RSS

Extra: Am devenit părinţi

07 May
Extra: Am devenit părinţi

Eram doi tineri căsătoriţi şi ne doream copii din rodul dragostei noastre, dar timpul trecea şi minunea nu se întâmpla. Am început să căutăm cauza, drumuri la doctori, analize, bani cheltuiţi, etc… şi nimic.

Am mers în concediu in vara anului 2008, ne-am relaxat, dar sufletul nostru era tot gol; văzând că bebe nu vine, am hotărât împreuna cu părinţii soţului să mergem în pelerinaj în Grecia, la moaştele Sfântului Nectarie şi a Sfântului Ioan Rusul (menţionez că noi ştiam despre aceşti mari sfinţi); gata, zis şi făcut bagaje, sfințim maşina şi plecăm la drum, dar ispitele nu au încetat să apară.

La intrare în Salonic, obosiţi fiind, iar din neatenţie (probabil) soțul meu a făcut un viraj greşit şi am făcut un accident: am tamponat 4 maşini, s-au deschis airbag-urile la noi, geamul spart, ieşea fum din maşină. Am ieşit speriaţi, iar eu plângeam. Doar tabla era avariată şi ziceam atunci: Doamne de ce ni se întâmplă nouă toate astea, cu ce am greşit?

Ajungem la hotel, supăraţi, îngrijoraţi şi ne întrebăm ce facem, încotro pornim? Părintele nostru duhovnic a aflat şi el isprava soţului, iar primul cuvânt a fost: sunt ispite ca să nu ajungeţi la moaşte, dar voi nu vă lăsaţi doborâţi, lipiţi geamul şi la drum, în genunchi să vă duceti şi să ajungeţi la moaşte.

A doua zi, trişti, dar convinşi că sfinţii noştri dragi nu ne lasă şi ne vor ajuta să ajungem să ne închinăm la moaştele lor, am pornit. Cu greu, ajungem seara la hotel, dar ispitele s-au ţinut scai de noi. Într-una din zile am spus, hai să mergem mai intâi la Acropole şi în următoarele zile le dedicăm numai pentru deplasări la moaşte; mergem cu maşina (aşa îmboţită), o parcăm, dar uităm farurile de ceaţă deschise. Ne întoarcem la maşină după vreo 4 ore. Nu se deschidea din telecomandă, s-a consumat bateria… Disperare, iarăşi speriaţi, ţară străină, încotro? Chemăm în cele din urmă pe cineva să ne ajute (o cunoştinţă-român, stabilit în Atena) şi cu ajutorul lui şi îndeosebi a preotului nostru duhovnic, care se ruga continuu pentru noi (am vorbit jumătate de oră la telefon cu el), am reuşit să deschidem maşina (dacă nu reuşeam să o deschidem trebuia să chemăm trailerul din Romania, să o ducă acasă, iar noi să ne întoarcem cu avionul, căci service-ul în Grecia era mult prea scump pentru buzunarul nostru). Plângeam şi spuneam toţi fericiţi: Doamne câte minuni poţi face tu, oare merităm noi?

Ajungem în cele din urmă la moaştele Sfântului Nectarie. Nu am cuvinte să pot spune ce am simţit atunci, ba chiar i-am făgăduit că dacă ma va ajuta să am un copil, îi voi da numele lui. La fel am procedat şi cu Sfântul Ioan Rusul, aceeaşi promisiune am făcut.

Bucuroşi sufleteşte căci cu ajutorul rugăciunilor, ştiam că vom deveni părinţi intr-o zi, pe care numai Domnul o ştie. Am lăsat lucrurile în voia sorţii. Timpul trecea în defavoarea noastră. Apoi am mers la Părintele Iustin Pârvu, ne-a dat un canon (dar soțul nu l-a putut îndeplini).

Am inceput iar investigatiile şi am descoperit motivul pentru care nu puteam avea copii: m-am operat- celioscopie, de ziua Sfântului Nicolae, chiar pe 6 decembrie 2008, apoi am făcut un tratament, dar tot fără rezultat.

Văzând că minunea nu se întâmplă, ne-am spus că trebuie să dăruim ceva drag Sfântului Nectarie, poate se îndură şi de noi păcătoşii, să ne însufleţească casa cu un îngeraş şi împreună cu părinţii soţului am dăruit unei biserici din oraşul nostru (care îl are ca octrotitor chiar pe Sfântul Nectarie), o superbă icoană de argint, care acum este pusa spre închinare chiar lângă moaşte (am o mare bucurie când o văd şi ne închinăm la ea).

Între timp ne-am schimbat locuinţa cu una mai mare, dar ce folos, că sufletul nostru tot trist şi îndurerat era, căci ne lipsea un îngeraş. Am pornit iar pe calea medicilor, dar era ultimul drum decisiv, căci trebuia să mă hotărăsc dacă voi face din nou acea operatie celioscopică pentru scoaterea unui organ reproductiv (sufeream de o afectiune iremediabilă- doar o minune ne mai salva).

Mergem din nou la duhovnicul nostru: părinte, ce facem? Dacă mă operez, nu voi mai putea avea copii niciodată, doar prin fertilizare în vitro (dacă rămâneam cu acel organ de reproducere aveam stări de rău foarte urâte, până la leşin uneori); am primit binecuvântarea lui pentru operaţie. M-a atenţionat deja că operaţia va fi una reuşită, dar recuperarea foarte grea (şi aşa a fost).

Era vara anului 2010, cald și frumos afară, dar sufletele noastre erau în continuare triste şi reci, căci aveam casa mare şi goală… ce folos?! Părintele duhovnic nu ne-a dat binecuvântare nici pentru adopţie, dar nici pentru a face fertilizare in vitro pentru că e contrar bisericii, dar noi cu înverşunare, am spus ca vom încerca fertilizare in vitro şi iarăşi am luat drumul medicilor (peste graniţă). Bani cheltuiţi, drumuri, oboseală, stres, etc… dar totul în zadar, căci Sfântul Nectarie nu dorea să fim părinţi decât prin adopţie; primele semne au venit, analizele ieşeau tot mai proaste, iar atunci am spus, gata cu investigaţiile, căci totul e în zadar, fiind un mare semn de la Dumnezeu, noi trebuie sa devenim părinţi adoptivi şi nu altfel.

Părintele duhovnic ne-a dat un canon, îl îndeplinim şi apoi ne-a dat binecuvântare pentru a depune dosarul de adopţie (el însuşi are un băiat adoptat). Era 6 septembrie 2010 când am depus dosarul, nu voi uita niciodată această dată. Am păşit încrezătoare în acest sistem întortocheat, pentru că ştiam ce inseamnă “a adopta”, e un cuvânt greu de spus, dar frumos pentru cei ce înțeleg adevăratul sens al cuvântului.

Mergem în concediu la munte pentru a ne descreţi frunţile şi a mai uita prin tot ce am trecut. Primim un telefon de la o prietenă bună (care are şi ea la rândul ei o fetiţă adoptată) că trebuie să luăm legătura urgent cu o persoană anume de la DPC (Direcţia Protecţia Copilului) căci în curând se va naşte o fetiţă; minunile aveau să apară (se împlineau 40 zile de la data depunerii dosarului de adopţie) căci era în preajma Sfintei Cuvioasei Paraschiva şi pe data de 15 octombrie primim un telefon, s-a născut o fetiţă căruia trebuia să îi punem noi un nume, căci va fi a noastră (urma ca cea care a născut-o să o abandoneze în spital).

Tremuram, plângeam, nu puteam vorbi de emoţii, eram în acel moment la părinţii mei (soţul era acasă). Îl sun, nu îi venea să creadă, evident. Ne-am revenit şi am pus mâna pe telefon şi am sunat duhovnicul nostru: i-am spus în linii mari despre ce era vorba, vorbeam şi plângeam la telefon, iar părintele imi spune: Maria e normal să plângi, că abia ai născut, ai emoţii.

Aducându-ne aminte de făgăduinţele date Sfinţilor Nectarie şi Sfântului Ioan Rusul, am hotărât împreună cu soţul să îi punem numele de Ioana Nectaria (în sufletul meu am spus atunci când am fost să ne inchinam la moaşte in Grecia), că dacă Domnul a rânduit ca noi să îi punem numele, înseamnă ca aceşti mari sfinţi care o ocrotesc pe fată, ne vor ajuta să fie copilul nostru pană la urmă).

Aş vrea să fac o precizare. Pe toată perioada cât fetita a stat în spital cu mama ei, cea care a născut-o (cele 7 zile), eu în drum spre serviciu treceam pe lângă spital şi biserica din curtea spitalului şi spuneam cu lacrimi în ochi timp de 7 zile: “Sfinte Nectarie, te rugăm luminează mintea acestei femei care a născut-o şi să îi îndrepţi paşii spre drumul cel bun”.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi a celorlalţi sfinţi, am luat fetita în plasament (e o măsură urgentă de protectie socială pentru copiii mici), am botezat-o pe data de 5 decembrie (zi în care e sărbătorit un alt Sfânt Nectarie). Procedura de adopție a fost lungă şi grea, pentru că cea care a născut-o a dorit să o vadă de 2 ori (în tot acest timp până s-a finalizat procesul) şi mă rugam sfinţilor ei ocrotitori să facă ce e mai bine pentru fată (mama naturala avea dreptul sa ne ia copilul înapoi, conform legii), dar timpul a trecut, fetiţa a crescut, iar ea a devenit adoptabilă (adică părinţii fireşti nu mai au nici un drept asupra copilului).

Menţionez că în prima săptămână a Postului Pastelui 2012, am finalizat şi noi adopţia, mulțumind tututor sfinţilor, îndeosebi Sfântului Nectarie şi Sfântului Ioan Rusul că am devenit părinţi adoptivi; fac precizarea că acest minunat îngeraş care ne umple sufletele zi de zi cu dragostea ei, are o mare evlavie la tot ce înseamnă iconiţe, mir, face cruciţă (asa cum poate ea la un anişor și jumătate) iar din toate iconiţele care le are, o caută îndeosbi pe cea a Sfantului Nectarie şi o pupă (eu cred ca nu e întâmplător acest lucru).

Acum când mărturisesc această minune trăită de noi, am simțit din nou ajutorul Sfântului Nectarie: fetiţa s-a îmbolnăvit pentru prima dată în viaţa ei (nu am ştiut până acum ce înseamna să ai copil bolnav), are viroză respiratorie urâtă, cu roşu în gât și vomită, tratamente, doctori, etc, si nimic, ba chiar făcea alergii la anumite medicamente, dar până nu am dat-o cu ulei de la Sfântul Nectarie (luat direct din Grecia, de la moaştele lui), nu şi-a revenit. Acum e din ce în ce mai bine, căci suntem în Duminica Floriilor şi cu paşi repezi se apropie Paştele pe care le aşteptăm cu mare drag, pentru a ne împărtăşi (ştie că părintele dă papa la biserică şi abia aşteaptă).

Deşi povestea am scris-o acum mai bine de un an, a fost trimisă spre publicare şi pe alte site-uri ortodoxe, dar mi-am adus aminte că nu a fost publicată şi pe acest frumos site. In prezent avem 2 ani şi aproape 8 luni (vara anului 2013), vorbim şi povestim atât de frumos, ştim să facem rugăciune, ştim pe de rost trei mari şi frumoase rugăciuni: Tatăl nostru, Îngeraşul şi Doamne Doamne Ceresc Tată, facem cruciţă, e un copil deosebit, se vede şi se simte lucrarea lui Dumnezeu şi a îngeraşilor ei ocrotitori.

Am mărturisit această minune petrecuta cu noi, pentru a afla şi alţi părinţi, care poate sunt în situaţia noastră (de a nu putea avea propriul lor copil natural), că Sfântul Nectarie îi va ajuta dacă îi cer ajutorul.

Irina din Neamt

 
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: