RSS

Sigur e lucrarea mea?!

26 Mar

Ȋn urmă cu ceva timp, duhovnicul meu m-a îndemnat să citesc acatistul Sfântului Efrem în fiecare vineri. La început am fost sceptică şi cum nu auzisem niciodată de acest sfânt, am ignorat sfatul duhovnicului meu. După un timp, citindu-i minunile şi văzând cât de grabnic ajutător este Sfântul Efrem, am început să-i citesc acatistul în fiecare vineri. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ascultat!Sf-Efrem-icoana-Biserica-Studentilor-Cluj

La început mă rugam Sfântului pentru liniște sufletească, dar intrând în sesiune şi studiind pentru prima dată într-o limbă străină, am simțit greul care mă așteaptă şi am decis ca în fiecare vineri să mă rog pentru ajutor la examene şi luminarea minţii. Chiar dacă nu am citit acatistul său în fiecare zi, ziceam o rugăciune mică înainte de fiecare examen către Sfântul Efrem.

Sesiunea se încheiase şi eu așteptam nerăbdătoare rezultatele. Mai târziu, am aflat că trecusem 6 din 8 examene. Am zis bine, nu am învățat eu destul (examenul de matematică şi cel de economie nu le trecusem). M-am resemnat şi am mulțumit Sfântului Efrem pentru reuşita celorlalte. Menționez că la economie am avut o notă foarte proastă, (2 din 20), în ciuda faptului că am simţit că m-am descurcat destul de bine.

Am decis să merg să-mi văd lucrarea, deşi colegii mei, care au avut o notă asemănătoare, îmi spuneau că nu văd rostul să meargă, dat fiind nota foarte mică. Am lăsat ruşinea din cauza notei mici la o parte şi am zis să merg să iau notițe pentru următorul examen.

Ajunsă la întâlnirea cu profesoara, văd pe foaia mea de examen o notă mult mai mare. Ȋntreb dacă aceea e lucrarea mea. Profesoara îmi spune că da şi mă întreabă de ce sunt așa de surprinsă. De fapt, profesoara a făcut o greșeală când mi-a trecut nota în catalog şi dacă nu mergeam în acea zi ea nu știa că de fapt eu nu trecusem “oficial” examenul, iar eu nu aş fi aflat că trecusem.

Am fost atât de fericită şi mi-am dat seama cât de mult m-a ajutat Sfântul Efrem. Ȋi mulțumesc cu recunoștință şi cred că mă va ajuta şi în sesiunea următoare. E adevărat că Dumnezeu ne ajută, dar trebuie să avem credința. Întâmplarea cu nota greșită mi-a întărit încă o dată credința în Dumnezeu şi în sfinții Săi.

Dragi studenți şi elevi, rugați-vă cu încredere la Sfântul Efrem cel Nou că ne ajută mai mult decât ne dăm noi seama.

Denisa M.

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on 03/26/2015 in Sfântul Efrem cel Nou

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: