RSS

Monthly Archives: February 2015

Căutând ajutor, l-am găsit pe… Sfântul Efrem!

Sunt în anul III de facultate, la Istorie. Nu sunt o persoană foarte religioasă, dar cred și mă rog în fiecare seară lui Dumnezeu și sfinţilor mei protectori: Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Efrem cel Nou descoperit recent. Le mai citesc câteodată și acatistele, mai ales în momentele grele ale vieții, în perioada examenelor, dar și în zile obișnuite.21

Am terminat cu bine această sesiune și cred că Dumnezeu, Tatăl Nostru Ceresc, împreună cu sfinții m-au ajutat. Am fost foarte stresat datorită examenelor din acest an, la care am luat la aproape toate doar 10, am și o medie foarte bună pentru bursă, dar credeam că nu mai scap de o restanță din anul II.

Simțeam că totul este fără de sfârșit, un coșmar care nu se mai termină. Nu înțelegeam de ce nu îl iau, ce se întâmplă, deoarece am învățat și nu este o materie care să îmi folosească, legat de specializarea mea.

Am citit acatistele acestor sfinţi, m-am rugat lui Dumnezeu, am fost şi la biserică. Intrând pe acest site, căutând ajutor la examene, l-am descoperit pe Sfântul Efrem din Grecia, un nou sfânt care a intrat în viața mea. Eu eram apropiat încă din liceu de Sfântul Ioan Rusul, însă credeam că și-a întors fața de la mine, m-a părăsit. Începusem să-mi pierd încrederea în el, dar Sfântul Ioan Rusul nu m-a uitat.

M-am rugat, şi după atâtea încercări, am luat şi examenul din anul ll. Mi-am dat seama că a fost o încercare de la Dumnezeu, pentru a-mi testa credința. Mă bucur și le mulțumesc sfinților. Voi merge la biserică să mulțumesc pentru tot ajutorul oferit și pentru notele foarte bune luate în această sesiune.

Sfinții ne ajută și sunt alături de noi. De câte ori îi chemăm, ei nu ne uită. Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Anonim, Cluj

 

Drumul prin sesiunea de restanţe a fost minunat!

VDark-Hedges-drum-copaci-Antrim-Irlanda02ă voi spune cum a fost tot drumul prin sesiunea de examene şi măriri. A fost minunat! Slavă Domnului!

Când ai multe de învăţat, cum le poţi reţine pe toate, pentru ca atunci când ajungi în faţa subiectelor, toată treaba să meargă ca pe roate? Am descoperit blogul acesta, iar aici am citit multe din minunile săvârşite de sfinţi. Acestea m-au făcut să mă gândesc: ce ar fi dacă aş cere şi eu ajutorul lor? Aşa am ajuns să îl cunosc pe Sfântul Efrem şi am început să mă rog lui cum au făcut şi ceilalţi. Mare bucurie a fost când am observat că nici nu a trecut mult timp şi mi-a venit în ajutor. Doar să îl chem şi era aici, ca şi cum mereu ar fi fost, doar să îi rostesc numele şi vine, se întoarce spre mine. 

M-am rugat şi Sfântului Serafim de Sarov, pe care l-am cunoscut prin intermediul unei agape, la care am participat. Ni s-au oferit spre final cărţi, iar eu am ales cartea ’’Scopul vieţii creştine’’.

Lângă mine, pe perioada studiului, au stat cărţi pline de har, precum ’’Pelerinul rus’’, care mereu mă liniştea când eram îngândurată şi îmi era frică. Când asupra mea se năpădeau îndoiala şi întrebările, aproape cădeam în deznădejde, dar această carte, doar deschizând-o, citind şi pătrunzând cuvintele cât mai adânc, mi-a dăruit răspunsuri la toate problemele, ba chiar mă umplea de bucurie şi optimism şi dorinţă să lupt corect. Mi-a dat încredere.

O altă carte este ’’Bucuriile credinţei’’, scrisă de Părintele Teofil Părăianu. Deşi nu am citit din ea în timpul sesiunii, ea a stat aproape de mine şi mi-a întărit credinţa în ajutorul Domnului de fiecare dată. Doar să Îl chemi şi vine!

În această sesiune am cunoscut încă un sfânt, Părintele Porfirie, care a lucrat şi el la sporirea memorării conţinuturilor şi înţelegerea lor pentru a face conexiuni. Mulţi sfinţi m-au ajutat, voiam şi eu să scriu despre ajutorul primit în această sesiune de examene, simţeam că trebuie să fac asta! Ieromonahul Hrisostom Filipescu, a contribuit la motivaţia mea, nu doar în sesiune, ci şi în viaţă, citindu-i blogul, unde, fiecare postare mă apropia mai mult de Dumnezeu.

Mereu îmi doream note mari, iar un 9 era o supărare! Însă în această sesiune am ajuns să apreciez un 9, să îmi modific modul de a privi lucrurile şi de a aprecia ajutorul Domnului! De multe ori nu Îl văd, de aceea sunt nemulţumită în prima fază, iar apoi e un drum lung până la acceptare!

Am săltat ca pickurile pe un grafic, de la ’’+’’ la ’’-’’ sau invers. Când am aflat că am luat 9 la un examen, ceva îmi spunea să lupt, pentru că pot să ajung la 10! Ştiam asta despre mine, ştiam că pot să ajung la 10, dar simţeam că nu am puterea necesară sau gândurile mele nu se îndreaptă spre acolo şi mai bine renunţ!

Apoi iar mă gândeam, dar totuşi… ce am greşit de am luat 9? A durat mult timp până m-am hotărât să îi trimit un mail profesoarei. Eram neliniştită şi îngândurată. Până la urma i-am scris un e-mail, dar răspunsul la el nu mai venea. Mai erau două zile în care să repet materia, pe care am uitat-o.

M-am speriat şi apoi am citit din ’’Pelerinul rus’’, care m-a liniştit. Am primit răspunsul nehotărârilor mele, anume că trebuia să mă pregătesc, cum pot, cu ajutorul Domnului. Dacă am o şansă la mărire, să profit de ea şi să fac lucrurile cum trebuie.

Am mers la biserică, iar după ce m-am întors a venit şi răspunsul din partea profesoarei, prin intermediul unui coleg: să vin la mărire. Mărturisesc că în tot timpul de dinainte nu am reuşit să învăţ foarte mult, doar primul curs, iar profesoara m-a chemat la mărire când eu am decis să nu mă mai duc. Astfel, a rămas o zi şi jumătate în care puteam să învăţ 10 cursuri. Slavă lui Dumnezeu că am reuşit să învăţ şi să repet totul, iar la examen m-a ajutat Domnul să rezolv cu bine toate subiectele. Când am văzut nota, am fost atât de fericită, nu credeam că ceea ce scrisesem la ultimul subiect, care era de imaginat o metodă pentru vindecarea unor forme de cancer, chiar era corect. Slavă lui Dumnezeu!

Urmează cea de a doua mărire, timp de studiu: o zi şi jumătate! M-am tot chinuit să învăţ, să înţeleg, era multă teorie, iar profesorul accepta doar formulările lui. L-am chemat în ajutor pe Sfântul Efrem, minunat ajutor! Mi-a sporit ritmul de învăţare, mi-a dat pricepere şi mi-a îmbunătăţit memoria, astfel că unele lecţii le mai aveam în minte şi a fost mai uşor să le parcurg.

Am reuşit să particip şi la discuţiile cu tinerii de la Bisericuţa din campusul Hasdeu, care mi-au adus linişte, iar apoi m-am întors la învăţat. Aveam o teamă pentru că nu am reuşit să repet materia înainte de examen. Cum am ajuns la facultate, colegii mei repetau şi aşa m-am alăturat grupului şi ne-am învăţat unii pe alţii, recapitulând noţiunile mai dificile. Subiectul de examen a fost o combinaţie a celor două subiecte din sesiune, iar cu ajutorul Domnului şi sfinţilor menţionaţi, am reuşit să rezolv cu bine toate întrebările. Aveam încredere că Sfântul Efrem e alături de mine şi mă ajută! Şi aşa a fost. Dacă eu nu am avut încredere în mine, Sfântul Efrem a avut!

Ultima mărire. Nici nu ştiam dacă să merg sau să o las aşa la 9, mai ales în urma mesajului primit de la doamna profesoară: ’’Sper că nu aveţi nemulţumiri!’’. Am luat decizia pe ultimul moment, Dumnezeu mi-a trimis în cale răspunsul printr-un prieten întâlnit spontan pe autobuz, care mi-a zis să merg, că e şansa mea şi nu pierd nimic dacă încerc.

Aveam o noapte în care puteam repeta totul, am învăţat de la 12 la 2-3, am reuşit să înţeleg noţiunile, doar că nu îmi reuşea partea practică, deoarece la acest examen era şi o astfel de parte. Partea practică implica lucrarea în mai multe programe bio-informatice. Nu îmi aminteam toţi paşii care trebuiau parcurşi până la obţinerea rezultatului. Mi-am pus toată nădejdea în Sfântul Efrem că mă va ajuta.

Subiectul a constat doar din partea practică. Am reluat paşii de mai multe ori, până la urmă am ajuns la un rezultat. Doamna profesoară ne-a lăsat să ne ajutăm unii pe alţii şi astfel ajutorul a venit de la Dumnezeu prin oameni. Am primit 10 toţi cei care am fost la mărire. Slavă lui Dumnezeu!

Fiecare notă şi proces de obţinere a notei le datorez Domnului! Slavă ţie, Doamne, slavă ţie!

Mulţumesc că am reuşit să scriu mărturia mea despre drumul minunat alături de Tine!

A., Cluj-Napoca

 

M-a ajutat să iau cât i-am cerut

Aș vrea să dau și eu mărturie despre ajutorul pe care l-am primit din partea Sfântului Efrem cel Nou.

Despre acest sfânt am aflat în primul an de facultate, de la o tânără din ASCOR, care ne-a vorbit despre viața, pătimirea și minunile din zilele noastre ale Sfântului Efrem. De la început am prins drag de el și de multe ori îi ceream ajutorul la vremea examenelor și în momente de nevoie, fie pentru mine, fie pentru alții. L-am pomenit în rugăciuni doi ani de-a rândul alături de alți sfinți, fără să fi știut sau să fi citit mai multe despre minunile care le săvârșește acest Mare Mucenic al lui Hristos.

În ultimul an de facultate, prietena mea cea mai apropiată începuse să aibă mare râvnă către Sfântul Efrem și îl pomeneam de multe ori în discuțiile noastre, ca și cum am vorbi despre un prieten. Prin voia Bunului Dumnezeu, am început să mă rog cu mai multă credință sfântului și am simțit cum în multe situații am primit ajutor.

Sf%20Efrem%20cel%20Nou%201b[1]Îl rugam mult să mă ajute la examene, fiind ultima sesiune, iar eu eram destul de agitată pentru că nu apucasem să termin licența. Am avut o restanță la cel mai greu examen, din primul semestru și îmi era tare groază ca nu cumva să am restanță și în cel de-al doilea semestru și să nu pot intra în examenul de licență.

Se pare că Domnul voia să îmi arate ceva, așa că la sfârșitul sesiunii aveam restanță la ambele examene ale aceleiași materii, din primul și din al doilea semestru. Țin neapărat să pomenesc de faptul că această materie mi se părea inutilă și foarte greu de învățat. Exprimările dificile și materia greu de „digerat”, mă făceau să cred că nu voi reuși să termin cu bine acest an universitar. L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să-l lase pe sfântul Efrem să îmi vină în ajutor și să mă lumineze, să pot învăța. Sfântului Efrem îmi plângeam deseori necazul, crezând că ceea ce îmi este mie cu neputință, cu siguranță sfântului va fi cu putință.

Astfel, cu ajutorul colegei mele de apartament, am reușit să mă pregătesc pentru restanța din semestrul al doilea și să înțeleg cât de cât materia. La examen, am primit subiect din capitolul pe care l-am știut cel mai bine. Am fost sigură că Sfântul Efrem mi-a văzut durerea și pentru rugăciunile unor prieteni buni și pentru cele ale duhovnicului meu, s-a milostivit de mine neputincioasa și neștiutoarea.

Am uitat să amintesc că sunt o fire mai răutăcioasă și îl judecam aspru pe prietenul meu, care din cauza neputinței sale, avea câteva restanțe. Îl tot necăjeam, zicându-i că nu învață și din acest motiv nu promovează. Dar, după ce am avut și eu restanțe la materia la care simțeam că nu pot, nu că nu vreau să învăț, am înțeles că Domnul m-a smerit puțin prin eşecul la aceste examene.

Pentru restanța rămasă din primul semestru, simțeam că puterile m-au lăsat și că oricât mă străduiesc, nu voi putea să rețin nimic. Îmi doream să primesc un subiect la care să pot scrie chiar dacă nu aș fi citit materia respectivă și i-am cerut sfântului să mă ajute să iau nota minimă de promovare, adică 5.

Exact așa s-a întâmplat. Am primit subiect dintr-un capitol pe care nici măcar nu-l citisem și l-am rezolvat doar din amintirile din primul semestru. Sfântul ma ajutat să iau cât i-am cerut. Dacă din milostivirea Lui Dumnezeu am reușit să intru în examenul de licență, mai trebuia să termin lucrarea și să promovez examenul scris de licență.

Și ca să văd că nimic nu e întâmplător, sfântul Efrem a vrut să mă încredințeze de ajutorul său. Am primit în dar de la niște prieteni, cu ocazia absolvirii, cartea cu minuni ale sfântului Efrem cel Nou. După ce am citit cartea, eram așa de impresionată de pătimirea și minunile sfântului, încât i-am făgăduit ca la finalul acestui drum, o să dau și eu mărturie despre ajutorul pe care l-am primit. Citisem pe o pagină de internet că sfântul se pricepe și la calculatoare, dar mi se părea puțin exagerat. Aveam să mă conving și de acest lucru, când îmi pregăteam prezentarea pentru examenul oral de licență. Ajunsesem la ultimul slide al prezentării când calculatorul s-a blocat și nu răspundea la nicio comandă. Mi-am cerut iertare pentru necredința mea și l-am rugat pe sfântul să mă ajute și să nu mi se șteargă ceea ce scrisesem. După un mic test și un acatist către sfântul Efrem, calculatorul și-a revenit, iar prezentarea era intactă. Cu puțină osteneală și cu ajutor din partea Maicii Domnului, a sfântul Efrem cel Nou, a cuvioasei macii noastre Parascheva și a altor sfinți, am reușit să iau o notă foarte bună, care, pe mine, m-a surprins.

Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru grija ce mi-o poartă și pentru ajutor care mi-l oferă prin sfinții Lui mult iubiți. Minunea pe care a săvârșit-o sfântul meu drag Efrem, nu este una impresionantă, dar simt că m-a apropiat mai mult de Dumnezeu și că-L simt prezent în viața ea. Știu, simt, că Sfântul Efrem cel Nou este cel care a mijlocit pentru mine înaintea Dumnezeului nostru. Iar pe acest minunat mucenic, de care m-am lipit cu sufletul, îl cinstesc ca pe un prieten prezent în viața mea, fie în bucurie, fie în durere. Să mă ajute Domnul să nu uit niciodată ajutorul dat prin Sfântul Efrem cel Nou.

Nu-mi rămâne decât să cânt: „Minunat este Domnul întru Sfinții Lui !”

M., Cluj-Napoca 2014

 
Leave a comment

Posted by on 02/20/2015 in Sfântul Efrem cel Nou

 

Mi-am pus toate speranţele în Cei de Sus

1-dec-101Ultima sesiune, cea care abia s-a încheiat, a fost cea mai grea de până acum. Am avut multe emoţii, însă unul dintre examene mă speria cel mai tare, deoarece în fiecare an erau foarte mulţi studenţi restanţieri la această materie.

Pe lângă aceasta, am avut foarte puţin timp să învăţ pentru acest examen, iar în ultima seară eram cu adevărat speriată, nu îmi puteam imagina cum aş reuşi să îl trec. Mi-am pus toate speranţele în Cei de Sus. M-am rugat alături de mama mea sfinţilor, mai ales Sfântului Efrem şi am reuşit să iau examenul.

Multe sunt dăţile în care Sfântul Efrem m-a ajutat, însă voi mai preciza doar două. La o altă materie, am primit notă mică şi m-am rugat, iar cu ajutor de sus am putut să îmi măresc nota.

De asemenea, când prietenul meu care era şi el în sesiune, a avut examen la cea mai grea materie, m-am rugat Sfântului Efrem pentru el. Când s-au anunţat verbal notele, a aflat că nu a trecut şi se îndrepta spre ieşire. Apoi, cineva l-a chemat inapoi. Profesorul s-a scuzat deoarece greşise, căci pe listă, el avea notă de trecere.

Mulţumiri sfinţilor şi milei Lui Dumnezeu !

Ioana Nicolae

 
Leave a comment

Posted by on 02/18/2015 in Sfântul Efrem cel Nou

 

M-am rugat celor doi sfinţi şi ei nu m-au lăsat

indexO să vă povestesc și eu despre o întâmplare ce mi-a readus credința în Dumnezeu. Am avut momentele mele de rătăcire în care am lăsat deoparte credința, uitând să mă mai rog sau să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce am.

De curând, am avut un examen foarte greu la care trebuia să iau o notă mare pentru că era materia la care îmi făceam licența și domnul profesor ne impusese o anumită notă, ce reprezenta condiția ca dânsul să ne fie în continuare profesor coordonator.

Presiune multă, materie grea, examen dificil, dorința de a nu dezamăgi, toate astea s-au strâns și m-au făcut să-mi pierd foarte mult încrederea în mine.

Am găsit acest blog întâmplător, însă recunosc că mi-a fost mare alinare. M-am uitat peste toate postările și am început, astfel, să citesc și eu Acatistul Sfântului Efrem cel Nou, Acatistul Părintelui Arsenie Boca și Acatistul Sfântului Duh. M-am simțit mult mai liniștită și am putut reține mult mai ușor ceea ce aveam de învățat.

În ziua examenului m-am rugat celor doi sfinți și ei nu m-au lăsat: mi-a picat subiecte pe care le știam (la un subiect chiar citisem înainte de examen ceea ce aveam de scris) însă nu am apucat să scriu tot. Panica s-a instalat din nou, pentru că nu eram sigură că am rezolvat corect ceea ce scrisesem, însă credința mea a rămas. Am continuat să citesc acatistele și să mă rog să fie totul bine.

Peste câteva zile, o colegă mă anunță că s-au afișat notele. În primă fază, nici nu am vrut să mă uit. Însă, surpriză, nota mea era… 9. Nu mă așteptam deloc să iau această notă și mai că mi-au dat lacrimile în ochi.

Și ca să nu mai zic că înaintea aflării notei de la examen, mi-am susținut examenul auto (proba teoretică) și am avut “noroc” (pronia dumnezeiască mai bine zis) să-mi pice câteva întrebări pe care le făcusem și astfel l-am trecut cu brio, deși nu eram așa sigură pe mine.

De atunci, am continuat să mă rog Sfântului Efrem și să-i mulțumesc pentru ajutorul acordat. Oricând aveți vreo supărare, un necaz, sau vreți puțină încredere în voi, credința în Dumnezeu este răspunsul. Ea ne salvează, dându-ne puterea să mergem înainte.

D., București

 

Voi reuşi cu ajutorul sfinţilor

1269514437_82912970_1-fotografii-de-colectia-biblioteca-adevarul-100-de-carti-pe-care-trebuie-sa-le-ai-300x200Astăzi am fost din nou ajutată de Sfântul Anton, Sfântul Efrem cel Nou și de Maica Domnului și am reușit să trec de cel mai greu examen pe care l-am avut de susținut sesiunea asta.

A fost foarte mult de învățat și eram convinsă că numai cu ajutorul sfinților voi reuși să trec, fiindcă erau destule subiecte pe care nici măcar nu am apucat să le citesc. Ar fi fost imposibil să nu primesc și ceva ce nu știam deloc. Dar am primit ceea ce am învățat și am reușit să trec atât de proba teoretică, cât și de cea scrisă.

Le mulțumesc enorm acestor sfinți şi Maicii Domnului și vă îndemn și pe voi să vă rugați și să aveți încredere, căci veți primi negreșit ajutor.

A. C., București

 

Note foarte mari… unele chiar pe nemeritate

Din bunăvoinţa sfinţilor am ajuns în primul an de facultate şi în prima sesiune. Teribilă sesiune! Foarte mult de învăţat şi la fel de puţin somn. Până acum am luat toate examenele cu note foarte mari… unele chiar pe nemeritate. Acum mai am unul şi termin. Dacă Dumnezeu va fi binevoitor să îmi ajute, totul va fi bine.

De menţionat sunt sfinţii ce au contribuit la marile realizări, cu nicio notă sub 8 la examene. Le sunt recunoscătoare Sfântului Efrem, Sfântului Antonie cel Mare, Sfântului Nectarie şi mai ales Sfintei Fecioare Maria, care s-a rugat Fiului ei pentru mine.

Lucru mai la îndemână decât rugăciunea nu există. Rugaţi-va dragii mei şi totul va fi bine!

Mihaela
asteptare