RSS

Sfântul Efrem cel Nou – prietenul meu

09 Jun

sf-efrem-cel-nou_0

Într-o zi de miercuri, de praznicul Bunei Vestiri, trebuia să merg la meditațiile pentru matematică, iar în ziua următoare, aveam test la matematică, din polinoame.

După ce am terminat meditațiile la matematica, am ajuns acasă destul de târziu. Eram foarte obosit, deoarece am ajuns acasă în jurul orei 9 seara, iar doamna profesoară m-a sfătuit să nu mai fac exerciții când ajung acasă, pentru că în caz contrar, la test, cel mai probabil mă voi încurca la toate exercițiile, iar eu am ascultat-o și nu am mai repetat nimic.

Seara am rugat-o pe Măicuța Domnului (care îmi împlinește rugăciunile ce îmi sunt de folos și care mi-a fost alături în toate momentele grele ale vieții mele) și pe Sfântul Efrem să mă ajute la testul de matematică, deoarece eu am învățat atât cât am putut, dar mă simțeam nepregătit corespunzător; săptămâna aceea fusese destul de dificilă, pentru că am avut din câte îmi aduc eu aminte, mult de învățat.

Când au venit testele, surpriză … am luat 9.50; vă mărturisesc sincer că am fost foarte fericit și nu aș fi luat poate nici nota 7, fără mila lui Dumnezeu, ajutorul Măicuței Domnului, a Sfântului Efrem și a celorlalți Sfinți.

Vă încurajez pe toți ca să Îl aveți pe Domnul Hristos drept tată, prieten bun și apropiat vouă, pe Maica Domnului să o primiți în viața voastră ca mamă, iar sfinților să vă adresați ca unor prieteni, deoarece ei nu vă vor părăsi și uita niciodată, ci vă vor ajuta mereu.

Am mărturisit această minune, pentru că atunci când m-am rugat Sfântului Efrem, i-am promis că dacă mă va ajuta la test eu voi mărturisi despre ajutorul pe care mi l-a acordat atunci, dar nu numai; pentru că de multe ori Sfinții ne ajută în mod neștiut de noi.

A trecut destul de mult timp de când Sfântul Efrem s-a milostivit de mine; minunea s-a petrecut în data de 26 martie, într-o joi, iar acum când am scris cele petrecute, mă aflu în 23 mai. Vă spun sincer că de la cele întâmplate, până acum, am tot amânat, până când am uitat de promisiunea făcută Sfantului Efrem, dar acum am reușit să mărturisesc ceea ce am promis.

P.E., Timișoara

Advertisements
 
 

One response to “Sfântul Efrem cel Nou – prietenul meu

  1. amnevoiedetine

    06/15/2015 at 6:26 PM

    Sfinte Efrem, ajuta-ma si pe mine sa trec examenul la chimie! Cred Doamne, ajuta-mi necredintei mele!

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: