RSS
Image

Rugăciunea a fost volanul meu

22 Feb

În această sesiune, ca de fiecare dată, Sfântul Efrem cel Nou a fost mijlocitorul către Dumnezeu pentru mine.

Sunt studentă la Medicină Dentară în anul III. Am intrat la facultate doar cu ajutorul lui Dumnezeu, tot prin rugăciunile Sfântului Efrem și nu am cuvinte să mulțumesc pentru locul unde sunt.

Mereu înainte de examene eram copleșită de emoții și îmi era destul de greu să mă adun, dar avându-l pe Sfântul Efrem sprijin, am trecut cu bine peste toate. Când învățam parcă îmi șoptea cineva că din pasajul pe care îl citesc sigur va veni o întrebare, și chiar așa era.

La unul dintre examene am fostchiar pe muchie de cuțit din cauza unor probleme pe care le-am avut și din cauza cărora nu m-am putut concentra suficient. Însă Dumnezeu m-a miluit și s-a milostivit asupra mea în așa fel încât m-a așezat pe rândul cu subiecte pe care le știam, la fel cum a făcut și în alte dăți, și am luat o notă bună. Restul examenelor le-am luat cu note foarte mari, dar nu pentru că aș fi fost vrednică, ci pentru că sfinții s-au rugat neîncetat pentru mine.

Uitandu-mă în urmă, nici nufave-replacement-1000x667 îmi vine să cred că s-a terminat sesiunea, că sunt integralistă. A fost o sesiune binecuvântată de rugăciunile Sfântului Efrem!

Îmi amintesc un citat care spunea: “Pentru unii rugăciunea e volanul, pentru alții este roata de rezervă”. Dacă ne facem volan din rugăciune, Dumnezeu este cel care ne ține în brațe când șofăm și ne așează întotdeauna acolo unde consideră El că ne este locul.

Fie voia Domnului cu noi cu toți!

E. Denisa

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on 02/22/2017 in Sfântul Efrem Sirul

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: