RSS

Voia Sfântului Efrem cel Nou

07 Jan

admitere-evz1-465x390Am primit iarăși ajutor de la Sfântul Efrem cel Nou. Totul se întâmpla în prima săptămână de facultate. Era o mare dezorganizare legată de înscriere, taxa de plată, cozi interminabile și un frig de ar fi crăpat și pietrele. Am fost de trei ori la secretariat pentru a mă înmatricula, dar nu aveam nicio şansă. Taxa nu o aveam plătită și eram tot amânată de pe o zi pe alta. 

Așa că am decis să merg la cursuri pentru a nu face absențe. Mi-am dorit să păstrez grupa, dar aveam să aflu că locurile au fost ocupate. Acest lucru m-a descurajat foarte mult, căci ar fi însemnat o nouă grupă, colegi noi, absențe de recuperat. Nu știam cum să procedez.  

Am ajuns acasă şi m-am rugat Sfântului Efrem pentru a mă ajuta să rămân unde îmi doresc, în acea grupă, promiţându-i două lucruri. Am avut prieteni care m-au sfătuit să merg cu o atenție la secretară ca să se rezolve problema, dar nu puteam, pentru că ar fi însemnat să calc pe un principiu al meu, aşa că, mi-a rămas doar să mă rog Sfântului Efrem și să facă el cum consideră că este mai bine. 

Am ajuns a doua zi la facultate. Am stat, ca și în celelalte dăți, în frig la coadă. După ce am intrat, în timp ce doamna secretară căuta foile pentru a mă repartiza într-o grupă, am luat în mâna acatistul şi am zis: “Sfinte Efreme, după cum consideri tu că îmi va fi bine!”. 

Am fost repartizată în grupa dorită și totul s-a rezolvat.  

A. D.

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on 01/07/2017 in Sfântul Efrem cel Nou

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: