RSS

Category Archives: Cuvioasa Parascheva de la Iaşi

Image

Este cineva sus acolo care te ascultă

Aș dori să relatez și eu minunile pe care le-am trăit recent. Deși am primit de nenumărate ori ajutorul lui Dumnezeu (mai ales prin intermediul Sfintei Fecioare Maria), cumva în ultima perioadă mă simțeam distantă de Dumnezeu și mă rugam tot mai puțin. A urmat o perioadă dificilă pentru mine la master. Deși tot timpul am încredere în mine și știu că dacă mă pregătesc cum trebuie, o să obțin rezultatele dorite, cumva în aceasta perioadă mă simțeam obosită și pierdută. Am zis că este momentul să reiau legătura cu Dumnezeu, să mă descarc, să-i spun că mă simt neputincioasă. Am început să mă rog la Sfântul Efrem cel Nou, la Sfântul Nectarie și Sfântei Fecioara Maria. 

Primul lucru pe care l-am observat este că, deși până atunci coordonatoarea tezei mele de dizertație era mereu nemulțumită, a început să fie brusc extrem de indulgentă și înțelegătoare. Poate părea banal, dar până atunci părea imposibil să existe vreo șansă ca noi două să ajungem la un consens în legătură cu tema și structura lucrării mele (masterul îl fac în Olanda, unde profesorii sunt destul de stricți în ceea ce privește dizertația).

La primul examen din acea sesiune am întârziat, lucru care m-a stresat cumplit în timpul examenului. Mă tot uitam panicată la ceas că nu o să termin examenul (pentru care mă pregătisem destul de serios). Profesoara m-a lăsat să stau jumătate de oră în plus (deși eu întârziasem 10 minute). Am obținut o notă foarte bună. Țin să menționez că am susținut peste 50 de examene de-a lungul vieții și niciodată nu am mai întâlnit un profesor care să te lase jumătate de oră în plus (sau cât este nevoie ) ca să termini examenul.

La un alt examen, tocmai aflasem că nu se poate echivala (deși eram convinsă că nu va fi nevoie să îl dau). Am avut foarte puțin timp să mă pregătesc. Cu toate acestea, cam ce am citit am și avut la examen și nu am avut deloc probleme.

incredereVreau să relatez acest ajutor pe care l-am primit pentru că toate aceste mărturii pe care le-am citit pe blog mi-au amintit că Dumnezeu este acolo pentru noi, trebuie doar să ne rugăm. Este cel mai minunat sentiment, să știi că este cineva sus acolo care te ascultă și care te liniștește. Că poți să pasezi cuiva greutățile pe care le simți. Vreau să mulțumesc așadar, Sfântului Efrem cel Nou, Sfântului Nectarie, Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfintei Fecioare Maria (dar și sfinților care veghează asupra noastră și nici nu realizăm) pentru că se roagă pentru mine și mă protejează.

Totodată vreau să îmi cer scuze, că uneori uit acest lucru și nu mulțumesc suficient. Câteodată ne frustrăm dacă nu primim cele cerute în rugăciune și uităm însă că și noi trebuie să depunem efort! Îmi cer scuze pentru asta și vă mulțumesc că nu renunțați la mine!

Patricia, București

 

 

Advertisements
 
Image

La limită!

Mulţumesc  Sfintei Fecioare Maria, Sfântului Efrem cel Nou, Sfântului Nectarie, Sfintei Parascheva, Sfântului Luca al Crimeei, care mi-au dovedit că deşi sunt nedemnă de a primi ajutor, ei mi l-au oferit necontenit.

gkremos_718412459Acum o săptămână am avut cel mai greu examen al acestei sesiuni, de care mi-a fost extraordinar de frică şi m-am rugat să-l trec măcar. Şi într-adevăr, deşi cu nota minimă, l-am trecut!

Am fost profond şocată şi extrem de recunoscătoare pentru faptul că sfinţii au fost cu mine şi m-au ajutat să aleg exact ce era corect la grile, mi-au păstrat mintea limpede şi m-au ajutat să mă concentrez.

Şi în sesiunea trecută am primit ajutorul lor, deşi nu am ieşit din toate examenele cu notă de trecere. Sunt foarte  recunoscatoare pentru examenele promovate, şi sunt convinsă că există un motiv pentru cele pe care nu le-am trecut.

A nu se înţelege că mă bazez doar pe ajutorul sfinţilor la examene, nici nu încerc să promovez acest lucru. Totuşi, a crede în Cineva este foarte liniştitor, te face să simţi că indiferent de rezultat, va fi bine într-un final pentru că ajutorul dumnezeiesc este mereu acolo.

Rugaţi-vă şi veţi fi ajutaţi! Mult succes tuturor!

P., Bucureşti

 
Image

Septembrie, restanţă, farmacologie…

Aceste cuvinte m-aSf-Parascheva-22u făcut să am o vară de coşmar!

Am încercat să învăţ pentru un examen de farmacologie toată vara, dar fără succes. Simţeam că absolut nimic nu se lipeşte de mine şi că sunt ca un copil de 2 ani pe care îl pui să citească.

Am cerut ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva şi ajutorul a venit imediat! Începusem să înţeleg nişte noţiuni care mai înainte îmi păreau total extraterestre. Totuşi aveam impresia că nu era suficient. După atâta muncă nu simţeam că o să culeg roadele.

A venit şi ziua examenului. În seara de dinainte am primit o iconiţă cu Sfânta Parascheva de la o prietenă care fusese la moaştele ei şi am decis să o iau cu mine la examen.

În clipa în care am văzut întrebarile am zis: “Sfânta Parascheva, mă las în mâinile tale!”. Apoi, cu toate că nu ştiam destul de multe întrebări, puneam răspunsurile cu o certitudine nefirească mie.

Am ieşit din examen. Fix atunci a ieşit o doamnă profesoară după mine şi m-a întrebat care este numele meu (din toată mulţimea de 100 de examinați) şi a intrat înapoi. Acest lucru mi s-a părut extrem de straniu.

Jumătate de oră mai târziu, răspunsurile s-au afișat. N-am avut nici măcar curajul să merg să le văd, aşa că am plecat la biserică să fac o rugăciune de mulţumire Cuvioasei pentru că m-a calmat şi m-a ajutat prin prezenţa ei. În secunda următoare primesc un telefon că am promovat examenul cu nota 6. Menţionez că în sesiunea de vară luasem nota 0,86. Pentru mine este un miracol EXTRAORDINAR!

Mulţumesc Sfintei Cuvioase Parascheva!

G. O., studentă în anul lV la Medicină, Bucureşti

 
Image

Bucurie după şapte ani

M-am decis să dau mărturie despre marele ajutor pe care l-am primit de la Bunul Dumnezeu, Maica Domnului, Sfântul Nicolae, Sfântul Nectarie, Sfânta Parascheva, Sfântul Efrem cel Nou şi Părintele Arsenie Boca, pentru a le mulţumi şi a face cunoscute lucrările lor binefăcătoare.

M-am rugat foarte mult la DumnDSC00151ezeu să iau examenul de titularizare, examen pe care îl dădusem şapte ani la rând. Nu mă putusem titulariza, deoarece nu erau posturi destule. Cei care sunt în domeniu ştiu că fără notă peste 9, nu ai nici o şansă să prinzi post.

Anul acesta s-a îndurat Dumnezeu şi de mine şi mi-au fost ascultate rugăciunile, am reuşit să iau nota cea mai mare, când nici nu mă aşteptam. Vreau să precizez faptul că s-a modificat structura subiectelor şi eu nu le stăpâneam foarte bine pe cele care mi-au picat anul acesta, mai ales eseul literar, pe care nici nu am avut timp să îl termin de redactat. Am ieşit din examen răvăşită, tristă, aproape plângând. Nici nu mă mai rugam să iau notă de titularizare, mă rugam să nu mă fac de râs şi să iau 4.

Dar, vedeţi, Dumnezeu lucrează în felul lui prin sfinţii Săi! Pe Sfântul Nicolae l-am simţit aproape de mine, şi sunt încredinţată că el şi ceilalţi sfinţi la care m-am rugat, m-au ajutat. Ştiţi că în sala de examene se intră numai cu buletinul şi cu instrumentele de scris. Eu am reuşit de am strecurat cu mine o iconiţă a Maicii Domnului (numită sporitoarea minţii/înțelepciunii), la care m-am rugat în timpul examenului să mă liniştească.

Am avut momente când m-am pierdut cu firea pentru că mai aveam 40 de minute şi eu nu mă apucasem de eseu (valora 3 puncte). Vă daţi seama ce am simţit atunci! La un moment dat aveam impresia că mâna mea merge singură pe foaie. Parcă cineva mi-o conducea; eu nu conştientizam ce scriu. După examen, m-am rugat mult la toţi sfinţii amintiţi (să mă ierte dacă am uitat vreunul) şi când s-au afişat rezultatele, mare surpriză! Am început să plâng… aveam cea mai mare notă: 9.40! Aşa am reuşit să mă titularizez şi îi mulţumesc lui Dumnezeu şi pe această cale, aşa cum am promis.

Zilele acestea am avut de susţinut un alt examen, cel de gradul II, pentru care nu am avut foarte mult timp să învăţ. A fost multă materie şi am reuşit să citesc doar de câte trei ori fiecare subiect. Deşi eram foarte obosită, nu mai aveam stare si simţeam că nu mai pot asimila cunoştinţele, am fost iarăşi ajutată de Maica Domnului şi am reuşit să mă adun. M-am rugat să îmi pice subiectele pe care le stăpâneam cel mai bine şi Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Şi la proba scrisă şi la cea orală am avut subiectele pe care le stăpâneam şi aşa am reuşit să trec şi de acest examen. 

Am uitat să menţionez faptul că, atât în dimineaţa examenului de titularizare, cât şi în dimineaţa examenelor de grad, am băut apă de la izvorul Părintelui Arsenie Boca, cu încrederea că mă va ajuta şi va pune o vorba bună, acolo sus la Dumnezeu.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate! Doamne ajută!

Anamaria L. Braşov

 
Image

O voce mi-a dictat ce trebuia să scriu!

Anul acesta am avut parte de diverse întâmplări care mi-au întărit credința în Sfântul Efrem, Părintele Arsenie Boca, Sfânta Parascheva și nu în ultimul rând, în Maica Domnului.

Sunt o fire emotivă și chiar dacă mă pregătesc temeinic pentru un anumit test, emoțiile pun stăpânire pe mine. Așa că am avut câteva temeri cu privire la reușitele mele la Bacalaureat și Admitere, temeri care au fost spulberate de forța rugăciunii.

Înainte de a începe să învăț, mă rugam Maicii Domnului pentru luminarea minții, astfel încât să rețin cu ușurință informațiile pentru probele de Bacalaureat și cele de Admitere. Făceam de fiecare dată comparația cu acele momente în care nu ceream astfel de ajutor, iar diferența consta în faptul că mă simțeam mult mai liniștită și încrezătoare, iar lectura mea era mult mai eficientă. Așa că, în fiecare seară mulțumeam pentru ajutorul primit și îmi ceream iertare pentru fiecare nedreptate pe care o făcusem în acea zi, promițând să mă schimb în bine.

În preajma “probelor de foc” , tata mi-a oferit o sticluță cu mir de la Mănăstirea unde se află moaştele Sfântului Efrem. Acesta a fost un alt mare ajutor pentru mine. Nu numai că îmi simțeam mintea mai limpede, ci chiar reușeam să îmi amintesc ce doream, cu o mare rapiditate. 

Au urmat apoi nişte evenimente care m-au făcut și mai sigură de prezența Sfântului Efrem în viața mea. La proba scrisă de limba română am avut un blocaj. Trebuia să îmi exprim opinia cu privire la un anumit subiect, iar eu nu îmi mai găseam cuvintele de mai bine de 20 de minute. Așa că m-am rugat la Sfântul Efrem să mă ajute, iar în următoarele secunde AM AUZIT în mintea mea o voce care mi-a dictat ce urma să scriu. (Ştiam că trebuie să ascult vocea, pentru că am mai păţit o dată aşa la un examen pentru care m-am rugat Sfintei Parascheva şi am luat punctaj maxim). A fost, în opinia mea, cea mai inteligentă frază din lucrare, motiv pentru care cred că fost punctată foarte bine.

Zilele au trecut, iar admiterea la Universitatea de Medicină a sosit. Fără rugăciunile mele și ale rudelor, sunt convinsă că emoțiile ar fi pus stăpânire pe mine. Dar cum eu m-am rugat Sfântului Efrem și Părintelui Arsenie să fie lângă mine și în acele momente, examenul a părut mult mai ușor, iar rezultatul a fost unul satisfăcător: am intrat a doua, cu o medie foarte bună!

Minunile au continuat să apară, iar eu sunt tot mai atentă în jurul meu pentru a reuși, după puterea mea, să mă bucur de ele și să mulțumesc pentru ele!

DSC00159

Doamne, câte mulțumiri am să îți ofer!

O.C., Facultatea de Medicină

 
Image

Ajutor la titularizare – matematică

imagesM-am rugat Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, Maicii Domnului (am citit timp de două săptămâni în fiecare seară paraclisul Maicii Domnului), iar ei din marea lor bunătate s-au îndurat de mine și m-au ajutat să iau 8,70 la concursul de titularizare, matematică. Titularizarea pe post am obținut-o chiar de ziua Sfântului Efrem cel Nou, pe 5 mai.

Ps. O altă mărturisire pe care o am de făcut e următoarea: Cuvioasa Parascheva de la Iași m-a ajutat în vremea nașterii și chiar de ziua ei, 14 octombrie 2014, mi-a dăruit o fetiță frumoasă și sănătoasă. Slavă Ție Doamne!

Maria, Suceava, 30 iunie 2015

 

Admitere la Medicină cu ajutorul Cuvioasei

În primul rând vreau să-mi cer scuze Sfintei Cuvioase Parascheva pentru că mărturisesc cu întârziere. Anul trecut m-am hotărât că vreau sa urmez Facultatea de Medicină, dar știam că este foarte greu să mă pregătesc și pentru bacalaureat, dar și pentru admitere. Așa că m-am axat în primul rând pe promovarea examenului de bacalaureat, la care am avut succes.

Nu mai aveam destul timp pentru a mă pregăti și pentru admiterea la facultate, dar am aflat că la Iași olimpicii la orice materie au șansa de a intra fără examen, așa că m-am gândit să încerc. M-am rugat Sfintei Cuvioase Paracheva și Sfintei Fecioare Maria, iar la depunerea dosarelor la facultate eram mai mult decât sigură că voi fi acceptată ca și olimpică, dar nu am fost.

Am fost foarte supărată, dar nu mi-am pierdut nădejdea și am cumpărat o carte cu întrebări posibile la examen din incinta facultății. Când m-am uitat prin carte, am simțit că sunt pierdută, că anatomia pe care am învățat-o pentru bacalaureat e cu totul si cu totul diferită față de materia pentru admitere. Nu aveam nici o șansă să trec examenul.

Mai aveam o săptămână la dispoziție să fac ceva. Toată săptămâna am făcut testele din carte și m-am rugat Sfintei Parascheva să mă ajute să trec. În noaptea dinaintea examenului am plecat în drum spre Iași, o călătorie care a durat în jur de 6 ore și în care nu am putut dormi și nici mânca din cauza răului de mașină.

La examen mă simțeam foarte rău și era și foarte cald, dar în gândul meu mă rugam neîncetat la Dumnezeu, la Sfânta Fecioara Maria și la Sfânta Cuvioasă Parascheva să mă ajute.

Rugăciunile mi-au fost ascultate. Nu am fost eu cea care a susținut examenul de admitere, ci Dumnezeu și Preasfânta Născătoare și Cuvioasa Parascheva! Eu încă nu îmi pot da seama ce s-a întâmplat și cum am reușit să promovez examenul de admitere în starea în care eram și pe baza cunoștințelor pe care le aveam.

După aflarea notei, am mers la Sfintele Moaște ale Cuvioasei Parascheva si i-am mulțumit. Sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu și Sfinților pentru tot ajutorul și pentru că toate rugăciunile mi-au fost ascultate, indiferent de situație și indiferent de cerință.

M.D., Harghita

Catedrala_Mitropolitana_Iasi_01