RSS
Image

“Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”

28 Sep

Sesiunea de vară a fost dificilă. A necesitat concentrare maximă pentru o lună întreagă de zile, iar la sfârşit nu am mai putut efectiv şi am cedat. Astfel, am rămas cu un examen în toamnă. Examen greu, profesor exigent, şi aşa mai departe.

Am învăţat pentru examenul acesta 8 subiecte din 34. Vreau să vă spun că eu în veci nu pic pe subiect, aşa că aveam nevoie de rugăciune. M-am rugat Maicii Domnului grabnic ascultatoare, Sfântului Efrem şi Părintelui Ar
senie Boca.

Niciodata nu m-am dus la un examen atât de relaxată (de obicei nu îmi pot controla emoţiile). Aveam o dispoziţie foarte bună, ba chiar râdeam. Primele cuvinte înainte să deschid uşa de la sală au fost: “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”: pe profesor să fie îngăduitor, pe mine să mă descurc şi pe restul colegilor mei să reuşească alături de mine.

Claudiu din Arad 3 (94)Examenul era oral. Mergeam pe rând în faţă. Am zis că nu intru printre primii, dar nici printre ultimii, deci am intrat undeva pe la mijloc. Trag biletul şi sper să îmi pice unul din cele 8 subiecte. Nu am mai avut cuvinte… Multe minuni se întâmplă atunci când avem nevoie! Am nimerit fix ce ştiam!

Cum să nu ne rugăm? Cum să nu răsplătim tot ce ne dă bunu Dumnezeu?

A.B.

 

One response to ““Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”

  1. Anuta

    05/14/2016 at 11:04 PM

    PREA SFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU MĂ AJUTAT LA BACALAUREAT! !!

    După ani și ani de încercări în sfârșit am reușit! !!Asta se intampla în toamna lui 2015 în condițiile în care eu terminasem liceul din 2010!Mai avem doar proba la matematica și tot nu reușeam , cu ajutorul Nascatoarei am găsit o profesoara extraordinara care a avut răbdare cu mine!Ajunsa la examen, va dați seama stres, emoții dar în același timp și o liniște și o siguranță ieșită din comun. …Vin subiectele,începe examenul ,menționez ca Măicuță a lucrat total prin mine, scriu partea unu și doi pe ciorna și încerc sa fac și partea a-3-a și ca prin minune o voce interioara îmi spune opreste-te, scrie pe foaia de examen ce ai rezolvat pana acum pentru ați relaxa mintea și revii la subiectul 3. Zis și făcut în condițiile în care încercasem sa rezolv de câteva ori și nu reușeam ,am scris pe foaia de examen și am revenit la subiectul 3 ,știam perfect tot ce mă învățase profesoara. Mare minune și când am termina examenul am realizat ca mai sunt doar 3 persoane în clasa inclusiv eu, atât de concentrata mă ținut Maicuta Domnului încât nu realizasem ce sa întâmplat în jurul meu. Mulțumesc Sfânta Nascatoare de Dumnezeu. Acum sunt anul 1 la inginerie în condițiile în care eu nu mam avut bine 12 ani cu matematica, mare este voia Domnului dar și profilul facultății mi la ales Părintele Arsenie căruia îi mulțumesc și sunt bucuroasă ca mă ajuta necontenit și la examene și în viața de zi cu zi. Mulțumesc Sfântului Efrem Cel Nou descoperit de curând dar îl simt foarte aproape de sufletul meu și Sfântului Arhanghel Rafael și Slăvit sa fie Dumnezeu intru Sfinții săi …Rugati-Va cât mai mult pentru ca Sfânta Treime, Maicuta Domnului și Sfinții ne veghează în permanenta și nu așteaptă decât sa îi chemam în ajutor. Mulțumesc

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: