RSS

Admitere la Medicină cu ajutorul Cuvioasei

20 Jun

În primul rând vreau să-mi cer scuze Sfintei Cuvioase Parascheva pentru că mărturisesc cu întârziere. Anul trecut m-am hotărât că vreau sa urmez Facultatea de Medicină, dar știam că este foarte greu să mă pregătesc și pentru bacalaureat, dar și pentru admitere. Așa că m-am axat în primul rând pe promovarea examenului de bacalaureat, la care am avut succes.

Nu mai aveam destul timp pentru a mă pregăti și pentru admiterea la facultate, dar am aflat că la Iași olimpicii la orice materie au șansa de a intra fără examen, așa că m-am gândit să încerc. M-am rugat Sfintei Cuvioase Paracheva și Sfintei Fecioare Maria, iar la depunerea dosarelor la facultate eram mai mult decât sigură că voi fi acceptată ca și olimpică, dar nu am fost.

Am fost foarte supărată, dar nu mi-am pierdut nădejdea și am cumpărat o carte cu întrebări posibile la examen din incinta facultății. Când m-am uitat prin carte, am simțit că sunt pierdută, că anatomia pe care am învățat-o pentru bacalaureat e cu totul si cu totul diferită față de materia pentru admitere. Nu aveam nici o șansă să trec examenul.

Mai aveam o săptămână la dispoziție să fac ceva. Toată săptămâna am făcut testele din carte și m-am rugat Sfintei Parascheva să mă ajute să trec. În noaptea dinaintea examenului am plecat în drum spre Iași, o călătorie care a durat în jur de 6 ore și în care nu am putut dormi și nici mânca din cauza răului de mașină.

La examen mă simțeam foarte rău și era și foarte cald, dar în gândul meu mă rugam neîncetat la Dumnezeu, la Sfânta Fecioara Maria și la Sfânta Cuvioasă Parascheva să mă ajute.

Rugăciunile mi-au fost ascultate. Nu am fost eu cea care a susținut examenul de admitere, ci Dumnezeu și Preasfânta Născătoare și Cuvioasa Parascheva! Eu încă nu îmi pot da seama ce s-a întâmplat și cum am reușit să promovez examenul de admitere în starea în care eram și pe baza cunoștințelor pe care le aveam.

După aflarea notei, am mers la Sfintele Moaște ale Cuvioasei Parascheva si i-am mulțumit. Sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu și Sfinților pentru tot ajutorul și pentru că toate rugăciunile mi-au fost ascultate, indiferent de situație și indiferent de cerință.

M.D., Harghita

Catedrala_Mitropolitana_Iasi_01

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: