RSS

Monthly Archives: October 2015

Image

Am luat exemplul şi ne-am rugat

În toamna anului trecut am luat o hotărâre chiar după ce am venit de la Mănăstirea Radu Vodă, unde m-am rugat Sfântului Nectarie. Acesta m-a luminat într-un mod cu totul neaşteptat că trebuie să schimb şcoala fetei celei mari.

În curând am aflat că este greu să găsesc şcoala potrivită (fata mea este şi foarte emotivă). Atunci am scris un pomelnic în limba engleză pe care l-am trimis la Mănăstirea Sfântului Nectarie din insula Eghina din Grecia, în care am cerut ajutor sfântului să ne lumineze direcţia în care să mergem.

Ajutorul a venit repede şi am găsit şcoala potrivită. Ulterior însă, ne-am izbit de alte bariere, printre care faptul că trebuia să dea un examen. S-a pregatit şi cu o lună înainte a dat un test de verificare. În urma acestuia, am aflat că nivelul cunoştinţelor era insuficient pentru a promova examenul, aşa că a început să studieze mai intens.

imagesÎn acea perioadă am citit despre minunile făcute de Sfântul Efrem cel Nou celor ce dau examene şi am descoperit o mărturie a unei persoane care a precedat astfel: a citit seara, înainte de examen Acatistul Acoperământului Maicii Domnului şi Acatistul Sfântului Efrem cel Nou, iar dimineaţa Paraclisul Maicii Domnului şi Acatistul Sfântului Efrem cel Nou. Am încercat şi eu şi fata mea aşa înainte de examen.

În timp ce aşteptam să iasă din examen, stând în spatele şcolii, am observat prin jaluzelele trase ale secretariatului două icoane mari care parcă mă priveau. Erau icoana Maicii Domnului şi icoana Sfântului Efrem cel Nou!

După două zile am aflat că a luat examenul, în ciuda faptului că nu fusese deloc uşor.

Mulţumim Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Sfântului Nectarie, Sfântului Efrem cel Nou, Părintelui Arsenie Boca, Sfântului Mina, Părintelui Ilie Lăcătuşul, Sfântului Nicolae, Sfântului Spiridon pentru tot ajutorul şi dragostea lor!

A. H., Bucureşti

Advertisements
 
Image

Rugăciunea mi-a dat putere

Ajungând din întâmplare pe acest site, m-am bucurat să citesc poveştile altor tineri ca mine, care au primit ajutorul Domnului, a Maicii Domnului, dar şi al sfinţilor. M-am simţit oarecum datoare de a împărtăşi şi eu cu alţi tineri ceea ce mi s-a întâmplat.11986922_839328946180919_1098359299789824301_n

Chiar atunci când examenul de Bacalaureat bătea la uşă. am trecut prin nişte probleme de familie (părinţii mei au divorţat, prietenul meu s-a despărţit de mine), iar eu nu mă puteam concentra să învăţ. Însă, Dumnezeu a îngăduit să întâlnesc la biserică o femeie deosebită care m-a îndrumat să mă rog Maicii Domnului (a cărui nume îl port), Sfântului Nicolae, Sfântului Efrem, Sfântului Nectarie, Părintelui Arsenie Boca şi să merg la spovedit.

Eu am fost dusă de mică la biserică, obişnuiam să ţin posturile de peste an, să mă spovedesc, dar nu aveam un program de rugăciune şi nu puteam să spun duhovnicului ce am pe suflet. Îi spuneam păcatele ce le săvârşeam şi cam atât.

Din momentul în care am început să mă rog şi acasă, simţeam că cineva acolo Sus chiar mă iubeşte. Am avut putere să învăţ, astfel am trecut cu brio peste examenul de bacalaureat. Eu m-am rugat să iau măcar nota de trecere deoarece eram la profil mate-info şi era destul de greu, însă am promovat chiar cu o notă foarte mare! Am intrat şi la o facultate din Sibiu, ceea ce nici nu visam…

La facultate am întâmpinat greutatea exemenelor şi a pretenţiilor profesorilor şi dorul de casă care accentua şi mai mult suferinţa, însă Dumnzeu m-a îndrumat să merg la Capela Facultăţii de Teologie din Sibiu şi să găsesc liniştea şi sprijinul de care aveam nevoie să trec şi peste această încercare.

Rugându-mă şi încredinţându-mi viaţa lui Dumnezeu, am avut parte de bucurii nedescrise, la care eu nici măcar nu visam. Una dintre ele este faptul că părinţii mei au început să comunice! Hristos în mijlocul nostru!

D.M.

 
Image

Cu un prieten drag în barcă

Salut! Sunt Timea, studentă în anul III la medicină și vreau să vorbesc cu voi, oameni dragi. Vreau să vă împărtășesc bucuria de a fi ascultată când mi se revarsă tristețea și grijile, de a fi înțeleasă când nici nu știu să exprim ce simt și de a fi ajutată necondiționat. Este vorba de un prieten care a consimțit să îmi fie alături pe drumul vieții, chiar dacă zi de zi îmi dau mai mult și mai mult seama că nu îl merit.

Acest prieten este Sfântul Efrem cel Nou, care mi s-a descoperit așa cum ți se descoperă o persoană palpabilă: la început l-am văzut (am văzut mărturii ale minunilor sale), apoi m-a salutat (am primit trei cărți despre el, din trei surse diferite), apoi am intrat în vorbă (am început să citesc despre el din ce în ce mai mult), ne-am cunoscut și de atunci încercăm să ne întărim prietenia (mă rog lui, iar el e un ajutor grabnic mereu când am nevoie).

În al doilea semestru din al II-lea mlife_of_pi__render_wallpaper__by_abdelrahman-d6q1na5eu an, ajutorul lui a fost evident pentru mine. M-am încredințat ajutorului său și l-am rugat să fie alături de mine în luna aceea stresantă a sesiunii. M-a schimbat radical. Nu e deloc ușor la medicină, nici măcar să iei nota 5 uneori, dar eu încercam să le fac pe toate bine și în celelalte sesiuni fusesem extraordinar de stresată, speriată și demoralizată, la limita depresiei.

Acum eram calmă, în sufletul meu era o liniște și o pace desăvârșită. Mereu când mintea mea începea să se agite, ceva din interior spunea că totul va fi bine. Am trecut de sesiune ca o bărcuță pe o mare liniștită și am terminat cu media 10 fix. Acesta Sfântul Efrem a fost, nu eu am fost, vă spun eu. Și o voi spune oricui.

De asemenea, m-am rugat lui pentru un coleg care avea o mulțime de restanțe și deja picase din nou două din ele. Rugăciunea făcută din iubire pentru aproapele este cea mai primită și asta s-a văzut foarte clar. Din ziua în care am început să mă rog sfântului pentru colegul meu, și-a trecut FIECARE restanță, reușind să treacă anul. E mare lucru și mari sunt minunile înfăptuite de Sfinții lui Dumnezeu!

N-o să vă plictisesc spunându-vă că mi-a reparat tableta, că îmi aduce în casă pace amuțindu-i pe părinții mei când se ceartă sau că simt prezența lui liniștitoare în momentele cele mai importante din viața mea, dar vă spun că Sfântul Efrem cel Nou cu adevărat Sfânt este și ne iubește nespus. Nici măcar una dintre rugămințile pe care i le-am încredințat nu a rămas fără răspuns.

Dragii mei, când nu mai vedeți nicio speranță, măcar atunci, rugați-vă Sfântului Efrem cel Nou. Vă îmbrățișez și sper ca cele spuse aici să vă fie spre folos sufletesc și spre cât mai multe examene trecute, spre lauda veșnică a Sfântului Efrem și a lui Dumnezeu!

Timea B., 21 ani, Cluj-Napoca

 
Leave a comment

Posted by on 10/09/2015 in Sfântul Efrem cel Nou