RSS

Două restanțe și examenul de conducere în aceeași săptămână

18 Jan

sfanta_treimeDe multă vreme citesc acest blog minunat și îmi doresc să scriu și eu despre binecuvântările coborâte peste mine de la Bunul Dumnezeu, Maica și sfinții Lui.

De-a lungul vieții am avut parte de multe daruri primite de la Dumnezeu, pe care nici nu le meritam. 

Vara trecută a fost una grea, în care am decis că tot ce trebuie să fac e să mă rog și să învăț, deoarece mă alesesem cu două restanțe și cu un examen de conducere de dat.

Și asta s-a și întâmplat, învățând temeinic, dar citind Acoperământul Maicii Domnului și rugăciuni către Sfântul Duh, Sfântul Nicolae, Sfântul Luca al Crimeii, Sfântul Efrem cel nou, Sfântul Elefterie, Sfântul Nectarie, Preacuviosul Părinte Arsenie Boca alături de un drum binecuvântat la Mănăstirea Oașa la Sfântul Pantelimon. Totul s-a terminat mai bine decât mă așteptam: două examene extrem de grele la care eram în restanță mai mult de jumătate de serie a anului, amândouă luate cu cea mai mare notă dată de profesor și un examen de conducere dat în ziua Sfintei Treimi, luat cu brio. Toate acestea 3, cifră deloc întâmplătoare, date într-o singură săptămână. 

Nu am cuvinte de mulțumire, iar dacă pot da un umil sfat, rugați-vă neîncetat, mergeți duminica la biserică și ajutorul nu va conteni să apară! Fără ajutorul Lui suntem neputincioși! 

Doamne ajută!

R. E.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: