim binecuvântare și mântuire! Bucurii duhovnicești și pace în suflet! 

Anonim

 
Leave a comment

Posted by on 05/04/2018 in Sfântul Efrem cel Nou