RSS
Image

Aproape de 10 la Bac

01 Sep

DSC_1655

Bacalaureatul a însemnat pentru mine un examen de care îmi era teamă, nu pentru că nu învățasem sau pentru că nu mă pregătisem, ci pentru că știam că de notele pe care le voi lua va depinde intrarea mea la facultate.

Pe Sfântul Efrem cel Nou l-am descoperit acum 5 ani și am citit mereu cu drag mărturiile celor pe care Sfântul i-a ajutat la examene, în timp de boală sau necazuri.

Deși învățasem materia pentru examen, stresul și oboseala mă făceau să cred mereu că nu voi reuși, că mă voi bloca în timpul examenului și că nu o să iau note suficient de mari pentru a intra acolo unde îmi doresc. În ciuda acestor stări, mă rugam Sfântului să mă ajute să trec și de acest examen și să nu îi dezamăgesc pe cei dragi mie.

Înainte de toate cele 3 probe, am citit acatistul Sfântului Efrem si m-am rugat Maicii Domnului și Lui Dumnezeu să îmi amintesc tot ce invățasem și să știu să rezolv cerințele, iar deși majoritatea elevilor aveau emoții, eu simțeam că Sfântul Efrem e alături de mine și mă cuprinsese o liniște deplină deoarece aveam încredere că mă va ajuta și că totul va fi bine.

În timpul probelor, mi-am adus aminte tot ce învățasem și mâna mea parcă scria condusă de altcineva, atât de clar și ușor mi se așterneau ideile pe foi. Totuși, după ce ieșeam de la probe, mă cuprindea o stare de neliniște și nesiguranță cu privire la ce scrisesem și mă rugam ca lucrările mele să ajungă la profesori corectori obiectivi. Starea de neliniște nu m-a părăsit nici în ziua cu afișarea rezultatelor, iar când am văzut notele nu mi-a venit să cred.

Luasem 10 la două dintre materii și la cealaltă peste 9. Atunci mi-am dat seama că deși eu scrisesem bine informațiile, notele i se datorează Sfântului Efrem deoarece acesta mi-a păzit lucrările și a fost alături de mine la fiecare pas. Am simțit ajutorul Sfântului Efrem cel Nou și în timpul prezentării atestatului de limbă engleză, dar și la competențe.

Să nu încetați niciodată să credeți în puterea Sfinților, a Maicii Domnului și a lui Dumnezeu, indiferent de cât de grea și de fără ieșire pare situația în care vă aflați, pentru că ei sunt alături de noi întotdeauna, asemenea unor părinți iubitori. 

E. D. 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: