RSS
Image

Am primit ajutor de la Sfântul Efrem pentru a continua să-mi câştig pâinea

04 May

Sunt profesoară şi locuiesc în Timişoara. În anul şcolar 2013-2014 am avut de parcurs un examen esenţial pentru continuarea carierei didactice.

Volumul de studiu era imens şi imposibil de acoperit în timp util, indiferent de mijloacele pe care aş fi putut să le utilizez. Aflată în faţa unui deznodământ ameninţător ce se prefigura la orizont şi care m-ar fi adus într-o situaţie foarte nefavorabilă în plan profesional, în urma căreia nu aş mai fi putut preda, singura nădejde şi cea mai mare mi-am pus-o în mila Domnului şi a sfinţilor Săi.

Cu ceva vreme înainte de examen, bunăvoinţa Maicii Domnului mi-a scos în cale o cunoştinţă de la care am aflat, în cursul discuţiei, de Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, de mulţimea minunilor sale şi de cei aflaţi în situaţii similare mie şi care, alergând prin rugăciune la el, au fost în chip minunat ajutaţi.

Mi-am luat cartea ce cuprinde viaţa şi acatistul Sfântului Efrem şi m-am rugat cu puternică nădejde într-o posibilă minune.

Examenul a sosit şi, în chip minunat, atât în privinţa rezultatului acestuia, cât şi a unor circumstanţe concomitente în mod minunat îndeplinite, rugăciunile către Maica Domnului şi Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou mi-au fost ascultate şi mila Domnului a rânduit ca eu să pot continua să profesez şi să-mi câştig pâinea necesară traiului.

Mulţumesc Maicii Domnului şi Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou şi mărturisesc că rugăciunea făcută cu credinţă către acesta săvârşeşte întâmplări pline de har în viaţa credincioşilor care-i cer ajutorul cu umilinţă, smerenie şi dragoste.

R. M., Timişoara, 2 ianuarie 2014

Pe toate le iconomiseşti pentru mântuirea şi folosul nostru, Preacuvioase Părinte, şi, auzind ca în treacăt de numele tău, sămânţa binecuvântării cade şi în sufletele noastre, aducând roadă îmbelşugată de minuni şi binefaceri. Ajută-ne să vestim şi altora minunile şi numele tău, ca plinindu-se lucrarea lui Dumnezeu să ne facem şi noi părtaşi dragostei tale celei veşnice.

(Din cartea Sfântul Efrem cel Nou. Minuni în România, vol. II, Editura Sophia, 2013, pp. 70-71)

Postare preluată de pe site-ul: https://doxologia.ro/minuni-vindecari-vedenii/am-primit-ajutor-de-la-sfantul-efrem-pentru-continua-sa-mi-castig-painea.

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: