RSS

Am câștigat un prieten ce-mi va fi alături mereu

09 Jun

Telecommunications_coolSunt student la Universitatea Politehnică din București. Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației. Minunea ce mi s-a întâmplat are legătură cu una dintre sesiunile de examene din cadrul facultății la care studiez.

Înainte de a povesti despre asta, aș dori să vorbesc puțin despre momentul în care am aflat pentru prima dată despre Părintele Ilie Lăcătușu.

Mi-amintesc că era 21 iulie 2013, în ajunul prăznuirii Părintelui Ilie, prăznuire despre care aveam să aflu chiar în acea seară, când am venit în vizită la prietena mea pentru câteva zile, dată fiind perioada vacanței de vară – ea locuiește în apropierea Bucureștiului.

Încă din momentul sosirii mele acolo, părinții prietenei mele, care dimineață fuseseră la Mănăstirea Pasărea, pentru a asista la slujba Sfintei Liturghii, înainte de a pleca către casă au primit Acatistul Sfântului Ilie Lăcătușu împreună cu îndemnul de a merge în vizită la capela din Cimitirul Giulești, unde sunt păstrate sfintele sale moaște. Ei mi-au oferit să citesc cărticica cu acatistul primit, unde se găseau și câteva amănunte referitoare la viața părintelui.

Chinurile și nevoințele prin care am citit că trecuse acest mărturisitor al lui Hristos, deși sumar descrise în cărticică, m-au emoționat așa de tare și m-au determinat să citesc pentru prima oara acatistul chiar în acea seară. Încă din acel moment am simțit cum între mine și Părintele a luat naștere o prietenie sinceră.

Cu toate că după citirea acatistului său, m-am luat cu cele lumești, fără să îmi dau seama, Părintele mă chema la el. Astfel, ziua de 22 iulie, a debutat pentru mine și prietena mea, sub semnul agitației și haosului cotidian. Drept urmare, dis-de-dimineață, am plecat în grabă spre București, prietena mea fiind programată în primele ore ale dimineții la examenul auto teoretic. Pe lângă acest examen al ei, ziua fiind lungă, multe sarcini trebuiau duse la bun sfârșit.

Când am terminat toate treburile în oraș și ziua părea că pentru noi a luat sfârșit și ne pregăteam să ne întoarcem spre casă, o chemare lăuntrică atât de puternică m-a făcut să îmi îndrept pașii în direcția total opusă celei spre casă… Cuprins cu totul de această chemare, am început chiar să alerg înspre Giulești, lucru care pe prietena mea a surprins-o, dar pe care l-a înțeles, atunci când i-am explicat ce simt.

Astfel, am făcut împreună un drum de aproximativ 50 de minute, care nouă ni s-a părut de doar câteva minute… Imediat ce am ajuns la locul cu pricina, încă de la intrarea în cimitir, am simțit o pace interioară cum rar ne este dat să simțim. Ajungând la capelă, lucru deloc de mirare, am observat că va trebui să rămânem la o coadă ce însuma mulțime mare de credincioși (lucru care ne-a bucurat de altfel, în loc să ne întristeze). În timpul așteptării, împletită cu rugăciune către Părintele și cu binecuvântate discuții despre ajutorul oferit nouă de către sfinți, ni s-au alăturat și părinții prietenei mele.

Venind și așteptatul moment, al închinării la moaștele Părintelui Ilie Lăcătușu, mă simțeam atât de copleșit de sfințenia locului (e un lucru bine știut că omul sfințește locul), încât în momentul în care m-am apropiat să sărut sfintele moaște și crucea Părintelui, am simțit că el este mai viu decât noi și că ne binecuvintează pe fiecare în parte, parcă având un surâs cald. Acest sentiment, pe care nu-l mai trăisem înainte, m-a determinat să cred că am câștigat un prieten ce-mi va fi alături mereu de atunci înainte, în încercările și ispitele acestei vieți.

Am plecat de-acolo, cu promisiunea făcută mie însumi că am să revin cât de des pot. Bineînțeles că făgăduințele făcute, îndeosebi noua înșine, adesea nu sunt ținute… Deși am continuat să citesc acatistul Părintelui, ceea ce m-a adus din nou la capela unde se aflau sfintele moaște s-a întâmplat înainte de sesiunea de examene din iarnă, și anume să mă cuprindă deznădejdea.

Cu inima strânsă de frica examenelor ce-mi stăteau înainte, cu trei zile înaintea primului examen, mi-am zis să fac o ultimă încercare, amintindu-mi de prietenul care cu atâta căldură mă primise la sine în luna iulie și de nenumăratele momente cand i-am simțit intervenția în viața mea.

Pe o vreme geroasă, afara fiind în jur de -10°C, am așteptat în jur de trei ore să-mi vină rândul alături de alte câteva zeci de persoane care sperau în ajutorul sfântului. Pe aproximativ toată durata așteptării, am citit acatistul Părintelui și m-am rugat să alunge de la mine duhurile deznădejdii și ale trândăviei, care mă încercau tot mai aprig, și să pună ordine în viața mea. În momentul în care m-am inchinat sfintelor sale moaste am simțit pe loc cum pacea lua locul deznădejdii și încrederea lua locul neîncrederii.

Am plecat de acolo cu credința că Cineva își dorește ca eu să reușesc (Dumnezeu nu ne vrea proști!). Cu toate acestea, ziua primului examen se apropia cu pași grăbiți, iar eu am constatat în seara dinaintea încercării cu pricina că nu am acoperit nici jumătate din materia cerută la examen! Cu credință în ajutorul Sfântului și al lui Dumnezeu, am pornit spre facultate.

Pe toata durata drumului, nu știu cum, dar mi-am găsit timpul să revăd unele probleme, posibile subiecte de examen. Ceea ce s-a întâmplat mai departe, bănuiesc că intuiți… Am primit ca subiecte de examen exact problemele pe care le revăzusem ultima dată, în metrou, și al căror mod de rezolvare mi-l însușisem destul de bine, iar ca subiect de teorie exact ceea ce stăpâneam mai bine!

Ilie-LacatusuExamenul a fost trecut, iar nota obținută a fost una dintre cele mai bune din sală! Să fie oare doar o coincidență?! Eu nu cred. Astfel, tot cu ajutorul Sfântului, căruia vreau să-i mulțumesc pentru grabnicul ajutor ce nu a ezitat să mi-l ofere, sesiunea am trecut-o cu bine, la cele mai importante materii obținând note nesperat de mari!

Astfel, pentru mine Părintele Ilie rămâne un mare sfânt, care nu pregetă să ne ofere ajutorul său nici în cele mai mărunte aspecte ale vieții cotidiene. Am avut și continui să am multe întâmplări minunate petrecute în urma rugăciunilor către Părintele, dar pe care le voi povesti cu următoarea ocazie.

Așadar, un îndemn sincer către toți cinstitori de sfinți: „Rugați-vă Părintelui! Nu veți ieși rușinați de la el!”.

George-Cristian Datcu, București

 
 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: