RSS

Mi-au dăruit credinţă şi calm

10 Mar

Remember-to-praySunt în clasa a 12-a, iar săptămâna trecută am susținut simularea de Bacalaureat. Țin să vă spun că până anul acesta mă rugam superficial, spre rușinea mea. Tocmai din această cauză eram mereu deznădăjduită și temătoare înaintea tezelor sau a lucrărilor importante.

Odată cu descoperirea acestui site minunat la începutul anului 2015, am citit mărturiile voastre și l-am cunoscut pe Sfântul Efrem cel Nou. Cu ajutorul acestui Sfânt drag, al Sfinților Împărați Constantin și Elena, al Părintelui Arsenie Boca, al Sfintei Parascheva și datorită binecuvântării preotului, am obținut la toate cele 3 probe note peste 8. Le sunt nespus de recunoscătoare!

La proba la alegere, respectiv psihologie, nu am reușit să trec prin toată materia, dar Preafericita Născătoare de Dumnezeu și sfinții dragi au făcut în așa fel încât să îmi cadă lecțiile învățate. Tot din mila lor, înainte de simulare în loc de teamă și frică au adus în inima mea credință și calm.

Regret că până acum nu am dat importanța cuvenită rugăciunii și că m-am îndoit de bunăvoința sfinților. Acum sper și mă rog să mă însoțească la Bacalaureat și la Examenul de Admitere.

Să nu încetați niciodată să credeți în ajutorul lui Dumnezeu. El este salvarea noastră și oaza de liniște.

Nita Elena-Lidia

 

One response to “Mi-au dăruit credinţă şi calm

  1. marydraws95

    06/28/2015 at 6:48 PM

    Sa-ti ajute Bunul Dumnezeu, draga mea! Sunt convinsa ca totul va fi bine! Curaj, nu esti singura! Niciodata nu suntem singuri.🙂

     

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: