RSS
Image

Mai mult decât am cerut

29 Mar

Imagini pentru icoana maicii domnului de la madona duduAş vrea şi eu să menționez ajutorul primit de la Dumnezeu şi de la Maica Domnului, ocrotitoarea şi ajutătoarea celor aflați în necazuri.

De-a lungul vieții am primit nenumărate binecuvântări de la Dumnezeu, cu toate că nu am ştiut să le “observ”.

Anul trecut am avut o dorință arzătoare: să particip la olimpiada de Religie, etapa națională. M-am pregătit mai bine ca în ceilalți ani, dar nu ceva extraordinar. Era ceva între binişor şi bine. Dar nu suficient.

La etapa județeană am avut un şoc: la eseul de la ultimul subiect mi-a picat chiar lecția pe care eram sigur că nu am cum să o primesc. Nu ştiu cum, dar am scris şi am luat locul I (cu toate că nu o repetasem de aproape o lună).

Apoi a venit etapa națională. Speram măcar la un premiu special, cel mult. În Craiova am mers la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la biserica “Madona Dudu” şi m-am rugat pentru sănătate şi pentru toate. La proba de concurs, alt şoc: iarăşi am avut altă lecție, pe care nu o învățasem, fiind la fel de sigur că nu îmi poate cădea la subiectul ultim. Cu greu, am scris 2 pagini, minimul cerut. Nu ştiu nici acum cum. Şi chiar a fost ceva foarte naiv, dacă pot spune aşa. Nu era ceva incredibil. La afişarea rezultatelor, am văzut cu surprindere că am luat nota 9,50. Nu-mi venea să cred. Toți ceilalți aveau note mai mici. Şi uite aşa, am luat o mențiune. Nici nu visasem.

Anul acesta, iarăşi am avut aceeaşi dorință. Am învățat cât de cât şi înaintea probei județene, vineri pe la ora 21, m-am apucat şi de ultima lecție. Am învățat-o aproape bine şi mi-am dorit să o am la eseu. Sâmbătă, la olimpiadă, chiar aşa a fost. Am luat 10. Atunci mi-am dat seama de cât mă ajută Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfinții. Acum sper să fie bine şi în continuare.

Doamne, Îți mulțumesc, căci mi-ai dat mai mult decât ți-am cerut! 

P.S. Am citit Paraclisul Maicii Domnului, m-am rugat şi Sfântului Efrem cel Nou foarte puțin.

C.M., Orăştie

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: