RSS
Image

Sfântul Arhanghel Rafail mi-a făcut cunoştinţă cu Sfântul Efrem

03 Oct

19711_share

Vreau să mulțumesc tuturor sfinţilor care mi-au fost alături în această perioadă.

În primul rând, Maica Domnului m-a ajutat să trec bacalaureatul cu notă mare, după ani de încercări și o sarcină pierdută chiar în preajma examenului.

După bacalaureat am cerut ajutorul Părintelui Arsenie Boca în a-mi alege facultatea și fără prea multă așteptare a venit și răspunsul: Facultatea de Mediu. Zis și făcut, m-am înscris şi am fost admisă! Bucurie mare!

Prima sesiune a fost cu suişuri şi coborâşuri. Am luat primele două examene şi apoi am picat altele două. Am fost dezamagită şi supărată însă trebuia să mă pregătesc pentru următorul examen, la analiză matematică. Deja mă gândeam că dacă pe acesta nu îl iau, mă las de facultate. “Iartă-mă  Părinte”, ziceam eu în sinea mea.

În seara dinaintea examenului m-am rugat și am spus „Doamne, facă-se voia Ta”.  A sosit şi ziua cu pricina, 2 februarie, fix de sărbătoarea Întâmpinării Domnului. Înaintea mea au fost examinate şase persoane şi toate au picat. Am urmat eu. Mare a fost bucuria în momentul în care profesorul mi-a zis că am luat 5! Am decis în sinea mea să continui facultatea.

A urmat semestrul II, cu materii şi mai grele decât în primul, dar cu nădejde mai mare că va fi bine. Şi aşa a fost. Într-o zi, din îndrumarea unui preot, am citit acatistul Sfântului Arhanghel Rafail şi dintr-o dată am simţit nevoia să caut despre Sfântul Efrem cel Nou.

Am căutat şi mare mi-a fost surprinderea când am găsit blogul acesta, care este plin cu mărturii despre Sfântul Efrem cel Nou. Parcă nici nu îmi venea să cred! Am început şi eu să mă rog cu încredere la el și ajutorul a venit necontenit.

A început cu o restanţă, în luna mai, la care am luat nota 8 şi s-a continuat în luna iunie cu examene luate cu note mult peste aşteptările mele. Totul se datorează Sfântului Efrem Cel Nou!

Rugaţi-vă sfinţilor şi Maicii Domnului! Vor veni  în ajutor într-o clipită!

Ana din Brașov

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: