RSS

Profesorul a tăiat nota 4 și am primit 5 cu ajutorul Sfântului Efrem

27 Jul

Sunt proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din Tg. Mureș și doresc să vă mărturisesc ajutorul pe care l-am primit de la Sfântul Efrem Cel Nou. Spre rușinea mea nu sunt o persoană foarte credincioasă, ba din contră, eram și sceptică cu privire la ajutorul pe care l-aș putea primi de la Dumnezeu și de la Sfinți deoarece am avut multe probleme și am trecut prin multe experiențe urâte în urma cărora am avut de suferit și uneori aveam impresia că pur și simplu sunt singură. În anul 6 am primit cadou de la o colegă o carte cu Sfântul Efrem Cel Nou – Luminătorul celor care învață sau au de trecut examene sau încercări”. Nu am fost curioasă să o citesc imediat, însă peste ceva timp am început să citesc acatistul Sfântului Efrem și să citesc mărturii ale studenților, în special care au trecut prin examene aproape imposibile și nu îmi venea să cred cât ajutor au primit!

Iată mica mea povestioară: Am avut o restanță din anul 4, medicină internă, am învățat foarte mult pentru acest examen, pentru că dacă nu îl promovam nu intram în licență (înainte de examen am citit acatistul câteva zile). Am intrat la profesor și el îmi punea întrebări foarte ușoare, însă eu efectiv m-am blocat și aveam impresia că am uitat totul. A continuat doar cu întrebări ușoare la care răspundeam pe jumătate sau deloc. Am învățat atât de mult încât am uitat chestiile de bază. Profesorul îmi pusese deja nota 4 în caiet, dar mi-a mai pus o întrebare pe care am știut-o și a tăiat nota 4 și a pus 5! 

Nu îmi venea să creed! Era un sentiment minunat! Cu toate că am învățat foarte mult, acesta este meritul Sfântului Efrem și al Maicii Domnului care nu m-au lăsat să pic examenul și pe care i-am simțit alături de mine în clipele acelea.

Acum învăț pentru examenul de rezidențiat și mă rog să am putere să învăț și să îl promovez cu notă mare pentru a alege specializarea pe care mi-o doresc.

Dragii mei, Sfântul Efrem și Maica Domnului sunt lângă noi tot timpul, trebuie doar să îi chemăm și să avem încredere.

M.B., Tg. Mureș

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: