RSS
Image

Oricine cere ia

10 Jun

love-godRevin cu o mărturie, în semn de mulțumire pentru ajutorul pe care l-am primit prin bunăvoința lui Dumnezeu.

În urmă cu câteva luni, am avut de susținut simularea examenului de bacalaureat la matematică. Nu mă descurcam prea bine și îmi doream doar o notă rezonabilă. M-am rugat să obțin nota 7, dacă se poate să fie chiar puțin peste 7, dar atât voiam, nu mai mult.

Pusă în fața subiectelor, credeam că nu voi reuși să fac nici măcar jumătate din exercițiile subiectului nr. 1. M-am rugat iar, așa cum am știut și am început să le fac, îmi veneau ideile și ulterior vedeam că ajungeam la rezolvarea exercițiilor.

Cea mai mare surpriză și ușurare a fost la afișarea notelor: 7,15. Era exact cum mă exprimasem eu în rugăciune ”puțin peste 7”, cât cerusem Bunului Dumnezeu și Sfinților Săi (Sfântul Gheorghe, Sfântul Efrem cel Nou, Sfânta Parascheva, Sfântul Nectarie, Sfântul Spiridon), alături de Maica Domnului, mereu Mijlocitoare a noastră.

Slavă Ție, Doamne! 

Diana

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: