RSS
Image

Şah mat necredinţei mele

02 Oct

Nu pot să spun că sunt o persoană extrem de credincioasă şi evlavioasă, dar îi mulțumesc din inimă Tatălui din Cer care m-a ocrotit şi care nu m-a lăsat la greu.

Anul acesta am fost în clasa a XII-a. Tocmai acum, pe final de liceu, am intrat într-o perioadă destul de ciudată: motivaţia a scăzut brusc, abia voiam să mă trezesc dimineața şi învăţam pentru bacalaureat plângând. Nu exagerez, când trebuia să facem și eseuri la teme, simțeam că înnebunesc. Am crezut că nu voi reuși să trec cu bine peste anul asta. De trecut Bacul, nici nu se punea problema.

Pe Sfântul Efrem cel Nou l-am descoperit în toamnă, însă l-am dat uitării până prin iarnă, când mi-am adus aminte de el. Cu un scepticism imens, am cumpărat o carte cu minunile lui. Ştiu că am fost impresionată de acele relatări și pentru prima oară m-am rugat la Sfânt să mă ajute cum va dori Dumnezeu, numai să ies din starea aceea și să mă pot pune pe învățat.

Mi-am cumpărat și cartea cu acatistul şi mărturiile elevilor ajutați de el și am început să o citesc, la fel de sceptică. Mai erau vreo trei luni până la examen şi eu nu mă pusesem să învăţ pentru a treia probă. Întâmplarea face că Sfântul Efrem mi-a scos în drum un dascăl care m-a pregătit și care a avut încredere că voi reuşi, chiar dacă era materia stufoasă, cu un limbaj științific adesea greu de înțeles, şi chiar dacă rezultatele de anul trecut la acea probă fuseseră dezastruoase. Eram descurajată puţin, dar am zis că Sfântul Efrem va face o minune. Pe atâția i-a ajutat… cum să mă lase pe mine?!

Şi da, m-a ajutat! Am ieşit din starea aceea oribilă. Am reuşit să învăt toată materia pentru cele trei probe. În timpul examenelor am fost şocată să văd că n-am avut emoţii. Ideile curgeau lin, fără să mă gândesc eu mult la ce să scriu. Curios lucru, acasă scriam un eseu în trei ore, iar acolo l-am scris într-o ora și jumătate. Şi mai uimită am fost când am văzut rezultatele. Am luat note mari, la care nu mă aşteptam deloc.

chess30După Bacalaureat, a urmat o altă minune care literalmente a dat şah şi apoi mat necredinţei. Este vorba de admiterea la facultate. Am intrat cu nota maximă, la buget! În minutul în care am aflat vestea am fost inundată de fericire şi pace…

Apoi, ţin minte că am ieşit din casă şi am strigat alor mei: s-a întâmplat MINUNEA!!! Doar Dumnezeu şi sfintii Săi puteau să mă transforme dintr-o epuizată mental fără chef de nimic într-o viitoare studentă echilibrată emoţional.

Încredeţi-vă în Dumnezeu, şi veţi vedea Slava şi Minunile Lui!

P.S.: Zilele acestea mi-am luat examenul teoretic pentru permisul auto. Sunt convinsă că din nou Sfântul Efrem şi Măicuţa Domnului m-au ajutat…

Un suflet care și-a găsit pacea, Maramureş

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: