RSS
Image

Sfinții te ajută întotdeauna 

19 Jun

Sunt o femeie care a crezut întotdeauna în ajutorul divin și care a fost ajutată în multe situații dificile. Acum 4 ani a trebuit să demisionez din ONG-ul unde lucram ca psiholog datorită problemelor financiare pe care le avea. Ajunsesem să nu-mi iau salariul decât la trei luni și să fac și munca altor colege care intraseră în concediu de maternitate. Eram epuizată și ajunsesem să am probleme mari de sănătate.

Atunci logodnicul meu a spus să ne căsătorim și să ne facem o firmă împreună, iar după ce îmi revin o să mă reîntorc la profesia mea. Însă nu a fost așa de ușor. Nu găseam nimic și nici nu-mi permiteam să deschid un cabinet întrucât trebuia să avem grijă de mica noastră afacere începută. L-am rugat pe soțul meu să mă ajute să găsesc ceva, dar el dorea să lucrăm împreună.250px-RO_B_Radu_Voda_church

Au trecut 4 ani și eu tot căutam un post. De curând am citit pe acest blog despre minunile făcute de Sfântul Efrem. Am mers la Mănăstirea Radu Vodă unde aflasem că sunt moaștele acestui Sfânt și m-am rugat să găsesc un post de psiholog. Și am început să citesc zilnic acatistul Sfântului împreună cu acatistele Sfântului Nicolae, Sfântului Mina, Sfântului Nectarie și paraclisul Maicii Domnului și al Sfântului Ciprian. Și minunea a apărut.

Se organiza un concurs în luna mai în domeniul protecției copiilor.

Am continuat să mă rog zilnic și să merg cât puteam la biserica. Datorită rugăciunilor Maicii Domnului, ale sfinților mei iubiți și milei Bunului Dumnezeu și a Duhului Sfânt care m-a luminat și m-a călăuzit în timpul examenelor și am ocupat postul mult dorit cu cea mai mare medie.

În fiecare zi mulțumesc pentru  ajutorul dat și pentru că am promis Sfântului Efrem că voi povesti și altora minunea pe care au făcut-o, v-am scris mărturia mea. 

Diana din București

Advertisements
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: