RSS

Sarcină, titularizare și dizertație

12 Aug

Vreau să mărturisesc ajutorul pe care l-am primit de la Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și Marele Mucenic Sfântul Efrem cel Nou. Eu si soțul meu ne doream tare mult să rămân însărcinată, ne doream mult un copilaș, însă acesta tot întârzia să apară.

Ne-am rugat Bunului Dumnezeu, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Marelui Mucenic Sfântul Efrem cel Nou să ne dăruiască și nouă un copilaș. Mulțumim Domnului că rugăciunea ne-a fost ascultată și acum sunt însărcinată în 27 de săptămâni cu o fetiță.

O rog pe Maica Domnului să vegheze asupra noastră și să o nasc sănătoasă. Anul acesta am avut de susținut 2 examene dificile, titularizarea și disertația. Fiind însărcinată și lucrând, nu am avut suficient timp să mă pregătesc corespunzător pentru ele, și nici nu am vrut să obosesc prea mult copilașul din pântecele meu.

Așa că m-am rugat Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului și Marelui Mucenic Sfântul Efrem cel Nou, iar ei mi-au sărit în ajutor și am promovat cu bine și titularizarea și disertația, nu mi-a venit să cred când am văzut rezultatele.

Dumnezeu și sfinții Săi ne ajută tot timpul, iar Maica Domnului mare putere are și este mult îndurătoare cu noi.

Maria, Rădăuți, august 2014

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: