RSS

Monthly Archives: June 2012

Cu Maica Domnului la Rezidenţiat

Întotdeauna am avut o reticenţă în a mă ruga pentru a-mi lua examenele. Mi se părea că acestea sunt lucruri omeneşti, prea omeneşti pentru a-l deranja pe Dumnezeu, lucruri cu care m-am descurcat onorabil de-a lungul anilor fără să mă dau peste cap. S-a rânduit ca în toţi cei şase ani de facultate să am bursă şi să fiu repartizată în cămin tip garsonieră.

De fapt, eram mândră şi Îi ziceam tacit Domnului: „Tu, Doamne, ajută-mă să îmi aranjez viaţa astfel încât să intru în Împărăţie, să crească sufletul meu. Cu examenele e suficient că mi-ai dat un intelect acceptabil. De la muncă nu mă dau înapoi şi cu sudoarea mea o să îmi dobândesc notele”.

Şi m-a lăsat Domnul uneori singură-singurică în faţa anumitor profesori care la momentul potrivit m-au smerit exemplar! (lucru nereflectat neapărat în note, ci în orgoliul meu sângerând şi în umilirea pe care eu, cea mare şi tare, a trebuit să o sufăr în faţa colegilor).

A venit şi anul VI. Vântul bătea aspru din faţă aducând tot timpul în mintea mea şi a colegilor mei spaima REZIDENŢIATULUI. La medicină dacă nu iei rezidenţiatul eşti „fiul ploii”, şomer cu şase ani de facultate.

Auzeam constant de colegi mai mari foarte buni în timpul anilor, care au picat acest examen şi ulterior mi-am dat seama de ce. Nu e vorba neapărat de cât ai învăţat, să înveţi serios e o condiţie necesară, dar nu suficientă, căci aproape toţi transpiră pe subiecte. Este mai degrabă un test psihologic: cine are nervii mai tari în ultimele 2-3 săptămâni şi se adună mai bine în cele trei ore de examen.

Am început în vervă pregătirea cu cele mai dificile subiecte, cu caiete întregi de notiţe, multă Cola şi zile în şir de stat în sala de lectură. Examenele de la facultate nu mai contau, trebuiau doar luate.

Totuşi mă trezeam din ce în ce mai des că îi chemam pe sfinţi în ajutor, căci timp de pregătire a examenelor nu îmi alocasem şi o restanţă fix acum ar fi fost mai greu de suportat ca oricînd. Aşa am reuşit să parcurg dermatologia, medicina legală şi altele într-o zi-două, cu rezultate onorabile.

Pregătirea pentru rezidenţiat mergea însă dezastruos. După un început ca un foc de paie au urmat luni în şir de chin. Îmi venea să mă dau cu capul de bancă. Mintea nu vroia să stea la cele citite cu toate ness-urile consumate cu îndârjire. Trecea câte o zi în care nu citeam decât 2-3 pagini din cele 1000.

Alteori renunţam deznădăjduită şi mergeam la bisericuţa mea dragă să ajut la făcut curat şi să mă mai destind cu o poveste. Astfel mi-am adus aminte de nişte situaţii din urmă cu şase ani. Învăţam pe atunci cu o prietenă fanatic de harnică. Venea înaintea mea în sală, pleca după mine. Totuşi la examene era varză, abia trecea.

În ultima lună mi-am pierdut orice speranţă în puterile proprii şi m-am predat cu totul Domnului. Îmi ziceam: „Ce va fi, va fi. Nu-s nici prima, nici ultima care îşi pică rezidenţiatul (pentru că la asta mă aşteptam fiindcă nu trecusem decât o dată şi jumătate prin materie, iar alţii trecuseră de 4-5 ori). Iar dacă îmi e spre mântuire să îl iau, îl voi lua.”Nu puteam să înţeleg cum se întâmpla aşa ceva, o certam şi mă supăram tare pe ea. Acum însă ajunsesem să înţeleg dureros de clar ce înseamnă pur şi simplu să nu te poţi aduna. “Nu judeca pentru a nu fi judecat!”

Cu o seară înainte de examen am primit un mesaj de la o bună prietenă: „Maica Domnului să îţi ţină mâna când îmbulinezi răspunsurile!”. Mi s-a părut genială ideea.

Maica Domnului este minunată când îţi vine în ajutor „cu mână tare şi cu braţ înalt”, lucru pe care l-am văzut clar de fiecare dată când am chemat-o. Pot spune că niciodată nu m-a refuzat. Mereu, mai devreme sau mai târziu, mi-a ascultat rugăminţile.

A doua zi, duminică în timpul Sfintei Liturghii, a avut loc examenul. Sub nişte emoţii fireşti se aşternea în mine pacea: „Va fi cum e mai bine, cum rânduieşte Domnul, eu oricum sunt varză. Să facă El ce crede de cuviinţă cu mine!”… şi linişte.

A început examenul. Dădeam constant peste întrebări despre al căror răspuns nu aveam nici o idee. „Maica Domnului, nu ştiu, ajută-mă tu!” şi puneam la întâmplare. Nu aveam nici cea mai mica idee despre cât făcusem corect.

Şi, ca emoţiile să se ridice la cote de ulcer perforat, a trebuit să fiu martor la corectarea tuturor celorlalte lucrări din sală, cel mai greu moment pentru mine. Unii ieşeau plângând, alţii zburdând de bucurie…

Oare cu mine ce va fi? Şi din nou răzbătea gândul: „Va fi cum e mai bine.” În cele din urmă, după 3 ore de la terminarea examenului, a venit şi rândul meu. Soţul meu mă aştepta afară în frig, cu inima cât un purice, iar eu nu mai ieşeam.  

Vedeam pe monitorul calculatorului cum se corecta lucrarea: Please wait… Mi s-au tăiat picioarele când am văzut rezultatul. Felicitări! 847 de puncte, mi-a spus supraveghetoarea. Fantastic! Că bine a mai învăţat Maica Domnului pentru rezidenţiatul ăsta!

Acesta este cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut Maica Domnului legat de examene. Restul e altă poveste. Vă urez tuturor spor la învăţat şi succes la examene în general, dar mai ales la cel care ne aşteaptă la sfârşitul acestei vieţi! Doamne ajută!

Alexandra, Cluj-Napoca, Iunie 2012

 
Leave a comment

Posted by on 06/27/2012 in Maica Domnului

 

„Lăudaţi, tineri, pe Domnul, lăudaţi numele Domnului!” (Psalmul 112)

,,Pe Sfântul Atanasie Patelarie l-am cunoscut în primăvara anului 2010, în apropierea praznicului Său (…). Îmi amintesc că parohia la care merg de obicei a organizat un scurt pelerinaj la Galaţi, pentru închinarea la Sfintele Sale Moaşte. Până atunci nu auzisem de Sfânt, cu atât mai puţin, nu ştiam că acesta a fost proclamat în anul 2009, pentru a fi cinstit de Biserica Ortodoxă Română.

M-am dus totuşi, chiar dacă mă aştepta un examen destul de greu peste câteva zile, dar îmi doream din tot sufletul să-l “cunosc” pe acest minunat dascăl al Dunării de Jos. Am ajuns la Catedrala din Galaţi exact în timpul Sfintei Liturghii. Îmi amintesc că eram foarte emoţionată şi nerăbdătoare să ajung la racla cu Sfintele Sale Moaşte, aşezată pe un baldachin în acel moment.

Înainte mă mai închinasem la Sfintele Moaşte ale mai multor Sfinţi, dar neştiind ce să le cer cu exactitate, mă rugam doar pentru lucruri trecătoare, care efectiv nu-mi foloseau sufletului şi cu atât mai puţin mântuirii. 

Când am ajuns în faţa Sfântului, nu-mi doream decât ceea ce îmi era spre folosul mântuirii şi a dobândirii Vieţii celei Veşnice. M-am rugat pentru asta mai întâi de toate apoi pentru examenul ce urma să vină. Nu ştiu cât mi-a ascultat Sfântul Atanasie prima cerere dar a doua cu siguranţă a ascultat-o şi mai mult de atât, a şi împlinit-o!

Peste examen am trecut cu bine, nici nu mă aşteptam având în vedere faptul că nu mă pregătisem îndeajuns, însă Sfântul m-a ajutat şi am obţinut o notă foarte mare. 

Iată că Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie nu s-a dovedit a fi doar un doctor fără de plată al tuturor credincioşilor bolnavi, ci şi un sprijin la învăţătură şi un luminător al tinerilor!

Tot în aceeaşi zi, pe când eram în curtea Catedralei Arhiepiscopale, am aflat că mama se simţea foarte rău; era slăbită şi avea dureri mari. Ea nu a putut să mă însoţească la Sfintele Moaşte aşa că a decis să rămână acasă.

De îndată ce am auzit că se simţea din ce în ce mai rău, m-am rugat iarăşi Sfântului pentru a-i veni în ajutor şi pentru a-i alina suferinţa.

Seara, când am ajuns acasă, ea se simţea foarte bine şi a mărturisit cum cineva ,,nevăzut” parcă îi luase toată durerea cu “mâna”. Atunci i-am adus slavă marelui Sfânt Atanasie căci mi-a ascultat rugăciunea nevrednică!

Mărturie preluată de pe blogul:

http://voisuntetiluminalumii.blogspot.ro/2012/06/laudati-tineri-pe-domnul-laudati-numele.html

 
 

De la Urgenţă până la Bursă

Sunt studentă la Medicină în anul II. Contactul cu mediul academic a fost un şoc pentru mine, iar sesiunile din anul I, un dezastru. Eram dezamăgită de mine, pentru că eram convinsă că am învăţat şi totuşi, rezultatele nu se vedeau. Simţeam şi că îmi dezamăgisem mama, care îşi doreşte tot timpul ca al ei copil să fie premiant.

Auzisem de la studenţi din ani mai mari că prima sesiune din anul II e, dacă nu cea mai grea, atunci măcar a doua pe podium. Am început să mă panichez şi în primele zile din sesiune nu am reuşit să mă adun. Am început să am atacuri de panică, nu puteam să dorm noaptea, să învăţ, să dau randament, tremuram pur şi simplu când trebuia să mă apuc de învăţat.

Într-o noapte, mama m-a dus şi la urgenţe, de aşa amploare a fost atacul de panică. Eram foarte tulburată. Simţeam că trebuie să fac ceva să ies din această stare.

Am fost sfătuită să citesc Psaltirea Maicii Domnului. Am început să citesc în fiecare dimineaţa, înainte de a învăţa. Alta îmi era puterea de concentrare, alta atitudinea, parcă nici nu mai eram aşa stresată.

Maica Domnului m-a ajutat de am reuşit să învăţ. Am avut rezultate bune şi la examene, am luat chiar şi bursă. Îi mulţumesc pentru că m-a ajutat să mă ridic!

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Maria, studentă la Cluj

 
1 Comment

Posted by on 06/21/2012 in Maica Domnului

 

Parcă cineva îmi şoptea

După ce două zile am învăţat, în condiţiile în care simţeam că sunt pierdut în spatiu şi nu ştiu nimic, iar în faţa mea au căzut foarte, foarte mulţi colegi examenul, eram sigur că voi pica şi eu, mai ales că era la Noul Testament cu Părintele Tofană, unul dintre cei mai exigenţi profesori din Facultate.

Cu toate astea, parcă ceva îmi spunea că va fi bine şi nu voi cădea. Dimineaţa, înainte de examen,  am fost la biserică şi m-am rugat la Părintele Arsenie Boca şi la Mărturisitorul Valeriu Gafencu (pe care îi cinstesc ca pe sfinţii lui Dumnezeu), şi nu în ultimul rând Măicuţei mele, Născătoarea de Dumnezeu (care m-a ajutat ORI DE CÂTE ORI i-am cerut ajutorul ei).

Intru la examen, trag biletul şi ca prin minune îmi dau seama că ştiu, parcă cineva îmi şoptea. Am luat 7. Acest lucru se datorează în mod clar Stăpânei Născatoare de Dumnezeu, Părintelui Arsenie şi lui Valeriu Gafencu. Tind să cred că m-a ajutat şi scumpa mea străbunică, ea fiind persoana la care ţin cel mai mult şi care mă veghează acum din cer.

Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile tale și nici un cuvânt nu e de ajuns spre lauda minunilor tale!

 Bogdan Mihanța, Cluj

 

Părintele AB

Azi am avut un examen la informatică şi aveam emoţii foarte mari, întrucât îmi doream să iau o notă bună, dar nu am avut dispoziţie să învăţ suficient.
 
M-am rugat şi, înainte de examen am fost la biserică să aprind 3 lumânări (aşa cum am citit intr-o mărturie de pe site-ul www.ortodoxiatinerilor.ro): una pentru mine, una pentru colegi, ca să fie bucuria deplină şi una pentru profesor ca să fie bun cu noi.

De asemenea, m-am rugat şi la Părintele Arsenie Boca la care mă gandesc uneori ca la “Părintele AB” şi a cărui icoană am avut-o cu mine la examen.
 
La examen, m-am lăsat aşezat în bancă de un prieten care mă voia lângă el să-l ajut. Primim subiectele care aveau un cod format din 2 litere şi cifre. Literele erau “ab”.
 
Subiectele au fost dintre cele uşoare, dl profesor a fost îngăduitor cu noi, iar în spate am avut o colegă care lucra mai repede şi mă întreba dacă e corect cum gândea ea, dându-mi astfel şi mie idei cum să rezolv subiectele. 
 
După examen am fost tare bucuros!
 
Iustin, Câmpina, 2012
 
1 Comment

Posted by on 06/19/2012 in Părintele Arsenie Boca

 

Note mult prea mari

“…Foarte multe sunt şi minunile Sfântului Spiridon în viaţa mea. M-a ajutat la fiecare examen din facultate şi după facultate. Au fost ocazii când am primit note mult prea mari faţă de cât răspunsesem eu. 
De asemenea, Sfântul Nicolae este binecunoscut ca fiind mare ajutător la examene, iar pe mine m-a ajutat să întru la facultate din prima încercare, şi cu bursă!”
Mihaela S., Bucureşti
(Din cartea Sfântul Nectarie: Noi minuni la Mănăstirea Radu Vodă, Editura Areopag, 2012, pag. 40-41)
 

Râvna nu rămâne nerăsplătită

Anul trecut am fost plecată cu bursă în altă țară, iar când am revenit urma să suțin câteva examene la materiile pe care nu le făcusem acolo. Ajunsesem acasă chiar în perioada restanțelor. Ca un imbold de bucurie al întoarcerii acasă și al timpului acordat studiului, a fost primirea unui e-mail în care se anunța un pelerinaj la Părintele Arsenie Boca. 

Primul examen era programat lunea, iar pelerinajul avea loc sâmbăta, cu două zile înainte. Mă gândeam că dacă merg, nu aș mai avea când să învăț. Dar… am mers, rugându-l pe Părinte Arsenie să mă ajute.

Precum era de aşteptat, duminica nu apucasem să citesc tot. Luni însă, cu o oră înainte de examen, am reușit să învăț încă o parte din cursuri. Mare mi-a fost bucuria când am văzut subiectul: era exact ceea ce învățasem cu o oră înainte.

Am luat 10! Cine a fost mijlocitor? Bineînțeles, Părintele Arsenie!

 
1 Comment

Posted by on 06/17/2012 in Părintele Arsenie Boca

 

Time-management diferit

“Nădăjduieşte cu toată inima ta în Domnul şi nu te bizui pe priceperea ta!”
    
… priceperea, în cazul meu, în ceea ce priveşte time-management-ul. După doi ani de facultate m-am convins că timpul de studiu nu se măsoară neaparat în ore şi că oricât de minuţios l-aş gestiona astfel încât să nu rămân în urmă cu învăţatul, pur şi simplu nu stă în puterea mea să reuşesc aceasta.

Astfel că, în prima sesiune, pentru “temutul” examen de anatomie, mi-am împărţit foarte strict zilele de studiu, însă pe parcurs rămâneam tot mai în urmă.
Mai era şi embriologia aferentă, pe care o cam ignorasem în timpul semestrului. În plus, multa infomaţie mi se ştergea pur şi simplu din minte de la o zi la alta. La “membrul inferior” eram deja în pragul deznădejdii.
Însă Dumnezeu a rânduit să primesc o veste bună, deşi eu însămi nu-mi doream să aflu ca să nu-mi ocup mintea cu asta. Aceasta m-a întărit şi, pe când citeam “inervaţia”, s-a întâmplat ceva ce nu mai păţisem: nu ştiu cât a durat în timp, însă învăţatul mergea foarte repede şi totul se fixa cu claritate în mintea mea. Eu, care mereu rămâneam în urmă, am terminat de învăţat mai repede decât mi-am propus.

Pentru al doilea examen de anatomie, îmi mai rămăsese pentru dimineaţa de dinaintea examenului mai mult de citit decât, obiectiv vorbind, aş fi putut să parcurg. 

N-aş putea să explic cum, atunci am citit (şi recitit!!!) ce-mi propusesem. 
Slavă Ţie, Doamne, pentru acestea şi pentru atâtea altele pe care nici nu m-aş fi putut gândi că le pot face! Examenele acestea le-am trecut, şi nu oricum, ci cu 10!
Mălina, Oradea
 
Leave a comment

Posted by on 06/14/2012 in Dumnezeu

 

Puternic este Dumnezeu

Acum 3 ani, înainte să mă înscriu la facultate s-a întâmplat un lucru (nu o sa vorbim despre asta acum) care m-a făcut să mă întorc spre Dumnezeu şi astfel am început să merg şi eu la Biserică.

Eu nu prea învăţ aşa de felul meu, nu am vrut niciodată să fiu cea mai bună, ci doar să trec cu un 7 sau 8 şi îmi era de ajuns. Prin urmare nici la facultate în sesiunile de examene nu prea învăţam, dar citeam şi eu ceva cât de cât.

Ei bine, când ajungeam la facultate înainte de examen, vedeam toate fetele cum se agită, intrebându-se una pe alta din materie, iar eu îmi dădeam seama că nu ştiu nimic! Şi mă gândeam: “Doamne, de ce nu oi fi învăţat eu? Ce mă fac acum?”

De scris, nu am scris niciodată prea mult, scriam o pagină (rar scriam două) şi după aceea vedeam colegi care aveau 4-5 pagini. De vreo două ori chiar nu învăţasem nimic şi mare îmi era uimirea când vedeam că nu am picat.

Dar cu toate acestea, mă rugam de fiecare dată înainte, în timpul şi după examene. Luam numai note mari (adică 10, 9, şi un singur 7 sau un 8) şi mereu mă uimea să văd cât de puternic şi înţelegător este Dumnezeu.

Peste două săptămâni am licentă, dar nu deznădăjduiesc pentru că ştiu că Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu toţi Sfinţii Lui mă vor ajuta şi au grijă de noi tot timpul.

Elena, Piteşti

Notă adm: Cu asentimentul Elenei, subliniez faptul că în această relatare accentul cade pe uimirea omului faţă de un Dumnezeu atât de grozav (înţelegător, puternic, susţinător, atent faţă de om)! A nu se înţelege că rugăciunea ar înlocui studiul!

Sunt datori să învăţăm, să ne străduim cât putem în pregătirea profesională şi intelectuală, fără să ne mândrim cu rezultatele obţinute şi fără să ne stresăm de posibilitatea unui eşec, iar cele ce sunt peste puterile noastre să le încredinţăm lui Dumnezeu, iar El va plini lipsurile noastre.

 
Leave a comment

Posted by on 06/14/2012 in Dumnezeu

 

Nimic fără Dumnezeu!

Sunt absolventă a Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Încă de mică i-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute să iau note mari “ca să o bucur pe mama, în primul rând, şi să mă bucur şi eu.” Şi m-a ajutat. Am progresat atât de mult, încât la liceu eram printre primii elevi, cu premiul I şi II.

La facultate, ajutorul a fost şi mai mare, am intrat a cincea, cu bursă. Atunci l-am cunoscut pe Sfântul Nectarie şi pe Sfântul Dimitrie, ce aveau să-mi fie un sprijin real, mai ales Sfântul Nectarie, care pe tot parcursul anilor de facultate, m-a ajutat să iau bursă de studiu.

Desigur, meritul îi aparţine lui Dumnezeu, căci fără el nu aş putea să fac nimic bun. Mai târziu aveam să-mi dau seama că Sfântul Nectarie “m-a ales” cumva dinainte să-l cunosc. Asta întrucât profesorul coordonator al lucrării de licenţă (care îmi este şi duhovnic), luminat de Dumnezeu, fără ca eu să propun ori să-i sugerez ceva, a ales ca titlu al lucrării: Personalitatea Sfântului Nectarie de Pentapolis.

Sfântul Nectarie avea să-mi ajute şi după aceea, când am devenit profesoară. Eram emoţionată, nervoasă, nesigură pe mine, copiii mă oboseau. L-am rugat pe Sfântul Nectarie (care a fost şi el profesor) să mă ajute să fiu bună şi blândă ca el şi să mă iubească copiii. Aşa s-a şi întâmplat.

Spre exemplu, am primit de la elevii de liceu – ca dovadă că Sfântul Nectarie mi-a ascultat rugăciunea – Diploma pentru cea mai blândă profesoară. S-a confirmat şi atunci că Sfântul nu m-a lăsat şi s-a implicat în viaţa mea.

Acelaşi lucru s-a petrecut şi unei prietene, profesoară şi ea, care nu avea răbdare cu elevii săi. I-am vorbit despre Sfântul Nectarie şi l-a chemat şi ea în ajutor. Mare a fost bucuria când mi-a spus că relaţia ei cu elevii s-a îmbunătăţit şi că acum este mult mai bine.

Mă aşteaptă acum un nou examen: susţinerea lucrării de final de master. Aşa că trebuie să alerg la sfinţii mei! Am plecat! 

Elena

 
5 Comments

Posted by on 06/13/2012 in Sfântul Nectarie de Eghina

 

Astăzi sunt pe post de Maica Domnului

În timpul facultăţii am făcut o gripă urâtă, care s-a complicat cu pneumonie. Am lipsit de la 2 examene şi cu greu am reuşit să învăţ pentru al treilea – microbiologie, examen cu Microbu, personaj de temut: aspru la note şi caustic în limbaj.

La examen  soţul meu, pe atunci prietenul meu, a venit cu mine ca să mă susţină (şi la propriu şi la figurat). Ca să nu piardă vremea aşteptându-mă, îşi luase cu el o icoană a Maicii Domnului pe care să o finiseze pe margini.

În sală, eu am reuşit sa scriu câte ceva la două subiecte din trei. Colegii mei, care se prezentaseră mai bine ca mine au luat toţi note sub 7. Când m-a ascultat pe mine, Microbu a dat o replica ciudată: “Astăzi sunt pe post de Maica Domnului!” şi mi-a pus în carnet nota 9.

Trebuie să spun că profu nu era o persoană religioasă, iar cu ceilalţi colegi vorbise destul de vulgar. Nu mă cunoştea şi nu cred că înfăţişarea mea, decentă de altfel, i-a dat de înţeles că am evlavie la Maica Domnului. Mai aveam o colegă adventistă care era şi ea nemachiată, cu fustă lungă, păr strâns în coadă ca şi mine, dar cu ea nu a fost deloc indulgent.

Explicaţia: cât timp stătuse pe culoar ca să mă aştepte, soţul meu făcuse de două ori Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Material preluat de pe blogul: http://raromecatona.blogspot.ro/2011/02/examen.html

Nota administratorului: Cuvintele profesorului Microbu “te lasă mască”, dar ele nu sunt în contradicţie cu modul în care Dumnezeu poate să lucreze.

Cred că nimeni nu se îndoieşte că Dumnezeu poate vorbi prin cei sfinţi (de ex. proorocii Vechiului Testament care spuneau voia lui Dumnezeu) sau prin ucenicii lui Hristos (de ex., Apostolul Petru când a mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu).

Când Dumnezeu voieşte, îi face şi pe duşmani să spună adevăruri: Marele Arhiereu Caiafa profeţeşte fără să vrea despre Iisus, pe care el îl condamnă la moarte, că avea să moară pentru neam şi nu numai pentru neam, ci pentru toată lumea, zicând că “mai bine este să moară un singur om pentru popor, decât întreg neamul nostru”.

Dacă e nevoie, Dumnezeu vorbeşte şi prin “gura” animalelor, precum odinioară când a dat glas măgarului lui Valaam (găsiţi în Vechiul Testament, în cartea Numerii, cap. 22) sau prin şopârlele Părintelui Paisie Aghioritul (vezi cartea Mărturii ale închinătorilor).

 
2 Comments

Posted by on 06/13/2012 in Maica Domnului

 

În sesiune cu Dumnezeu

Uneori mă întreb de ce ne iubește Dumnezeu atât de mult. Dar întrebarea aceasta vine dintr-o inimă păcătoasă și mică, pentru că dacă L-aș cunoaște așa cum este, adică așa cum Îl numește apostolul – „Dumnezeu dragoste este” (I In 4, 8), iar dragostea Sa e smerită, coboară la puținătățile noastre, fără dispreț, mirarea mea n-ar fi decât rugăciune de mulțumire și bucurie… smerită. Cu toate acestea, darul și binecuvântarea Sa vin din belșug „nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi şi L-a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (I In 4, 10)

Înainte de a începe sesiunea, m-am așezat în faţa icoanei Maicii Domnului și am rugat-O să mă ocrotească în perioada ce va urma, știindu-mi slăbiciunea și predispoziția spre întristare, lene și chiar deznădejede. De asemenea, mi-am adus aminte de mărturia unui prieten legată de Sfântul Nicolae: odată, îi cerea să mijlocească pentru el așa încât să nu aibă nicio restanță. Am procedat la fel, deoarece mă gândeam că dacă voi avea restanțe nu îmi va ajunge timpul să mă ocup de licență, lucrarea mea fiind într-un stadiu incipient. Nu pot uita, de asemenea, mângâierea Sfântului Efrem cel Nou. Citind din cartea cu minunile sale în tot acest timp (Sfântul Mare Mucenic și Cuvios Efrem cel Nou. Mărturii ale minunilor săvârșite în zilele noastre, Editura Sophia, 2012), m-am întărit și am început să-l îndrăgesc.

Într-o zi, fiind îngrijorată din cauza examenelor, m-am întâlnit cu o fată de la biserică; nu pot spune că avem o relație strânsă, dar Sfântul a găsit o modalitate inedită de a ne apropia.

Prinzându-mă în vorbă cu această fată, nu știu cum am ajuns să-i povestesc despre situația mea. Știind că are evlavie la Sfântul Efrem și că de multe ori a primit ajutorul său la examene, am îndemnat-o să mă pomenească și pe mine înaintea lui. Ea însă mi-a făcut o surprinză cum nici nu-mi închipuiam vreodată: mi-a dăruit lănțișorul ei atins de racla cu sfintele moaște, având și un medalion cu chipul Sfântului. Și chiar am simțit binecuvântarea sa purtându-l.

Am avut de susținut 9 examene în 2 săptămâni. Nici vorbă să mă fi pregătit dinainte pentru vreunul dintre ele, nici măcar nu frecventasem toate cursurile. Deși la niciuna dintre materii nu apucasem să parcurg materia integral, Dumnezeu a rânduit totul nebănuit, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale Sfântului Marelui Mucenic Efrem și ale Sfântului Ierarh Nicolae.

Aproape la fiecare examen primeam subiecte doar din ceea ce știam mai bine. Nu erau doar unul sau două chestiuni din ceea ce învățasem, ci aproape la fiecare subiect scriam câte ceva, dacă nu chiar tot, astfel încât am luat niște note titanice.

Cel mai haios mi s-a părut la Morfo-Sintaxă, unde examenul a constat în 30 de grile, însă nu mi-am socotit timpul, iar subiectele mi s-au părut atât de greu de deslușit și nu mă puteam hotărî pentru o variantă. Toate întrebările aveau în vedere doar excepții. Am spus totuși haios, deoarece în ultimele momente am pus „la nimereală”. Și le-a nimerit Sfântul Efrem așa de bine încât am luat 7!

Cel mai mare șoc l-am avut avut la examenul de Estetică. Este o disciplină foarte dificilă, datorită multitudinii de concepte și poate datorită caracterului abstract al tramei de idei aparținând diferitelor curente și mișcări culturale. Sunt și părți fascinante care îți descoperă modele interesante de gândire și îți dezvăluie ce percepție au avut unii și alții despre frumos sau despre artă.

Și totuși… când ai 500 de pagini bibliografie, 11 cursuri a câte 7 pagini fiecare, îți vine mai greu să te lași prins de studiu amănunțit, chiar dacă te-ar încânta lucrul acesta. Mărturisesc că cele de 500 de pagini nu le-am citit. Dumnezeu a rânduit ca înainte de sesiune să fac schimb de notițe cu niște colege. Însă și așa, aveam cam un teanc de foi…

M-am hotărât să citesc într-o seară despre 2 dintre cei 4 esteticieni: unul român (pe care l-am parcurs parțial) și unul de origine germană (Hans Georg Gadamer). La acesta din urmă, lectura (notițelor evident) a fost efectiv o plăcere, înțelegeam foarte ușor, deși nu mă așteptam, deoarece aveam o prejudecată legată de filozofii germani, cum că ar fi greu de priceput. Scria despre ”Jocul artei”.

Mă gândeam în sinea mea: „Ce minunat ar fi să-mi pice Gadamer!”. Și chiar Gadamer mi-a picat la unul dintre subiecte. Cât despre cursuri, am parcurs doar 5 și jumătate și pe acelea pe sărite. Din 5 subiecte, am rezolvat 4. Dacă eram pe celălalt rând îmi picam examenul, nu știam nimic. Cum de s-a putut „întâmpla” una ca asta să nu mă întrebați…

În timp ce profesorul dicta, nu-mi venea să cred ce auzeam. Mai trebuie să spun că în acea noapte am dormit în jur de două-trei ore și mi-a fost foarte greu; eu am o limită de rezistență foarte mică la oboseală și mă învârtoșez cu ușurință din pricina neputinței mele. Mai mult decât atât, în ziua anterioară mai avusesem un examen. L-am rugat mult pe Sfântul Efrem să mă întărească. Cu o seară înainte, am citit și Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Nota nu-mi aparține, am luat 9. Uriașă de-a dreptul…

Ce m-a impresionat cel mai mult în toată această perioadă, a fost faptul că rugăciunile sfinților și ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu mi-au adus și odihnă, m-au despovărat cumva de stresul acela în care nu ești bun de nimic și îți persecuți conștiința neîncetat, pierzând și mai mult timp. Au fost din păcate și astfel de momente, dar au durat foarte puțin.

Când am simțit că nu mai pot, Dumnezeu m-a mângâiat prin oameni. Și îi mulțumesc pentru toate!

Ana-Maria, Cluj Napoca, 2012

 

Ar fi prea de tot

1. Într-o situaţie în care mă gândeam la cât de bine ar fi să trec examenele, însă ştiam că nu am insistat deloc pe învăţat, am cerut ajutorul Părintelui Arsenie Boca, gândindu-mă că, totuşi, ar fi prea de tot să mă ajute la o clasificare structurală. După câteva secunde mi-a şoptit o colegă răspunsul.

2. Astăzi am dat examen şi înainte să încep să scriu, uitasem tot. Îmi erau obosiţi şi ochii, nici nu învăţasem îndeajuns să pot scrie destul. I-am zis lui Dumnezeu că ştiu că am restanţe la El, şi dacă El vrea, să mă ajute cum crede să nu mai am nici la şcoală. Am scris la subiect 4 pagini.

3. M-a întrebat odată un profesor un cuvânt esenţial pentru o scrisoare în cadrul unui proiect important. Tot încercam eu cu mintea mea, însă eram sigur că numai un Om în care cred cu adevărat poate să mă ajute. I-am cerut Părintelui Arsenie şi în câteva secunde mi-a zis. Aşa a rămas cuvântul, cum trebuia, şi aşa l-a trimis dânsul. Era pentru un proiect cultural în străinătate.

 
 

Profesoara de microbiologie

M-am născut musulman şi am făcut facultatea de medicină în Iaşi. Nu ştiam nimic de creştinism, doar ceva vag despre Iisus şi Maria, oricum respectam credinţa celorlalţi, însă nu eram religios deloc.

În sesiunea de vară, eram peste măsură de stresat şi îngrijorat că nu reuşisem să învăţ tonele de cursuri de la microbiologie. Era un profesor spaima studenţilor, o bibliotecă de om, care pica tot ce mişca.

Plin de frică am început să învăţ, dar era foarte greu, ca o picătură în ocean. După vreo trei zile de învăţat pe rupte pot spune cu mâna pe inimă că nu ştiam nimic. Bacteriile se împleteau haotic în mintea mea, făceam confuzii grave, ce mai, eram terminat.

Într-o dimineaţă, cu două zile înainte de examen, am văzut câţiva prieteni de-ai mei români că pleacă. I-am întrebat: “Unde mergeţi? La o bere?” Ei au zis: “Nu, mergem la Sfânta Parascheva, la moaştele ei şi ne rugăm ca să luăm examenul.” “Cine-i asta, vreo profesoară de micro?” am întrebat eu. “Nu măi, e o sfântă. Hai şi tu că ajută, e cea mai bună fiinţă de pe pământ.”

Am mers mirat şi contrariat, am intrat în Biserica mare, unde nu a trebuit să mă descalţ, am ajuns la un baldachin frumos şi m-am rugat în felul meu: “Sfântă Parascheva, ordonează ideile în mintea mea. Vreau să fiu un doctor bun!”

După două zile, a urmat cumplitul examen. Zeci de studenţi ieşeau cu ochii în lacrimi de la acest tribunal. M-am dus şi eu, cu informaţii insuficiente. Când am ajuns acolo, mintea mea s-a liniştit, îmi aminteam perfect cursul, parcă era subliniat cu auriu, exact ceea ce mă întreba ştiam foarte bine.

Acum sunt căsătorit cu o româncă, cei doi băieţi i-am botezat creştini şi cred în ajutorul sfinţilor.

Youssuf

(Material preluat din cartea “Binefacerile Sfintei Cuvioasa Parascheva – Mărturii ale închinătorilor”, Edit. Doxologia, 2011, pag. 119-120)