RSS
Image

Cu un prieten drag în barcă

09 Oct

Salut! Sunt Timea, studentă în anul III la medicină și vreau să vorbesc cu voi, oameni dragi. Vreau să vă împărtășesc bucuria de a fi ascultată când mi se revarsă tristețea și grijile, de a fi înțeleasă când nici nu știu să exprim ce simt și de a fi ajutată necondiționat. Este vorba de un prieten care a consimțit să îmi fie alături pe drumul vieții, chiar dacă zi de zi îmi dau mai mult și mai mult seama că nu îl merit.

Acest prieten este Sfântul Efrem cel Nou, care mi s-a descoperit așa cum ți se descoperă o persoană palpabilă: la început l-am văzut (am văzut mărturii ale minunilor sale), apoi m-a salutat (am primit trei cărți despre el, din trei surse diferite), apoi am intrat în vorbă (am început să citesc despre el din ce în ce mai mult), ne-am cunoscut și de atunci încercăm să ne întărim prietenia (mă rog lui, iar el e un ajutor grabnic mereu când am nevoie).

În al doilea semestru din al II-lea mlife_of_pi__render_wallpaper__by_abdelrahman-d6q1na5eu an, ajutorul lui a fost evident pentru mine. M-am încredințat ajutorului său și l-am rugat să fie alături de mine în luna aceea stresantă a sesiunii. M-a schimbat radical. Nu e deloc ușor la medicină, nici măcar să iei nota 5 uneori, dar eu încercam să le fac pe toate bine și în celelalte sesiuni fusesem extraordinar de stresată, speriată și demoralizată, la limita depresiei.

Acum eram calmă, în sufletul meu era o liniște și o pace desăvârșită. Mereu când mintea mea începea să se agite, ceva din interior spunea că totul va fi bine. Am trecut de sesiune ca o bărcuță pe o mare liniștită și am terminat cu media 10 fix. Acesta Sfântul Efrem a fost, nu eu am fost, vă spun eu. Și o voi spune oricui.

De asemenea, m-am rugat lui pentru un coleg care avea o mulțime de restanțe și deja picase din nou două din ele. Rugăciunea făcută din iubire pentru aproapele este cea mai primită și asta s-a văzut foarte clar. Din ziua în care am început să mă rog sfântului pentru colegul meu, și-a trecut FIECARE restanță, reușind să treacă anul. E mare lucru și mari sunt minunile înfăptuite de Sfinții lui Dumnezeu!

N-o să vă plictisesc spunându-vă că mi-a reparat tableta, că îmi aduce în casă pace amuțindu-i pe părinții mei când se ceartă sau că simt prezența lui liniștitoare în momentele cele mai importante din viața mea, dar vă spun că Sfântul Efrem cel Nou cu adevărat Sfânt este și ne iubește nespus. Nici măcar una dintre rugămințile pe care i le-am încredințat nu a rămas fără răspuns.

Dragii mei, când nu mai vedeți nicio speranță, măcar atunci, rugați-vă Sfântului Efrem cel Nou. Vă îmbrățișez și sper ca cele spuse aici să vă fie spre folos sufletesc și spre cât mai multe examene trecute, spre lauda veșnică a Sfântului Efrem și a lui Dumnezeu!

Timea B., 21 ani, Cluj-Napoca

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on 10/09/2015 in Sfântul Efrem cel Nou

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: