RSS
Image

Dumnezeu a aruncat mingea în locul meu

25 Sep

Pe data de 8 septembrie am avut proba sportivă pentru admiterea la Poliţie. M-am antrenat timp de o lună cu un profesor de sport pe care Dumnezeu mi l-a scos în cale.

Eram programată dimineaţa la ora 7:30. Toată noaptea m-am rugat bunului Dumnezeu, Maicii Domnului, Maicii Tereza, Sfântului Ierarh Nectarie şi Părintelui Arsenie Boca. Ştiam că aveam probleme la aruncatul cu mingea şi la rezistenţă, dar toată nădejdea mea am pus-o în Dumnezeu. 

Boy (4-6) kicking over-sized ball in park

Am trecut de proba de viteză, de cea de rezistenţă, iar la aruncatul cu mingea s-a întâmplat un miracol. La prima aruncare am putut arunca doar 6,80 m (trebuia 7,00 m). Aveam voie la o a doua încercare. M-am rugat din tot sufletul lui Dumnezeu să nu mă lase, căci doar El poate să mă ajute şi ce să vezi… Dumnezeu a aruncat mingea în locul meu, căci eu nu îmi explic altfel, de ce mi s-a părut aşa uşor. Astfel am trecut şi proba cu mingea. A urmat proba scrisă. L-am mai rugat încă o data pe Tatăl Ceresc să mă lumineze şi datorită Lui am intrat!

Am vrut să împărtăşesc şi altora experienţa mea. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut si face pentru mine.

Mărit să fie Domnul!

Mîrza Andreea, Cluj

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: