RSS

Ajutor necontenit

17 Sep

Sshutterstock_128247605-300x200unt sigură de faptul că nu întâmplător am găsit acest site şi spre ruşinea mea, deşi am promis că voi mărturisi ceea ce s-a întâmplat, nu am făcut-o până în momentul de faţă.

Sunt studentă în primul an la Facultatea de Medicină şi lucrurile nu sunt deloc simple, dar nici prea dificile atâta timp cât iţi place ceea ce faci.

Nu pot pretinde că sunt o creştină model. Am o relaţie bună (cred eu) cu Cel de Sus, însă de cele mai multe ori dezmăgesc.

Un exemplu concret este chiar cel de faţă: am amânat câteva luni bune momentul în care voi mărturisi ajutorul primit, deşi am promis că voi face acest lucru cât de repede voi putea.

După cum spuneam mai sus, am găsit, nu întâmplător, acest site chiar înainte de sesiunea din iarnă. Am citit Acatistul Maicii Domnului înainte de fiecare examen și deşi aveam atât o urmă de speranţă, cât si una de îndoială cu privire la ajutorul ce îl ceream cu disperare (uitaţi un alt moment în care dezamăgesc), l-am primit necontenit de fiecare dată.

Am reuşit să extrag bilete cu subiecte la care ştiam ce să răspund sau măcar aveam habar de ceva, şi astfel am reuşit să promovez aproape toate examenele. Spun aproape toate, deoarece in curând mă aşteaptă un examen dificil şi încă unul nu tocmai la fel de complicat, la care sunt sigură că Maica Domnului, Domnul nostru Iisus Hristos si Sfântul Efrem cel Nou mă vor sprijini şi vor extrage biletele în locul meu.

Le mulţumesc enorm pentru tot ajutorul primit! Nu ezitaţi să cereţi ajutor, îl veţi primi fără îndoială cu credinţă!

Ioana, Constanţa

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: