RSS

Nimic nu este întâmplător

09 Oct

Imagini pentru sfantul efrem si cuvioasa paraschevaÎi mulțumesc Bunului Dumnezeu, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfântului Efrem cel Nou, Cuvioasei Parascheva și tuturor sfinților care m-au ajutat să trec de acest an dificil și să intru la facultate.

În acest an am susținut examenul de bacalaureat pentru care am avut multe emoții, deoarece mă pregăteam în paralel și pentru admiterea la UMF. Mă pregătisem constant tot anul pentru materiile de bacalaureat, dar pe final, când trebuia să mă pregătesc mai mult pentru BAC, mă pregătisem mai mult pentru admitere și de aceea am început să intru puțin în panică, simțind că nu mai știam nimic. Ultima săptămână înainte de BAC am petrecut-o învățând mai mult pentru română și lucrând la celelalte materii alese pentru proba de BAC, dar nu am neglijat pregătirea pentru admitere, deoarece intrarea la facultate în acest an era ceea ce îmi doream cel mai mult.

În dimineața primei probe de bacalaureat am citit acatistul Sfântului Efrem cel Nou, „Luminătorul celor care învață sau au de trecut examene ori încercări” și am plecat spre liceu liniștită și cu nădejdea în Dumnezeu și sfinții Săi că nu mă vor lăsa la greu. La partea a treia a căzut exact ce știam cel mai bine, reușind să obțin o notă peste 9. Și la celelalte probe ajutorul nu a întârziat să apară, reușind în final să obțin o medie peste 9, exact cât aveam nevoie pentru media de admitere.

Deoarece admiterea la UMF era cel mai important examen pe care l-am susținut până acum, citisem acatistul Sfântului Efrem cel Nou în fiecare seară până în dimineața examenului. Am rugat-o, de asemenea și pe Cuvioasa Parascheva să mă ajute, închinându-mă și la sfintele moaște ale acesteia. M-am rugat cu credință să mă ajute să depășesc cu bine și această încercare. La examen a fost foarte bine, reușind să obțin nota 9, încadrându-mă la buget! Mare este Dumnezeu alături de sfinții Săi care nu m-au lăsat! Mi-am pus nădejdea în ei și nu m-au lăsat la greu!

Și, cum nimic nu este întâmplător, cu rugăciuni către Sfântul Efrem, la gazda unde am stat pe parcursul examenului se eliberase un loc, reușind astfel să îmi găsesc și cazare. Cât de minunat lucrează sfinții lui Dumnezeu!

Puneți-vă nădejdea în Dumnezeu, faceți rugăciuni din inimă către sfinții Săi și ajutorul va veni. Îți mulțumesc Sfinte Efrem cel Nou că mi-ai ascultat rugăciunile și că ești grabnic ajutător!   

Ana, Botoșani

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: