Am spus că revin să mărturisesc ajutorul, dar n-am făcut-o, am lăsat timpul să treacă. Am uitat ce am promis. Am uitat să mărturisesc ajutorul Sfântului Efrem, pe care îl rog să mă ierte pe mine păcătoasa și nevrednica.
La finalul sesiunii, așteptam să apară lista cu repartizările taxă-buget. Când s-a afișat lista parțială, l-am rugat pe Sfânt să mă ajute să rămân la buget în continuare, deoarece nu era sigur că lista va rămâne așa și nu se va mai schimba. Atunci i-am mărturisit că voi reveni cu altă mărturie, dar n-am făcut-o. N-am știut să apreciez ajutorul, am tot amânat.
Sfântul Efrem cel Nou m-a ajutat să rămân la buget după prima sesiune. Îi mulțumesc din tot sufletul pentru ajutorul primit și îl rog din tot sufletul să mă ajute în continuare să rămân la buget, să-mi dea putere să învăț, să înțeleg materia, să fiu atentă și să fie alături de mine în orice moment al vieții mele. Îți mulțumesc, Sfinte, din tot sufletul!
În acest moment îl rog pe Sfânt să mă ajute să găsesc un loc de muncă care să-mi permită să ajung la toate cursurile și seminariile, la pregătiri, la medic și la Biserică. Am încredere că mă va ajuta și nu mă va lăsa pe mine, păcătoasa.
Ana, București