Maica Domnului mi-a venit în ajutor la susținerea celui mai important examen de până acum

Doresc să mărturisesc și eu minunea făcută de Maica Domnului nostru Iisus Hristos, care prin milostivirea, dragostea și răbdarea ei nesfârșită a mijlocit pentru mine, păcătoasa, într-un moment de cumpănă al vieții mele. 

Anul acesta m-am pregătit temeinic pentru susținerea unui examen riguros, care avea să-mi deschidă calea spre profesia pe care mi-o doream, pentru a cărei clădire muncisem în ultimii ani și anume cea de avocat.

Eram conștientă de dificultatea examenului, însă aveam perioade în care mă cuprindea o deznădejde de nedescris, care-mi curma și ultima fărâmă de speranță spre reușită, deși, așa cum menționasem, acordam foarte multă seriozitate pregătirii mele, cumulată cu eforturi concentrate în cinci luni intensive de studiu.

Cu toate acestea, în luna susținerii examenului m-am simțit mai nesigură ca niciodată. Drept urmare, am început să merg de câte ori puteam la biserică, să ascult predica, să mă încarc spiritual și să continui să învăț. Alocam pregătirii un interval de 10-12 ore/zi, dar în ultima săptămână îmi făcusem un obicei, pauza mea de deconectare cum o numeam eu, citind Acoperământul Maicii Domnului, Acatistul „Bucuria tuturor celor necăjiți”, iar în ultimele zile rosteam de trei ori pe zi Paraclisul. 

Am început să simt, având continuitate în rugăciune, o pace care-mi umplea sufletul, care mă liniștea în acele câteva minute, chiar dacă după ce încheiam ziua grijile, frica de eșec și cea de necunoscut și lipsă a direcției în eventualitatea nepromovării examenului mă năpădeau. Am promis Maicii că dacă voi reuși, precum și dacă această cale este spre folosul meu, am să mărturisesc, la fel cum am procedat și în trecut, primind ajutor tot de la Fecioara Maria. De asemenea am promis că voi merge la mănăstire și voi da acatist. 

Maica Domnului mi-a încercat credința, vrând să descopăr că inclusiv atunci când nu se mai poate face, teoretic nimic, iar speranța în oameni se năruiește, Dumnezeu ne ascultă și așază, după voia Lui toată lucrarea Sa. 

În dimineața examenului am citit liniștită Paraclisul și am pornit foarte încrezătoare spre facultatea unde aveam să petrec cele 4 ore, care aveau să-mi decidă viitorul. Subiectele mi s-au părut accesibile, fiind pregătită aveam să rezolv suficiente spețe necesare promovării. Pe parcursul celor 4 ore mă rugam constant Măicuței să-mi lumineze mintea, astfel încât să pot da răspunsuri corecte. Am părăsit sala la fel de încrezătoare, însă toată nădejdea mi s-a năruit când am consultat baremul de rezolvare al grilei, constatând că sunt la depărtare de un răspuns corect pentru a dobândi calitatea de avocat. Mai mult decât atât, disperarea mi-a inundat trupul când am constatat evidenta eroare și neconcordanță cu legea a câtorva dintre întrebări.

Eram conștientă că totul s-a terminat, că nu voi mai putea face nimic, că acei membri ai comisiei de examinare, cunoscând precedentul, nu vor accepta niciodată propria greșeală, corectând acele subiecte. Am conchis totuși să depun contestație, dar efectiv nu mai aveam nicio speranță. Vineri susținusem examenul, iar marți avea să fie publicat procesul verbal de soluționare a contestațiilor. Acel sfârșit de săptămână a fost crunt pentru mine. Nu am reușit să îmi revin, plângeam foarte mult, având gânduri pe care aș dori acum să le dau uitării. Chiar am cutezat să mă revolt și să întreb, în naivitatea mea, de ce efortul meu a rămas fără răspuns, insistând în rugăciune…

În ziua următoare am depus contestația, după care am plecat la mănăstirea Cernica, lângă București, unde, cu ultima putere, printre lacrimi m-am rugat la icoana Maicii Domnului să facă o minune cu mine, dacă asta este ceea ce trebuie să fac. Nu puteam păși fără să nu am ochii înlăcrimați. Mergeam abătută, cu capul în pământ. 

Am dat acatist pentru înțelepciune și ajutor în găsirea unei direcții, oricare ar fi aceasta… Mă rugam și îmi aduceam aminte de acel stih din Paraclis „Și nu ne încredința pe noi ajutorului omenesc…”

În ziua în care aveam să aflu rezultatul contestațiilor am fost puțin mai pozitivă, deși eram absolut convinsă că nu se va schimba nimic, ba chiar începusem să iau în calcul alte variante și să-mi depun CV-ul pentru angajare. 

La ora 21 nu mi-a venit a crede când am deschis pagina de internet vizualizând acel proces verbal, observând ca s-a admis mult mai mult decât contestasem eu… dublu față de așteptările mele. 

M-am bucurat enorm. Măicuța Domnului a mijlocit pentru mine, chiar atunci când eu nu îmi mai puneam speranța în bunăvoința acelor oameni de a accepta propria greșeală. Ea a lucrat prin ei și astfel mi-a mai demonstrat încă o dată că toate câte le voiește sunt cu putință, exact precum citisem în Paraclis. Dumnezeu lucrează prin oameni și aude o inimă urgisită și orice glas deznădăjduit. Recunoscătoare îi sunt în veci și slavă îi aduc. Mâhnită sunt totodată asupra faptului că ne rugăm cu atâta ardoare Maicii și Fiului său doar atunci când avem cea mai mare nevoie, iar ulterior uităm făgăduințele, uităm inclusiv uneori să mulțumim cu inimă curată… dar ea, precum o mamă, ne ia sub acoperământul ei și ne liniștește cu nemăsurata ei dragoste și pace.

Slavă ție, Maică, întru toți vecii! 

A. R., Cluj

Advertisements

 

Am simțit puterea rugăciunilor

Ca un simbol de recunoștință și mulțumire a îndelungii răbdări pe care Maica Domnului și Sfântul Efrem cel Nou au avut-o cu mine, nevrednica, țin să dau această scurtă mărturie, deși, spre rușinea mea, am întârziat scrierea ei.

Sunt studentă la Medicină Dentară în anul V. De curând, cu ajutorul lui Dumnezeu. Anul trecut universitar nu a fost chiar cel mai fericit pentru familia noastră. În iarnă imediat, la 3 zile după înmormântarea bunicii mele, am început sesiunea, iar cu ajutorul rugăciunilor am reușit să rămân integralistă.

În sesiunea de vară, cu mila lui Dumnezeu, am luat note și mai mari. Am simțit puterea rugăciunilor mai ales la ultimul examen, la protetică dentară. Obosită fiind, simțeam că nu mai pot asimila informațiile așa cum se cuvine. Printr-o minune, au venit la examen subiectele pe care le știam cel mai bine și, deși nu m-aș fi așteptat, lucrarea mea a fost notată cu 10. De asemenea, la pedodonție m-am înscris la mărire unde, deși profesorii erau foarte exigenți, mi-au notat lucrarea cu 10.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

D.

 

Sfinții se smeresc și dau un ajutor atât de delicat

Am simțit ajutorul sfinților de-a lungul vieții. Nu au fost lucruri mari și spectaculoase poate pentru cei din jur, dar pentru mine a fost clar că acele lucruri nu erau pure întâmplări sau coincidențe care mă scoteau dintr-o situație aparent fără ieșire.

Așa au trecut studiile, cu examene la care s-a „întâmplat” să vorbesc cu o colegă despre ce subiect i-a picat ei și apoi – surpriză! – să îmi cadă și mie același subiect, despre care n-aș fi știut să scriu mare lucru dacă nu aș fi discutat despre cum l-a rezolvat colega. Sau un examen la care pur și simplu nu aveam idee cum să rezolv o problemă, dar absolut nicio idee, și mi-am amintit să înalț doar un gând spre Dumnezeu. N-a fost nimic lung și elaborat, nu mult mai mult de un „Doamne ajuta-mă” și apoi mi-a venit o idee pe care urmând-o am reușit să iau 10 la proba respectivă.

Aceste exemple sunt poate mai clare, dar au fost atâtea situații în care din perfecționism sau lene am amânat un proiect până în ultimul moment. Faptul că am reușit să termin apoi acele proiecte foarte mari, de un semestru întreg, într-o zi sau două, și să iau și note mari nu e în nici un caz meritul meu. Așa cum au mai scris și alții aici, simțeam cum îmi veneau ideile una după alta, cum multe probleme sau erori care ar fi trebuit să apară pur și simplu nu apăreau.

Și uite așa am ajuns la doctorat. Am avut probleme să găsesc un subiect care să îmi placă și mie, și profesorului coordonator. La un moment dat mi se părea chiar imposibil să găsesc ceva care să ne împace pe amândoi. Și, totuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, am găsit o temă care era perfectă și pentru mine și pentru profesor… mai că nu-mi venea să cred cum de nu mă gândisem la aceasta până atunci, părea atât de naturală și de evidentă! Ca să nu lungesc și mai mult povestea, am să sar direct la momentul de după ce mi-am depus lucrarea de doctorat.

Și pregătindu-mă pentru susținere, am descoperit cu groază câteva greșeli! Nu greșeli care să îmi anuleze contribuțiile – le-aș fi putut corecta în varianta finală pe care trebuia să o public după susținere. În mintea mea îi vedeam deja pe profesori punând la îndoială cunoștințele mele în domeniu datorită faptului că am putut face aceste greșeli. În plus, unul dintre profesorii din comisie era cunoscut ca foarte strict; mă temusem toți anii de doctorat să nu îl am în comisie, nimeni de la coordonatorul meu nu îl avusese în comisie… și iată că a ajuns taman la mine! M-am panicat, mai ales că domeniul lui era cumva o altă perspectivă, oferea un alt mod de rezolvare al unor probleme față de domeniul pe care mă axasem eu. Nu știam foarte bine domeniul lui și acum nu aveam nici timp să învăț! Tot încercasem să mă familiarizez cu domeniul lui în anii de doctorat și pur și simplu nu am reușit: nu găseam resurse, mă apucam și mă lăsam etc. Aceste două aspecte, greșelile și necunoașterea acestui domeniu, m-au făcut să mă panichez total, să mă întreb dacă pot pica susținerea sau să mă tem că voi fi pusă să corectez greșelile și apoi să îmi mai susțin teza o dată.

M-am rugat mai multor sfinți, mai întâi Maicii Domnului, dar și Sfântului Nicolae, Sfântului Arhanghel Gavriil, Sfântului Efrem, Sfântului Nectarie, Sfintei Parascheva, Sfinților Trei Ierarhi, Sfintei Ecaterina, Sfântului Ioan Maximovici, Sfintei Irina (care mă mai ajutase și în altă situație ca cineva să nu observe un anumit lucru – deci speram să mă ajute și acum să nu fie observate greșelile mele și să le pot corecta eu după susținere), Sfinților Montanus și Maxima (prăznuiți de ziua mea) și altora…

Și așa a venit ziua mult temută. Eu de obicei am probleme să mă încadrez în timp: ori termin mult prea devreme ori prea târziu, dar acum m-am încadrat bine și am reușit să îmi controlez emoțiile (de obicei la prezentări vorbesc foarte repede și nervos). Susținerea a trecut foarte repede, întrebările membrilor comisiei au fost foarte rezonabile, mai puțin ale profesorului de care mă temeam. Totuși, a fost mult mai puțin rău decât mă așteptam și au fost discuții în principiu de teorie. Nu a remarcat nimeni greșelile de care mă temeam! Dar cea mai mare surpriză a fost calmul meu în tot timpul acesta. La sfârșit pur și simplu nu simțeam că trecusem prin prezentare și susținere. Evident, înainte să public teza am corectat toate greșelile depistate, cu foarte multă recunoștință că am putut să o fac în liniște și fără a fi făcută de rușine în fața comisiei.

Scriind acum, mi-am dat seama că poate, din afară, ajutorul nu se vede prea bine, dar cred că așa sunt multe minuni mai mici pe care le trăim. Sfinții se smeresc și dau un ajutor atât de delicat încât ai putea zice: „ei, s-a întâmplat!” sau „ai reușit și tu să te aduni că era o zi importantă!” Dar eu știu că nu am reușit asta prin puterile mele.

Și legat de asta mai am o mărturie, deși nu legată de examene. Eu am avut probleme foarte serioase cu tranzitul, trebuia să iau laxative, în cantități din ce în ce mai mari. Așa am ajuns să depășesc și normele recomandate de pe prospect și tot aveam zile întregi în care nimic nu ajuta și ajungeam să deznădăjduiesc.

Și așa am ajuns să-l rog pe Sfântul Efrem, care m-a ajutat foarte delicat. Mai întâi m-a ajutat să găsesc o alternativă naturistă „ușoară” care a funcționat. Deci fără ajutorul lui nu aș fi avut nicio șansă să trec de la un laxativ tare puternic la unul foarte slab. Și apoi după ceva timp a trebuit să călătoresc în Japonia. În primul rând, petrecând noaptea pe avion oricum digestia era dată peste cap, apoi la sosire primele mese au fost pe bază de orez. În plus n-am apucat să iau nici laxativele mai ușoare. Deci logic ar fi fost să am probleme mari. Dar nu, Sfântul Efrem mi-a ajutat și totul a decurs foarte bine – și nu numai atât, de atunci nu a mai trebuit să iau laxative (decât când și când, într-o situație specială, dar nu constant)!

Văd că m-am lungit la vorbă. Acum la final dacă aș putea să dau un sfat celor înainte de examene, ar fi: nu vă rugați doar voi, cereți rugăciunile părintelui duhovnic, ale părinților, ale prietenilor! 

Cu drag, Gabriela

 

 

Luminătorul celor care învaţă

Pe 30 iulie 2017 am ajuns pentru prima dată la Mănăstirea Sfinții Dionisie și Efrem cel Nou, sat Târgușor (Constanța), dată la care este prăznuită Sfânta Irina Hrisovalantou. Tot la această dată se obișnuiește să se binecuvânteze mere, care mai apoi sunt împărțite credincioșilor.

Comoara neprețuită a mănăstirii însă sunt sfintele moaște și veșminte ale Sfântului Efrem cel Nou. Aici am aflat de minunile Sfintei Irina și ale Sfântului Efrem cel Nou, cărora am început să ne rugăm pentru nevoile noastre sufletești și lumești.

Am început să cerem ajutor pentru sporul minții, înțelepciune şi ajutor la examenul pe care fiica noastră urma să-l susțină în această vară. Ne-am rugat împreună şi deși a susținut un examen greu (primirea în profesie – avocat), acesta a fost promovat cu succes.

Sufletele noastre s-au umplut de bucurie, iar cuvintele sunt prea puține pentru a exprima mulțumirea şi recunoștința față de Sfânta Treime pentru că a ascultat cererile noastre prin intermediul Sfintei Fecioare Maria, Sfântului Efrem cel Nou, Sfintei Irina, Sfântului Mina şi Sfintei Parascheva a căror mijlocire am cerut-o.

Mulțumim şi suntem recunoscători Sfintei Fecioare Maria, Sfântului Efrem cel Nou şi tuturor Sfinților Părinților noștri că ne-au mai ajutat şi ne-au mai ascultat odată rugăciunile!

Mihaela C., Constanța

 

Nimic nu este întâmplător

Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfântului Efrem cel Nou, Cuvioasei Parascheva și tuturor sfinților care m-au ajutat să trec de acest an dificil și să intru la facultate.

În acest an am susținut examenul de bacalaureat pentru care am avut multe emoții, deoarece mă pregăteam în paralel și pentru admiterea la UMF. Mă pregătisem constant tot anul pentru materiile de bacalaureat, dar pe final, când trebuia să mă pregătesc mai mult pentru BAC, mă pregătisem mai mult pentru admitere și de aceea am început să intru puțin în panică, simțind că nu mai știam nimic. Ultima săptămână înainte de BAC am petrecut-o învățând mai mult pentru română și lucrând la celelalte materii alese pentru proba de BAC, dar nu am neglijat pregătirea pentru admitere, deoarece intrarea la facultate în acest an era ceea ce îmi doream cel mai mult.

În dimineața primei probe de bacalaureat am citit acatistul Sfântului Efrem cel Nou, „Luminătorul celor care învață sau au de trecut examene ori încercări” și am plecat spre liceu liniștită și cu nădejdea în Dumnezeu și sfinții Săi că nu mă vor lăsa la greu. La partea a treia a căzut exact ce știam cel mai bine, reușind să obțin o notă peste 9. Și la celelalte probe ajutorul nu a întârziat să apară, reușind în final să obțin o medie peste 9, exact cât aveam nevoie pentru media de admitere.

Deoarece admiterea la UMF era cel mai important examen pe care l-am susținut până acum, citisem acatistul Sfântului Efrem cel Nou în fiecare seară până în dimineața examenului. Am rugat-o, de asemenea și pe Cuvioasa Parascheva să mă ajute, închinându-mă și la sfintele moaște ale acesteia. M-am rugat cu credință să mă ajute să depășesc cu bine și această încercare. La examen a fost foarte bine, reușind să obțin nota 9, încadrându-mă la buget! Mare este Dumnezeu alături de sfinții Săi care nu m-au lăsat! Mi-am pus nădejdea în ei și nu m-au lăsat la greu!

Și, cum nimic nu este întâmplător, cu rugăciuni către Sfântul Efrem, la gazda unde am stat pe parcursul examenului se eliberase un loc, reușind astfel să îmi găsesc și cazare. Cât de minunat lucrează sfinții lui Dumnezeu!

Puneți-vă nădejdea în Dumnezeu, faceți rugăciuni din inimă către sfinții Săi și ajutorul va veni. Îți mulțumesc Sfinte Efrem cel Nou că mi-ai ascultat rugăciunile și că ești grabnic ajutător!   

Ana, Botoșani

 

Te voi ajuta să scrii licența!

Am tot citit pe blog mărturii despre ajutorul Sfântului Efrem cel Nou la licență și mereu îmi spuneam că va veni momentul în care voi adăuga și eu una.

Pentru studentul la Medicină, licența pare mai blândă, pentru că o comparăm cu rezidențiatul. Trăim sub impresia că o vom compune mai ușor, că o să luăm nota necesară pentru a trece la nivelul următor.

Disciplina la care m-am înscris nu era printre favoritele mele, am ajuns acolo într-o criză de timp și încurajată de alți colegi, pe același principiu al opțiunii ușoare, care să nu fure prea mult din orele necesare pentru învățat.

Nu aveam nicio tragere de inimă, tema nu îmi stimula interesul în niciun fel, dar auzeam acel: „Trebuie!” rostit de conștiința care nu voia să mă scutească de responsabilități.

Am început-o, cu mare greu, înainte cu două luni de predare, dar nu aveam nicio idee despre cum să o structurez. Scriam puțin, cu gândul doar la numărul minim de pagini din regulament, schimbam capitolele de la o zi la alta, iar la partea practică încă nu aveam demonstrația.

Îmi era teamă să nu fie respinsă și să nu modifice traseul vieții mele, așa că doar gândul la ea mă îngrozea. În consecință, eforturile depuse erau insuficiente, iar rezultatele întârziau.

Într-o seară, mi-am spus că nu se mai poate amâna așa și că trebuie să îmi impun să o termin, ca să am timp să o duc la corectat. Mi-am propus să dorm 3 ore, însă m-am trezit după o singură oră, cuprinsă de un entuziasm aparte. Mi-am zis că nu are rost să încerc să recuperez somnul pierdut și că ar fi mai bine să profit de acea energie nouă și să mă ocup de licență.

Cu pași mici, dar spre o direcție mai clară, am văzut cum tema mea prinde formă. Când simțeam vreun gând de îndoială, încercam să mă motivez citind unele dintre articolele optimiste sau încurajatoare, pe care le-am salvat tocmai pentru zile de tipul acela.

La un astfel de articol mă aflam când observ, în colțul drept, o reclamă (?) cu acatistul Sfântului Efrem cel Nou. M-am mai rugat lui, însă de data am simțit o mare bucurie și încredere când l-am văzut, de parcă ar fi vrut să îmi spună: „Eu te voi ajuta să scrii licența!”

La câteva ore după această întâmplare neobișnuită, eu reușeam să trimit profesorului coordonator prima versiune, învingându-mi rușinea legată de întârziere.

Răspunsul a fost amabil, dar mai aveam multe modificări de făcut. A urmat o săptămână grea, cu nopți scurte și tastat, în care încercam să respect indicațiile primite. Totuși, nu simțeam oboseala aproape deloc și reușeam să îmi păstrez și o stare sufletească bună.  

Licența mea a tot suferit schimbări până în seara dinaintea predării. Nu-mi venea să cred că o pot imprima, în sfârșit, m-am simțit foarte emoționată.

Depunerea licenței a fost o altă situație stresantă, pentru că verificările sunt stricte și oricând se poate strecura o greșeală care să facă imposibilă înscrierea la examen. Mulți colegi ieșeau stresați, fiind nevoiți să își retipărească lucrarea sau să caute profesorii îndrumători. 

Eu mai aveam nevoie de o aprobare, iar profesoara respectivă nu era prezentă în ziua aceea. Începeam să mă tem că voi rata înscrierea, știind că astfel de probleme nu sunt trecute cu vederea. În cel mai rău caz, mi-ar mai fi rămas 2-3 zile să o caut, cu teama că nu voi obține ultimele semnături.

M-am rugat Sfântului Efrem cu tot sufletul, spunându-mi că e imposibil să mă abandoneze acum, când el a fost cel care mi-a sprijinit orice pas (m-a ajutat să termin licența la timp, a lucrat prin intermediul oamenilor din jurul meu, care mi-au aranjat conținutul în pagină, deși erau grăbiți și ei).

Bucuria mea a fost că am avut doi îndrumători, și că unul dintre ei era prezent. Un profesor și-a asumat responsabilitatea pentru lucrarea mea, urmând ca al doilea să o semneze cu o zi mai târziu, la secretariat. Așa frumos a lucrat Dumnezeu, încât a sărit peste o regulă. 

Am depus-o la secretariat în timp util, chiar în ziua rezervată seriei mele și totul a decurs perfect. Nu aș fi reușit fără sprijinul ceresc, dar și al oamenilor trimiși de cer.

Sunt tare recunoscătoare Sfântului Efrem cel Nou; el și-a făcut simțită prezența la orice victorie sau problemă de-a mea. Într-adevăr, el e grabnic și mare ajutător al nostru!

A. S.

 

Primul an de Medicină Generală

Există o vorbă: „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în sac”. Încep astfel, pentru că totuși mie mi-a mai și „băgat în sac”. Deși nu meritam, Dumnezeu și Sfinții Săi m-au ajutat, milostivindu-se de mine, iar eu nu le pot mulțumi destul pentru tot ajutorul primit.

Am trecut peste primul an de facultate, la Medicină Generală, un an plin de examene, emoții, dar și foarte multe bucurii. Recunosc că deși am învățat, de multe ori am și lenevit și m-am trezit panicată, pe ultima sută de metri, că aș putea pica unele examene.

Vă pot spune cu mâna pe inimă: la fiecare dintre acestea am simțit ajutorul lui Dumnezeu… și au fost foarte multe situații! Ori îmi pica fix subiectul știut, ori profesorii erau mai îngăduitori… lucruri care par mărunte, dar cu siguranță nu pot fi atât de multe coincidențe. Înainte de fiecare examen, mergeam la mănăstire și mă rugam, promiteam mereu că nu voi mai ajunge într-o situație așa disperată, dar iar greșeam și iar ajungeam rușinată în fața Sfinților.

La examenul de anatomie, deși asistenta nu era deloc amabilă, tocmai pe mine m-a ajutat, încercând chiar să-mi facă semne (nu a mai făcut pentru nimeni așa ceva), iar eu m-am gândit că numai rugăciunea și faptul că am pus-o la acatiste a ajutat.

La un alt examen, citeam subiectele și efectiv nu îmi aminteam nimic. Am început să mă rog panicată să mă lumineze Dumnezeu și, chiar în timpul rugăciunii, o rază de soare și-a făcut loc la geam și a nimerit fix pe mine, în banca în care mă aflam. Cu adevărat m-a luminat Dumnezeu, căci nu-mi venea să cred ce notă bună am obținut! Nu pe meritul meu, ci doar cu ajutorul primit de la Dumnezeu.

La ultimul examen, deși mă străduiam, efectiv nu mai puteam învăța, deoarece obosisem, iar subiectele pe care le-am avut au fost dificile. M-am rugat să-l trec, totuși, pentru a putea merge la măriri. Îmi doream enorm doar să îl iau și m-am rugat foarte mult, iar datorită lui Dumnezeu și Sfinților Săi, am reușit să iau toate examenele și să fiu integralistă.

De multe ori, am luat note mai mari decât meritam sau am trecut la limită, balanța înclinându-se în favoarea mea. Deși nu aveam rugăciune multă și nici fapte bune, îndrăzneam totuși să le cer ajutorul de fiecare dată, având încredere că totul este posibil pentru Dumnezeu și pentru Sfinții Săi.

Vă îndemn să îndrăzniți să cereți, căci rugăciunea, fie ea cât de mică, dacă este din suflet, poate înclina balanța în favoarea voastră. Atunci când omul face un pas către Dumnezeu, Dumnezeu face 10 către om, venindu-i în ajutor. Doamne ajută și aveți încredere!

Mulțumiri Maicii Domnului, Sfântului Efrem cel Nou, Sfântului Nectarie, Sfântului Mina, Sfântului Gheorghe, Sfintei Parascheva, Sfintei Filofteia, Sfântului Haralambie, Sfântului Pantelimon, Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfintei Tecla.

D.